Donează
La 29 martie, în timpul primei runde de negocieri dintre delegațiile Ucrainei și Federației Ruse, Kievul a propus să fie semnat un acord internațional privind un nou sistem de garanții de securitate. Potrivit unui reprezentant al Ucrainei la negocieri, Oleksandr Cialyi, structura de garanții de securitate pentru Ucraina va fi una nouă, în afara NATO și în acest caz Kievul ar putea să revină la statutul de neutralitate, fără să mai aibă vreodată pretenția să adere la Alianța Nord Atlantică și fără să se pună problema să caute să devină putere nucleară. Un alt reprezentant al Ucrainei, David Arahamia, a declarat că își dorește să-i vadă în calitate de garanți pe membrii Consiliului de Securitate ONU (Rusia, SUA, Marea Britanie, China, Franța), dar și pe Turcia, Germania, Canada, Italia, Polonia și Israel. Arahamia a explicat că „Ucraina vrea să creeze un NATO propriu”. Administrația Prezidențială, Guvernul și Parlamentul au încercat să prezinte societății ucrainene un sistem de garanții de securitate pentru Kiev, care va aduce mult dorita pace, fără să menționeze că aceste „garanții” nu pot crea în mod automat o alianță defensivă.
În acest context, apar mai multe întrebări referitoare la inițiativa diplomatică ucraineană. Este oare realizabilă? De ce pacea din Ucraina trebuie să fie atinsă prin niște mecanisme diplomatice și militare foarte sofisticate? Cum poate fi Rusia un garant al securității ucrainene în timp ce atacă Ucraina, distruge infrastructura civilă și comite crime de război?
O variantă modernizată a ineficientului Memorandum de la Budapesta, cu Rusia ca garant al securității Ucrainei
Oricât de mult s-ar strădui politicienii ucraineni să prezinte negocierile cu Rusia ca un succes al diplomației de la Kiev, Administrația Prezidențială a fost criticată de diverși analiști politici, jurnaliști și cetățeni simpli pentru că Rusia, cea care a invadat Ucraina la 24 februarie, este văzută în mod paradoxal ca un „garant al securității”. Utilizatorii rețelelor de socializare și-au adus aminte de Memorandumul de la Budapesta din 1994, care i-a oferit Kievului garanții de securitate, dar nu prevedea sancțiuni sau consecințe juridice pentru cei care i-ar fi amenințat securitatea. Și presa internațională a observat că Ucraina pare să propună o variantă modernizată și extinsă a Memorandului, propunere despre care nimeni nu crede că acest pas ar fi suficient pentru soluționarea crizei ucrainene.
Memorandumul a fost gândit după ce, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, Ucraina a moștenit o parte importantă din arsenalul nuclear al acesteia; practic, era a treia putere nucleară din lume, cu un arsenal mai mare decât cele ale Regatului Unit, Franței și Chinei la un loc. Prin acest tratat, Ucraina a renunțat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său și a acceptat ca acestea să fie transferate către Federația Rusă. În schimb, Statele Unite, Marea Britanie și Rusia – care nu a ratificat tratatul după ce l-a semnat – s-au obligat să-i garanteze Ucrainei securitatea și integritatea teritorială. Chiar unul dintre garanți, Federația Rusă, s-a dovedit a fi cea mai mare amenințare la adresa securității și integrității teritoriale a Ucrainei, stat pe care l-a atacat începând cu 2014.
Politologul ucrainean Volodimir Fesenko crede că propunerea Ucrainei privind garanții este, mai degrabă, un joc diplomatic. El consideră că statutul de neutralitate al Ucrainei ar putea determina înghețarea războiului, dar nu asta nu ar însemna că ostilitățile n-ar izbucni din nou, după o perioadă de timp. „Trebuie să înțelegem că Rusia ca garant este inclusă în acord ca o parte a conflictului. Ea oricum trebuie să semneze documentul, iar includerea Rusiei în lista garanților are ca scop să sporească responsabilitatea juridică a Rusiei.”, susține Volodimir Fesenko, care concluzionează că în pofida acestor jocuri diplomatice, unicul garant al securității Ucrainei sunt Forțele Armate.
Statele occidentale nu se grăbesc să accepte propunerea Ucrainei
Statele lumii nu prea se grăbesc să devină garanți ai securității Ucrainei în vreme de război. Kievul și-ar dori o implicare cât mai mare a statelor occidentale, dar prima reacție a venit tot de la Rusia, al cărei ministru de externe, Serghei Lavrov, a declarat că și Belarusul ar trebui să ofere garanții de securitate pentru Ucraina în viitor, odată ce Kievul își va afirma statutul neutru.
Până în momentul de față au existat semnale mai degrabă timide privind disponibilitatea de a participa la un astfel de format din partea Turciei, Italiei și Germaniei, însă aceste semnale nu au fost urmate de angajamente clare. Dacă la sfârșitul lunii martie ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, părea entuziasmat de ideea de a găsi o soluție pentru o pace durabilă în Ucraina, atunci la două săptămâni el constata că statele pe care Kievul le vede garanți ai securității încă nu și-au expus punctul de vedere. Kuleba a declarat că a avut o întâlnire la nivelul miniștrilor de externe NATO, însă nu a discutat cu colegii despre garanțiile de securitate, ci a abordat subiectul separat, în format bilateral. Așadar, șansele de a crea „un nou NATO” pentru Kiev nu sunt prea mari.
Poziția reticentă și prudentă a statelor din Occident față de propunerea Ucrainei nu este greu de înțeles. Garanții doriți de Ucraina pentru securitatea proprie, viitorii participanți la un nou „NATO ucrainean”, sunt membri ai Alianţei Nord-Atlantice. Unii analiști din Ucraina scriu că implicarea statelor NATO într-un astfel de acord cu consecințe juridice directe ar putea determina reacții la nivelul NATO prin activarea art. 5 al acordului: „Vrând să garanteze securitatea Ucrainei, orice stat membru NATO riscă să atragă în viitor toate statele într-un conflict global”. Totuși, trebuie să menționăm că potrivit articolului 5 al Tratatului de la Washington, un atac împotriva unui membru este considerat un atac împotriva tuturor. Cu alte cuvinte dacă un stat membru NATO se implică într-un conflict nu este automat atras întregul sistem de apărare colectivă.
Negocierile cu Rusia – o perdea de fum
Ministrul britanic de externe, Liz Truss, a avertizat că discuţiile de pace între Ucraina şi Rusia ar putea servi Kremlinului drept o perdea de fum pentru regruparea trupelor în vederea continuării ofensivei. „Dacă o ţară este serioasă cu privire la negocieri, ea nu bombardează fără discernământ civili în ziua aceea”, a declarat Liz Truss.
O sursă guvernamentală de rang înalt a dezvăluit pentru The Times că există îngrijorări că aliații vor o pace rapidă, adăugând că ar trebui să se ajungă la un acord doar atunci când Ucraina se află în cea mai puternică poziție.
Reticența statelor din Occident față de inițiativa diplomatică a Ucrainei se explică prin dorința de a nu fi atrase într-un conflict regional. De asemenea, există o mare neîncredere în tot ce semnează și se obligă să facă Rusia. Este o politică de așteptare și de asigurare prin suport direct și indirect a „celei mai puternice poziții a Ucrainei”.
Temerile Occidentului privind lipsa unei dorințe reale a Rusiei de a obține pacea în Ucraina prin negocieri sunt în mare parte întemeiate, având în vedere comportamentul forțelor Moscovei, care au lansat atacuri chiar în timpul negocierilor, au bombardat numeroase obiective civile în localitățile ucrainene și au comis crime de război. Chiar și acum, Rusia pregătește o amplă ofensivă în estul Ucrainei.
Resursele limitate pe care le are forțează Ucraina să negocieze
Kievul este forțat să încerce să negocieze pacea, chiar dacă armata sa a obținut succese remarcabile în teren. Rusia încă deține o armata considerabilă, atât din punct de vedere al efectivelor cât și în ceea ce privește echipamentele. Pe de altă parte, cu tot sprijinul occidental de care beneficiază, Ucraina are resurse mai mici și mai greu de înlocuit și, în plus, apar tot mai multe probleme economice, o serie de fabrici și uzine au fost distruse, iar populația este tot mai obosită de acest război. Dacă pentru Rusia negocierile ar putea fi „o pierdea de fum”, după care vor urma alte ofensive, pentru Ucraina ele reprezintă o metodă reală de înghețare a conflictului.
De fapt, atât Rusia, cât și Kievul vor să mai câștige timp: Rusia pentru a se regrupa, pentru a inventa noi mecanisme de ocolire a sancțiunilor occidentale și noi narațiuni de convingere a opiniei publice că „operațiunea specială” este una de succes, iar Ucraina pentru a găsi garanții de securitate, pentru a implica cât mai multe state din Occident în rezolvarea crizei ucrainene și pentru a se pregăti de noi ofensive din partea Moscovei.
Așadar, Administrația Prezidențială are de rezolvat o dilemă deloc simplă: trebuie cumva „vândut” populației formatul garanțiilor de securitate ca o nouă alianță defensivă în schimbul statutului de neutralitate; este nevoie de o înghețare a conflictului pentru a reface resursele interne; trebuie făcute anumite cedări în timpul negocierilor în timp ce populația așteaptă o victorie sigură asupra Rusiei și recuperarea tuturor teritoriilor pierdute.
