
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului afirmă că furnizarea de gaz rusesc către ţările europene, în tranzit prin Ucraina, este dificilă şi necesită o atenţie sporită. Comentariul lui Dmitri Peskov intervine la o zi după ce președintele Putin l-a primit pe premierul Slovaciei, Robert Fico aflat la Moscova în căutare de soluții privind aprovizionarea cu gaz rusesc. Fico a spus că vizita este un răspuns la discuțiile de săptămâna trecută cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care, potrivit liderului slovac, și-a exprimat opoziția față de orice tranzit de gaze prin Ucraina către Slovacia. Bruxelles-ul a spus în mai multe rânduri că țările dependente de gazele Moscovei au soluții alternative de aprovizionare. Fico este al treilea lider din UE care îl vizitează pe Putin în timpul invaziei din Ucraina, după cancelarul Austriei și premierul Ungariei, ambii criticați pentru întâlnirile cu președintele rus, sancționat și urmărit de un mandat internațional de arestare pentru crime de război.