Donații
Veridica.md
Benjamin Netanyahu a guvernat Israelul în cele cinci mandate precedente în diverse formule. De cele mai multe ori, includerea formațiunilor de stânga a asigurat echilibrul din arcul guvernamental. Cel de-al șaselea îl pune pe veteranul politicii israeliene în postura de a cârmui cu o alianță care pentru mulți poate părea bizară. Nu și pentru Bibi. Unde am putea să poziționăm guvernul Netanyahu 6? La centru? Centru dreapta? Dreapta? Sau extrema dreaptă?
Coaliția pe care o girează King Bibi depinde de partide ultranaționaliste și religioase, care vor deține o putere fără precedent. Paradoxal, dar Likud este în această conjunctură cel mai moderat partid. Benjamin Netanyahu este în situația de a face literalmente un dans politic pe sârmă astfel încât obiectivele partenerilor săi de guvernare de extremă dreapta măcar să pară că sunt puse în mișcare fără a-i supăra, însă, pe aliații arabi ai Israelului și Statelor Unite. Și asta va fi cea mai mare provocare. Coaliția lui Benjamin Netanyahu își propune să extindă colonizările israeliene din Cisiordania, un plan de care Netanyahu s-a ținut și în guvernările precedente. Sunt însă partide din actuala coaliție care visează chiar și la o anexare a zonei C din Cisiordania, controlată de israelieni.
Oprirea programului nuclear al Iranului, o prioritate pentru guvernul lui Benjamin Netayahu
În discursul său din Knesset, în ziua depunerii jurământului, printre strigătele membrilor opoziției, l-am auzit pe Netanyahu spunând apăsat că el și guvernul său vor să contracareze programul nuclear al Iranului, să extindă legăturile Israelului cu lumea arabă, cu alte cuvinte Arabia Saudită, și să modernizeze infrastructura țării.
”Trebuie să ne asigurăm că Iranul nu ne va anihila cu bombele nucleare” a spus Netanyahu de la tribuna parlamentului israelian. Chiar dacă Iranul este de mulți ani o temă dominantă în discursurile lui Netanyahu, trebuie să înțelegem că Iranul nu este o obsesie a premierului israelian. Recent, într-una din rarele sale intervenții publice, șeful MI5, Ken McCallum, a evidențiat Iranul drept statul „care apelează cel mai frecvent la terorism”. El a spus că serviciile de informații iraniene „sunt pregătite să ia măsuri nesăbuite” împotriva oponenților, atât pe teritoriul occidental, cât și prin ademenirea oamenilor în Iran. Și a mai spus ceva Ken McCallum luând în considerare actualul context mondial: există riscul ca Rusia, China și Iranul să se ajute reciproc pentru a-și amplifica puterea. Că iranienii îi aprovizionează pe ruși cu drone kamikaze, și asta e doar ce a răzbit în spațiul public, nu mai e un secret pentru nimeni. Este mai puțin clar ce anume oferă Rusia în schimb.
Guvernul bicefal israelian, care a precedat revenirea lui Netanyahu, a preferat să atace problema iraniană direct. În vara anului trecut, premierul de atunci, Naftali Bennet, explica de ce și cum Israelul și serviciile sale secrete ridică miza în războiul din umbră pe care îl poartă de aproape 40 de ani. În trecut, operațiunile ani-iraniene ale Israelului au vizat în principal programul nuclear al Teheranului și oamenii de știință conectați cu acesta. De câte ori Israelul a luat în vizor alte ținte iraniene – ca Garda Revoluționară Islamică și unitatea sa Al Quds, specializată în operațiuni de război neconvenționale și informații militare – a căutat să opereze într-o țară terță, cum ar fi Siria. Guvernul lui Naftali Benet si al lui Yair Lapid a venit însă cu o abordare directă atacând Garda Revoluționară și în interiorul Iranului. În februarie anul trecut, cu doar 6 zile înainte ca rușii să invadeze Ucraina, Israelul a lovit o fabrică de drone din vestul Iranului. E o strategie discretă, departe de ochiul public, pe care Benjamin Netanyahu este dispus să o modifice, readucând problema iraniană și în atenția opiniei publice.
După ce a semnat Acordurile Abraham, Netanyahu vrea normalizarea relațiilor cu Arabia Saudită
La sfârșitul anului președintele Joe Biden a spus că acordul nuclear cu Iranul este mort, dar că așa ceva nu va fi anunțat în public. Întâmplător sau nu, un clip video cu liderul de la Casa Albă, spunând asta, a ajuns totuși în spațiul public. Pentru Benjamin Netanyahu asta nu este însă o garanție. Faptul că la prima ședință a guvernului din acest an, Bibi a prezentat noua abordare în această chestiune, arată că premierul israelian nu e dispus să înghită orice când vine vorba de Teheran. Netanyahu a spus în ședința de guvern că există „posibilitatea” ca puterile occidentale să resusciteze eforturile de a semna un acord nuclear cu Iranul și că Israelul va exercita presiuni publice pentru a-l împiedica.
Trebuie să recunoaștem că Netanyahu, cu toate păcatele lui, are o viziune care pe termen lung ar putea schimba fața Orientului Mijlociu. Acordurile Abraham au fost pasul istoric făcut în regiune spre normalizarea relației cu unele țări arabe. În această logică, Netanyahu pune, după Iran, ca prioritate pe agenda politicii externe, normalizarea relațiilor cu Arabia Saudită.
Acum trei ani, ministrul saudit de externe, Adel al Jubeir, îmi declara că „Iranul nu respectă principiile ordinii mondiale stabilite prin Tratatul din Westfalia. Iranul crede că poate interveni în afacerile interne ale altei țări, că poate susține terorismul, dându-le rachete...”. Această poziție a Riadului mi se pare esențială pentru o eventuală normalizare a relației cu Israelul și o explicație pertinentă a faptului că Netanyahu își dorește foarte mult acest lucru. Este vorba, atenție, de o normalizare „oficială” a relațiilor dintre cele două țări, întrucât ele cooperează discret de ani de zile, iar omul forte al Arabiei Saudite, prințul Muhammad bin Salman, a recunoscut public dreptul Israelului de a exista; mai mult, este greu de crezut că Acordurile Abraham ar fi putut fi semnate fără consultarea și binecuvântarea Riadului.
Extremiștii din cabinetul Netanyahu pot provoca tensiuni cu partenerii regionali și Statele Unite
Guvernul Netanyahu 6 nici nu a depus jurământul bine că s-a și trezit în mijlocul unor proteste masive și al unui scandal generat de cea mai neagră oaie din cabinet, ultranaționalistul Itamar Ben Gvir. El este omul care a fost condamnat pentru sprijinirea unui grup terorist evreiesc și incitare la rasism în 2007, iar acum deține portofoliul securității naționale, care îi oferă controlul asupra forței de poliție israeliene. Abia învestit guvernul și Itamar Ben Gvir, însoțit de un alai în uniforme, a făcut o primă vizită nicăieri altundeva decât pe esplanada Moscheilor.
Muntele Templului este un loc de înaltă sensibilitate politică internațională, aflându-se în centrul a numeroase conflicte mai ales între evrei și musulmani. Când Ariel Sharon a vizitat acest loc acum 23 de ani, a doua zi a început o nouă Intifadă. Al treilea loc sfânt al Islamului şi cel mai sacru loc al Iudaismului, sub numele „Muntele Templului", Esplanada Moscheilor este situată în Oraşul Sfânt al Ierusalimului.
Vizita lui Gvir pe Esplanadă a fost criticată în termeni duri, la nivel internațional, iar printre vocile critice se numără și cea a Arabiei Saudite. Nu trebuie uitat că Riadul se vede nu doar ca un lider al lumii arabe, ci și ca una din puterile lumii musulmane, mai ales că este custode al celor mai importante două locuri sfinte ale Islamului, Mecca și Medina. Oricât de dispus ar fi Muhammad bin Salman să coopereze cu Israelul, atunci când vine vorba de chestiuni religioase delicate sau de cauza palestiniană – iar în cazul Esplanadei Moscheilor ambele sunt adevărate – spațiul de manevră al saudiților este limitat, pentru că există anumite așteptări de la el.
Nici Washingtonul nu poate să fie foarte încântat în fața unor provocări ca vizita lui Gvir pe Esplanadă. Este drept că administrația Biden a spus că în relația sa cu guvernul Netanyahu va judeca faptele și nu oamenii, evitând, în acest fel, să critice formarea celui mai de dreapta guvern din istoria Israelului. Asta nu înseamnă însă că există o carte blanche pentru noul cabinet de la Ierusalim. Președintele Biden a declarat că abia așteaptă să lucreze cu Benjamin Netanyahu, dar a atras atenția că Washingtonul se va opune politicilor care subminează o soluție cu două state sau contrazic interesele și valorile reciproce.
Netanyahu nu are, cel puțin deocamdată, opțiunea de a apela la alte formațiuni politice pentru a înlocui vocile prea radicale din coaliția sa. Partidele din opoziție au anunțat că nu vor să aibă de-a face cu liderul Likud. Acesta va trebui să mențină coaliția – și, implicit, să le și ofere câte ceva radicalilor în schimbul sprijinului lor – și, în egală măsură, să dea un adevărat recital de politicianism și diplomație în arena internațională. Dar cu atâtea „oi negre” în guvern, mi-e greu să cred că guvernul Benjamin Netanyahu 6 are zile multe.
