Câți ucraineni trăiesc în Polonia azi? Este greu de spus, dacă nu chiar imposibil. Cu certitudine, Polonia a devenit o destinație pentru majoritatea refugiaților care au trecut granițele Ucrainei, fugind din calea agresiunii ruse. Potrivit datelor oferite de Poliția de Frontieră, între 24 februarie 2022 și 15 ianuarie 2023, 9.206.000 de refugiați din Ucraina au trecut granița polono-ucraineană (dintre care 803.000 doar în ultima lună). Mulți dintre aceștia, precum prietenea mea Oksana, sosită împreună cu fata ei de 18 ani și băiatul de 12 ani, s-au îndreptat apoi către Occident (la ora actuală trăiesc în Marea Britanie), iar alții au stat câteva luni în Polonia și s-au întors în țara natală. Totuși, potrivit surselor oficiale, aproape 4 milioane de ucraineni trăiesc în Polonia azi (jumătate dintre ei au ajuns înainte de 24 februarie, 2022). Acest grup este alcătuit în special din femei cu copii, unii bătrâni, însă foarte puțini bărbați de vârstă activă. Acest lucru se datorează mobilizării generale decretate în Ucraina, care îi împierdică pe majoritatea bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani să părăsească țara. Pe de altă parte, în primele săptămâni de război, în jur de 60-80 de mii de bărbați ucraineni care lucrau în Polonia înainte de luna februarie 2022 au decis să meargă în Ucraina pentru a se alătura armatei sau unităților de apărare teritorială. Ca urmare, conform ultimelor date oficiale, bărbații peste 18 ani reprezintă doar 7.8% din numărul refugiaților înregistrați în Polonia, în vreme ce 50% din persoanele din această categorie sunt femei peste 18 ani. Restul sunt copii.
Pe clădirile de birouri, școli, grădinițe și spitale, pe lângă steagurile poloneze, sunt arborate și steaguri ucrainene galben-albastre. Unele atenționări și anunțuri sunt scrise și în alfabetul chirilic în stațiile de autobuz și pe panourile publicitare. Nimeni nu mai este surprins să audă oameni vorbind în ucraineană în tramvaie, magazine și locuri de joacă. La grădinița de stat unde învață băiatul meu, în septembrie 2022 au fost create două grupe mici: una pentru copii ucraineni și una mixtă (14 copii polonezi, 6 ucraineni). La unsprezece luni de la invadarea pe scară largă a Ucrainei, care a dat naștere celui mai mare val de solidaritate spontană din istoria Poloniei moderne, studiile sociologice arată că polonezii nu mai oferă același sprijin financiar și material ucrainenilor față de începutul războiului. Totuși, în același timp, asta nu diminuează susținerea morală pentru ucraineni în războiul lor cu Putin. Așadar, cum îi afectează toate acestea pe ucrainenii care se adăpotesc în Polonia?
De la recunoștință la dezamăgiri: femeile ucrainene vorbesc despre experiența lor în Polonia
Alina are 35 de ani și trăiește împreună cu familia ei într-o locuință modulară dintr-un sat de lângă Łuków, în sud-estul Poloniei. Cu o suprafață de 35 de metri pătrați, locuința are baie, pat supraetajat pentru copii și o canapea extensibilă. Lângă canapea zac cutii pline cu haine. Alina a venit în Polonia din regiunea Harkov. Ne arată poze și înregistrări de pe telefonul ei. Într-unul din filmulețe, toată familia stă într-un subsol: îmbrăcați cu jachete, cu căciuli, acoperiți cu pături, oamenii ascultă zgomotul avioanelor care bombardează Harkovul. Borcanele de castraveți murați și compot de caise tremură pe etajerele de lemn. Într-o altă zi, la o școală din apropiere, unde a fost creată o bucătărie de campanie, câțiva prieteni de-ai Alinei au murit. Acesta a fost momentul când a hotărât să plece.
„Mă bucur că am plecat cu toată familia. Multe femei au venit doar cu copiii și nu s-au descurcat aici, așa că au trebuit să se întoarcă de unde au plecat. Noi am avut noroc. Soțul meu (a putut să plece din Ucraina pentru că avem un copil cu paralizie cerebrală) și-a găsit de lucru ca șofer, însă ne este greu să închiriem un apartament”, se plânge Alina.
Este extrem de dificil să găsești un apartament, mai ales în marile orașe. La începutul invaziei ruse, oamenii i-au primit cu brațele deschise pe refugiații ucraineni în propriile locuințe – peste 6% din adulții polonezi le-au oferit o cameră, un pat sau un apartament persoanelor care căutau adăpost. Cei care au făcut asta au primit și ajutor de la stat (9 euro de persoană pe zi), însă măsura a fost valabilă doar 120 de zile.
Aproximativ 520.000 de ucraineni au fost adăpostiți de polonezi în propriile case. Iulia este și ea una dintre beneficiare. A venit în Polonia din zona apropiată Donețkului. A fugit de bombadamente împreună cu cele două fiice, cea mare deja majoră iar cea mică încă adolescentă. Nu după mult timp, ele au trebuit să aibă grija de mama lor, afectată de depresie. Iulia nu mai dormea bine noaptea, nu mânca și plângea foarte mult. Consultația la psihiatru, un serviciu gratuit oferit refugiaților, împreună cu medicamentele anti-depresive au ajutat-o. Iulia și fetele ei au primit primul apartament gratuit de la polonezi, dar au știut că nu pot sta aici mai mult de trei luni. Fata cea mică a Iuliei a fost admisă la un liceu particular (părinții colegilor i-au plătit taxele de școlarizare). Fata cea mare s-a angajat la un restaurant, unde a lucrat timp de o lună ca ospătăriță și a fost dată afară în ajunul zilei de salariu. Nu a primit niciun ban. Iulia s-a angajat la o brutărie: aici munca este foarte grea și salariul mic. „Cel mai greu a fost atunci când a trebuit să ne descurcăm singure: să ne găsim propriul apartament, să plătim chiria, să achităm facturile din buzunarul nostru. Au fost momente când nu am știut ce-o să ne facem. Dar am înțeles că trebuie să ne întreținem singure. Nu le-am purtat pică polonezilor când a venit acel moment. La urma urmei, nimeni nu ar fi putut să ne întrețină luni de-a rândul”, spune Iulia.
Deși fata ei a fost escrocată, Iulia nu și-a schimbat părerea despre polonezi. „Mama sună rudele din Ucraina în fiecare zi și le povestește tuturor cât ne-au ajutat polonezii. Atât sprijin material, dar și simbolic. Toate steagurile ucrainene atârnate la ferestrele oamenilor, în vitrine, pe clădiri, ne aduc atâta bucurie și încurajare”, spune Katerina, fata Iuliei.
Multe conversații cu cetățeni ucraineni încă se mai termină cu plânsete și cuvinte precum „Nu vom uita niciodată cât ne-au ajutat polonezii”, „Dacă nu erau polonezii, nu știm ce s-ar fi întâmplat cu noi”, „Mulțumită polonezilor, copiii mei pot avea o viață normală”. Dar există și alte tipuri de povești care le aduc lacrimi în ochi. Mama unui prieten de-al copilului meu de la grădiniță s-a plâns recent că o femeie i-a spus în stația de autobuz că e nazistă și a acuzat ucrainenii că fură locurile de muncă ale polonezilor. Ea și-a încheiat relatarea spunând că „polonezii nu înțeleg cu adevărat ce e războiul. Știu doar ce văd la televizor”. Mi-a zis că nu și-a dezactivat alertele de atacuri cu bombă de pe telefon, nici până în ziua de azi. Când aude că orașul ei, situat aproape de Kiev, este atacat, imediat își sună părinții. Deocamdată, nu intenționează să se întoarcă. Are aici un loc de muncă, iar copiii ei vorbesc poloneza din ce în ce mai bine și și-au făcut prieteni polonezi.
Nu toate poveștile refugiaților ucraineni din Polonia se termină cu bine. Mulți nu au reușit să-și găsească ceva de muncă sau o locuință. Au hotărât astfel să se întoarcă în Ucraina. Mulți au fost descurajați de atitudinile ostile ale polonezilor, iar alții au fost înșelați. Există forumuri online unde refugiații ucraineni se atenționează cu privire la angajatori necinstiți sau oameni care le oferă în chirie apartamente vechi, neglijate și nemobilate la prețuri exorbitante. Există multe astfel de postări.
Svetlana a avut de-a face cu astfel escroci. A venit în Polonia din estul Ucrainei. O familie de polonezi i-a promis că îi va face rost de un loc de muncă într-o gospodărie. Serviciul ei ar fi presupus „puțină muncă”, însă în realitate Svetlana a ajuns să facă mult efort fizic culegând fructe. Când s-a îmbolnăvit, nimeni nu a vrut să-i cheme un doctor. A primit doar o parte din salariul stabilit inițial, iar în cele din urmă a plecat. O altă poveste s-a întâmplat într-unul din orașele din sudul Poloniei. Gazda le-a promis refugiaților „cazare și salariu bun”, însă a îngrămădit femeile cu tot cu copii în câteva cămăruțe. Le-a pus să muncească de dimineața până seara pe un salariu de nimic.
Refugiații ucraineni au generat un adevărat boom al întreprinderilor mici în Polonia
Unii polonezi nu-și pot închipui că „soțiile ucrainenilor”, așa cum numesc ei refugiatele din Ucraina pe care le-au ajutat în fazele incipiente ale războiului, se vor întoarce într-o bună zi acasă. Acesta este cazul Dorotei, care a ajutat de bunăvoie un întreg grup de femei ucrainene. Le-a pus la dispoziție casa ei de la periferia Wrocławului (iar ea s-a mutat într-un apartament mai mic, în Centru), iar în prezent este co-proprietara unui salon de înfrumusețare de succes. „Îmi dau seama că povestea mea este una de succes”, spune Olga, una din femeile sprijinite de Dorota. Olga a venit în Polonia împreună cu fata și nepotul ei în primele zile de război, când orașul ei natal, Krivoi Rog, a fost bombardat. A găsit adăpost în casa Dorotei, unde li s-a dat o cameră. „Mi-a adus aminte de epoca sovietică, când trăiam într-un apartament comunitar și împărțeam baia și bucătăria cu niște străini. Însă ajutorul pe care l-am primit a fost de neprețuit”, spune Olga.
Într-o zi, vorbind cu Olga, Dorota i-a spus că deține un spațiu mare chiar în centrul orașului. Uneori, locul era folosit pe post de depozit. Cosmeticiană de meserie, Olga i-a sugerat: „Grozav, vom deschide un salon de coafură și înfrumusețare aici”. Lucrările de renovare au fost gata într-o lună. Dorota a adus toate echipamentele necesare. Salonul se bucură de un succes enorm, iar angajatele sunt toate ucrainence. Se gândesc să mai deschidă un al doilea salon.
Acum, Olga nu se mai plânge de probleme financiare. A reușit să închirieze un apartament în Wrocław, iar la ora actuală copiii au camera lor. Își pot permite mici plăceri, precum o croazieră pe râu cu vaporul sau o excursie de weekend în afara orașului. „Mulțumesc providenței că mi-a scos-o în cale pe Dorota”, spune Olga. Și râde, spunând că denumirea în poloneză pentru salon de înfrumusețare este „salon urody”, iar „urod” în ucraineană înseamnă „monstru”. „Lucrul cel mai important este că afacerea a avut succes, iar acum pot ajuta și pe alte femei ucrainene care lucrează aici”, spune Olga.
La distanță de 300 de metri de casa mea, s-au deschis trei saloane de coafură și înfrumusețare în ultimul an, toate înființate și conduse de ucrainence. Sunt deschise de dimineață până seara târziu, șapte zile pe săptămână, inclusiv în zilele de sărbătoare. De fiecare dată când trec pe lângă ele, înăuntru e plin de clienți. Unul din saloane are deasupra intrării o reclamă luminoasă cu cuvintele „Fucking Amazing”.
Un raport al Institutului Economic Polonez arată că întreprinderile deschise de ucraineni reprezintă 45% din totalul de noi companii înființate în Polonia în ultimul an. În perioada ianuarie-septembrie 2022, cetățenii ucraineni au înregistrat 10.200 de companii cu un singur angajat și 3.600 de companii cu capital ucrainean. În septembrie 2022, companiile ucrainene au crescut la 8.5% din totalul de firme noi înființate în Polonia. În comparație, înainte să înceapă războiul, procentul de firme noi ucrainene era sub 1%.
Cifrele oferite de autoritățile poloneze arată că 420.000 de oameni s-au angajat în special în IT, vânzări și construcții. Raportul mai arată că 41% din companiile cu un singur angajat au fost înființate de femei din Ucraina. Peste 50% din companiile înregistrate în Polonia s-au mutat aici pentru a-și continua activitatea în Ucraina. Pe de altă parte, aproape trei sferturi din acestea și-au exprimat dorința de a rămâne pe piața din Polonia, indiferent de rezultatul războiului.
„Au timp să se plimbe prin malluri”. Trolii polonezi atacă refugiații și condamnă sprijinul primit de la guvern
Dacă accesul la piața muncii este un factor esențial care influențează deciziile refugiaților de a rămâne în țările care îi găzduiesc sau de a se întoarce în Ucraina, mai sunt la mjloc și alți factori. Lista include și accesul la sprijin financiar, precum locuințe, educație, îngrijirea copiilor și alte forme de asistență care sunt la fel de importante. Din nefericire, refugiații din Polonia nu beneficiază de vreo formă de sprijin financiar direct din partea guvernului polonez, cu excepția unei indemnizații de 300 de zloți (echivalentul a aproximativ 65 de euro). Totuși, în baza Legii privind asistența oferită cetățenilor ucraineni în legătură cu conflictul militar din Ucraina (adoptată pe 12 martie 2022), refugiații au acces gratuit la asistență pentru creșterea copiilor, educație, servicii medicale și, cel mai important, ajutoare sociale de care beneficiază și cetățenii polonezi. Printre acestea, alocațiile acordate în baza programului „Familia 500+” adresat cetățenilor străini (105 euro pe lună pentru fiecare copil) sunt cruciale pentru femeile cu copii sub 18 de ani.
Potrivit guvernului polonez, indemnizația 500+ acoperă nevoile a peste 330 de mii de copii, în timp ce 65.000 de familii primesc alte beneficii pentru a-și întreține copiii. Refugiații au dreptul să acceseze această formă de asistență socială atâta timp cât trăiesc în Polonia.
Desigur, pe Internet, găsești și multe păreri negative despre refugiații ucraineni. „Au primit deja cărți de identitate poloneze, iar acum beneficiază și de programul 500+”, „Au timp să se plimbe prin malluri. Mă întreb, oare ce cumpără?” „Să nu ne amăgim: școala poloneză este acum școala ucraineană, e un dezastru” – sunt doar câteva dintre comentariile anonime. Sociologii spun că unii polonezi poate au uitat de refugiații care au sosit în țara noastră îngrămădiți în trenuri cu câteva bagaje în mâini. Acum, însă, vorbim de „ucraineni bogați” care conduc mașini scumpe și poartă haine de firmă. Dar dacă ne uităm la statistici, doar o treime din copiii ucraineni, mai exact 200.000, urmează cursurile școlilor poloneze. 400.000 de copiii ucraineni urmează cursuri la distanță ale instituțiilor de învățământ ucrainene. „Este mai simplu așa. Nu știu dacă voi mai avea un loc de muncă aici peste o lună. Poate va trebui să ne mutăm. Și cum rămâne cu școala, atunci? În plus, nu vreau ca fiul meu să se rupă de prieteni, de limba și cultura ucraineană”, îmi explica Oksana cu câteva luni în urmă. Astăzi, ea trăiește în Marea Britanie iar fiul ei merge la o școală engleză.
Asistență, adaptare și integrare: indiferent de rezultatul războiului, Polonia va deveni o țară binațională
„Indiferent de rezultatul războiului, Polonia va fi o țară binațională. Începutul războiului în Ucraina a dezlănțuit un potențial migraționist la o scară nemaivăzută de la Al Doilea Război Mondial. Trebuie să gestionăm provocările și să profităm de această oportunitate”, se scrie în raportul Polonia Ospitalieră 2022+ realizat de Fundația WiseEuropa. Autorii raportului estimează că 3 milioane de refugiați din Ucraina ar putea să rămână definitiv în Polonia, iar societatea ar trebui să nu se mai gândească la forme de asistență temporară sau la soluții de adaptare a ucrainenilor la viața din Polonia, ci să se axeze în schimb pe politici de integrare.
Numărul mare de ucraineni care declară că Polonia este țara lor de reședință permanentă sugerează că sunt apropiați de Polonia din punct de vedere cultural, fapt corelat și cu ușurința cu care învață poloneza, o limbă mult mai ușoară pentru ucraineni decât româna sau germana.
Refugiații sunt în siguranță, însă cei dragi lor încă mai sunt omorâți acasă
Anna a venit în Polonia de la Harkov. A ajuns să locuiască gratuit într-o cameră din Zamość, în estul Poloniei, la aproximativ 60 de km de granița ucraineană. A venit aici cu cei patru copii și cu un singur bagaj mic. Anterior, fratele ei o rugase să-l ia cu ea și pe fiul lui, pentru că va fi în siguranță în Polonia. Anna a ezitat, iar în cele din urmă a refuzat. I-a fost frică că nu va putea să-și hrănească proprii copii într-o țară străină. Câteva săptămâni mai târziu, a aflat că fiul fratelui lui a murit după ce o schijă de obuz i-a străpuns pieptul. De atunci, Anna s-a închis în sine. Nu mai poate dormi, iar noaptea își strigă nepotul.
Olexandra a venit în Polonia doar cu fiul ei. În Ucraina lucra la o farmacie, dar aici nu-și găsește de muncă pentru că trebuie să aibă grijă de copil.
„Am venit cu un singur bagaj. Tot ce avem am primit de la polonezi, nu ducem lipsă de nimic”, spune ea. „Poate doar de psiholog. Băiatul meu a început să se bâlbâie după ce am plecat de acasă. În fiecare zi aduce vorba de tatăl lui și încearcă să își explice că nu se poate întoarce încă acasă”. Când o întreb ce îi lipsește cel mai mult, îmi răspunde după un moment de tăcere: „Dacă aș putea da timpul înapoi, m-aș purta altfel cu oamenii. Faptul că poți vorbi cu prietenii, că îi poți îmbrățișa. Să pot sta afară cu vecinii în vreme de pace mi se pare de neprețuit. Casă, mașină, televizor...azi le avem pe toate, dar mâine e posibil să rămânem fără nimic. Cred că polonezii, care și-au deschis pentru noi inimile și casele, nu pot înțelege asta”.
