Klaus Iohannis va conduce delegaţia României în cadrul Adunării Generale a ONU

Klaus Iohannis va conduce delegaţia României în cadrul Adunării Generale a ONU
© EPA-EFE/SPENCER PLATT / POOL   |   Președintele României Klaus Iohannis vorbește în cadrul celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, la sediul ONU, în New York City, New York, SUA, 21 septembrie 2021.

Președintele României, Klaus Iohannis, va ajunge, în cursul zilei de astăzi, la New York, unde va conduce delegația României la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, având ca temă centrală „Reconstruirea încrederii și relansarea solidarității globale: accelerarea acțiunii privind Agenda 2030 și Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperității, progresului și sustenabilității pentru toți”.

În cadrul intervenției pe care o va susține în plenul adunării, președintele României va prezenta evaluările țării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia prioritățile de politică externă și contribuția României la obiectivele de pe agenda multilaterală a ONU. Totodată, Klaus Iohannis va vorbi şi despre rolul activ jucat de țara noastră în activitățile ONU, pe cele trei paliere principale: pace și securitate, dezvoltare durabilă și drepturile omului.

Timp citire: 1 min