
Miliardarul Elon Musk a anunțat că a înființat Partidul American, prezentându-l ca pe o provocare la adresa sistemului bipartid republican și democrat din Statele Unite. „Când vine vorba de falimentarea țării noastre cu risipă și corupție, trăim într-un sistem monopartid, nu într-o democrație”, a scris Musk pe platforma sa de socializare X. El a evocat prima oară perspectiva formării unui partid în timpul disputei sale publice cu Donald Trump, căruia i-a criticat planurile fiscale și de cheltuieli, devenite între timp lege. Nu este clar dacă partidul a fost înregistrat oficial la autoritățile electorale americane şi nici cine îl va conduce. Musk, care s-a născut în afara SUA nu poate candida la președinția ţării. Deși au existat personaje de profil înalt în politica americană înafara sistemului tradițional, acestea n-au putut câştiga o popularitate suficient de puternică la nivel național pentru a reprezenta o amenințare reală pentru cele două partide.