Editoriale

Parlamentul European cere Rusiei să restituie României Tezaurul. De ce este o rezoluție istorică

Tezaurul României de la Moscova
© Marian Voicu   |   Protocol încheiat în 16 februarie 1917 privind depozitarea la Kremlin a Tezaurului Băncii Naţionale şi procesul-verbal de inventariere (9 ianuarie–4 februarie 1917).

Susține jurnalismul independent

Românii au încercat timp de mai bine de o sută de ani să rezolve diferendul privind Tezaurul aflat la Moscova* în diferite formate. Nu au reușit. Restituirile din 1935 (arhive) și 1956 (patrimoniul artistic) s-au datorat „bunăvoinței” și „mărinimiei” Moscovei, după cum arătau oamenii politici ai vremii, nu solicitărilor Bucureștiului. Acesta a încercat de câteva ori să internaționalizeze litigiul, reușind o singură dată, la Conferința de la Genova din 1922, dar fără urmări. Rezoluția Parlamentului European din 14 martie 2024 este al doilea act internațional de după 1917 care cere Rusia să restituie României Tezaurul confiscat.

Și când ne veți da Tezaurul înapoi? Pentru ruși, înapoierea Tezaurului este o glumă

„Și când ne veți da tezaurul?”, l-am întrebat, în glumă, pe interlocutorul meu rus. „Când veţi fi pregătiţi!”, mi-a răspuns el, tot în glumă. Conversaţia noastră punctase toate melancoliile, adversităţile, momentele de înălţare şi de cădere comune ale celor două popoare. Ajunseserăm în acest punct mort, al unui litigiu vechi de 100 de ani, fără putinţă de a găsi un compromis: „это шутка” – e doar o glumă, conchide el, bătându-mă pe umăr şi desfăcând larg braţ̦ele, cât toată Rusia.

Încercaţi să îi povestiţi unui rus rezonabil, fără să vă înfierbântaţi, istoria Tezaurului românesc. Veţi trece, exasperaţi, de la problema sim­plă a unei datorii neplătite, creanţă transmisă din generaţie în gene­raţie, până la Basarabia, războiul de pe Frontul de Est, instalarea comunismului în România sau scutul de la Deveselu.

Pentru noi, chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat ruşilor toată avuţia noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi.

Dar şi pentru ei este la fel de simplă: dacă tot ţineţi să dezgropăm trecutul, vor spune, s-ar putea să constatăm că, de fapt, voi ne sunteţi datori pentru bunurile lăsate în România în timpul Primului Război Mondial, pentru distrugerile provocate de armata română în Uniunea Sovietică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru neplata reparaţiilor de război, pentru ocuparea Basarabiei etc. etc., ba chiar şi pentru intervenţia armatei române în Ungaria, în 1919, împotriva bolşe­vicilor unguri.

Ce facem mai departe? Sovieticii, apoi ruşii, au propus înfiinţarea unei comisii de specialişti care să se ocupe de problemă. În 2003, odată cu semnarea Tratatului bilateral, s-a semnat şi Declaraţia comună a miniştrilor de externe prin care s-a înfiinţat o comisie de istorici care să facă lumină în contenciosul labirintic din ultimii 100 de ani.

Dar de ce ar fi nevoie de o comisie de istorici dacă românii au proto­coale cu valoare de tratat interguvernamental, procese-verbale, chitanţe? Ce relevanţă are investigarea trecutului istoric când chestiunea este una banală, de drept şi de etică? Este aşadar chestiunea Tezaurului de natură istorică, politică, etică sau de drept internaţional? Trebuie tranşată la nivel politic sau într-un tribunal internaţional?
Românii au încercat (aproape) toate variantele. Fără niciun rezultat.

Aurul, doar o parte din Tezaurul luat de ruși. Cel mai vechi litigiu al României, unic în lume

Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României (peste 90 de tone). Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917. Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depozite şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijute­riile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele mănăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce repre­zenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române, începând cu secolul al XIV-lea.

În 1935 şi 1956, când nimeni nu se mai aştepta, părţi din Tezaur au fost restituite, provocând la Bucureşti discursuri elaborate despre „mări­nimia" şi „bunăvoinţa" Moscovei. Autorităţile române nu au pomenit dreptul legitim al României de a i se restitui ceea ce era al său.

Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbună­tăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, îmbunătăţirea relaţiilor bilate­rale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire.

Oficialii ruşi consideră că relaţiile bilaterale sunt îngheţate într-un „punct zero". La Moscova se crede că rezolvarea problemei Tezaurului nu va duce la rezolvarea celorlalte neînţelegeri dintre cele două ţări, deci gestul de bunăvoinţă ar fi inutil. Mai mult, pentru Kremlin, problema Tezaurului face parte dintr-un „ghem de probleme". Odată ce tragi de fir, se desfac toate celelalte dispute, neînţelegeri, litigii.

În ceea ce priveşte aurul Băncii Naţionale, deşi documentele Băncii sunt inatacabile, partea rusă pretinde fie că nu găseşte în arhive versiunea rusă a documentelor, fie că aurul a fost furat de albgardişti, fie că a fost cheltuit pentru mişcările comuniste, inclusiv cea românească, fie că deschiderea unui astfel de capitol al pretenţiilor reciproce ar conduce la concluzia că românii sunt de fapt datori ruşilor.

Nu există o dispută similară în lume. Litigiile privind trofeele de război nu pot fi invocate aici, pentru că aurul, obiec­tele de artă și arhivele nu au fost confiscate, ci au fost predate guver­nului rus, cu acte în regulă, pentru depozitare. Depozitul de aur constituit la Banca Imperială de Stat trebuie restituit ca orice depozit bancar constituit cu voinţa părţilor şi garanţia statului. Deşi dosarul B.N.R., transmis din 1922 de la un guvernator la altul, ar fi admis în orice instanță internațională ca document inatacabil și final, ruşii preferă să vorbească de 100 de ani nu de aurul românesc, ci de istoria aurului românesc.

Este cel mai vechi litigiu al României. Au trecut 100 de ani, două războaie mondiale, revoluţii, lovituri de stat, valuri de foamete şi depor­tări. Lumea a suferit uriaşe transformări, dar chestiunea Tezaurului a rămas axul pe care pivotează în continuare giruetă româno-rusă. Lenin,
Stalin, Hruşciov, Brejnev, Andropov, Cernenko, Gorbaciov, Elţîn, Medvedev şi Putin au fost cu toţii la curent cu problema Tezaurului românesc. Nici unul nu a vrut să închidă definitiv acest litigiu. Chestiunea Tezaurului este, alături de cea a Basarabiei, temelia pe care s-a con­struit neprietenia amară dintre români şi ruşi în ultimii 100 de ani. „În iazul minciunilor înoată doar peşti morţi”, spune un proverb rus.

Negocierile politice și ocazii ratate, de la Liga Națiunilor la Consiliul Europei

Românii au început negocierile bilaterale cu bolșevicii pentru recuperarea Tezaurului imediat după încheierea Primului Război Mondial. În 1920, României i se ofereau Tezaurul şi recunoaşterea Unirii cu Ba­sarabia, în schimbul păcii. În 1921, României i se cereau neutralitatea şi renunţarea la Tezaur, în schimbul Basarabiei. România nu a acceptat însă sub nic o formă să pună în discuţie legalitatea sau caracterul definitiv al unirii Basarabiei cu România.

Prima internaţionalizare a litigiului a fost la Conferința de la Genova, în 1922. Delegaţia română prezenta un memoriu privind Tezaurul depus la Moscova, în care se arăta:

Depozitul făcut de România la Moscova, cunoscut ca „Tezaurul României de la Moscova", este alcătuit din:

·      Totalitatea numerarului în aur (monede) al B.N.R. (bancă privată cu privilegii de stat);

·      Bijuteriile Reginei României;

·      Depozitele Casei de Depozite şi Consemnaţiuni aparţinând particularilor şi care constau în valori, titluri, bijuterii, documente, testamente, tablouri;

·      Valori şi arhive aparţinând instituţiilor financiare şi bancherilor privaţi (arhi­vele Creditului Funciar Rural, incluzând acte de proprietate ale unui număr foarte mare de proprietari mari);

·      Documente, cărţi rare, arhive şi tablouri aparţînând Academiei Române şi Pinacotecii etc.
Credem că acest Tezaur nu se mai află în starea iniţială, ci că a fost evacuat sau dispersat.

Raportul preciza că averea respectivă, de peste 7,5 miliarde de lei aur, este privată şi are garanţiile Rusiei în ceea ce priveşte conservarea, securitatea şi restituirea sa României.

Conferinţa adopta un Memorandum care, la clauza nr. 13, prevedea că „guver­nul rus va restitui guvernului român valorile depuse la Moscova de nu­mitul guvern român".

În 11 mai 1922, guvernul rus face următoarea declaraţie: „O altă chestiune politică, artificial introdusă în Memorandum, e aceea din clauză 13. Cum ea face parte din ansamblul chestiunilor politice, teritoriale şi altele, în litigiu între Rusia şi România, nu poate fi examinată separat.”

În 15 septembrie 1934, şi datorită demersurilor lui Nicolae Titulescu, Uniunea Sovietică este admisă în Societatea Naţiunilor. În această calitate, U.R.S.S. se angaja să respecte integritatea teritorială a tuturor statelor membre ale Societăţii, deci şi a României, care era membru fondator. Probabil că Titulescu nu a considerat că ar fi o oportunitate pentru o nouă internaţionalizare a chestiunii Tezaurului, de data această la Liga Naţiunilor. Opinia sovieticilor era cunoscută şi fusese exprimată limpede de ministrul lor de externe, Maxim Litvinov: „Pentru sovietici e o chestiune de principiu de a nu primi arbitrajul internaţional obligatoriu, aceasta este doctrina sovietică.“ Doctrină care a rămas în vigoare şi astăzi.

România a pierdut apoi alte ocazii: înainte de 1992, când Rusia negocia aderarea la F.M.I., s-a ratat „o bună oportunitate de deschidere a subiectului Tezaur“, printr-o „regretabilă decizie politică“, cum preciza fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.

În 1995, în contextul cererii Rusiei de a deveni membru deplin al Consiliului Europei, Adrian Severin, membru al delegaţiei României, depune o moţ̦iune în care arată că Tezaurul a fost „confiscat fără nici un drept“, fiind restituită doar „o mică parte“ în ciuda „repetatelor cereri ale guvernului român“. Documentul cerea acordarea unei „atenţii deosebite restituirii Tezaurului“, iar la punctul 4, „recomandă Comitetului de Miniştri să ia măsurile adecvate pentru a determina guvernul rus să restituie Tezaurul României, ca dovadă a sincerităţii procesului de democratizare din Federaţia Rusă şi ca o contribuţie la eliminarea tensiunilor care încă mai există între statele europene."

Prin Opinia nr. 193 din 25 ianuarie 1996, Adunarea Parlamentară propunea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei să adreseze Federaţiei Ruse invitația de a deveni membră, Rusia asumându-și îndeplinirea mai multor obligaţii, printre care:

·      art. 10.12: Să negocieze cererile pentru restituirea bunurilor culturale către alte țări europene pe o bază ad-hoc, în funcţie de tipul bunurilor (arhive, opere de artă, clădiri etc.) și de tipul de proprietate (public, privat sau instituţional);

·      art. 10.14: Soluţionarea rapidă a tuturor problemelor legate de restituirea proprietăţilor revendicate de către statele membre ale Consiliului Europei, în special a arhivelor transferate la Moscova în 1945.

Neonorarea acestor angajamente și lipsa cooperării în implementarea recomandărilor A.P.C.E. puteau atrage după sine propunerea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei de retragere a calităţii de membru, conform articolului 8 din Statutul Consiliului Europei.
Nu știm în ce fel au decurs discuţiile ruso-române în preambulul aderării Rusiei la Consiliul Europei. Se pare că părțile au ajuns la o „formulă acceptabilă“ în urma discuțiilor avute de Ioan Talpeș directorul Serviciului de Informaţii Externe, cu oficialii ruși. Rusia a devenit, în februarie 1998, membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, asumându-și obligațiile prevăzute în Opinia 193 (1996) a A.P.C.E.

Nouă tentativă de internaționalizare: 2012, Consiliul Europei

Raportul de monitorizare a îndeplinirii de către Rusia a angajamentelor asumate la momentul aderării la Consiliul Europei era unul dintre subiectele cele mai importante ale sesiunii A.P.C.E. din 1–5 octombrie 2012. De regulă, acest tip de rapoarte se elaborează la doi ani. În cazul Rusiei însă, ultimul raport de monitorizare fusese executat în urmă cu șapte ani. Atmosfera creată în jurul Raportului nu se anunța a fi calmă pentru ruși. Președintele Dumei de Stat, Serghei Narîșkin, chiar și-a contramandat participarea la sesiunea plenară.

În 1 octombrie 2012, sunt depuse 24 de amendamente, dintre care 5 pe tema Tezaurului României. Amendamentele 8, 9, 10, 11 și 12 sunt iniţiate de parlamentarul român Viorel Badea (P.P.E.) și semnate de Valeriu Ghilețchi (Republica Moldova, P.P.E.), Ana Guțu (Republica Moldova, A.L.D.E.), Ferenc Kalmár (Ungaria, P.P.E.), Stella Kyriakides (Cipru, P.P.E.), Liliana Palihovici (Republica Moldova, P.P.E.), Tudor Panțîru (România, S.O.C.), Cezar Preda (România, P.P.E.), Egidijus Vareikis (Lituania, P.P.E.). Pentru a avea şanse mai mari de reuşită, Badea a depus un amendament specific privind Tezaurul (10) și altele mai generale, care fac trimitere la problema Tezaurului.

Amendamentul 8 prevedea inserarea următorului paragraf:

·      „Cu toate acestea, Federaţia Rusă nu a îndeplinit până acum toate obligațiile şi angajamentele cerute de A.P.C.E. prin Opinia 193 (1996), în special [pe] cele privind restituirea tuturor proprietăţilor şi bunurilor cerute de statele membre ale Consiliului Europei, precum și a bunurilor culturale și religioase menţionate în paragraful 10., 10.xii, 10.xiii şi xiv din Opinia menţionată.“

În document se mai arată că:

·      „Amendamentul subliniază că nu toate angajamentele cuprinse în Opinia 193 (1996) sunt îndeplinite şi unele din acestea, din cauza sensibilității, necesită o atenţie sporită din partea Adunării, până la implementarea totală. În 1996 toate aceste angajamente au fost acceptate de delegația rusă“.

Amendamentul a fost respins, cu 16 voturi pentru, 148 împotrivă și 5 abțineri.

Amendamentul 10 prevedea inserarea următorului paragraf:

·      „Restituirea Tezaurului României, evacuat temporar la Moscova în timpul Primului Război Mondial, pe baza unui acord bilateral între autorităţile României și cele ale Rusiei, când cele două state erau aliate, prin care guvernul Rusiei a garantat siguranţa transportului, a depozitării și a întoarcerii în România a respectivului Tezaur. Restituirea ar putea începe cu stocul metalic de aur al Băncii Naționale a României, constând în 91,5 tone în monede și lingouri, pentru care România a transmis din nou Federației Ruse, în 2004, inventare precise și documentație.“

În document se mai arată că

·      „Negocierile bilaterale privind Tezaurul românesc, depus la Moscova, au fost blocate de partea rusă în ultimii 6 ani. În consecință, considerăm necesar să atragem atenţia asupra acestei probleme, a cărei rezolvare ar putea debloca dialogul şi rezolva un contencios vechi de aproape 100 de ani“.

Amendamentul a fost respins cu 23 de voturi pentru, 161 împotrivă şi 4 abţineri.

Amendamentul 11 prevedea inserarea următorului paragraf:

·      „și va returna cât mai repede toate valorile şi bunurile culturale revendicate de alte state membre ale Consiliului Europei.“

În document se mai arată că

·      „Aceasta are ca scop introducerea printre viitoarele priorităţi a chestiunii rezolvării revendicărilor altor state privind restituirea valorilor şi bunurilor culturale proprietarilor de drept, dat fiind că procesul se confruntă cu dificultăţi majore“.

Amendamentul a fost respins cu 20 de voturi pentru, 170 împotrivă și 8 abţineri.

Rezoluţia a fost votată fără amendamentele de mai sus cu 161 voturi pentru (printre care toţi parlamentarii din România şi Republica Moldova – cu excepţia lui Gr. Petrenco), 41 împotrivă (printre care toţi parlamentarii ruşi) și 7 abţineri.
Rezoluția propune continuarea procesului de monitorizare a Federaţiei Ruse până când vor exista „dovezi tangibile ale progreselor substanţiale înregistrate de autorităţile ruse, în deplină concordanță cu angajamentele asumate de Federaţia Rusă prin Opinia nr. 193/1996 privind cererea Rusiei de aderare la Consiliul Europei, precum și prin rezoluţiile, recomandările și rapoartele relevante adoptate de-a lungul timpului pe acest subiect“.

Reacţia Rusiei este imediată, prin purtătorul de cuvânt al M.A.E. al Rusiei, A.K. Lukașevici:

·      „Nu este prima dată când Parlamentul României încearcă să internaţionalizeze subiectul Tezaurul românesc, care şi-a pierdut din actualitate cu mult timp în urmă.”

·      „În ceea ce priveşte subiectul Aurul românesc, pe agenda actuală a dialogului politic cu Bucureştiul nu există o astfel de problemă. Aceasta trebuie lăsată în seama istoricilor, împreună cu celelalte subiecte complexe izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale.”

·      „Credem că încercarea de a dezgropa trecutul în condiţiile actuale este contraproductivă și poate doar să trezească emoţii inutile și să abată atenția de la soluţionarea problemelor actuale ale cooperării bilaterale, care, aşa cum știți, sunt numeroase.”

Ceea ce a deranjat şi mai mult Moscova a fost votul parlamentarilor moldoveni în favoarea amendamentelor. Şeful Centrului de Istorie a Războaielor şi Geopolitică din cadrul Institutului de Istorie Generală de la Moscova, Mihail Miagkov, se arăta nedumerit că deputaţii moldoveni au devenit, deodată, „avocaţii voluntari“ ai României: „Parlamentarii moldoveni se joacă cu focul. Dacă se vor înainta pretenții față de România, care în anii ’41–’44 a fost de partea fasciştilor, sumele despăgubirilor vor atinge cifre astronomice.”

A.P.C.E. era singurul organism internaţional în faţa căruia putea fi adus acest litigiu. România nu putea apela la instanţele internaţionale, întrucât era nevoie de acordul ambelor părţi, iar partea rusă nici nu a mai fost întrebată, intuindu-se răspunsul. „Vă pot spune, ca sentiment personal, că nu vor accepta“, avea să explice Cristian Diaconescu.

Parlamentul European, 2024: o rezoluție istorică cere returnarea Tezaurului

După acest parcurs istoric unic în lume, singura soluție pare a fi internaționalizarea litigiului, chiar dacă Rusia refuză să ia parte la dezbatere. Rezoluția adoptată în 14 martie 2024 de Parlamentul European este primul act al unui organism internațional după 1922 în problema Tezaurului. Este așadar a doua oară când România reușește să determine o internaționalizare a acestui litigiu.

Rezoluția stabilește, printre altele, că „există baze legislative pentru restituirea bunurilor culturale și de patrimoniu național care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al UE" iar „România are o creanță legală pe deplin valabilă asupra tezaurului său național care a fost evacuat în Rusia în 1916 și 1917" și atrage atenția că „restituirea patrimoniului cultural confiscat ilegal din țara sa de origine este esențială pentru protejarea valorii universale a patrimoniului cultural”. Documentul „îndeamnă Federația Rusă să returneze integral României restul tezaurului național al României care a fost trimis în Rusia, în 1916 și 1917, pentru a fi păstrat în siguranță;

2. reamintește că însușirea ilicită a tezaurului național al României de către Rusia este un caz internațional unic în care rezervele monetare de aur ale unui stat, împreună cu obiecte culturale, religioase și de arhivă care fac parte din patrimoniul național al acestui stat au fost încredințate pentru a fi păstrate în siguranță unui alt stat, în baza unui acord stabilit în documente valabile din punct de vedere juridic, care oferă garanții legale privind returnarea, dar obligațiile au fost în cele din urmă ignorate, încălcându-se astfel normele și cutumele internaționale;

3. recunoaște că tezaurul național depus pentru păstrare în siguranță în Rusia în 1916 și 1917 în perioada dificilă a Primului Război Mondial, cu garanția guvernului Rusiei Imperiale privind siguranța transportului, siguranța depozitelor și a returnării în România este un caz internațional fără precedent de însușire ilegală a rezervelor de aur și a obiectelor de patrimoniu și o preocupare permanentă pentru societatea românească;

[...]

8. invită Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă să includă restituirea patrimoniului național român pe agenda bilaterală diplomatică care reglementează relațiile UE-Rusia, de îndată ce contextul regional permite reluarea dialogului politic între părți; [...]"

Ce este nou? Inițiatorul moțiunii, europarlamentarul Eugen Tomac spune că „această rezoluție va pune baza procedurilor juridice pe care le va putea utiliza Uniunea Europeană pe viitor în relația cu Rusia în acest dosar”, și că avem nevoie de „instrumente noi” în negocieirile cu Moscova.

Răspunsul Moscovei: „Românii nu sunt o națiune" și „Bucureștiul este dator Moscovei, nu invers"

Rusia a reacționat rapid, prin presa pro-Kremlin și mai mulți oficiali, la demersul din Parlamentul European. Moscova a reluat o serie de narațiuni false, inclusiv cea potrivit căreia România ar fi cea care îi este datoare Rusiei cu reparații de război (deși acestea au fost reglementate inclusiv prin așa-numitele Sovromuri, prin care Moscova a exploatat ani de zile economia românească).  

RIA Novosti scria în 15 martie:

„UE continuă să încerce deschis să fure fonduri rusești. De data aceasta și-au amintit evenimentele de acum mai bine de un secol. Și anume transferul aurului românesc. Acum, se presupune că Moscova trebuie să-l returneze la București. La Moscova, însă, au reacționat clar și dur la acest lucru. România, pe baza datelor istorice, nu are dreptul să ceară nimic de la țara noastră. Dimpotrivă.[...]

La alte fapte a făcut apel și reprezentanta oficială a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova. «În 1935, guvernul sovietic, în semn de bunăvoință, a trimis la București 1.436 de tone de bunuri de valoare rămase din vremea țarismului. Nici șase ani mai târziu, România a atacat URSS împreună cu al treilea Reich", a amintit ea. Apropo, PE recunoaște transferul din 1935. Dar ei insistă că din peste 90 de tone de aur nu era aproape nimic acolo.

«Moscova a iertat Bucureștiul încă din 1949 de aproape toată datoria României față de Uniunea Sovietică pentru necazurile și distrugerile cauzate poporului și țării noastre în timpul Marelui Război Patriotic. Adică nu mai puțin de 300 de milioane de dolari în reparații [de război, n.n.], adică aproximativ patru miliarde de dolari în banii de astăzi», subliniază Zakharova.

Astfel, dacă întoarcem în istorie, rezoluția PE face un deserviciu României, care este deja săracă. Mai degrabă, Bucureștiul datorează Moscovei și nu invers. În același timp, decizia deputaților europeni demonstrează în mod convingător că UE aproape că a epuizat instrumentele de presiune financiară asupra Rusiei, din moment ce aceștia recurg deja la povești vechi și cel puțin controversate."

Iar Dmitri Medvedeev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, scria în 15 martie pe pagina sa Vkontakte, preluat de TASS:

„Românii, după cum știți, nu sunt o națiune, ci un mod de viață.

S-ar părea că nimic nu ne poate surprinde. Liderii europeni sunt idioți, slabi, neînțelepți. […] Vor că aurul să fie înapoiat României. Cel care a fost naționalizat de guvernul sovietic în 1918 pentru comportament rău [al României, n.n.]. […] Acum, diverșii idioți din Parlamentul European și-au făcut din nou poftă de mâncare.

Ei bine, nici nu știu cum să răspund la o asemenea obrăznicie. UE a furat active de 300 de miliarde de dolari din Rusia și cere restituirea aurului României. Nu este nimic de spus în rusă, poți doar să-i trimiți la dracu'"

Epilog?

Ce va urma? Rămâne de văzut. Cert este că problema Tezaurului a fost una din foarte puținele din ultimul secol în care românii au fost întotdeauna solidari și tenace, indiferent de cine s-a aflat în capul statului. Poate chiar singura. (Ceea ce știu și rușii).

 

* În text se regăsesc fragmente din Marian Voicu - Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani, Editura Humanitas, 2016.  

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Marian Voicu

Marian Voicu




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 19 min
Găgăuzia, pârghia prin care se încearcă blocarea aderării Moldovei la UE
Găgăuzia, pârghia prin care se încearcă blocarea aderării Moldovei la UE

Administrația regiunii autonome găgăuze din sudul Republicii Moldova pare să fie noul instrument pe care îl folosește Rusia pentru a împiedica parcursul european al Republici Moldova.

Corneliu Rusnac
Corneliu Rusnac
19 Apr 2024
Bosnia și Herțegovina, între aspirațiile europene și pericolul secesiunii
Bosnia și Herțegovina, între aspirațiile europene și pericolul secesiunii

Bosnia și Herțegovina va începe negocierile de aderare la UE la 30 de ani de la sfârșitul războiului civil. Țara a progresat puțin în tot acest timp, iar sârbii – sprijiniți de ruși – amenință cu secesionismul.

Ioana Dumitrescu
Ioana Dumitrescu
17 Apr 2024
Se pregătește Georgia să-și dea un autogol?
Se pregătește Georgia să-și dea un autogol?

Georgia ar putea să limiteze drepturile minorității LGBT după un model ruso-ungar. Măsura ar sabota integrarea europeană a țării.

Diana Şanava
Diana Şanava
16 Apr 2024
Războiul cu Rusia pune sub presiune democrația ucraineană
Războiul cu Rusia pune sub presiune democrația ucraineană

Amânarea alegerilor este folosită propaganda rusă pentru a pune sub semnul întrebării legitimitatea lui Volodomir Zelenski și a diviza societatea ucraineană din interior.

Marin Gherman
Marin Gherman
15 Apr 2024