
Publicațiile se referă la o reuniune organizată de delegația rusă la ONU, la care s-au aflat și reprezentanți ai separatiștilor și au participat unii membri permanenți și nepermanenți ai Consiliului de Securitate al ONU care, în acest fel, și-ar fi arătat susținerea față de inițiativa Moscovei.
Știre: Germania, Franța și Ucraina au recunoscut că au nevoie de războiul din Donbass
„Delegațiile Germaniei, Franței și Ucrainei nu numai că nu au participat la un eveniment de la ONU organizat pentru prima dată de Rusia, la care au luat parte reprezentanții Republicilor Populare Donețk și Lugnask (DNR și LNR), dar au convins și alte țări să-l boicoteze, confirmându-și astfel dezinteresul față de stabilirea păcii în Donbass [...] DNR și LNR pentru prima dată în ONU. Toate încercările ucrainenilor și ale unor diplomați europeni de a întrerupe întâlnirea au fost în zadar. 2 din 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate ONU (Rusia și China) și 7 din 10 membri nepermanenți (Vietnam, Republica Dominicană, Indonezia, Niger, Saint Vincent și Grenadine, Tunisia, Africa de Sud) au participat la întâlnire, în timp ce au boicotat evenimentul Germania, Belgia și Estonia. Totodată, au fost prezente Belarus, Uzbekistan, Maroc, Egipt, Algeria, India, Siria, Venezuela, Vanuatu. În discursul său, [reprezentantul MAE al DNR] atalia Nikonorova a subliniat că inițial nu au existat intenții în Donețk de a se separa de Ucraina și de a proclama un stat independent - crearea autorităților locale și un referendum privind statutul regiunii au fost o reacție la lovitura de stat de la Kiev din februarie 2014 și „masacrul direct, curățarea” celor nesupuși din Odessa și Mariupol”.
Liderii din Donețk au numit participarea DNR și LNR la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU un mare progres (RIA Novosti) – https://ria.ru/20201202/sovbez-1587401231.html
Raportul reprezentantului LNR la negocierile în formatul Minsk , Vladislav Daineko, la ședința Consiliului de Securitate ONU (Centrul Informațional Lugansk) - http://lug-info.com/news/one/doklad-polpreda-lnr-vladislava-deinego-na-zasedanii-sovbeza-oon-po-formule-arrii-62444
De asemenea, în mediul online era distribuit activ un videoclip al ședinței online de la ONU, la care ar fi participat și un reprezentant al Ucrainei – în realitate un expert independent, care are o istorie a colaborării cu presa rusă sau pro-rusă -
SURSE: |
Presa rusă, portalurile de știri din Republicile Populare autoproclamate din Donbass |
AFILIERE POLITICĂ: |
Kremlin |
DATA APARIȚIEI: |
3 decembrie 2020 |
PUBLIC ȚINTĂ: |
Populația din Ucraina, în special din estul țării; cititorii din Rusia și din statele CSI |
AMPLIFICARE: |
Rețelele de socializare, presa pro-rusă din Ucraina |
CUI SERVEȘTE: |
Federației Ruse |
NARAȚIUNE CHEIE: |
Occidentul și Ucraina nu vor pace în Donbass |
NARAȚIUNI:
1. Germania, Franța și Ucraina au recunoscut că au nevoie de războiul din Donbass pentru că nu au participat la un eveniment organizat de Rusia și republicile autoproclamate din Donbass pentru stabilirea unei păci durabile.
2. Cu excepția unor state din Occident, care sunt interesate în menținerea războiului, comunitatea internațională a aplaudat la ONU eforturile Rusiei, DNR și LNR de a semăna pace și a făuri relații prietenoase cu Ucraina.
3. În Ucraina a avut loc o lovitură de stat urmată de epurări ale celor care s-au opus.
3. Mișcările separatiste din Donbass au apărut ca o reacție la lovitura de stat și la epurări.
CONTEXT: După răsturnarea regimului Ianukovici, Federația Rusă a intervenit în Ucraina invadând și anexând Crimeea și susținând o mișcare separatistă în estul rusofon. Forțele separatiste au reușit să câștige războiul cu armata ucraineană grație ajutorului direct oferit de Moscova, atât prin tehnică militară cât și cu forțe propriu-zise. Rusia încearcă să legitimeze la nivel internațional autoproclamatele Republici Populare Donețk și Lugansk. Întâlnirea în „Formula Arria”(un format informal în care un membru al Consiliului de Securitate organizează întâlniri la care îi invită pe ceilalți membri, care nu sunt însă obligați să participe, și are dreptul să invite și persoane care nu au un statut oficial în cadrul delegațiilor ONU, cum ar fi experți, ONG-uri etc.) a fost utilizată de presa finanțată de Moscova și cea locală din Lugansk și Donețk pentru a arăta că liderii așa-ziselor republicilor din Donbass discută la ONU cu liderii globali, însă nu cu toți, pentru că unele state ca Germania, Franța și SUA mențin în „mod cinic” „conflictul civil” din Ucraina. Kievul nu a recunoscut sub nicio formă necesitatea inițierii unui dialog cu DNR și LNR, considerând aceste republici create de Rusia drept entități separatiste, susținute financiar, militar și administrativ de Moscova. Experții ruși au interpretat reacția Kievului ca fiind „un refuz” de a asculta vocea independentă a Donbassului și durerile oamenilor, care sunt nevoiți să se apere de „junta kieveană”. În mai 2020 Rusia a încercat să organizeze o conferință online la ONU, la care să participe locuitorii Crimeii, drept răspuns la o consfătuire desfășurată de Ucraina, în care comunitatea internațională a condamnat anexarea peninsulei ucrainene de către Rusia.
OBIECTIV: Diseminarea narațiunii că autoritățile din Ucraina nu vor să ia în calcul vocea reală a Donbassului, în timp ce liderii DNR și LNR obțin, pas cu pas, recunoaștere internațională și chiar sunt invitați la ONU, unde își prezintă rapoarte oficiale.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: „Formula Arria” este o consfătuire care nu prevede semnarea de protocoale, procese verbale și luarea de decizii; scopul acesteia este ca membrii Consiliului de Securitate să poată fi informați. În niciun caz formula Arria nu implică o recunoaștere a DNR și LNR ca subiecți ai dreptului internațional, însă cu toate acestea s-a încercat acreditarea ideii că prezența lor la discuții reprezintă o formă de legitimare. Occidentul s-a pronunțat constant pentru integritatea teritorială a Ucrainei și există formate acceptate pentru reglementarea conflictului din Donbass (formatul Normandia). Refuzul delegațiilor internaționale de fi prezente la eveniment reprezintă doar o reacție la tentativele de legitimare a unor structuri nerecunoscute internațional.
SÂMBURE DE ADEVĂR: Delegația rusă la ONU a organizat o reuniune în „Formaula Arria”, la care unii membri ai Consiliului de Securitate nu au participat. Dintre statele participante, China și Indonezia au declarat că susțin integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, iar Belarusul a reiterat că sprijină eforturile de pace în Ucraina.
REACȚII OFICIALE: Partea ucraineană a refuzat să participe la această întâlnire informală, subliniind că aceasta este o provocare rusă și o încercare eșuată de legitimare a separatiștilor, finanțați de Rusia. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a numit întâlnirea organizată de Kremlin o „campanie de PR” rusă menită să „manipuleze platformele și formatele internaționale pentru răspândirea propagandei”. În afară de Ucraina, delegațiile SUA, Marii Britanii, Estoniei, Franței, Germaniei și Belgiei au refuzat să participe la reuniunea informală. O declarație comună a Statelor Unite, Regatului Unit și Estoniei a subliniat că statele nu au sprijinit încercările Kremlinului de a legaliza ocuparea teritoriilor ucrainene.