Vulcanul Etna a erupt din nou.
Ucraina acuză un act de piraterie prin încălcarea clară a dreptului international maritim.
Fostul ministru de finanțe, Darius Vâlcov, condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, a ajuns în România și se află în custodia poliției.
Aproximativ 250 de militari francezi şi luxemburghezi şi 65 de mijloace tehnice din Grupul de Luptă al NATO în România vor participa, timp de cinci zile, la exerciţiul DEPLOYEX în poligonul Babadag.
Cei 40 de pompieri vor executa misiuni de sprijin a comunităţilor şi autorităţilor locale franceze în cazul producerii situaţiilor care pot pune în pericol viaţa şi bunurile oamenilor.
Şapte români, care urmau să participe la un meci de fotbal în Atena, au fost arestaţi de poliţia elenă pentru deţinere de arme.
Întâlnirea va avea loc la Galați, cu participanți din România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite.
Solicitarea a fost făcută în cadrul întâlnirii dintre premierul Marcel Ciolacu și James O’Brien, coordonatorul Biroului pentru aplicarea Sancțiunilor al SUA
Guvernul a decis amânarea finanțării proiectelor româno-ucrainene cu valoarea mică din domeniul turismului și al culturii, din cauza situației curente din Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe a mulțumit în mod special autorităților marocane, pentru sprijinul acordat în acest caz.
Fermierii români vor fi sprijiniți de Casa de Comerț Unirea să obțină un preț mai bun pentru cerealele vândute în Egipt și pentru îngrășămintele achiziționate din această țară.
Ministerul Apărării a anunțat că a anulat licitația pentru construcția și achiziția a patru corvete militare, în valoare de peste 1 miliard de euro.
În 2022, România a alocat cercetării 17 euro pe cap de locuitor, față de media europeană de 263 de euro.
Dan-Horia Maxim este noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Populară Chineză, cu reşedinţa la Beijing.
Un al cincilea cetăţean român a fost evacuat din Republica Niger cu un zbor organizat de autoritățile spaniole.
România a vândut pe pieţele extracomunitare peste un sfert din totalul exporturilor europene.
În justificarea deciziei, Moscova a invocat „politica neprietenoasă dusă de autorităţile române faţă de Federaţia Rusă”.
Frații Andrew și Tristan Tate și presupusele lor complice vor rămâne sub control judiciar, conform hotărârii Curții de Apel București.
Tot în august 1940, partea de sud a Basarabiei, Bugeacul și nordul Bucovinei au fost alipite la R.S.S Ucraineană.
Ceremonia dedicată încheierii misiunii Forţelor Aeriene Italiene în România are loc la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
Robert Paul Rundo, lider al unui violent grup extremist american, va fi acuzat în Statele Unite de conspirație pentru încălcarea Legii antirevoltă.
Partea de nord a fluviului și ieșirea la mare sunt pline de nave care vor să intre și să iasă din porturile ucrainene.
Preşedintele Klaus Iohannis: acestea continuă să afecteze capacitatea Ucrainei de a-şi trimite produsele alimentare în lume, către cei care au nevoie.
Un nou atac cu drone rusești a avariat infrastructura portuară de la Dunăre a Ucrainei și a provocat incendii în regiunea Odesa.
Valoarea contractului este de 120,5 milioane de dolari și are drept scop creșterea capacității României de a face faţă ameninţărilor actuale.
Porumbul furajer contaminat cu micotoxina Aflatoxina B1, ajuns din România în Țările de Jos, nu a fost distribuit pe piața olandeză.
Ministrul român de externe spune că Bucureștiul și Kievul sunt în contact pentru alegerea celor mai favorabile soluții.
Viktor Orban susține că Ucraina și-a pierdut demult suveranitatea și că nu are forța să câștige războiul cu Rusia.
Guvernul Austriei, condus de cancelarul Karl Nehammer, a transmis unui cotidian german că își menține veto-ul față de aderarea României și Bulgariei la Schengen, în ciuda unei noi rezoluții votate acum două săptămâni de Parlamentul European.
Pompierii, cu 83%, Armata, cu 67, și Biserica, cu 66, sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere, în timp ce la polul opus se află Președinția, cu 15, Parlamentul, cu 12, și partidele politice, cu 9.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a condamnat „ferm” atacurile.
România a depus la sediul OCDE din Paris instrumentul de ratificare a Convenției anti-mită, unul dintre principalele instrumente recunoscute la nivel internațional în domeniu.