Donează
Autoritățile chineze au relaxat măsurile anti-pandemie după un val de proteste față de politica zero Covid. Este o cedare rară din partea unui regim care, în ultimii ani, și-a consolidat controlul asupra societății și nu a ezitat să folosească aparatul represiv pe care îl are la dispoziție împotriva mișcării pro-democrație din Hong Kong sau a uigurilor din Xinjiang. Pasul înapoi pare a fi însă unul tactic și nu există semne că ar putea fi urmat și de o relaxare politică.
Restricțiile anti-pandemie îi fac pe chinezi să ceară libertăți politice
Politica zero Covid a Chinei i-a adus pe chinezi în pragul disperării. O altă specie de disperare față de cea de acum 33 de ani, care i-a scos pe oameni în piața Tiananmen. Închiși în case sub pretextul prevenirii răspândirii virusului, acum, chinezii au spus: AJUNGE!
Proaspăt reales în funcția de secretar general al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping mai punctează o premieră. „Jos comunismul!” și „Xi, demisia!” s-a auzit la demonstrațiile spontane declanșate de un incendiu într-un bloc de locuințe , sigilat de autorități, conform măsurilor cuprinse în politica zero Covid. Ca focul în pădurea uscată s-au răspândit și protestele la care au participat în special tinerii. „Jos comunismul!”, „Xi, demisia!” și „Libertate!” au strigat ei. În piața Tiananmen, în 1989, nu s-a auzit așa ceva. Treziți din coșmarul numit Covid, să fi realizat, cumva, chinezii că politica zero Covid nu e altceva decât un experiment prin care o națiune atât de mare să fie ținută sub control? În fața demonstrațiilor fără precedent în China comunistă, guvernul de la Beijing a făcut un sfert de pas în spate cu scopul clar de a mai elibera din tensiunea acumulată în cei trei ani de restricții. De exemplu, la Beijing, oamenii au voie acum să meargă în locuri aglomerate fără dovada unui test Covid. E oare de ajuns? sau e doar o altă strategie în căutarea unui nou aparat de pază și control al populației?
Politica zero Covid a fost prezentată ca un pachet de măsuri restrictive cu scopul de a preveni răspândirea bolii. Și pentru asta era nevoie de un aparat de pază și securitate extins. Acesta este primul obiectiv ascuns al întregii strategii, îndeplinit. Ca să domnească pe viață, Xi Jinping are nevoie de „liniște și armonie” un deziderat greu de îndeplinit într-o Chină în care oamenii au prins cât de cât gustul unei libertăți, fie ea și limitată.
Xi, cel mai puternic și ambițios lider chinez de după Mao
La fel ca predecesorii săi, Xi Jinping aspiră să reocupe funcția de conducere în toate cele trei componente ale statului comunist: partid, armată, stat. Cu alte cuvinte, să aibă puterea absolută. Prima și a doua au fost bifate. În martie, la cel de al 14-lea Congres Național al Poporului, Xi se așteaptă să fie reales președinte al Republicii Populare Chineze.
În discursuri și documente pregătite pentru congresul partidului, Xi și colegii săi și-au revendicat meritul pentru o serie de succese politice din ultimii 10 ani și au conturat un set de obiective ambițioase pentru următorii cinci ani. Inițiativele lansate în ultimul deceniu, împreună cu retorica lansată la congres, subliniază faptul că prioritatea primordială a lui Xi a fost și continuă să fie consolidarea și centralizarea controlului partidului asupra guvernului, armatei, economiei și societății. În timp ce lumea tinde să perceapă China sub Xi ca fiind încrezătoare, puternică și înclinată spre extinderea puterii Chinei și a influenței Partidului comunist dincolo de granițele Republicii populare, pe tot globul dacă s-ar putea, liderii de partid se văd vulnerabili și expuși.
Deși Xi este cel mai puternic și ambițios lider al Chinei de la Mao Zedong cu un profil regional și global, el rămâne totuși nesigur și concentrat asupra interiorului Chinei. În raportul de lucru al celui de-al 20-lea Congres al Partidului, Xi i-a avertizat pe cei peste 2.000 de delegați: „Trebuie să fim mai atenți la potențialele pericole și să fim pregătiți să facem față celor mai defavorabile scenarii...”. Când Xi și colegii săi din Biroul Politic spun că sunt îngrijorați de amenințările externe, ei spun de fapt că sunt îngrijorați de amenințările interne - provocări care provin din problemele societății, dizidența politică și tulburările în rândul populației vaste a Chinei de peste un miliard de cetățeni.
Liderii comuniști chinezi se tem cel mai tare de propriul popor. În piața Tiananmen nu s-a scrigat „Jos comunismul!”, iar manifestanții nu au strigat „Zemin, demisia”, desigur, numele președintelui de atunci care a și ordonat, fără să clipească, armatei să intervină brutal pentru a pune capăt demonstrațiilor pro-democrație. Cum a reușit această „performanță” Xi Jinping? Să nu uităm că cele două mandate ale sale au fost marcate de epurări ale aparatului de stat, de înlocuiri pe bandă rulantă ale celor care nu se dovedeau loiali sau suficient de loiali noului lider de la Beijing. Mai mult, Xi a efectuat cea mai cuprinzătoare și amănunțită reorganizare a instituției de apărare a Chinei din ultimele 3 decenii. Rezultatul a fost o forță armată și mai centralizată, cu funcții de control și comandă reunite în Armata centrală, cum a fost redenumită Armata populară de eliberare, adică în mâna președintelui său - Xi.
Politica zero Covid a consolidat centralizarea puterii în China
Încă de la sfârșitul lui 2012, când a preluat puterea, Xi Jinping a reorganizat inclusiv Partidul Comunist reimplicându-l în controlul asupra societății până în cel mai uitat cătun.
În al doilea mandat al lui Xi, el a vizat restructurarea economiei prin reafirmarea controlului central asupra majorității sectoarelor și a subliniat din nou importanța întreprinderilor de stat. Acest lucru este programat să continue.
Măsurile represive împotriva societății civile sunt constante în acest mandat. El este cel care a obligat toate organizațiile neguvernamentale să se înregistreze la autorități, să furnizeze informații detaliate despre activitățile lor și a insistat ca ONG-urile să stabilească un fel de relație de dependență cu partidul. Prin represiunile violente din regiunea Xinjiang, unde musulmanii uiguri sunt văzuți ca o populație neloială, sau prin torpilarea democrației din Hong Kong, Xi Jinping si Partidul-stat-armată au arătat chinezilor și lumii de ce este capabilă puterea de la Beijing. Suprimarea cu brutalitate a dizidenței din Hong Kong nu poate fi uitată prea ușor și prea curând, nici trimiterea în lagăre a dizidenților uiguri. Deși fostei colonii britanice ar fi trebuit să îi permită, confrom acordurilor și tratatelor privind retrocedarea, ar fi trebuit, deci, să îi permită un grad ridicat de autonomie față de Beijing, Hong Kong a ajuns să fie tratată ca o altă jurisdicție continentală. Și acest fapt este menționat de Xi Jinping la al 20-lea Congres al partidului ca o victorie prin care „separatiștii etnici, extremiștii religioși și teroriștii violenți au fost reținuți ”.
Controlul practicat de regimul Xi Jinping a devenit însă evident odată cu izbucnirea pandemiei. Faptul că la începutul anului Partidul stat armată a reușit să închidă Shanghai-ul, metropolă cu peste 20 de milioane de locuitori, a demonstrat că Beijingul este capabil să-și impună voința asupra societății cum nimeni nu o face, desigur, cu excepția Coreei de Nord.
Cetăţenii Chinei se pot aştepta la continuarea politicilor actuale şi la o mai mare centralizare a puterii pentru că, în fond, la un moment dat, politica zero Covid va trebui să se termine. Și ce va fi după?
