Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

Editoriale

Turcia recurge la diplomație agresivă, exporturi de armament și armată pentru a deveni o putere regională. Mizele Ankarei: Ciprul de Nord și energia

Un polițist militar stă de pază în timpul unei parade militare de sărbătorire a invaziei turcești din 1974 a nordului Ciprului, la Nicosia, Cipru, 20 iulie 2018.
©EPA-EFE/ANDREAS MANOLI  |   Un polițist militar stă de pază în timpul unei parade militare de sărbătorire a invaziei turcești din 1974 a nordului Ciprului, la Nicosia, Cipru, 20 iulie 2018.

În ultimii ani, Turcia a încercat tot mai mult să își proiecteze puterea în afara granițelor sale, fie că vorbim de Marea Mediterană, cu Ciprul și Libia ca piese cheie în politica Ankarei, de Africa sub-sahariană, Orientul Mijlociu sau Caucaz. Pentru a-și atinge obiectivul, Ankara s-a bazat pe o diplomație deseori agresivă, industria sa de apărare și armată. Această politică va continua și în 2023, iar marile ei mize sunt Ciprul de Nord și energia.

Rezervele de hidrocarburi, marea miză din regiunea Mediteranei

În data 21 decembrie 2022, grupul italian ENI anunța descoperirea unui nou depozit de gaze naturale la aproximativ 160 de kilometri sud-vest de insula Cipru. Evaluările preliminare indică faptul că depozitul ar putea fi de peste 85 de miliarde de metri cubi, adică aproximativ o cincime din consumul anual de gaz în toată Uniunea Europeană. Rezervele totale descoperite până acum în apele teritoriale cipriote sunt evaluate undeva aproape de cantitatea totală consumată anual de Europa. Nu este deci o surpriză că rezervele cipriote reprezintă o țintă importantă mai ales în condițiile actuale, în care Uniunea urmărește reducerea drastică a dependenței de Rusia. Dar aceste bogății naturale acutizează și disputa cu Turcia, care nu recunoaște administrația greacă de la Nicosia și rămâne singura țară care recunoaște și susține entitatea turcă din nordul insulei.

Tensiunile din jurul Ciprului se înscriu într-o multitudine de evoluții regionale în cadrul cărora Ankara continuă să joace un rol destul de agresiv. Deși a depus eforturi pentru normalizarea relațiilor cu „greii” din regiune, în mod special Israelul, Egiptul, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, Turcia încă nu satisface unele din așteptările importante ale acestora, mai ales ale statelor arabe. Astfel, Ankara continuă să ofere sprijin decisiv regimului libian de la Tripoli care, la rândul său, rămâne o emanație a Frăției Musulmane. Ankara și Tripoli au semnat în 2019 un acord de demarcare a frontierelor maritime fără a ține cont de drepturile pretinse de alte state din regiune. În replică, Egiptul a încheiat un acord de delimitare a zonelor economice maritime cu Grecia care invalidează înțelegerea turco-libiană.

Turcia nu s-a oprit însă acolo. A încheiat cu regimul de la Tripoli un acord de exploatare a hidrocarburilor în zona contestată a Mării Mediterane, acesta oferind oportunități semnificative agenților economici specializați turci. În data de 25 octombrie, Turcia și guvernul de la Tripoli au încheiat la Istanbul și două acorduri de cooperare militară pe teme precum securitatea granițelor, echipamente militare (nespecificate), combaterea crimei organizate și a terorismului. Va fi înființat un comitet de cooperare militară care va superviza și programe de pregătire pentru piloți militari libieni pe avioane și elicoptere furnizate tot de Turcia.

Armata ca instrument al puterii Turciei: Africa și Orientul Mijlociu

Armata turcă și-a extins de fapt prezența în Africa în ultimii ani, având misiuni militare (sau participând la unele internaționale) în Mali, Republica Centrafricană, Somalia și în Republica Democratică Congo. Recent, Ankara a intensificat și contactele cu Algeria, unde urmărește să devină un actor important în exploatările de hidrocarburi și în general, în comerțul extern și în economia acelei țări. Tot în lumea arabă, în nordul Siriei dar și în nordul Irakului, Turcia continuă politica de securitate agresivă, pe teritoriul celor două state suverane, împotriva terorismului PKK și a facțiunilor pe care le consideră afiliate la PKK, mai ales YPG. Aceste miliții kurde reprezintă elementul principal din cadrul Forțelor Democratice Siriene (FDS) care beneficiază de sprijinul formal al Washington-ului. Problema principală a Ankarei în acest context este că nici regimul de la Damasc, nici Rusia, nici Statele Unite și nici un alt actor relevant nu tratează YPG ca pe o entitate teroristă, așa cum o face Turcia. Din contră, toți acești actori consideră YPG drept o forță care a luptat și continuă să lupte cu succes împotriva teroriștilor Statului Islamic.

Ankara încă amenință cu o a patra operațiune militară majoră în nord-estul Siriei împotriva YPG, după cele din 2016, 2018 și 2019. Asta în ciuda opoziției explicite de la Moscova și Washington, Damasc, Teheran dar și din unele capitale europene, inclusiv Bruxelles. Toate atrag atenția asupra pericolului pe care o nouă operațiune militară turcească l-ar reprezenta pentru pacea și stabilitatea regiunii, unde Statul Islamic continuă să fie activ iar echilibrul dintre forțele implicate în războiul civil este foarte fragil. Este important de notat că atât la Damasc, cât și la Bagdad, guvernele respective își exprimă acum fățiș disconfortul cu prezența militară turcească pe teritoriile lor, aceasta reprezentând o subminare a suveranității celor două state.

Ankara își extinde influența prin exporturile de armament 

Un rol tot mai important pentru proiecția influenței Turciei îl joacă industria de apărare a țării. Recent, Albania a devenit al 27-lea stat care achiziționează drone Bayraktar TB2 pe o listă care include Polonia, Turkmenistanul, Marocul, Azerbaidjanul, Ucraina, Kârgâzstanul, Pakistanul, Libia și multe alte țări africane. Printre viitori cumpărători se numără Irakul, România, Uzbekistanul sau Kazahstanul iar alte țări, inclusiv membre NATO, au făcut anunțuri de interes. Dronele turcești și-au dovedit deja eficiența în conflictele din Ucraina și Nagorno-Karabah, în disputa de la frontiera dintre Kârgâzstan și Tadjikistan, în războaiele civile din Siria și Libia, dar și în alte conflicte de diferite intensități din Africa.

Se adaugă dezvoltarea și exporturile tot mai importante de alte echipamente militare turcești, cum ar fi rachete cu rază scurtă de acțiune, tancuri sau elicoptere, precum și diferite tipuri de armament individual și alte echipamente. În mai 2022, cifra de afaceri din domeniul apărării și industriei aerospațiale turcești trecuse deja de 10 miliarde de dolari SUA. Coordonatorul acestor politici, Președinția pentru Industriile de Apărare, subordonată Președintelui Erdoğan, anunța în acest context că numărul de proiecte de profil crescuse de la doar 62 în 2002, la 800 în 2022. Iar printre țările care importă armament și echipamente militare din Turcia se numără acum unele foarte îndepărtate, precum Indonezia, Filipine sau Bangladesh alături de multe țări africane. Putem astfel vorbi de o proiecție globală a intereselor industriei turcești de apărare. Dar aceste succese nu înseamnă și o extindere de aceeași anvergură a „esențelor tari” din politica externă, care rămâne concentrată mai ales pe imperativele regionale. Iar Ciprul, la care trebuie să revenim, reprezintă un punct focal.

Cum încearcă Turcia să impună recunoașterea Ciprului de Nord

Pe teritoriul controlat de entitatea turcească din nordul insulei, Turcia avea deja staționați peste 40.000 de militari. În septembrie, președintele Erdoğan și miniștrii săi de apărare și externe amenințau că Ankara va multiplica prezența militară prin adăugarea de noi forțe terestre, navale și aeriene, inclusiv muniții și vehicule militare de ultimă generație. Controlul politic asupra regimului de la Nicosia/Lefkoșa este asigurat la ora actuală prin președintele Ersin Tatar, care pare a urma indicațiile Ankarei în orice măsură de politică internă și externă.

Anul 2023 ar putea fi cel în care Turcia să accelereze eforturile pentru recunoașterea internațională a entității turcești din nordul Ciprului, existând semnale că Azerbaijanul, Pakistanul, dar și alte state, s-ar putea alinia la acest demers.

Trebuie adăugat că entitatea turcă din nordul Ciprului are deja statut de membru observator la Organizația de Cooperare Economică și Organizația de Cooperare Islamică, precum și la Organizația Internațională a Culturii Turcice. Are și birouri de reprezentare în 18 țări, inclusiv în Germania, Statele Unite, Azerbaidjan sau Pakistan. Turcia a fost principalul susținător în acest context iar în noiembrie a făcut un nou pas în aceeași direcție, invitând Ciprul de Nord să adere la Organizația Statelor Turcice cu statut de observator. Ministrul turc de externe, Mevlut Çavuşoğlu, a avut cu acea ocazie un discurs extrem de agresiv la adresa Statelor Unite și a Uniunii Europene care protestaseră, indicând clar faptul că Ankara va urma pas cu pas politica sa de sprijinire a recunoașterii internaționale a entității turcești din Cipru, indiferent de opoziția oricărui alt actor.

Ciprul de Nord, „portavionul” prin care Ankara poate controla fluxurile de energie spre Europa

Turcia intră astfel în anul 2023 cu ambiții mai mari decât s-ar fi așteptat unii analiști. În ciuda faptului că se confruntă cu o inflație oficială de aproape 90% și un deficit imens, economia țării continuă să funcționeze iar industria de apărare cunoaște chiar o dezvoltare fără precedent, bucurându-se de sprijinul ferm al președintelui. Deși, la fel ca toate celelalte industrii naționale, rămâne tributară importurilor de tehnologie, materii prime și capitaluri, industria de apărare reușește să fie din ce în ce mai competitivă. Produsele turcești din domeniile diverse ale securității pur și simplu se vând iar conflictele de diferite tipuri din regiune servesc pentru a le proba eficiența.

Ciprul se profilează în acest context, din ce în ce mai mult, drept una din piesele extrem de importante în strategia regională a Ankarei. Cu sau fără recunoaștere internațională, nordul insulei va rămâne sub controlul turcilor care vor folosi acel teritoriu ca pe un fel de imens portavion, de unde se va putea realiza o proiecție de forță și influență, în diferite configurații, atât în estul Mediteranei, cât și în Orientul Mijlociu. Resursele de gaze naturale din zonă sunt principala atracție la acest moment dar o poziție consolidată a Ankarei în insulă îi oferă și alte oportunități pe care cu siguranță le va aborda, poate chiar mai agresiv decât până acum, în 2023.

Astfel, Turcia va putea condiționa sprijinul pentru orice proiect de transfer de energie spre Europa dinspre estul Mediteranei, unde sunt zăcăminte importante și în apele teritoriale egiptene, israeliene și libaneze. Cartea cipriotă va fi jucată cu și mai mult aplomb de către Ankara și în disputa cu Grecia, o dispută care acoperă practic toată jumătatea orientală a Mediteranei dar și Marea Egee. Aceeași carte se va juca și la Bruxelles, unde influența Atenei și Nicosiei este importantă dar și presiunile Ankarei vor fi cu atât mai vizibile. Evoluțiile relațiilor din cadrul aceluiași triunghi, Ankara-Atena-Nicosia, vor avea efecte și în cadrul NATO, cu toate că Ciprul nu este stat membru în organizație. Implicit, vor afecta și relația turco-americană.

Din perspectiva propusă aici, anul 2022 poate fi văzut drept unul în care Ankara a construit pas cu pas o strategie în regiunea extinsă a Mediteranei orientale în cadrul căreia Ciprul a reprezentat punctul focal. Deși majoritatea analiștilor politicii externe turcești au preferat să privească spre Nagorno-Karabah, spre Siria sau spre Libia, eu am considerat mereu că insula a fost mereu adevărata preocupare pentru Ankara. Și cred că evoluțiile din 2023 vor confirma această viziune. Poziția strategică a Ciprului și bogățiile sale naturale sunt ținte mult prea atractive pentru decidenții politici turci, indiferent de cine va fi la putere după alegerile de la mijlocul anului viitor.

Tags: Orientul Mijlociu , Energie
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
Alte articole
Mizele unei operațiuni turcești în Siria: ce are de câștigat Erdoğan și ce-ar putea obține Putin

Mizele unei operațiuni turcești în Siria: ce are de câștigat Erdoğan și ce-ar putea obține Putin

Turcia a bombardat poziții ale kurzilor din Irak și Siria, ca răspuns la atentatul cu bombă de la Istanbul, și avertizează că acesta e doar începutul. O operațiune mai mare în Siria ar ajuta regimul Erdoğan să abată atenția de la problemele economice interne; în plus, ar putea fi și un prim pas spre rezolvarea problemei refugiaților. Rusia, care e prezentă în Siria, ar putea închide ochii la mișcările Ankarei pentru că e interesată să își exporte gazele prin conductele care tranzitează Turcia.

Rusia – Belarus: traiectoria absorbției

Rusia – Belarus: traiectoria absorbției

Incidentul în care o aeronavă Ryanair a fost forțată să aterizeze, iar Roman Protasevici și Sofia Sapega, care se aflau la bord, au fost reținuți, a forțat Uniunea Europeană și Statele Unite să adopte o atitudine mai fermă împotriva Belarusului. În același timp, însă, Rusia e pe cale de a absorbi această țară în toamna lui 2021.

Să râdem cu Musk și Bran (și cu-ai noștri Gușă și Șoșoacă)

Să râdem cu Musk și Bran (și cu-ai noștri Gușă și Șoșoacă)

Internetul a luat foc, săptămână trecută, la știrea falsă că miliardarii lumii, în frunte cu Elon Musk, au sărbătorit Halloweenul în România. De la bucuria comercianților de pe întreg culoarul depresionar Rucăr – Bran, trecând prin speranțele de combinație reușită ale valutiștilor și până la răcnetele unei delicate senatoare umplută cu ortodoxism din ăla de țară, fără E-uri cancerigene, toți am avut așteptări, reacții și păreri despre (pseudo)eveniment.

Dragoș Mateescu

23 Dec 2022

Actualizat la: 26 Dec 2022 08:01:56
Dragoș Mateescu

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 8 min
Turcia, mereu corigentă la lecția cutremurelor
Turcia, mereu corigentă la lecția cutremurelor

Mii de clădiri s-au prăbușit în Turcia în timpul cutremurului din 6 februarie. Nu este prima tragedie de acest fel din istoria țării. În vreme ce alte țări aflate în zone cu o activitate seismică ridicată au învățat să reducă din impactul cutremurelor prin reglementarea strictă a normelor în construcții, Turcia pare să fie luată mereu prin surprindere.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
08 Feb 2023
Scandalul din jurul TV Rain arată că deși jurnaliștii ruși sunt bineveniți în Statele Baltice, nu pot difuza chiar orice
Scandalul din jurul TV Rain arată că deși jurnaliștii ruși sunt bineveniți în Statele Baltice, nu pot difuza chiar orice

Cum Kremlinul a împiedicat practic presa independentă să activeze în Rusia, multe agenții de presă și jurnaliști s-au refugiat în alte țări. Statele Baltice au oferit un astfel de refugiu, inclusiv celebrului post de televiziune TV Rain (în rusă Dojd), care și-a mutat sediul în Letonia. După câteva luni de transmisiuni, TV Rain a rămas fără licența de emisie după ce a încălcat reglementările letone și pentru că a arătat simpatie pentru trupele rusești din Ucraina. Totuși, deși unii o consideră aspră, decizia autorităților de la Riga nu a declanșat un exod al presei independente ruse din Statele Baltice.

Kaspars Germanis
Kaspars Germanis
31 Jan 2023
În plin război cu Ucraina, Rusia se teme de un atac parapsihologic și vrea să se apere cu preoți și ofițeri cu puteri paranormale
În plin război cu Ucraina, Rusia se teme de un atac parapsihologic și vrea să se apere cu preoți și ofițeri cu puteri paranormale

Un document al Serviciului Federal de Protecție rusesc arată că acesta este pregătit să îl apere pe Vladimir Putin inclusiv cu ajutorul hipnotizatorilor și preoților. Existența unui plan de apărare parapsihologică poate părea bizară, dar înclinația către misticism și paranormal nu e neobișnuită în Rusia. De-a lungul timpului, elitele și chiar statul au apelat la ajutoare neconvenționale, ca Rasputin, parapsihologii KGB sau generalul FSB care spunea că citește gânduri.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
30 Jan 2023
În anul în care Turcia își aniversează centenarul, islamistul Recep Tayyip Erdoğan ar putea da o lovitură decisivă republicii lui Atatürk
În anul în care Turcia își aniversează centenarul, islamistul Recep Tayyip Erdoğan ar putea da o lovitură decisivă republicii lui Atatürk

Recep Tayyip Erdoğan încearcă să își consolideze regimul forțând o a treia candidatură la funcția președinte. Alegerile generale din această primăvară vor avea loc pe fondul unei crize economice profunde, așa că, pentru a-și spori șansele de câștig, islamiștii apelează la pomeni electorale și sabotarea opoziției. Alegerile au loc într-un an special: se împlinește un secol de când Mustafa Kemal Atatürk a proclamat republica, o republică aflată azi în criză și tot mai îndepărtată de viziunea fondatorului său.

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
27 Jan 2023