FAKE NEWS: Evreii anulează libertatea de exprimare în SUA

Membri ai comunității evreiești din România și oficiali de rang înalt participă la o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului la sinagoga Coral din București, România, 29 ianuarie 2024.
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Membri ai comunității evreiești din România și oficiali de rang înalt participă la o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului la sinagoga Coral din București, România, 29 ianuarie 2024.

Susține jurnalismul independent

Un proiect legislativ din California care protejează victimele antisemitismului va anula libertatea de exprimare în SUA, potrivit propagandei conspiraţioniste.

Oculta schimbă definiţia ameninţării cu violenţa

ȘTIRE: Atacul iudeilor asupra libertății de exprimare continuă, deoarece legislatorii au elaborat un proiect de lege care să facă ilegală distribuirea de pliante în California. AB 3024, propus de către deputatul Chris Ward, D-San Diego, ca proiect de lege pentru „a reduce gunoiul de ură”, ar extinde definiția statului de „intimidare prin amenințare cu violența” din codul civil al statului.

NARAȚIUNE: Primul amendament al Constituţiei SUA, care garantează libertatea de exprimare, va fi anulat la ordinul conducătorilor evrei ai lumii.

CONTEXT: Antisemitismul a cunoscut un puternic reviriment odată cu declanşarea conflictului din Gaza, între Israel şi Hamas, producând o mobilizare a extremiștilor în numeroase state, printre care şi România, ţară cu un cunoscut  trecut de militantism antiiudaic.

Unul din aspectele antisemitismului este legat de teorii ale conspirației potrivit cărora o ocultă evreiască ar conduce lumea prin controlul finanțelor/politicienilor/statelor etc. De-a lungul timpului, oamenii au răspândit mai multe mituri care demonizau evreii, precum cele care afirmau că aceștia se pot transforma în diavoli și alte ființe satanice sau acuzaţiile de omor ritualic al copiilor creștini în scopul preparării cu sângele lor de azimă pascală. Cea mai răspândită acuzaţie adusă evreilor, privitoare la dorinţa acestora de a institui un control absolut asupra restului populaţiei planetei, figurează într-un text inventat și răspândit de poliția secretă a Imperiului Țarist, „Protocoalele înțelepților Sionului”. Astfel de teorii au dus la persecuții și crime în masă împotriva evreilor care au culminat cu Holocaustul.

În ultima perioadă, în SUA, manifestările antisemite au îmbrăcat, printre altele, şi forma distribuirii de fluturași, afișe sau simboluri cu mesaje instigatoare la ură, care vizează comunitățile evreieşti. Potrivit oficialităţilor americane, acestea maximizează impactul personal, permițând în același timp făptuitorilor să-şi păstreze anonimatul, fapt ce a dus la propunerea legislativă în cauză.

Site-ul pe care a fost publicat articolul este un amalgam de articole xenofobe, rasiste și antisemite, precum și materiale cu tentă religioasă antiavort sau antiLGBTQ. În prezent, acesta a fost interzis pe mai multe rețele sociale, singurele pe care mai este activ fiind rețelele ruseşti Vkontakte şi Telegram.

OBIECTIV: Subminarea încrederii populației în autorități, promovarea discursului antisemit şi antioccidental, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale.

Proiectul legislativ vizează discursul urii şi încălcarea proprietăţii private

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: În realitate, poate cel mai important aspect legat de proiectul legislativ reclamat este că el nu reprezintă o lege federală, aplicabilă întregului teritoriu al SUA, ci este o lege a statului California. De altfel, o lege similară a fost adoptată acum aproximativ un an în statul Florida, recunoscut pentru simpatiile de dreapta ale electoratului, iar libertatea de exprimare, în sensul primului amendament al constituţiei americane nu a fost deloc afectată şi reclamată ulterior de cetăţeni.

Al doilea aspect al propunerii legislative din California îl reprezintă faptul că ea nu limitează deloc libera exprimare, ci doar aduce completări la Legea californiană a Drepturilor Civile, în vigoare încă din 1976. Aceasta interzice actele de violență sau amenințările cu violența împotriva unei persoane sau a proprietăţii acesteia, pe criterii de rasă, etnie, orientare sexuală, identitate de gen sau religie. Completările propuse nu urmăresc, astfel, decât să extindă definirea formelor pe care această violenţă le poate îmbrăca. În acest mod, distribuirea de mesaje tipărite pe suport fizic, care nu sunt asumate public de nicio organizaţie sau persoană fizică, vor fi, la rândul lor, încadrate la fapte de acest gen. În acelaşi timp, distribuirea mesajelor incitatoare la ură va fi încadrată şi la vandalizarea proprietăţii private şi a spaţiului public, prin faptul că aceşti fluturaşi reprezintă practic gunoi. Acest lucru însă nu se traduce prin interzicerea totală a distribuirii de fluturaşi sau pliante publicitare ale diverselor companii, aşa cum eronat afirmă materialul analizat.

Mai mult, pentru că fapta va fi prevăzută de Codul Civil, ea nu va crea repercusiuni penale asupra autorului, ci doar civile, mai exact despăgubiri de până la 25.000 de dolari, dar acestea vor putea fi pretinse numai în urma unei hotărâri judecătoreşti.

  • Publicație / Media:
    INCORECTPOLITIC.COM
  • Data publicării:
    09/04/2024
  • Public țintă:
    CONSPIRAȚIONIȘTI, ANTISEMIŢI, SUVERANIŞTI, NAŢIONALIŞTI, FILORUŞI, ANTIOCCIDENTALI
  • Amplificare:
    REȚELE SOCIALE
  • Narațiune cheie:
    Oculta evreiască va anula primul amendament al Constituţiei SUA.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Cezar Manu

Cezar Manu




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 3 min
Monitor Fake News Nr. 76: Rusia a distrus un convoi NATO
Monitor Fake News Nr. 76: Rusia a distrus un convoi NATO

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Horia Grușcă
Horia Grușcă
17 May 2024
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Rusia luptă în Ucraina pentru valorile tradiționale
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Rusia luptă în Ucraina pentru valorile tradiționale

Războiul din Ucraina este purtat de Rusia pentru salvarea valorilor tradiționale și a familiei de desfrâu și perversiunea Occidentului, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
Marin Gherman
16 May 2024
FAKE NEWS: Ucraina ar putea ataca Republica Moldova
FAKE NEWS: Ucraina ar putea ataca Republica Moldova

Ucraina va intensifica bombardarea „neintenționată” a teritoriului Republicii Moldova dacă aceasta va avansa mai mult pe calea integrării europene, lăsând în urmă Kievul, susține canalul de Telegram pro-Kremlin „Smugleank”.

Veridica
Veridica
15 May 2024
FAKE NEWS: Franța a trimis Legiunea Străină pe frontul ucrainean
FAKE NEWS: Franța a trimis Legiunea Străină pe frontul ucrainean

Mii de militari ai Legiunii Străine franceze luptă deja pe frontul ucrainean, potrivit unei publicații filoruse și antioccidentale.

Cezar Manu
Cezar Manu
14 May 2024