Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

Editoriale

Războiul din Ucraina determină schimbări ale politicii Turciei, dar o ruptură cu Rusia este imposibilă

Președintele rus Vladimir Putin și președintele turc Recep Tayyip Erdogan părăsesc o conferință de presă după discuțiile lor de la Kremlin, Moscova, Rusia, 5 martie 2020.
©EPA-EFE/PAVEL GOLOVKIN / POOL  |   Președintele rus Vladimir Putin și președintele turc Recep Tayyip Erdogan părăsesc o conferință de presă după discuțiile lor de la Kremlin, Moscova, Rusia, 5 martie 2020.

Turcii, în general, vorbesc rar despre dificultățile prin care trec în viața privată. Este deci semnificativ că, recent, un amic de la Izmir mi-a descris problemele personale în condițiile crizei financiare și economice din Turcia. Printre exemplele date erau produse din piața locală de legume ale căror prețuri crescuseră, în doar două săptămâni, cu aproape 90%. Proporția se aplică la multe alte mărfuri care au în comun faptul că producția și comercializarea lor necesită consum de energie. Iar acest mic detaliu devine o problemă majoră într-o țară care importă aproximativ trei sferturi din energia pe care o consumă.

Cum depinde Turcia de Rusia: energie, turism, produse agricole și comerț

Până la energie, dependența Turciei de Rusia se manifestă în alte sectoare importante. Aproape 65% din necesarul de grâu și peste 65% din necesarul de floarea soarelui și ulei de floarea soarelui vin din Rusia. Turiștii ruși au reprezentat mereu un procent important în anumite stațiuni turcești, anul trecut numărând 4.5 milioane din totalul de aproape 25 de milioane, cu contribuție de aproximativ 10 miliarde de dolari SUA la bugetul Ankarei. Rusia este și o piață importantă pentru exporturile agricole turcești dar și pentru investiții, mai ales în construcții.

La capitolul energie, poziția dominantă a Rusiei poate chiar afecta suveranitatea Turciei, la fel ca și în cazul investițiilor chinezești în marile proiecte ale actualului regim de la Ankara.

Centrala nucleară de la Akkuyu este construită de compania rusească de stat Rosatom, care controlează pe termen lung toate aspectele tehnice, sub un contract de tipul build-own-operate. Akkuyu va asigura peste 20 de procente din consumul de electricitate al turcilor. Acest lucru va mări dependența de Rusia și, până atunci, sunt multe alte probleme de depășit care, toate, ajută poziția dominantă a acesteia.

Chiar în prima zi a anului, prețul energiei electrice a crescut cu 50% pentru consumatorii casnici din Turcia și cu 125% pentru consumatorii comerciali și industriali. La gaze, prețurile s-au mărit cu 25% pentru gospodăriile individuale și cu 50% pentru consumatorii comerciali și industriali. Datorită reglementării deficitare a pieței, firmele distribuitoare au mărit la un moment dat costurile reale la energie electrică cu 168 procente pentru firmele comerciale și cu 156 procente pentru instalațiile industriale.

Importurile de gaze naturale, în particular, au o greutate geostrategică semnificativă. Deși Ankara a făcut eforturi pentru a reduce dependența de Rusia, mai ales după 2019, succesul este relativ iar vulnerabilitatea rămâne. Turcia nu are resurse proprii importante, zăcămintele de gaze descoperite în Marea Neagră putând asigura, dacă vor fi investiți banii necesari pentru a fi exploatate, necesarul pentru doar aproximativ un deceniu. Iar creșterea economică, uneori spectaculoasă sub regimul AKP-Erdoğan, a mărit nevoia de gaze naturale la o cifră variind între 50 și 60 de miliarde de metri cubi (billion cubic meters, bcm) în 2020 și 2021. Asta înseamnă peste 10% din ce consumă toată Uniunea Europeană.

Având în vedere relația formal bună dintre Erdoğan și Vladimir Putin, ar fi fost de așteptat ca Turcia să nu fie afectată le fel de mult ca Europa de criza gazelor naturale de dinainte de începerea războiului în Ucraina. Însă creșterile de prețuri menționate mai sus sugerează mai degrabă contrariul. Astăzi, având în vedere și efectele crizei ucrainene, trebuie luat în calcul un scenariu în care un posibil, dacă nu chiar probabil colaps al economiei turcești să complice și mai mult lucrurile.

„Nori negri dinspre Anatolia”: crizele care amenință Turcia

Am pronunțat recent avertizarea aceasta, în două emisiuni importante de pe canalul principal, TVR 1, al postului național de televiziune din România. Aceeași avertizare se desprinde și din materiale mai vechi pe care le-am scris pentru Veridica. A venit timpul să ofer o actualizare a datelor relevante, în contextul trist al agresiunii rusești din Ucraina.

Folosesc în subtitlul de mai sus cuvântul „Anatolia” pentru a atrage atenția asupra poziției geografice a Turciei, una cu valoare strategică imensă și care acum situează țara între patru crize majore. În ordine cronologică, prima este războiul civil din Siria, unde Ankara și Moscova sunt pe poziții relativ opuse. O situație similară este în războiul civil din Libia, precum și la est, în conflictul deocamdată controlat dintre Armenia și Azerbaijan. La fel stau lucrurile și în Ucraina. Turcia furnizează armament, muniții și alte echipamente militare acestei țări, nu a recunoscut ocupația rusă în Luhansk, Donbas și Crimea, închizând și Strâmtorile pentru traficul navelor militare, conform prevederilor Convenției de la Montreux din 1936. Dar, în  ansamblu, se poate spune că Turcia lui Erdoğan este activă în toate zonele enumerate aici doar pentru că îi permite Rusia lui Putin. Încă.

Putin nu a reacționat impulsiv, știind foarte bine că are nevoie să păstreze relații bune cu Ankara după ce a muncit atât de mult să-și impună influența acolo. Nu trebuie uitat un detaliu important, mai ales în condițiile sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei: spațiul aerian turcesc, încă deschis pentru ruși, rămâne singura cale de susținere logistică din Rusia a prezenței sale militare în Siria. Relațiile bune cu turcii reprezintă o investiție a lui Putin și pentru viitor, la care nu a venit vremea să renunțe. Însă dacă ar vrea, liderul rus ar putea foarte ușor să lovească decisiv pentru că politicile regimului de la Ankara, mai ales după instituirea autoritarismului prezidențial, prin controversatul referendum din 2017, au șubrezit mult economia.

Președintele turc se încăpățânează să creadă, cel puțin oficial, că dobânzile mari sunt un rău absolut, fiind contrare și principiilor religioase. În viața reală a economiilor inter-dependente, această judecată nu este doar eronată, ci și fatală. Având puteri neîngrădite acum, Președintele a schimbat în ultimii trei ani trei guvernatori și patru membri marcanți ai consiliului tehnic al Băncii Centrale, plus miniștri de finanțe și oameni importanți din instituții de stat cu roluri cheie în analiza și planificarea dezvoltării economice. Astfel a putut impune, din august 2021 și până acum, o reducere a dobânzii de referință de la 19 la 14 puncte procentuale. Asta în vreme ce, din cauza presiunilor inflaționiste globale, toate guvernele care au modificat dobânzi în această perioadă au făcut-o pentru a le mări și a da astfel monedelor naționale respective valoarea pierdută prin inflație.

Rezultatul este cel așteptat de către toți analiștii experimentați. Conform datelor oficiale, lira a pierdut 44% din valoare doar în ultimele patru luni ale lui 2021 iar inflația anuală a ajuns la peste 54%. Fiind o țară care importă masiv energie, capital, tehnologie și materii prime pentru a produce și exporta, creșterea economică aduce presiune inflaționară, astfel că nici viitorul nu arată deloc bine. În ultimii ani Banca Centrală turcă a cheltuit peste 120 de miliarde de dolari SUA și a făcut numeroase schimburi valuare cu alte țări (swap deals) pentru a împiedica devalorizarea lirei.

Eforturile au rămas fără efect pentru că politica financiară nu a fost ajustată. Lira a continuat să piardă teren iar rezervele Băncii Centrale erau în ianuarie 2022, conform cifrelor oficiale, de sub 60 miliarde  de dolari. Populația nu mai are de mult timp încredere în moneda națională, peste 60% din depozitele cetățenilor fiind în moneda americană sau în euro. Dolarul SUA a devenit cea mai profitabilă investiție pe piața turcească (23% profitabilitate anuală), urmat de aur (19.7%) și euro (14.5), în vreme ce depozitele bancare și titlurile de stat înregistrează pierderi anuale de 22.75% și, respectiv, 32.7%.

Întorcându-ne la comerțul exterior, deficitul extern era de aproape 18.5 miliarde de dolari în ianuarie și februarie 2022, ceea ce reprezintă o creștere anuală de peste 186%. Importurile de energie exercită acum, în contextul crizei ucrainene, o presiune fantastică. Și fiecare creștere a prețului țițeiului cu 10 dolari SUA adaugă 5 miliarde la deficitul de comerț extern al Turciei. Devalorizarea accentuată și rapidă a lirei agravează acest efect. Coroborat cu scumpirea concomitentă a importurilor de materii prime, tehnologie și capitaluri, nu este de mirare că inflația la producție a trecut de 100%, ceea ce înseamnă o presiune imensă tot pe prețurile pentru consumatori. Iar toate aceste date provin din surse oficiale, în primul rând din comunicatele Institutului Turc pentru Statistică, care a fost acuzat că încearcă să cosmetizeze realitatea în favoarea guvernului. În exemplul de la începutul acestui articol, creșterea de prețuri depășește cu mult datele oficiale iar analiști independenți susțin că rata inflației la cumpărător ar fi depășit de fapt 100% de câteva luni.

Sunt credibile semnele unei schimbări de abordare la Ankara?

Cifrele din ce în ce mai alarmante din economie și finanțe, precum și scăderea popularității sale și a coaliției de guvernare în sondaje, l-au determinat pe Erdoğan să încerce o schimbare de strategie în relația cu partenerii tradiționali occidentali ai Turciei. De la discursurile vitriolice la adresa NATO sau a UE, în urmă cu doar câteva săptămâni, din partea sa sau din partea unor membri și aliați ai guvernului său, dl. Erdoğan s-a transformat în campion al cauzei occidentale în contextul crizei ucrainene. Face eforturi importante pentru a deveni mediator între Moscova și Kiev. În același timp încearcă să convingă Emiratele Arabe Unite (EAU), Egiptul, Israelul sau Grecia că Ankara este gata să renunțe la politica agresivă din regiune. Luna martie a fost plină de astfel de contacte diplomatice. Marea atracție o reprezintă zăcămintele de gaze naturale din estul Mediteranei care au potențialul de a reduce, măcar parțial, dependența Turciei și chiar a Europei de Rusia.

După ce, la începutul anului, proiectul conductei EastMed părea să fi murit în fașă, criza ucraineană pare să-l readucă în discuții. Uniunea Europeană și Statele Membre se mobilizează pentru a susține și proiecte care să crească transferurile de gaze dinspre zonele caspică și africană, precum și importurile de gaze naturale lichefiate și petrol pe mare, din orice surse globale altele decât cele controlate de Rusia. La Ankara se știe foarte bine că poziția geostrategică permite actualului regim autoritar să ceară ca Europa și Statele Unite să accepte „normalizarea” relațiilor. Contactele diplomatice intense din luna martie par a permite Turciei să iasă din izolarea la care se condamnase singură, dar mai este un drum foarte lung, poate mult prea lung, până ce va fi reprimită cu brațele deschise de către partenerii occidentali tradiționali, mai ales în procesul de integrare europeană.

Pe scurt, toate declarațiile oficiale și pașii făcuți indică faptul că o reintegrare a acestei țări în proiectul EastMed nu se va face dacă Ankara nu va normaliza relațiile cu țările membre ale acelui proiect. Și fiecare cere acțiuni concrete (nu doar vorbe) privind, între altele, ocuparea teritoriilor de nord ale statului suveran sirian (Siria, Egipt, Arabia Saudită, EAU), renunțarea la sprijinirea Fraților Musulmani și a guvernelor afiliate acestora (Egipt, Arabia Saudită, EAU), renunțarea la sprijinirea Hamas (Israel), renunțarea la atitudinea agresivă în Marea Egee (Grecia) și în jurul Ciprului (Cipru, Grecia, Israel), renunțarea la implicarea agresivă în războiul civil din Libia și la acordul de delimitare a zonelor de exclusivitate economică la Mediterana cu guvernul de la Tripoli care, la rîndul său, este emanație a Fraților Musulmani (toate statele enumerate mai sus). Lista este lungă și, dacă o va satisface, regimul actual de la Ankara ar recunoaște, implicit, că lungii ani de politică agresivă în regiune au reprezentat o eroare masivă, concepută doar pentru a satisface naționaliștii turci, pe foarte mulți bani și, în final, degeaba. Costurile politice ar fi imense, existențiale pentru regim și este greu de crezut că o astfel de schimbare radicală va fi posibilă înaintea unei schimbări de guvern la Ankara.

La fel se pune problema și în relația cu Occidentul, mai ales cu Uniunea Europeană și Statele Membre. Pe 17 martie a avut loc, la Bruxelles, prima întâlnire în peste trei ani (!) a comitetului inter-parlamentar UE-Turcia, care a marcat doar reluarea dialogului după ce procesul de accedere în Uniune pentru Ankara a intrat de facto în colaps. Reînceperea negocierilor de aderare ar însemna și reluarea rolului Comisiei Europene de coordonator care verifică felul în care Turcia îndeplinește criterii precum independența justiției și statul de drept sau respectarea drepturilor individuale și ale minorităților. Se adaugă relații de bună vecinătate și cooperare cu vecinii. Regimul actual de la Ankara pare a se fi străduit în ultimul deceniu să ignore toate aceste criterii și vor fi necesare eforturi imense pentru a le îndeplini, din nou cu costuri politice existențiale pentru regim. Iar asta doar pentru a începe negocierile de aderare, pe cele 35 de capitole, din care doar unul a fost deschis iar 14 rămân închise, în esență din cauza faptului că Turcia nu recunoaște unul din Statele Membre ale Uniunii, respectiv Ciprul.

Turcia rămâne importantă dar...

Aspectele detaliate aici sugerează, în primul rând, că Turcia va continua să fie importantă pe temen mediu pentru securitatea energetică a Europei, cel puțin în perioada de tranziție spre decarbonizarea totală a pieței comune, undeva în anii 2050. Gazele naturale din zona caspică și din Mediterana orientală pot ajunge în UE mult mai eficient decât în alte variante, prin conducte care să treacă prin arealul turcesc de suveranitate terestră și maritimă. Politicile din ultimul deceniu ale regimului de la Ankara au vulnerabilizat, însă, foarte serios această țară.

Economia se află deja într-o criză despre care mulți analiști încep a spune că ar putea fi mai gravă decât cea din 2000. Ca și atunci, soluția ar fi accesul la piețele internaționale și ajutor de la FMI și Banca Mondială. Ajutorul instituțiilor financiare internaționale vine însă condiționat de reforme liberal-democratice și cooperare regională care ar submina ireversibil regimul AKP-Erdoğan. Elementele sale definitorii sunt tocmai autoritarismul personal, agresivitatea naționalist-conservatoare și apelul la religie atât în politica internă cât și în cea externă. Acestea au dus la deteriorarea, fără precedent în istoria țării, a statului de drept și a independenței justiției, precum și a drepturilor fundamentale. Turcia a devenit astfel neprietenoasă pentru capitalul străin iar suspendarea de facto a negocierilor de aderare la UE solidifică această situație. Se adaugă deteriorarea fără precedent a relațiilor cu aproape toți vecinii și cu aliații occidentali tradiționali.

O schimbare radicală de abordare ar presupune costuri politice existențiale. După două decenii la putere, din care ultimul a fost subordonat explicit unei agende conservator-religioase și naționaliste, regimul AKP-Erdoğan a alterat fundamental prioritățile tradiționale ale Turciei. Rezultatul este o economie, un stat și o populație vulnerabile la un nivel fără precedent. O privire în fiecare după-amiază la evoluția zilnică și săptămânală a lirei față de dolar sau euro ne poate arăta cât de serioasă este această vulnerabilitate. Urmează să vedem și efectele deciziei din 17 martie a băncii centrale a SUA, Federal Reserve, de a mări rata dobânzii de referință. La fel ca și alte țări, va fi serios afectată și Turcia, cu o economie atât de fragilă, cu o monedă în cădere aproape liberă, o inflație galopantă și un deficit extern care crește rapid. Există riscul instabilității scăpată de sub control, cu posibilitatea unor efecte regionale serioase care s-ar adăuga situației deja îngrijorătoare din estul Europei și zona Mării Negre. Într-adevăr, nori negri par a veni dinspre Anatolia.

Tags: Turcia , Ucraina , Rusia , Energie , Război în Ucraina
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
Alte articole
Armaghedonul se amână, dar nu și catastrofa

Armaghedonul se amână, dar nu și catastrofa

Un veritabil tabu al relațiilor internaționale, despre care liderii responsabili căutau să nu vorbească niciodată în timpuri de criză, „argumentul” atomic a devenit o banalitate a retoricii rusești a ultimilor ani. Cu o cultură profesională aproximativă, la baza căreia stau manualele operative și o serie de legende eroizante, confecționate de propaganda sovietică, convins că reținerea nu este decât un semn al fricii, dar mai ales lipsit de orice fel de rafinament intelectual, Putin a reușit să bagatelizeze amenințarea nucleară, semn că nu are întotdeauna o bună proprietate a termenilor pe care îi folosește.

Cimitirul imperiilor înghite Statele Unite și NATO

Cimitirul imperiilor înghite Statele Unite și NATO

Americanii se vor retrage din Afghanistan la aproape 20 de ani de când au intervenit în acea țară. Președintele Joe Biden a decis ca retragerea să se încheie până pe 11 septembrie, cu patru luni mai târziu decât data care fusese stabilită de administrația Trump. Talibanii percep plecarea americanilor drept o victorie. Rămâne de văzut dacă li se va părea suficientă sau dacă vor încerca să obțină totul și vor continua războiul contra guvernului de la Kabul.

De ce garanțiile de securitate solicitate de Kiev nu au cum să creeze „un nou NATO”

De ce garanțiile de securitate solicitate de Kiev nu au cum să creeze „un nou NATO”

Ucraina s-a arătat dispusă, la negocierile cu Rusia, să renunțe la aspirațiile sale de a se alătura Alianței Nord-Atlantice dacă va primi garanții de securitate pe care încearcă să le prezinte populației ca pe un „NATO propriu”. Soluția este puțin fezabilă acum, când părțile par să negocieze mai degrabă pentru a câștiga timp.

Dragoș Mateescu

23 Mar 2022

Actualizat la: 23 Mar 2022 11:54:41
Dragoș Mateescu

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 12 min
  • Până la energie, dependența Turciei de Rusia se manifestă în alte sectoare importante. Aproape 65% din necesarul de grâu și peste 65% din necesarul de floarea soarelui și ulei de floarea soarelui vin din Rusia. Turiștii ruși au reprezentat mereu un procent important în anumite stațiuni turcești, anul trecut numărând 4.5 milioane din totalul de aproape 25 de milioane, cu contribuție de aproximativ 10 miliarde de dolari SUA la bugetul Ankarei. Rusia este și o piață importantă pentru exporturile agricole turcești dar și pentru investiții, mai ales în construcții.
  • Cifrele din ce în ce mai alarmante din economie și finanțe, precum și scăderea popularității sale și a coaliției de guvernare în sondaje, l-au determinat pe Erdoğan să încerce o schimbare de strategie în relația cu partenerii tradiționali occidentali ai Turciei. De la discursurile vitriolice la adresa NATO sau a UE, în urmă cu doar câteva săptămâni, din partea sa sau din partea unor membri și aliați ai guvernului său, dl. Erdoğan s-a transformat în campion al cauzei occidentale în contextul crizei ucrainene. Face eforturi importante pentru a deveni mediator între Moscova și Kiev. În același timp încearcă să convingă Emiratele Arabe Unite (EAU), Egiptul, Israelul sau Grecia că Ankara este gata să renunțe la politica agresivă din regiune.
  • Turcia va continua să fie importantă pe temen mediu pentru securitatea energetică a Europei, cel puțin în perioada de tranziție spre decarbonizarea totală a pieței comune, undeva în anii 2050. Gazele naturale din zona caspică și din Mediterana orientală pot ajunge în UE mult mai eficient decât în alte variante, prin conducte care să treacă prin arealul turcesc de suveranitate terestră și maritimă. Politicile din ultimul deceniu ale regimului de la Ankara au vulnerabilizat, însă, foarte serios această țară.
  • O schimbare radicală de abordare ar presupune costuri politice existențiale. După două decenii la putere, din care ultimul a fost subordonat explicit unei agende conservator-religioase și naționaliste, regimul AKP-Erdoğan a alterat fundamental prioritățile tradiționale ale Turciei. Rezultatul este o economie, un stat și o populație vulnerabile la un nivel fără precedent.
Scandalul din jurul TV Rain arată că deși jurnaliștii ruși sunt bineveniți în Statele Baltice, nu pot difuza chiar orice
Scandalul din jurul TV Rain arată că deși jurnaliștii ruși sunt bineveniți în Statele Baltice, nu pot difuza chiar orice

Cum Kremlinul a împiedicat practic presa independentă să activeze în Rusia, multe agenții de presă și jurnaliști s-au refugiat în alte țări. Statele Baltice au oferit un astfel de refugiu, inclusiv celebrului post de televiziune TV Rain (în rusă Dojd), care și-a mutat sediul în Letonia. După câteva luni de transmisiuni, TV Rain a rămas fără licența de emisie după ce a încălcat reglementările letone și pentru că a arătat simpatie pentru trupele rusești din Ucraina. Totuși, deși unii o consideră aspră, decizia autorităților de la Riga nu a declanșat un exod al presei independente ruse din Statele Baltice.

Kaspars Germanis
Kaspars Germanis
31 Jan 2023
În plin război cu Ucraina, Rusia se teme de un atac parapsihologic și vrea să se apere cu preoți și ofițeri cu puteri paranormale
În plin război cu Ucraina, Rusia se teme de un atac parapsihologic și vrea să se apere cu preoți și ofițeri cu puteri paranormale

Un document al Serviciului Federal de Protecție rusesc arată că acesta este pregătit să îl apere pe Vladimir Putin inclusiv cu ajutorul hipnotizatorilor și preoților. Existența unui plan de apărare parapsihologică poate părea bizară, dar înclinația către misticism și paranormal nu e neobișnuită în Rusia. De-a lungul timpului, elitele și chiar statul au apelat la ajutoare neconvenționale, ca Rasputin, parapsihologii KGB sau generalul FSB care spunea că citește gânduri.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
30 Jan 2023
În anul în care Turcia își aniversează centenarul, islamistul Recep Tayyip Erdoğan ar putea da o lovitură decisivă republicii lui Atatürk
În anul în care Turcia își aniversează centenarul, islamistul Recep Tayyip Erdoğan ar putea da o lovitură decisivă republicii lui Atatürk

Recep Tayyip Erdoğan încearcă să își consolideze regimul forțând o a treia candidatură la funcția președinte. Alegerile generale din această primăvară vor avea loc pe fondul unei crize economice profunde, așa că, pentru a-și spori șansele de câștig, islamiștii apelează la pomeni electorale și sabotarea opoziției. Alegerile au loc într-un an special: se împlinește un secol de când Mustafa Kemal Atatürk a proclamat republica, o republică aflată azi în criză și tot mai îndepărtată de viziunea fondatorului său.

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
27 Jan 2023
Lumea rusă, sau zonele limitrofe ale secolului 21
Lumea rusă, sau zonele limitrofe ale secolului 21

Revocarea de către Lituania a licenței postului rus de televiziune Rain TV, aduce în atenție o problemă mai veche cu privire la opoziția liberală Rusie: este aceasta dispusă să abandoneze imperialismul autocrațiilor? Jurnalistul lituanian Nikodem Szczygłowski scrie că, de la reformiști din perioada țaristă la contestatari ai sistemului sovietic ca Mihail Bulgakov la opozanți ai lui Putin ca Alexei Navalnîi, susținerea pentru imperiu – descris, eufemistic, ca „lumea rusă” – pare să rămână aceeași.

Confronting Memories
Confronting Memories
24 Jan 2023