Candidatul democrat pentru Senatul statului New York a câștigat alegerile cu aproape 92% din voturi.
Preşedintele a afirmat că unii aleşi democraţi ar trebui condamnaţi la moarte pentru trădare.
Alegerile „off-year” din Statele Unite, câștigate de democrați, sugerează că aceștia încep să își revină după șocul înfrângerilor electorale de anul trecut. Democrații au fost ajutați de ceea ce pare o revenire a lui Barack Obama în politică, dar și de mobilizarea aripii radicale a partidului, care vine ca un răspuns dat MAGA.
Democrata Pelosi s-a aflat în prima line a confruntării cu președintele republican Donald Trump
Miliardarul denunţă bipartidismul din Statele Unite ca pe un sistem care risipeşte banii publici şi subminează democraţia
În vârstă de 51 de ani, Ken Martin preia conducerea Comitetului Național Democrat într-un moment dificil pentru partidul care este în minoritate atât în Camrea Reprezentanților cât și în Senat.
Cursa pentru Casa Albă se anunță printre cele mai strânse
Candidații sunt în ultima zi de campanie, iar rezultatul se anunță printre cele mai strânse
Președintele ucrainean este acuzat de interferență electorală.
Democrații se mobilizează pentru Convenția de la Chicago din 19 august într-o cursă contracronometru
Dacă Partidul Democrat o va nominaliza în august pe actuala vicepreședintă a SUA, Kamala Harris, pentru a candida la alegerile prezidențiale din noiembrie, Donald Trump nu va avea o misiune ușoară.