FAKE NEWS: Atacurile din Transnistria, organizate de Occident pentru a atrage Moldova în NATO și a captura muniție sovietică

Militari moldoveni defilează în timpul unei repetiții a paradei militare în centrul orașului Kiev, Ucraina, 22 august 2017.
© EPA/SERGEY DOLZHENKO   |   Militari moldoveni defilează în timpul unei repetiții a paradei militare în centrul orașului Kiev, Ucraina, 22 august 2017.

Susține jurnalismul independent

Statele occidentale și Ucraina au organizat acte teroriste în Transnistria pentru a atrage Moldova în NATO și pentru a captura muniția depozitată în regiune încă din perioada sovietică, scrie presa rusă. Narațiunile false sunt folosite împreună cu meta-narațiunea mai veche privind responsabilitatea Occidentului pentru războiul din Ucraina.

ȘTIRE: „În Transnistria au avut loc, în această săptămână, câteva acte teroriste, au răsunat explozii într-o localitate unde se află un depozit de muniții. Potrivit autorităților din nerecunoscuta republică, în acest incident este implicată partea ucraineană.

Expertul grupului media „Rossia segodnea” Alexandr Hrolenko a spus la radio Sputnik că inițiatorul actelor teroriste nu ar fi Kievul. „Să începem cu ceea ce e important. Nu regimul de la Kiev conduce. Vă amintiți de vizita stranie în Ucraina a șefului Pentagonului Austin și a secretarului de stat Blinken? Imediat după aceasta au început împușcăturile în Transnistria”, a spus Hrolenko.

Potrivit expertului militar, nerecunoscuta republică și pacificatorii ruși care se află pe teritoriul ei împiedică SUA. „SUA de mult timp sunt împiedicate de Transnistria și pacificatorii ruși. Nu permit atragerea Moldovei în NATO, într-un fel, pentru că este deocamdată neutră, conform constituției. E posibil ca, unindu-se cu România, automat să se pomenească în NATO. Pacificatorii, însă, sunt o piedică. Pe fundalul evenimentelor din Ucraina, americanii probabil vor să stârnească focul în Transnistria, să organizeze acolo o operațiune de „pacificare”. Noi știm că pe teritoriul României acum se află nu doar forțe românești, dar și poloneze, și americane. Din luna decembrie, 400 de pușcași marini americani sunt cazați la unul din hotelurile din Chișinău”, a adăugat Alexandr Hrolenko.

Scopul acțiunilor teroriste din Transnistria este acapararea munițiilor care se află pe teritoriul republicii nerecunoscute, deoarece armamentul livrat de Occident nu corespunde mereu necesităților Forțelor Armate ale Ucrainei, sunt de părere în LNR. Potrivit lui Hrolenko, statele occidentale livrează Kievului „metal uzat”. […]

NARAȚIUNI: 1. Americanii au organizat actele teroriste din Transnistria. 2. SUA vor să atragă Moldova în NATO, dar pacificatorii ruși din regiunea transnistreană împiedică acest lucru. 3. Ucrainenii au organizat acte teroriste în Transnistria pentru a se înarma cu muniția de la depozitul de acolo. 4. Occidentul livrează Kievului armament vechi, inutil în lupte.

CONTEXT: Regiunea transnistreană prezintă un pericol major pentru securitatea Republicii Moldova, de 30 de ani, de când a avut loc un război la Nistru, în 1992, declanșat și susținut de Kremlin. În conflictul armat a fost implicată Armata a-14 a Rusiei, retrasă din Europa de Est și care a fost staționată în raioanele de est ale Republicii Moldova. Până în prezent, pe teritoriul de dincolo de Nistru sunt depozitate muniții datând din perioada sovietică, păzite de militari ruși. Odată cu declanșarea războiului ruso-ucrainean, pericolul militar în această zonă a reapărut. Transnistria și militarii ruși de acolo pot fi folosiți pentru deschiderea unei direcții de lupte împotriva Ucrainei, sau cel puțin pentru a menține în alertă militarii ucraineni. De asemenea, există riscul ca forțele transnistrene să fie folosite într-un atac îndreptat asupra Chișinăului. În perioada 25-27 aprilie, în zona transnistreană s-au înregistrat mai multe explozii, la sediul ministerului securității din regiune, la aeroportul din Tiraspol, iar două antene radio au fost distruse. De asemenea, s-a relatat despre împușcături în apropiere de cel mai mare depozit de muniții de la Cobasna. Experții califică aceste incidente drept provocări din partea serviciilor speciale ruse, în timp ce Rusia le califică ca acte de terorism. Imediat după incidentul de la Tiraspol, în regiunea separatistă a fost instituit cod roșu de alertă teroristă și au fost instalate în mod unilateral posturi suplimentare de control. În același timp, se observă o prudență a regimului de la Tiraspol pentru a nu escalada situația în regiune. Oficialii de la Chișinău susțin că acolo ar exista două grupări, una care și-ar dori o implicare a Transnistriei în război, iar alta care manifestă mai multă reținere. Și experții spun că cei care administrează regiunea nu au interes să se implice într-un război ce ar pune în pericol afacerile foarte prospere ale elitelor economice de la Tiraspol. Joi seara, vice-premierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, și consilierul prezidențial pentru securitate, Dorin Recean, s-au întâlnit cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, și negociatorul șef din partea transnistrenilor, Vitali Ignatiev, pentru a discuta problemele de securitate.

OBIECTIV: Scopul narațiunilor este de a acuza Ucraina de agresiune împotriva Transnistriei, susținută de Moscova. Totodată, acestea au menirea să întărească dezinformările Kremlinului că războiul din Ucraina a fost provocat de SUA.  

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Incidentele de la Cobasna nu au fost confirmate, potrivit premierului de la Chișinău, Natalia Gravriliță, dar și a reprezentantului Tiraspolului în Comisia Unificată de Control din zona de securitate, Oleg Beleakov, care a spus pentru TASS că s-au auzit izolat câteva împușcături pe teritoriul ucrainean.

NATO și-a consolidat prezența în statele membre de pe flancul estic, inclusiv în România, dar a făcut acest lucru ca răspuns la agresiunile Rusiei în regiune, invazia la scară largă a Ucrainei fiind doar cea mai recentă dintre acestea; anterior, Rusia a atacat Ucraina în 2014 și a anexat Crimeea, Georgia în 2008, s-a implicat în războiul împotriva Republicii Moldova în Transnistria etc.

Narațiunea privind prezența militarilor americani în Republica Moldova este ceva mai veche, fiind demontată și de Veridica în 2021. În mod similar, ideea unei presupuse ostilități a NATO față de Federația Rusă este una din narațiunile false promovate constant de Kremlin care încearcă, în acest fel, să își justifice agresiunile. Realitatea este că NATO e o alianță defensivă și s-a extins către est în urma solicitărilor statelor din regiune, care având o experiență istorică nefastă cu Rusia țaristă și URSS, și-au dorit să fie protejate; având în vedere ceea ce se întâmplă în Ucraina, temerile membrilor estici ai NATO s-au dovedit a fi întemeiate, iar opțiunea lor pentru Alianță, salvatoare.

Republica Moldova are o situație diferită de cea a altor state est-europene care s-au alăturat NATO ca urmare a statutului său de neutralitate, prevăzut de constituția țării și susținut în continuare de majoritatea populației. Curentul unionist este de asemenea, minoritar, astfel încât nu se poate pune problema unei cereri de aderare la NATO sau a unirii cu România.

Muniția și militarii ruși din Transnistria se află acolo în pofida voinței Republicii Moldova, care a solicitat în mod repetat retragerea lor. Este vorba de muniție și echipamente vechi, depozitate acolo de cel puțin 30 de ani, ceea ce o face, cel puțin parțial, nesigură. Statele Unite și aliații lor nu au nevoie de acele echipamente și muniții – numeroase state din estul Europei, inclusiv membri NATO, produc muniții și echipamente cu un design sovietic, iar Statele Unite achiziționează astfel de muniții de la ele de mai bine de 20 de ani. În plus, echipamentele și munițiile de acest tip reprezintă doar o parte din livrările de armament către Ucraina, restul fiind arme și muniții compatibile NATO, mult mai performante. Probabil că cele mai celebre astfel de arme sunt sistemele anti-tanc Javelin și cele mai vechi, anti-aeriene, Stinger; la toate acestea se adaugă numeroase alte arme ușoare sau chiar grele (obuziere americane, blindate australiene, posibil tancuri germane etc.).

De notat că atacul împotriva MGB de la Tiraspol a avut loc într-o zi liberă, când clădirea era goală și nu s-au înregistrat victime sau pagube semnificative. Celelalte atacuri nu au vizat puncte strategice importante. Cele două antene din localitatea Maiak din stânga Nistrului care au fost doborâte nu erau funcționale, afirmă președintele Comisiei parlamentare de securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp. În cadrul unei emisiuni la Radio Chișinău el a spus, de asemenea, că nici aeroportul militar de la Tiraspol nu este funcțional în acest moment. Toate acestea susțin varianta unor false atacuri, organizate pentru a destabiliza Republica Moldova.

  • Publicație / Media:
    Radio Sputnik
  • Data publicării:
    28/04/2022
  • Public țintă:
    Populația Republicii Moldova, pentru intimidare, cea a Rusiei și a altor state ex-sovietice, pentru promovarea narațiunilor privind agresiunea NATO
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Atacurile din Transnistria au fost organizate de Occident pentru a atrage Moldova în NATO și a captura muniție sovietică pentru Ucraina

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mariana Vasilache

Mariana Vasilache




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 6 min
  • Statele occidentale și Ucraina au organizat acte teroriste în Transnistria pentru a atrage Moldova în NATO și pentru a captura muniția depozitată în regiune încă din perioada sovietică, scrie presa rusă. Narațiunile false sunt folosite împreună cu meta-narațiunea mai veche privind responsabilitatea Occidentului pentru războiul din Ucraina.
  • NARAȚIUNI: 1. Americanii au organizat actele teroriste din Transnistria. 2. SUA vor să atragă Moldova în NATO, dar pacificatorii ruși din regiunea transnistreană împiedică acest lucru. 3. Ucrainenii au organizat acte teroriste în Transnistria pentru a se înarma cu muniția de la depozitul de acolo. 4. Occidentul livrează Kievului armament vechi, inutil în lupte.
  • OBIECTIV: Scopul narațiunilor este de a acuza Ucraina de agresiune împotriva Transnistriei, susținută de Moscova. Totodată, acestea au menirea să întărească dezinformările Kremlinului că războiul din Ucraina a fost provocat de SUA.
Monitor Fake News Nr. 73: Eclipsa și Apocalipsa, atacuri imaginare ale Iranului, rușii și Olimpiada
Monitor Fake News Nr. 73: Eclipsa și Apocalipsa, atacuri imaginare ale Iranului, rușii și Olimpiada

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Horia Grușcă
Horia Grușcă
18 Apr 2024
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Kievul șantajează Occidentul cu un dezastru nuclear
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Kievul șantajează Occidentul cu un dezastru nuclear

Ucraina șantajează Occidentul cu provocarea unui dezastru nuclear în Europa dacă nu va mai fi sprijinită în război, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
Marin Gherman
17 Apr 2024
FAKE NEWS: Băncile private nu dau credite românilor
FAKE NEWS: Băncile private nu dau credite românilor

Băncile private fac bani pe spinarea românilor, pe care refuză să-i ajute prin creditare, potrivit publicaţiei unui partid suveranist, de orientare extremistă.

Cezar Manu
Cezar Manu
15 Apr 2024
Monitor Fake News Nr. 72: Dezinformări cu teroriști islamiști și ucraineni
Monitor Fake News Nr. 72: Dezinformări cu teroriști islamiști și ucraineni

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Horia Grușcă
Horia Grușcă
12 Apr 2024