Editoriale

Regimul Putin, amenințat de extremiști pro-război și dispute interne

Președintele rus Vladimir Putin vizitează fortăreața Naryn-Kala în timpul unei călătorii de lucru în Daghestan, în Derbent, Republica Rusă Daghestan, 28 iunie 2023.
© EPA-EFE/GAVRIIL GRIGOROV/SPUTNIK/KREMLIN POOL   |   Președintele rus Vladimir Putin vizitează fortăreața Naryn-Kala în timpul unei călătorii de lucru în Daghestan, în Derbent, Republica Rusă Daghestan, 28 iunie 2023.

Reală sau nu, revolta celor de la Wagner a arătat că regimul lui Putin, deși își dorește cu disperare să fie o dictatură de tip nou, este asemenea unei construcții fără structură de rezistență. Clădit după principiile grupurilor de crimă organizată, care în bună măsură au guvernat și guvernează și serviciile speciale din Rusia, dar nu doar de acolo, regimul Putin este o constelație de clanuri pe care le unește frica și solidaritatea crimelor comise.

Incapabil să genereze structuri instituționale de tip nou, mișcări politice autonome sau ideologii „naționale”, regimul este forțat să se sprijine exclusiv pe persoana președintelui. De fapt, referințele permanente la „talentul politic”, „forța și inteligența” lui Putin țin loc de ideologie națională, constantă fiind doar doza de ură și dispreț față de tot ce nu li se supune, cu care propaganda îi alimentează pe ruși, în pofida oricăror evidențe și a minimei decențe intelectuale. Apelul constant la un trecut imperial contrafăcut, cultivarea asiduă a nostalgiilor obsesive pentru „patria sovietică”, cu tot ansamblul iconografic de rigoare, sunt menite să mascheze adevărul îngrijorător pentru cei care încă mai cred în Putin, anume că persoana sa reprezintă pilonul central al întregului sistem. În pofida intenției afirmate de a da Rusiei un sistem politic specific, în acord cu experiența sa istorică și aspirațiile colectiviste și paternaliste ale majorității, Putin a reușit „doar” să construiască o dictatură birocratică destul de „clasică”, care odată prăbușită, în afara urmelor crimelor sale, nu va lăsa în urma ei decât haos.

Extremiștii ruși pro-război, o amenințare mai serioasă decât opoziția democratică pentru puterea și imaginea lui Putin

Veritabila reprezentație dată de Prigojin, în cea mai conservatoare tradiție a scenografiei interlope de uz carceral, a dus la desacralizarea persoanei Președintelui. Până la urletele șefului formal al celor de la Wagner, cu intonația și taxonomia specifică populației din durele închisori rusești, din care face parte, în calitatea sa de fost pușcăriaș, nimeni nu îndrăznise de ani buni să-l admonesteze în public pe „infailibilul” Putin. Evoluția războiului și instabilitatea nu doar la comanda armatei, dar și în maniera de organizare a trupelor, fără a mai menționa pregătirea și dotarea soldaților, i-au făcut pe mulți dintre cei pe care regimul se sprijină, cel puțin teoretic, să devină critici, dar doar în presupusa intimitate a luxoaselor lor  reședințe. Indiferent de intențiile inițiale ale celor care l-au instrumentat, Prigojin a reușit să elibereze o energie critică acumulată în timpul umilitoarelor eșecuri din război. În absența opoziției democratice din Rusia, reprezentată astăzi doar de Alexei Navalnîi, presiunea critică la adresa regimului vine din partea diverselor grupuri extremiste, care împărtășesc o variantă și mai dură a național-bolșevismului rasist cultivat de Kremlin.

În cauză nu se află doar Igor Ghirkin (Strelkov), fostul „ministru” de război al „Republicii Populare Donețk” și autor nemijlocit al doborârii avionului civil MH17, cu al său „Club al patrioților indignați”. În jurul „corespondenților de război”, de fapt PR-iști anexați diverselor formațiuni de pe frontul ruso-ucrainean, s-au format adevărate mișcări. Vladlen Tatarski, cel care a murit după ce propriul bust i-a explodat în mână, în timpul unui eveniment public, sau „romancierul” Zahar Prilepin, și el rănit în urmă exploziei automobilului pe care îl conducea, sunt două dintre numele cele mai cunoscute, fără a o mai menționa pe tragica „mascotă” a obsesiilor imperiale rusești, Daria Dughina, și ea moartă în urma unui atentat încă nerevendicat.

Tabloul este completat de o serie de canale din rețeaua rusească Telegram, care totalizează milioane de abonați, administrate de „corespondenții Z”, a căror sarcină asumată este întreținerea și potențarea spiritului de luptă în rândul rușilor și aprovizionarea cu știri „pozitive” – a se citi false -  despre front a opiniei publice favorabile Kremlinului. Până la reprezentația celor de la Wagner, canale precum „Rybar”, „Operațiunea Z – Corespondenții de război ai Primăverii ruse”, așa cum s-a numit în mediile propagandistice rusești mișcarea de secesiunea a rușilor din Sud-Estul Ucrainei, „Colonelcassad”, „Grey Zone”, „Zapiski Veterana” și multe altele, au ținut numele lui Putin în afara criticii, responsabilizând diverse personaje secundare pentru înfrângerile armatei ruse. Ocuparea Rostovului de către mercenarii lui Prigojin i-a eliberat pe „corespondenții Z” de rețineri. Pentru prima dată de la începutul războiului, declarațiile lui Putin au fost comentate într-un mod în care ironia se împletea cu dezamăgirea pentru rezultatele așteptate, dar nelivrate de „comandantul suprem”. Sigur că Prigojin a pus în scenă o operațiune de PR politic, fapt confirmat și de întâlnirea ulterioară a celor doi, însoțiți de principalii comandanți Wagner, din 29 iunie, dar efectele pe care le-a produs straniul circ în rândul „comunității Z” sunt dintre cele mai reale și nu sunt deloc îmbucurătoare pentru Kremlin.

Semne de slăbiciune a regimului: mesaje care nu respectă propaganda oficială chiar în presa pro-Kremlin

Imediat după ce fațada durității și a controlului absolut a început să se fisureze, mulți dintre susținătorii regimului au început să se gândească la perioada post-Putin mai intens. Aproape monolitică după interzicerea mediilor de opoziție autentică sau mimată așa cum sunt Meduza, Novaya Gazeta sau Eho Moskvî, presa rusă „legală” a început să strecoare din ce în ce mai multe mesaje critice. Pe 9 iulie, Nezavisimaia Gazeta, care după ce a criticat anexarea Crimeii a fost aproape redusă la tăcere prin presiuni explicite asupra proprietarului, a publicat un articol cu titlul „Putin se încarcă cu știri pozitive”, în care erau comentate ironic declarațiile optimiste făcute de diverși oficiali ruși la întâlnirile cu Președintele. Relatând despre sceneta televizată a primirii de către Putin a guvernatorului Regiunii Stavropol, cel care „coordonează” din partea Rusiei Republica Populară Lugansk, „Nezavisimaia Gazeta” nu s-a sfiit să afirme că subfinanțarea cronică de către autoritățile de la Kiev nu poate fi explicația pentru dezastrul economic din regiunea controlată de ani buni de Rusia, cu atât mai mult cu Luganskul  a fost condus tot de ruși și în perioada în care se afla sub autoritatea Ucrainei.

Cu câteva zile înainte, pe 25 iunie, pentru a marca arestarea lui Beria din vara anului 1953, același ziar a publicat un material nu despre „crimele lui Beria”, așa cum este prezentat personajul de propaganda regimului Putin cu scopul sterilizării imaginii lui Stalin, ci despre reformele întreprinse de acesta în scurta perioadă, martie-iunie, în care s-a aflat la conducerea URSS. Printre multe altele, articolul menționa un memoriu al lui Beria către Prezidiul CC al PCUS, în care se cerea încetarea politicii de rusificare a Vestului Ucrainei, menționându-se că în perioada 1944-1952, mai mult de 500 mii de ucraineni din partea de Vest a republicii au fost supuși diverselor forme de represiune (134 mii – arestați, 153 mii – uciși, 203 mii – deportați în zonele îndepărtate). Un astfel de articol, aflat în contradicție evidentă cu mitologia oficială a regimului, care neagă represiunea și rusificarea din Ucraina din timpul URSS, are rolul unui apel implicit la rațiune, o timidă încercare de întoarcere la adevăr.

Mai puțin dramatic, dar la fel de curajos, Kommersant a publicat, tot la 9 iulie, un montaj foto, cu un titlu-citat, „Curajul duce din păcate la crucificare”, în care era marcată aniversarea unei îndrăgite actrițe, consacrată în perioada sovietică, Lia Ahedjakova. Compus din fotografii din diversele reprezentații și filme în care a jucat, dar și una în compania lui Putin, montajul conținea și o serie de fotografii ale actriței, care a participat la protestele împotriva regimului din 2013 și la semnarea apelurilor pentru susținerea activistului civic Oiub Titiev și a regizorului Kirill Serebrennikov, în 2018. În situația în care reprezentațiile în care juca Lia Ahedjakova au fost toate anulate, de obicei „din motive tehnice”, la scurtă vreme după începerea războiului, marcarea aniversării de către cei de la Kommersant, o publicație care încearcă din răsputeri să deservească atât regimul cât și adevărul, lucru de altfel imposibil, pare un adevărat gest de frondă.

Putin a devenit un dictator bătrân și ezitant, preocupat doar de propria securitate

Confruntat acum cu frustrările nucleului dur al publicului său, Putin este mai degrabă preocupat să limiteze daunele de imagine din interiorul acestuia. Încercarea transparentă a polițiștilor din Petersburg de a împiedica o conferință publică a lui Ghirkin, invocându-se un presupus anunț legat de plasarea unei bombe în sala unde urma să aibă loc evenimentul, arată că regimul se teme mai degrabă de criticile venite din partea „publicului Z”. Ca de obicei, efectul nu va fi cel scontat. După apelurile aproximativ disperate la „unitate în jurul Președintelui”, cu scopul evitării înfrângerii în războiului pe care Kremlinul pretinde că-l duce împotriva Occidentului, întâlnirea lui Putin cu Prigojin, cel „exilat” în Belarus, nu face decât să arate că singurul obiectiv al „insurecției” celor de la Wagner a fost să scadă susținerea publică pentru vocalul „bucătar al lui Putin”. Așa se explică și activizarea publică a imaginii lui Putin, care pare deja intrat în febra electorală. Ceea ce nu înțeleg „arhitecții” operațiunilor de PR este că frustrările și îngrijorările elitelor pe care se sprijină regimul sunt menite să rămână și să se adâncească. Putin nu mai este garanția stabilității ci principala sursă a incertitudinilor, iar decizia sa de a dota Garda Rusiei comandată de Zolotov cu tancuri și alt armament greu arată că se așteaptă ca aceasta să-l apere inclusiv de armată. Problemele economice previzibile, inflația și deficitul bugetar, care vor afecta direct populația, nu vor face regimul mai popular.

În viitorul previzibil, Kremlinul lui Putin trebuie să facă față unei dileme insolvabile. Întărirea provizorie a poziției sale va trece obligatoriu prin cel puțin câteva decizii menite să demonstreze că încă are controlul deplin asupra situației interne. Cel puțin una va fi legată de conflictul între diversele grupări din jurul său care se luptă pentru influență și resurse. Pe de o parte, revenirea membrilor „familiei”, rudele și protejații fostului președinte Boris Elțîn, în preajma lui Putin, la fel ca și riscanta întâlnire cu Prigojin și căpeteniile sale, arată că bătrânul dictator a început deja demersurile pentru dislocarea grupării Șoigu, în favoarea celei a lui Narîșkin și Zolotov. Pe de altă parte, Putin este obligat să preîntâmpine întărirea prestigiului armatei, care a arătat că nu este dispusă să-l apere într-un eventual conflict civil, iar acest lucru va avea efecte în planul performanțelor militare rusești în Ucraina. Indiferent de cine va comanda în realitate operațiunile militare, Gerasimov va rămâne deocamdată în poziția de șef al Statului Major și în același timp în postura de viitor vinovat de serviciu pentru insuccesele militare. Cei care l-au secondat, ca Mizințev sau Surovikin, au fost doar personaje de carton menite să anunțe decizii cu care Putin nu voia să se asocieze și să asigure interacțiunea armatei cu mercenarii lui Prigojin, care susținând măcelul de la Bahmut i-au permis armatei să mineze câmpurile din zonele de graniță și să-și antreneze cât de cât recruții. De dragul siguranței sale și conservării statutului său de arbitru suprem al războaielor birocratice din Rusia, Putin este nevoit să jongleze cu foarte multe mingi pentru a amâna scadența, iar apelul la violență este inevitabil pentru a obține stabilizarea situației. Putin și-a pierdut însă aura de autocrat, devenind dictatorul bătrân și ezitant, preocupat doar de propria securitate. Este primul pas spre prăbușire și unul dintre cei mai importanți.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Cosmin Popa

Cosmin Popa




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 10 min
România e forțată să se înarmeze, dar nu poate conta pe producătorii interni
România e forțată să se înarmeze, dar nu poate conta pe producătorii interni

Agresivitatea Rusiei forțează statele NATO să-și pună la punct arsenalelele și industria de apărare. România are necesități mari, dar producătorii interni nu oferă tehnică la standardele secolului XXI.

Victor Sămărtinean
Victor Sămărtinean
13 Jun 2024
De ce România ar trebui să adopte o poziție mai dură în problema Tezaurului de la ruși
De ce România ar trebui să adopte o poziție mai dură în problema Tezaurului de la ruși

Argumentele istorice și dovezile privind Tezaurul sunt inutile în fața Rusiei, care nu își respectă obligațiile internaționale. România trebuie să abordeze problema Tezaurului prin prisma războiului din Ucraina.

Cosmin Popa
Cosmin Popa
11 Jun 2024
Netanyahu, prins între riscul izolării Israelului și salvarea viitorului său politic
Netanyahu, prins între riscul izolării Israelului și salvarea viitorului său politic

În opt luni de război, Israelul nu și-a atins obiectivele din Gaza, iar presiunile internaționale asupra sa se amplifică. Premierul Netanyahu își riscă viitorul politic și dacă acceptă pacea, și dacă va continua războiul. Pacea ar putea însă elimina riscul izolării Israelului.

Ioana Dumitrescu
Ioana Dumitrescu
07 Jun 2024
Spioni și agenți de influență în industria energetică românească
Spioni și agenți de influență în industria energetică românească

România ar putea fi o putere energetică în UE. Politizarea, corupția și acțiunile hibride ale Rusiei au vulnerabilizat însă industria energetică românească.

Cosmin Gabriel Păcuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru
04 Jun 2024