Respectat și urât; acoperit de flori, dar și înjurat și chiar aruncat în aer. Așa a fost existența Monumentului Victoriei din Riga, care urmează, probabil, să fie demolat, ca o consecință a invaziei rusești din Ucraina. Alte sute de monumente sovietice vor avea probabil același destin.
Iar liderii diplomaţiilor din Consiliul Statelor de la Marea Baltică au avertizat că războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei va avea „un impact negativ pe termen lung” asupra securităţii regionale.
Comisia Europeană a afirma recent că poate verifica dacă legislaţiile naţionale şi ale UE permit să se confişte active ruseşti blocate, pentru a finanţa Ucraina. Diverşi oficiali de la Bruxelles au atras atenţia că decizia de a confisca active este riscantă legal, pentru că nu este reglementată corespunzător în UE.
Statele baltice sunt, probabil, printre țările NATO cele mai expuse la un eventual atac al Rusiei și au fost printre primele care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la agresivitatea regimului Putin. Apartenența la NATO le oferă o protecție, dar experții cred că Alianța trebuie să își consolideze pozițiile în regiune.
Peste 200 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi la începutul lunii aprilie de ţări din Uniunea Europeană și, de atunci, Moscova ripostează prin măsuri similare.
În ciuda faptului că în ultimii opt ani propaganda rusă a țintit în special Ucraina, Kremlinul nu a uitat de Statele Baltice și Letonia. Pe de-o parte narațiunile au vizat chiar Letonia, pe de altă parte au fost promovate și dezinformările cu privire la Ucraina sau NATO.
Tensiunile recente pe axa Washington - Moscova dintre cei doi lideri Joe Biden și Vladimir Putin le dau cu siguranță de muncă analiștilor politici din toată lumea care încearcă să decripteze narațiunile celor doi și cumva să prevadă ce curs ar urma acestea. Pe agenda actuală, SUA și Rusia au o serie de subiecte mari precum situația din Ucraina, Siria, dosarul nuclear iranian, situația din nordul Africii. Mai sunt și alte fricțiuni legate de otrăvirea și condamnarea opozantului rus Alexei Navalnîi, scandalul atacurilor cibernetice SolarWinds și recompensele puse de Moscova pe capul militarilor americani din Afganistan.
Tancurile americane nu ar putea invada Rusia și ar întâmpina dificultăți asemănătoare cu cele pe care le-au avut diviziile blindate germane din Al Doilea Război Mondial. E un fake news care trimite, pe de-o parte, la narațiunea privind planuri de atac ale NATO/SUA, iar pe de altă parte la metanarațiunea legată de cel de-Al Doilea Război Mondial.
NATO are o postură agresivă față de Rusia și se antrenează pentru invadarea regiunii Kaliningrad a acesteia. Adevăratul obiectiv al Alianței este însă să facă bani pentru marile corporații americane din domeniul apărării.