
Secretarul de Stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a anunțat că a vorbit la telefon cu omologul său chinez, Qinq Gang, „despre eforturile în curs de a menține canalele de comunicare deschise, precum și despre problemele bilaterale și globale”. La rândul său, șeful diplomației de la Beijing susține, într-un comunicat citat de media internaționale, că a deplâns „noile dificultăţi” din relaţiile chino-americane şi a pretins că responsabilitatea revine Washingtonului.
China și Ucraina
Încă din iunie 2022, Statele Unite i-au cerut Chinei să nu mai sprijine invazia rusă din Ucraina, pentru a evita să se plaseze „de partea greșită a istoriei”. „La mai bine de trei luni de la invazia brutală, China este încă de partea Rusiei. Continuă să răspândească propaganda rusă în întreaga lume. Continuă să protejeze Rusia în organizațiile internaționale, sustrăgându-se de la responsabilitățile care-i revin ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, și încă neagă existența atrocităților comise de Rusia în Ucraina, sugerând, în schimb, că acestea ar fi niște înscenări” - a afirmat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. El a avertizat că țările care se aliniază de partea președintelui rus, Vladimir Putin, se vor plasa, în mod inevitabil, de partea greșită a istoriei. Este timpul ca liderii lumii să vorbească clar împotriva agresiunii flagrante a președintelui Putin și să fie alături de poporul ucrainean – conchidea diplomația americană. În februarie anul trecut, chiar înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, președinții Xi Jinping și Vladimir Putin au încheiat, la Beijing, un parteneriat pe care l-au numit nelimitat. Cândva concurente pentru supremație în lumea dictaturilor comuniste postbelice, Moscova și Beijingul, care împart 4.250 de kilometri de graniță, și-au normalizat relațiile la sfârșitul anilor 1980.
Statele Unite și Taiwanul
Tot anul trecut, în septembrie, președintele american, Joe Biden, a dat de înțeles că armata Statelor Unite ar apăra Taiwanul, dacă insula ar fi invadată de China comunistă. Întrebat dacă „americanii ar apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze”, liderul de la Casa Albă, citat de media internaționale, a răspuns: „Da, dacă ar avea loc un atac fără precedent”. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a afirmat, ulterior, că poziția Statelor Unite cu privire la Taiwan „nu s-a schimbat”. Washingtonul aplică „politica unei singure Chine” și recunoaște oficial doar guvernul de la Beijing. Cele două state chinezești sunt separate politic din 1949, când forțele naționaliste anticomuniste s-au refugiat pe insulă și comuniștii au preluat controlul asupra Chinei continentale. China consideră Taiwanul, cu o populație de aproximativ 23 de milioane de locuitori, ca fiind una dintre provinciile sale. În șapte decenii, armata comunistă nu a reușit niciodată să cucerească insula. Din anii 1980, regimul politic din Taiwan, cândva foarte autoritar și corupt, a evoluat spre democrație. Tinerii din Taiwan, scriu media internaționale, încep să dezvolte o identitate diferită de cea a Chinei continentale, un fenomen încurajat de Partidul Democrat Progresist (PDP, pro-independență) al președintei Tsai Ing-wen, la putere din 2016.