Comisarul european pentru extindere, Marta Kos a confirmat că s-a întâlnit la începutul săptămânii cu reprezentanții „Listei Studenților”, câștigătoarea alegerilor parlemantare din Serbia, chiar în momentul în care Comisia își finaliza evaluarea anuală a țărilor candidate. Marta Kos a declarat în fața eurodeputaților din Comisia pentru Afaceri Externe că „Serbia are șansa unui nou început. Noul guvern sârb are oportunitatea de a întoarce pagina, de a consolida instituțiile democratice și drepturile fundamentale, precum și de a face pașii necesari pentru a avansa pe calea aderării la UE”.
Întâlnirea a avut loc luni după-amiază, la Bruxelles, la invitația comisarului Kos. La discuții au participat patru reprezentanți ai „Listei Studenților” (Student List), care i-au transmis comisarului că obiectivul lor principal este restabilirea statului de drept și a democrației în Serbia, atât de dragul Europei, cât mai ales pentru binele propriului popor. Discuțiile s-au concentrat pe democrație și chestiuni interne, în contextul în care neregularitățile electorale întârzie instalarea noului guvern.
Întrucât „Lista Studenților” nu și-a stabilit încă o structură de conducere clară sau planuri guvernamentale concrete, după ce au înlăturat de la putere regimul președintelui Vucic, delegația a acționat ca un grup unitar, iar Comisia Europeană a refuzat să precizeze cine anume a luat parte la întâlnire. A fost primul schimb de opinii la nivel înalt între această formațiune și un oficial de rang înalt al UE. Conform agendei oficiale publicate de Comisie, delegația nu s-a întâlnit cu niciun alt comisar în acea zi.
Pe lângă formarea unui guvern, „Lista Studenților”, o grupare formată din persoane noi în politică, printre care profesori, medici și studenți are în față o nouă provocare: alegerile prezidențiale, programate să aibă loc până la sfârșitul lunii decembrie. Sunt deja vizibile semnele unei reconfigurări politice: directorul postului public de televiziune RTS a demisionat, oficiali de rang înalt din poliție au fost arestați, iar licența de funcționare a unei bănci, despre care se crede că ar avea legături cu cercurile de putere ale SNS, a fost retrasă.
Pentru Bruxelles, schimbarea guvernului de la Belgrad creează speranța unei „resetări” a relațiilor cu cea mai influentă țară din Balcanii de Vest. Cu toate acestea, premierul albanez Edi Rama a declarat pentru Euronews că este puțin probabil ca noul guvern sârb să recunoască Kosovo, un punct critic în relațiile cu blocul comunitar. Comisarul pentru extindere spune însă că „protestatarii din Serbia își doresc aceleași lucruri pe care Uniunea Europeană le solicită Serbiei: combaterea corupției, o presă liberă și independentă, precum și un sistem judiciar liber și independent. De asemenea, vizează relații de bună vecinătate și, desigur, o aliniere strategică la Uniunea Europeană”. „Suntem pregătiți să sprijinim noul guvern în implementarea tuturor reformelor necesare”, a adăugat Kos.
