La 30 septembrie, guvernul Rusiei a înaintat Dumei de Stat proiectul bugetului federal pentru perioada 2027–2029, oferind un nou prilej de a analiza costul economic al războiului împotriva Ucrainei. La prima vedere, este vorba despre venituri, cheltuieli și deficite; în realitate, documentul trasează și direcția politică a statului. Planurile trienale anterioare au sugerat în repetate rânduri că, la un moment dat, cheltuielile militare excepționale aveau să se reducă. Noul document prevede însă finanțarea unei confruntări prelungite, cu resurse tot mai costisitoare și mai greu de realocat.
Analiza bugetului federal al Rusiei presupune să privim dincolo de cifre și să îl examinăm din mai multe perspective, dintre care trei sunt deosebit de relevante. Prima este cea contabilă: câți bani va încasa guvernul, pe ce îi va cheltui și cine va acoperi deficitul. A doua privește credibilitatea: revizuirile succesive ale planului trienal, actualizat anual, arată dacă ipotezele oficiale rezistă confruntării cu realitatea. A treia este politică: populația, elita conducătoare și guvernele străine pot înțelege, lecturând bugetul, ce obiective urmărește Moscova, cât de realizabile sunt acestea și, mai ales, care angajamente pot fi reconsiderate și care rămân nenegociabile în vederea atingerii acestor obiective.
Aritmetica războiului: costuri mai mari, opțiuni mai puține
Ce ne spun cifrele? Pentru 2027, proiectul prevede venituri federale de 43,3 trilioane de ruble (aproximativ 461 de miliarde de euro) și cheltuieli de 48,7 trilioane, ceea ce lasă un deficit de 5,44 trilioane, echivalentul a circa 2,2% din PIB. Se estimează că deficitul se va menține peste pragul de 5 trilioane de ruble atât în 2028, cât și în 2029. Aceste deficite pot părea gestionabile, însă cauzele lor și modul de finanțare spun o altă poveste. Încasările din petrol și gaze au devenit mai puțin sigure, în timp ce veniturile suplimentare provin tot mai mult de la companii și populație. Rusia a majorat impozitul pe profit, a introdus o grilă de impozitare mai progresivă a veniturilor persoanelor fizice și a crescut TVA la 22%. Ceea ce înainte putea fi finanțat parțial din câștigurile excepționale obținute din energie necesită acum prelevarea unor sume mai mari din economia internă.
Bugetul federal oglindește prioritățile Moscovei. În 2027, cele 17,1 trilioane de ruble alocate apărării reprezintă aproximativ 35% din bugetul federal. Dacă adăugăm cheltuielile pentru securitate națională și ordine publică, totalul ajunge la 21,4 trilioane de ruble, adică 44%. Această pondere este de peste două ori mai mare decât cea a alocărilor federale pentru politici sociale, educație și sănătate luate împreună. Alocările clasificate, infrastructura cu dublă utilizare și plățile acordate de autoritățile regionale pentru recrutarea de militari maschează costuri suplimentare. Includerea cheltuielilor cu destinație militară ascunse în alte capitole ale bugetului federal ar putea duce această pondere spre jumătate din total, deși secretizarea împiedică un calcul fiabil.
Pe fondul diminuării rezervelor, necesarul tot mai mare de fonduri pentru componenta de securitate a bugetului pune o presiune crescândă asupra celorlalte cheltuieli. Sunt restrânse fondurile pentru infrastructura civilă, locuințe, transporturi și sprijinirea industriilor nemilitare. Autoritățile regionale și fondurile de asigurări finanțează o mare parte din cheltuielile pentru educație și sănătate, astfel că reducerea alocărilor federale nu se traduce automat prin diminuarea serviciilor oferite în ansamblu. Ea exercită însă o presiune suplimentară asupra finanțelor regionale.
Finanțarea deficitelor devine, la rândul ei, tot mai costisitoare. Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute aproximativ 7,7 trilioane de ruble de pe piața internă în 2027, în timp ce numai serviciul datoriei este estimat la circa 4,6 trilioane, aproape o zecime din cheltuielile federale. Nivelul datoriei rămâne relativ modest, însă împrumuturile sunt costisitoare, iar cererea de obligațiuni din partea investitorilor privați este limitată.
Este interesant că, de această dată, țintele stabilite pentru cei trei ani accentuează tot mai mult tensiunile, atât între structurile de conducere militare și civile, cât și în interiorul instituțiilor financiare. Ministerul Finanțelor are de câștigat de pe urma unor dobânzi mai mici, în timp ce Banca Rusiei trebuie să țină seama de efectele inflaționiste ale impozitelor, cheltuielilor și prețurilor administrate. Majorările de aproximativ 11% ale tarifelor la utilități, prevăzute pentru 2027, sunt greu de reconciliat cu ținta de inflație de 4% a guvernului. Cei care elaborează bugetul și cei care combat inflația sunt astfel ghidați de interese divergente.
Normalitatea promisă, un orizont care se îndepărtează mereu
Pentru a înțelege semnificația celor mai recente cifre, trebuie să privim dincolo de un singur an bugetar. De la invazia pe scară largă din 2022, sistemul de bugetare trienală al Rusiei a urmat un tipar recurent. Fiecare nou plan aloca resurse considerabile nevoilor militare imediate, în timp ce, pentru ultimii ani ai perioadei, promitea adesea o oarecare temperare a cheltuielilor. Mesajul politic era convenabil: faceți sacrificii acum, iar normalitatea ar putea reveni într-un an sau doi. Însă această perspectivă era împinsă tot mai departe cu fiecare nou buget. Ceea ce fusese prezentat inițial drept o presiune temporară devine tot mai mult o caracteristică structurală a economiei.
Comparația dintre prognoze și revizuirile ulterioare este deosebit de edificatoare. Bugetul adoptat la sfârșitul anului 2024 prevedea pentru 2025 un deficit federal de doar 1,17 trilioane de ruble, aproximativ 0,5% din PIB; în cele din urmă, deficitul s-a situat în jurul valorii de 2,6% din PIB. Bugetul aprobat la sfârșitul anului 2025 prevedea inițial pentru 2026 un deficit de 3,79 trilioane de ruble. Până în toamna anului 2026, estimarea guvernului ajunsese la circa 7,3 trilioane, în timp ce cheltuielile preconizate crescuseră de la 44,1 trilioane la aproximativ 48,6 trilioane. La fel de grăitoare este și revizuirea cheltuielilor planificate pentru 2027. În urmă cu un an, pentru 2027 erau prevăzute cheltuieli de aproximativ 46,1 trilioane de ruble, dintre care 13,6 trilioane pentru apărare. Cea mai recentă propunere majorează aceste sume la 48,7 trilioane și, respectiv, 17,1 trilioane. Nevoile războiului prevalează în mod repetat asupra disciplinei bugetare asumate.
Dincolo de această creștere a cheltuielilor bugetare, finanțarea lor devine tot mai dificilă. La începutul conflictului, guvernul dispunea de rezerve mai mari pentru a absorbi asemenea evoluții neprevăzute. Componenta lichidă a Fondului Național de Bunăstare se ridica la aproximativ 8,8 trilioane de ruble la începutul anului 2022; acum, aceasta se situează mai aproape de 3,8 trilioane.
Kremlinul are capacitatea de a susține creșterea cheltuielilor, dar această capacitate se diminuează. Rusia dispune în continuare de aur și de venituri din energie, însă nu toate rezervele sale sunt lichide, iar refacerea lor este mai dificilă. Majorările de impozite nu pot fi repetate la nesfârșit fără a afecta investițiile companiilor și puterea de cumpărare a populației. Împrumuturile transferă costurile de astăzi în plăți viitoare de dobânzi. Reducerea cheltuielilor civile riscă să submineze infrastructura și capitalul uman necesare creșterii productivității. Planul trienal prevede aproximativ 50 de trilioane de ruble pentru apărare. El nu anticipează fiecare evoluție militară, dar oferă puține motive pentru a ne aștepta la o revenire la prioritățile bugetare de dinaintea războiului.
Un mesaj politic de rezistență — și limitele sale
În cele din urmă, bugetul este o declarație politică adresată mai multor categorii de destinatari. Armatei i se promite prioritate; oficialilor și autorităților regionale li se cere să se adapteze. De la populație se așteaptă să suporte impozite mai mari și o inflație persistentă. Ucrainei și partenerilor săi occidentali, bugetul urmărește să le transmită un mesaj: Rusia este pregătită să continue confruntarea, consideră că poate mobiliza resursele necesare și se așteaptă ca ceilalți să cedeze primii din cauza epuizării. Alocările bugetare transmit implicit acest mesaj, fără a anticipa explicit că războiul va continua până în 2029.
Acest mesaj reflectă și asimetria sistemului politic rusesc. Conducerea militară poate solicita finanțare suplimentară, în timp ce populația, companiile independente și administrațiile regionale au mult mai puțină influență asupra priorităților pe care li se cere să le finanțeze. Faptul că opoziția vizibilă este redusă nu trebuie confundat cu un acord unanim; populația este lăsată, în mare măsură, să se descurce cu facturi mai mari. Kremlinul evită în continuare o economie de război pe deplin centralizată, bazându-se pe piețele private și pe instrumentele băncii centrale. Astfel, mobilizarea este mai puțin vizibilă, dar la fel de costisitoare. Costurile sale se regăsesc în prețuri, în obligațiile fiscale, în condițiile de creditare și în oportunitățile la care se renunță.
Întrebarea decisivă este, așadar, dacă această imagine a unei capacități de rezistență ținute sub control este atât de solidă pe cât dorește Kremlinul să pară. Rusia nu este condamnată la un colaps bugetar, dar opțiunile sale se restrâng. Sancțiunile și atacurile asupra infrastructurii energetice generează incertitudine în privința veniturilor; diminuarea rezervelor lichide reduce protecția împotriva șocurilor; împrumuturile interne costisitoare concurează cu investițiile private pentru resursele financiare disponibile; iar inflația complică raportul dintre nevoile bugetare și stabilitatea monetară. Europa și-a redus dependența de energia rusească, iar vechile relații comerciale nu pot fi restabilite pur și simplu prin decret. Un stat le poate cere cetățenilor săi sacrificii mai mari, dar nu poate decreta că aceste sacrificii sunt lipsite de consecințe economice.
Bugetul Rusiei pentru perioada 2027–2029 este, așadar, mult mai mult decât un exercițiu de corelare a veniturilor cu cheltuielile. El consemnează opțiuni tot mai costisitoare și încearcă, totodată, să convingă publicul intern și extern că Moscova are mijloacele necesare pentru a rezista mai mult decât adversarii săi. Mesajul este că această confruntare va continua și că cineva — populația, companiile, regiunile sau viitorii contribuabili — va asigura banii.
Totuși, aparenta încredere cu care este transmis acest mesaj nu trebuie confundată cu o capacitate nelimitată. Resursele financiare, capacitatea de producție și răbdarea politică au, toate, limite. Kremlinul se prezintă drept o putere de neclintit, capabilă să aștepte până când adversarii săi vor ceda. Bugetul sugerează o realitate mai complicată: un stat încă în măsură să finanțeze războiul, dar care, cu fiecare an în care o face, trebuie să sacrifice o parte tot mai mare din propriul viitor.
