Editoriale

Dansul lui Orban: un pas în spate cu Rusia, unul în față spre suveraniști și Iran

Tamas Sulyok este felicitat de premierul ungar Viktor Orban după ce parlamentarii maghiari l-au ales președinte în timpul sesiunii extraordinare a parlamentului ungar de la Budapesta, Ungaria, 26 februarie 2024.
© EPA-EFE/SZILARD KOSZTICSAK   |   Tamas Sulyok este felicitat de premierul ungar Viktor Orban după ce parlamentarii maghiari l-au ales președinte în timpul sesiunii extraordinare a parlamentului ungar de la Budapesta, Ungaria, 26 februarie 2024.

Susține jurnalismul independent

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a distanțat ușor de Rusia pentru prima oară de la invadarea Ucrainei, dar s-a apropiat de suveraniști. Acest „dans” e legat de interesul pentru un post de comisar european.

Scandalul de pedofilie care îi strică lui Orban socotelile acasă

Gândirile și răzgândirile lui Viktor Orban nu mai miră pe nimeni, cel puțin nu la nivelul Uniunii Europene unde toată lumea, în sfârșit, a început să îi arate „colțul” neastâmpăratului care face gălăgie în fundul clasei.

Succesul lui Orban s-a datorat în primul rând susținerii masive de care a avut parte acasă. Cu toate derapajele lui grosiere de la statul de drept, ungurii au continuat să îl voteze, acordându-i în continuare o majoritate confortabilă.

Acea susținere dă însă anumite semne de erodare. Nici viața grea și scumpă din Ungaria, nici îngrădirea dreptului la libera exprimare, nici prietenia cu rușii care îi costă cam scump, nimic din toate astea  nu i-au mobilizat pe unguri așa cum a făcut-o greșeala fostei președinte Katalin Novac, cea care a grațiat un complice la pedofilie. Un asemenea gest i-a enervat până și pe susținătorii fundamentaliști ai lui Orban și cu toții au ieși în stradă împotriva guvernului și împotriva lui Orban în mod particular. Un miting apolitic. Gafa fostei colaboratoare nu a fost trecută cu vederea nici măcar de presa total subordonată lui Viktor Orban.

A înlocuit-o rapid pe Katalin Novak cu Tamas Sulyok, fostul șef al Curții Constituționale. Dar nu a fost suficient să stingă scandalul. Numirea lui Sulyok a fost contestată în stradă de mii de susținători ai opoziției care de data aceasta îi cer lui Orban ca șeful statului să fie ales prin vot universal.

E tot ce NU are nevoie iliberalul de la Budapesta în preajma alegerilor pentru Parlamentul European și în preajma preluării președinției semestriale a Uniunii Europene. Și cum poți scăpa de o problemă internă atât de gravă dacă nu prin abordarea unor chestiuni de politică externă?

Schimbare bruscă de ton a lui Viktor Orban: Rusia nu e chiar așa de bună

Viktor Orban este în acest moment între ciocan și nicovală. Ciocanul, de data asta fără seceră, este Rusia, în condițiile în care Orban – liderul european cel mai apropiat de Putin – nu a reușit să împiedice nici aderarea Suediei la NATO, nici ajutorul consistent pentru Ucraina, chiar dacă le-a blocat un timp. Nicovala este națiunea maghiară care aparține familiei europene. De la votul dat în paralamentul monocameral de la Budapesta privind protocolul de aderare al Suediei la NATO, discursul lui Orban e cel puțin bizar, în totală disonanță cu ce ne-a obișnuit până acum :

”Suntem de acord că atacul Rusiei asupra Ucrainei este o încălcare gravă a dreptului internațional. Ucraina ar trebui ajutată, aceasta este atitudinea corectă. În cazul Ungariei, există și un aspect specific că Ungaria nu dorește o graniță comună cu Rusia. Avem amintiri proaste din acea perioadă”, a spus Orban la prima întâlnire, după mai bine de un an, a liderilor grupului de la Vișegrad care a avut loc la Praga și unde, la sosire, Orban a fost huiduit. Să ne reamintim că din grupul de la Vișegrad fac parte Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Afirmația lui Orban de la Praga Orban nu a rămas netaxată de „tătucul” de la răsărit.

Nu vedem totul cu ochii domnului Orban. Cu toate acestea, spre deosebire de ceea ce spun insistent oficialii UE, Rusia nu reprezintă nicio amenințare pentru țările care nu sunt ostile față de Rusia și nu caută să devină un entitate anti-Rusia. Acestea fiind spuse, preocupările cu privire la acest lucru sunt nefondate" a spus Dmitri Peskov.

Dar seria declarațiilor care mimează o distanțare de Moscova a continuat și în Antalya, la Forumul diplomatic, unde premierul ungar le-a recomandat psihoterapia celor care îl numesc „cățelușul lui Putin”. Orban a susținut că el nu priveşte războiul din Ucraina prin ochelari ucraineni sau prin ochelarii lui Putin, ci prin ochelari maghiari: „Eu trebuie să reprezint ţara şi naţiunea mea, şi eu ştiu care este interesul maghiarilor. Dacă ceva este bine pentru maghiari, eu susţin acel lucru, dacă nu este bine pentru ei, eu mă opun. Este foarte simplu”.

De la Putin, Orban trece la suveraniști și la Iran

Și când ai fi zis că premierul iliberal dă semne că și-a revenit cumva din starea de contemplație absolută în fața „Răsăritului”, iată că Orban lovește din nou transmițându-le membrilor corpului diplomatic maghiar că „hegemonia occidentală a luat sfârșit”.  Ungaria are un interes în a rămâne membru al Uniunii Europene şi al NATO, „dar nu în crearea de blocuri. De aceea, ne vom întări alianţa cu alte ţări suveraniste”, a mai spus liderul de la Budapesta.

Dar ce este suveranismul? Dacă ne uităm la partidele extremiste, populiste, anti-sistem de pe continent , toate vorbesc despre suveranism. Nu există o definiție clară. Nu e o doctrină, dar poate bine mersi să înlocuiască noțiunea de ”illiberalism” propovăduită de Vladimir Putin, omul pe care Viktor Orban îl admiră atât de mult și de la care s-a inspirat.

Orban a crezut că opinia publică din Europa se va mișca în direcția sa, dar a fost un calcul greșit. A jucat la limită cartea iliberalismului în cadrul Uniunii Europene și a cam pierdut. În preajma europarlamentarelor, cu problemele pe care le are acasă și o imagine mult prea pro-moscovită pentru gustul majorității membrilor Uniunii, dar și a unui număr tot mai mare de maghiari, Viktor Orban are nevoie să se reinventeze. Flutură suveranismul și în egală măsură pune Ungaria pe „axa răului” trimițându-l pe ministrul de externe la Teheran. Este Iranul un stat suveranist? Dacă da, înseamnă asta că, printre altele, suveranismul înseamnă să oferi sprijin terorismului din Orientul Mijlociu, în particular organizației terrosite Hamas,  și nu numai, să oferi drone ucigașe Shahed Rusiei care le folosește împotriva Ucrainei? Să susții militanții yemeniți, sirieni, irakieni și libanezi?

„Dansul” lui Orban, pentru postul de Comisar european și protejarea afacerilor cu China

De fapt Orban face un swing politic înaintea celor două evenimente majore pentru Uniunea Europeană, cum spuneam, europarlamentarele și preluarea președinției Consiliului European.  Acum 3 ani FIDESZ a părăsit grupul popularilor europeni și a rămas cu onoarea nereperată – adică la neafiliați. Dar după alegeri ar vrea să facă parte dintr-o familie. Dacă vrea la ECR , conservatorii și reformiștii europeni,  trebuie să-și revizuiască atitudinea față de Ucraina. Și așa s-ar explica tonul pacifist al lui Orban care spune că „avem necazuri” pentru că de la începutul războiului încoace multe ţări vorbesc despre „războiul nostru”, iar dacă adversarul este mai puternic şi ocupă teritorii, Ungaria, în virtutea parteneriatelor și alianțelor cu acele țări, se va regăsi de partea perdantă.

Ar mai fi varianta afilierii la Identitate și Democrație , un grup politic de dreapta și extrema dreaptă creat în 2019 și alcătuit din naționaliști, populiști de dreapta și partide naționale eurosceptice, dar acesta are o pondere redusă (care ar putea să crească însă după 9 iunie) și este relativ izolat în Parlamentul European.

De ce ar avea nevoie Orban de o afiliere în Parlamentul European? Economia Ungariei este în cădere liberă, iar Orban, ca și prietenul lui, Putin, pariază pe investițiile chineze: fabrici de baterii, mașini electrice și proiecte majore în infrastructură. Noul regulament al UE privind subvențiile externe nu mai poate fi însă fentat foarte ușor, iar Comisia a început deja să examineze prezența gigantului feroviar de stat chinez CRRC în Europa. Surse din guvernul de la Budapesta susțin că Orban și-ar dori să obțină pentru Ungaria portofoliul de concurență al Comisiei. Să nu uităm că în ultimii 2 ani, fiind cu ochii mai mult pe amenințările de veto ale Ungariei la acțiunile UE împotriva Rusiei ca urmare a invaziei din Ucraina, am scăpat din vedere că același Orban a încercat să deraieze orice măsură care privește China. Un post de comisar pentru concurență ar fi util pentru ca Budapesta să își poată continua liniștită politica față de China.

Dar, pentru a reuși la Bruxelles, Orban trebuie să își mențină dominația acasă. Cu problemele economice de care nu reușește să scape și cu gafe precum cea legată de scandalul de pedofilie, această dominație pare să fie tot mai greu de menținut.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Ioana Dumitrescu

Ioana Dumitrescu




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 7 min
Găgăuzia, pârghia prin care se încearcă blocarea aderării Moldovei la UE
Găgăuzia, pârghia prin care se încearcă blocarea aderării Moldovei la UE

Administrația regiunii autonome găgăuze din sudul Republicii Moldova pare să fie noul instrument pe care îl folosește Rusia pentru a împiedica parcursul european al Republici Moldova.

Corneliu Rusnac
Corneliu Rusnac
19 Apr 2024
Bosnia și Herțegovina, între aspirațiile europene și pericolul secesiunii
Bosnia și Herțegovina, între aspirațiile europene și pericolul secesiunii

Bosnia și Herțegovina va începe negocierile de aderare la UE la 30 de ani de la sfârșitul războiului civil. Țara a progresat puțin în tot acest timp, iar sârbii – sprijiniți de ruși – amenință cu secesionismul.

Ioana Dumitrescu
Ioana Dumitrescu
17 Apr 2024
Se pregătește Georgia să-și dea un autogol?
Se pregătește Georgia să-și dea un autogol?

Georgia ar putea să limiteze drepturile minorității LGBT după un model ruso-ungar. Măsura ar sabota integrarea europeană a țării.

Diana Şanava
Diana Şanava
16 Apr 2024
Războiul cu Rusia pune sub presiune democrația ucraineană
Războiul cu Rusia pune sub presiune democrația ucraineană

Amânarea alegerilor este folosită propaganda rusă pentru a pune sub semnul întrebării legitimitatea lui Volodomir Zelenski și a diviza societatea ucraineană din interior.

Marin Gherman
Marin Gherman
15 Apr 2024