Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Editoriale

Cum a furat Putin alegerile*

Cum a furat Putin alegerile*
©EPA-EFE/SERGEI BOBYLEV/SPUTNIK/KREMLIN POOL  |   Președintele rus Vladimir Putin ține un discurs în timpul întâlnirii sale cu membrii proaspăt aleși ai celei de-a opta Dume de Stat a Rusiei, camera inferioară a Parlamentului, la Kremlinul din Moscova, Rusia, 12 octombrie 2021.

Fraților, în caz că ați uitat, în noiembrie, 1946, în România au fost alegeri. Pe vremea aia, în țara noastră, comuniștii încă nu dețineau toată puterea și nici nu doreau să lase senzația că ne cuceresc cu tancul, așa că încercau să simuleze destul de prost un act „democratic” prin care să câștige cinstit și ca prin minune totul. Evident, cinstit ar fi câștigat ciu ciu dar comuniștii aveau un plan. Așa se face că unii dintre liderii opoziției, cum ar fi Ion Mihalache, au fost declarați „indezirabili” și n-au primit drept de joc. Adică n-au avut voie să candideze. Alți lideri locali n-au putut să se înscrie la vot pentru că au căzut pe scări în timp ce stăteau liniștiți la locurile lor. Comuniștii fie îi băteau, fie îi arestau timp de două-trei zile, cam până se terminau alegerile. Ba mai mult, observatorii din partea formațiunilor democratice n-aveau voie să intre în secții și să supravegheze votarea. Iar cine „trebuia” vota și ici, și colo. Și, la final, ca să fie treaba treabă, n-a mai contat cine a votat, ci cine a numărat voturile, vorba mustăciosului care ne-a marcat istoria. Așa au ieșit ce rezultate au vrut băieții (și fetele) de la butoane. Adică Dej, Pauker și alți tovarăși și tovarășe. Și, surpriză, au câștigat cu un scor suficient de mare cât să aibă toată puterea.

Culmea, deși au trecut aproape 80 de ani, rușii continuă să o ardă la modul ăsta. Continuă să fure alegeri, de data asta în propria țară. Spre exemplu, alegerile parlamentare din Rusia, care au avut loc în urmă cu câteva săptămâni, între 17 și 19 septembrie 2021. Față de ce-am avut noi în 46, scrutinul din țara lui Putin a fost „aproape la fel, dar la un alt nivel”, ca să citez BUG Mafia.

Cum știm cu toții, doar pentru că cineva, nu zic cine, îi spune democrație și alegeri libere, asta nu înseamnă că ar fi chiar așa. În ziua de azi, drumul spre autoritarism și totalitarism poate fi mai înșelător decât am crede, pavat cu multe intenții bune și zâmbete în reviste glossy. D-asta este util să vedem ce se întâmplă cu vecinii noștri: ca să înțelegem ce ne rezervă viitorul și cum să ne ferim de asemenea derapaje.

Pentru a explica alegerile rusești, am apelat cu încredere la frații de la veridica.ro, o publicație românească cu o echipă excelentă specializată în monitorizarea, analiza și demontarea campaniilor de fake news, dezinformare și manipulare din Europa Centrală și de Est. Dacă doriți să urmăriți la zi evoluția acestor subiecte, citiți veridica cu încredere.

Înainte să intrăm în miezul problemei – sau al problemelor, că veți vedea că situația nu-i deloc simplă – trebuie să aruncăm o privire la...

Sistemul electoral din Federația Rusă

Ok, ca să înțelegem situația din Rusia, o să trec peste unele diferențe de fond și voi simplifica, pentru a face comparații cu ce avem noi în România. Ceea ce noi numim parlament se cheamă „Adunare Federală” în Federația Rusă. Și noi, și ei avem două camere pentru această instituție: în România sunt Camera Deputaților (cea inferioară) și Senatul (cea superioară). În Rusia sunt Duma de Stat (cea inferioară) și Consiliul Federației Ruse (cea superioară).

În România, membrii celor două camere sunt aleși prin vot direct, pe liste de partid. În principiu, ce formațiune ia mai multe voturi trimite în parlament mai mulți oameni: primii X din lista de candidați, proporțional cu cât voturi au luat. Mai există și scheme de redistribuire și așa mai ajung unii cu mai puține voturi să intre în defavoarea altora cu mai multe ștampile la activ, dar astea sunt, în general, excepții.

În Rusia... și acum ține-vă bine, situația are multe aspecte de luat în considerare. Unul dintre ele este dat de faptul că Rusia este u-ri-a-șă. Are o suprafață de 72 de ori (momentan) mai mare decât România, de vreo 7 ori jumătate mai mulți locuitori și vreo 11 fusuri orare. Când pescarul din peninsula Kamceatka se duce la culcare la ora 10 seara, funcționarul din Kaliningrad abia își bea cafeluța (sau votca) de la ora 12. Dar ce ne interesează mai mult pe noi este că are vreo 85 de subiecți federali, adică republici, regiuni, ținuturi, o regiune autonomă, districte autonome și orașe federale. Cu alte cuvinte, sunt entități care au dreptul să-și trimită câte doi reprezentanți în Consiliul Federației Ruse, aceștia fiind mai degrabă numiți, decât aleși, dar iarăși am simplificat foarte mult. Din exterior, este simplu de spus cum e Rusia: complicată. Ideea e că această cameră superioară a parlamentului rus are o importanță mai redusă în viața politică de la Moscova, fiind ferm controlată de formațiunea Rusia Unită a lui Vladimir Putin. Cât de ferm? Păi peste 83% dintre cei 170 de parlamentari ai Consiliului Federației sunt membri ai partidului liderului de la Kremlin. Iar ceilalți sunt băieți de treabă.

Așa că singurele forme de opoziție pot spera să intre în Duma de Stat, adică în camera inferioară a Adunării Federale. Sunt 450 de locuri, care se ocupă prin două metode diferite. Jumătate dintre mandate se ocupă prin alegeri pe liste. Adică e cam ca la noi: se alocă fiecărui partid proporțional cu numărul de voturi obținute. Iar celelalte 225 de locuri reprezintă câte o circumscripție electorală a celor 85 de subiecți federali. Fiecare are cel puțin unul, așa cum sunt unii subiecți mai mici precum Regiunea Autonomă Evreiască, Ținutul Primorie sau Ingusheția. Însă se poate ajunge și la șase în cazul Tatarstanului, opt în privința ținutului Krasnodar sau unsprezece pentru regiunea Moscova.

În Rusia, se poate vota de la 18 ani și poți fi ales în Duma de Stat de la vârsta de 21 de ani, mandatul fiind de cinci ani. Camera inferioară a Parlamentului este astfel și singura în care opoziția față de Putin poate să aibă un loc, mai ales că instituția are și unele puteri aparte în jocul politic de la Moscova: aprobă primul-ministru, numește sau demite persoane în poziții-cheie ale statului, precum guvernatorul băncii naționale sau reprezentantul pentru drepturile omului, sau – whishful thinking – îl poate pune sub acuzare pe președintele țării. Chestia asta e mai inutilă decât manetele și luminile de semnalizare la un BMW, și nu doar pentru că e nevoie de voturile a două treimi din membrii Dumei de Stat pentru așa ceva, ci pur și simplu pentru că vorbim de Rusia.

Până în septembrie anul ăsta, Duma de Stat era dominată de partidul Rusia Unită condus, oficial, de Dmitri Medvedev, însă, în realitate, de Putin. Formațiunea obținuse o supermajoritate de 343 de locuri, adică mai mult de două treimi, ceea ce îi permitea să și schimbe constituția fără să depindă de votul altui partid. Locul doi fusese ocupat de Partidul Comunist al lui Ghennadi Ziuganov, cu vreo 42 de locuri, o formațiune care era falsa opoziție la regimul Putin. Ei acumulau nemulțumirile electoratului de stânga față de regimul Putin și aveau grijă să le calmeze, fiind, în realitate, sprijinitori ai liderului de la Kremlin. Un soi de Cenaclul Flacăra al politicii rusești. A treia forță politică era Partidul Liberal Democrat, o formațiune ultranaționalistă rusă, condusă de Vladimir Jirinovski, acel Vadim Tudor de Moscova, un tip care le-a făcut pe toate: s-a luat la bătaie într-o emisiune televizată, l-a scuipat pe un parlamentar de la un alt partid, a amenințat țările baltice cu anihilarea militară și și-a făcut scenarii sexuale cu Condoleeza Rice, pe atunci secretarul de stat al SUA. Cu un asemenea personaj, parcă nu ne mai putem plânge de politica de la noi. Iar ultimul partid intrat în Duma de Stat la alegerile din 2016 a fost „O Rusie Justă” al lui Serghei Mironov, care se descria ca fiind împotriva Rusiei Unite, dar în favoarea lui Vladimir Putin. Da, știu, au mai fost doi deputați aleși, unul de la Rodina și altul de la Platforma Civică, dar e ca și cum ai spune că mănânci legume atunci când comanzi șaorma. Ele sunt acolo, dar n-au niciun rost. Oficial, într-o asemenea Dumă de Stat, există putere și opoziție, pluripartitism, deci democrație. În realitate, cam toată lumea era pro-Putin, într-o formă sau alta, fiind vorba de așa-numitele „partide sistemice”, controlate tot de Kremlin. Dar chiar și așa, alegerile din 2016 tot au dat naștere unor acuzații privind numeroase ilegalități, numai-numai să iasă cifrele cum trebuie.

Totuși, în 2016, Putin și regimul său beneficiau de o oarecare popularitate: cu doi ani înainte Rusia îmbrăcase din nou haina aia demodată și ponosită de superputere și anexase Crimeea. Hip-hip hooray au zis rușii, mai ales că economia mergea cât de cât și alte nemulțumiri majore nu prea erau, iar celelalte nu reprezentau un pericol pentru regim. Asta până la...

Alegerile din 2021

Cinci ani mai târziu, la alegerile din septembrie 2021, nemulțumirile au apărut ca ciupercile după ploaie. Ce s-a întâmplat între timp? Păi cam multe. Economia a început să scârțâie mai rău ca un pat de la Ikea după un an de folosire, alimentele să se scumpească, investițiile să scadă și salariile să stagneze. Populația a îmbătrânit și nu prea mai sunt persoane active care să genereze banii pentru plata pensiilor, așa că regimul de la Kremlin a decis să majoreze vârsta de pensionare. Internetul a cunoscut o dezvoltare rapidă, ceea ce a dus la o coagulare a protestatarilor împotriva lui Putin. Însă răspunsul autorităților a fost o reprimare brutală. Și, nu în ultimul rând, pandemia de Covid-19, care a lovit în plin Rusia. Cât de tare, nu e foarte clar, că datele nu sunt cele mai transparente, așa cum nu e limpede nici câți medici care au vorbit despre lipsurile din spitale au căzut subit de la etaj. În plus, în ultimii ani, Rusia nici nu a mai ocupat vreo provincie, în Caucaz au pierdut ceva influență în fața Turciei, iar conflictul din Ucraina se dovedește neașteptat de costisitor.
În aceste condiții, popularitatea regimului Putin a început să se topească precum o înghețată cu ciocolată, vanilie și un strop de sirop de fistic uitată într-un colț, pe etajeră. Ba mai mult, au început să apară mai multe voci contestatare care, împreună, puteau forma o opoziție adevărată în fața lui Putin și a formațiunii sale, Rusia Unită. „Nu facem noi d-astea aici”, cred că a zis liderul de la Kremlin și a început să aibă grijă ca alegerile să se desfășoare cum trebuie. Adică mai ceva ca la scrutinele precedente.

Îngrijorat nevoie mare de pandemia de Covid-19, Putin a decis ca alegerile să se desfășoare pe trei zile, între 17 și 19 septembrie. Gurile rele spuneau că așa ar fi mai multe ocazii pentru fraude, că e mai greu să fii vigilent 72 de ore decât 24, dar cine ar crede așa ceva, nu? Mai mult de atât, dacă până acum camerele video de supraveghere din secțiile de votare aveau streaming live și public, la alegerile din 2021 înregistrările n-au mai fost disponibile la liber, ca pe torrente, ci au fost puse numai la dispoziția candidaților, partidelor și membrilor Comisiei Electorale Centrale. Cam dificil să cauți acele în carul cu peste 96 de mii de secții de votare, pe unde au trecut aproape 50 de milioane de votanți. În plus, până în 2021, la fiecare scrutin important din Rusia au participat și observatori OSCE. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (cred că cineva râde la Kremlin când aude asta) ceruse acreditarea a 420 de observatori pentru cele trei zile, a încă 80 pentru întreg procesul electoral și a unei echipe de specialiști care să evalueze întregul scrutin. Brusc, autoritățile ruse s-au speriat de pericolul Covid-19 și au refuzat să permită accesul observatorilor independenți. Un fel de neamestec în treburile interne ale statului sub pretext de siguranță sanitară. Și, ca să pară în ton cu noile tehnologii, Kremlinul a decis să ofere și votul prin corespondență sau electronic. Că e mai sigur, au zis ei, dar n-au zis și pentru cine.

Ar putea părea că regimul de la Moscova a luat suficiente măsuri pentru ca alegerile să iasă cum „trebuie”. Dar nu, restricțiile au continuat. Mai țineți minte cum vă povesteam la început că au procedat comuniștii de la noi în 46 cu unii lideri ai opoziției? Pe Ion Mihalache, fruntașul național-țărănist și omul de bază al lui Iuliu Maniu, l-au declarat nedemn să participe la alegeri, pentru că ar fi fost „extremist”. Cam la fel s-a petrecut și cu oamenii lui Alexey Navalnîi, principalul oponent al lui Vladimir Putin. Navalnîi era deja în închisoare și o să mai revin asupra lui, însă unii dintre colaboratorii săi apropiați se aflau în libertate și intenționau să candideze. Vă dați seama ce șoc ar fi fost în Rusia? Să existe pe buletinele de vot o alternativă reală la Rusia Unită? Nieeet! Așa că la 9 iunie 2021, Fundația Anticorupție a lui Navalnîi a fost declarată organizație extremistă și, prin urmare, toți cei care au avut orice legătură cu ea au primit interdicția de a candida. Desigur, vântul rece al arestării nu părea departe. Și ca în Peneș Curcanul, unul câte unul a fost scoși din cursa electorală: Irina Fatyanova din Sankt-Petersburg, Lev Schlossberg și Ilya Yashin din Moscova, avocata și youtuberița Lyubov Sobol, care nu doar că a fost descalificată, dar și amenințată cu încarcerarea, astfel că s-a refugiat în Estonia. Astea nu au fost cazuri izolate sau petrecute exclusiv celor din cercul de susținători ai lui Navalnîi. Nici nu a apucat bine să-și anunțe candidatura pentru Duma de Stat, că fostul deputat independent Dmitri Gudkov s-a și pomenit cu 140 de polițiști – da, ați auzit bine, o su-tă pa-tru-zeci! – care i-au răscolit apartamentul și biroul pentru că o firmă a unor rude nu ar fi plătit chiria pentru un subsol, undeva în 2015. Bine că nu l-au luat pentru ceva și mai grav, cum că a folosit o toaletă publică și n-a tras apa. El, mătușa sa și un colaborator au și fost reținuți pentru scurt timp, iar apoi i s-a transmis destul de clar că, dacă va candida, rudele sale vor fi trimise în fața judecătorului. Adică la închisoare, ce s-o mai dăm după copaci. Ca aproape orice om în situația asta, Gudkov a făcut stânga-împrejur și s-a refugiat în singura țară din UE care are un standard de viață sub noi, dar măcar are all-inclusive la mare. Adică în Bulgaria.

Și stați așa, credeți că nu se poate mai rău? „Poderzhi moye pivo” cred că au zis băieții lui Putin. Adică „Ține-mi berea”, dacă Google Translate face o treabă bună. La Murmansk, un oraș aflat mai aproape de cercul polar decât casa lui Moș Crăciun, a încercat să candideze tânăra Violetta Grudina, una dintre colaboratoarele lui Navalnîi. Și cu asta cred că am zis tot despre câte șanse avea să-i și iasă. Însă ce a urmat întrece orice imaginație. Imediat după ce-a făcut anunțul, pe ușa biroului său au apărut graffitiuri cu svastici, iar căsuța poștală s-a umplut de scrisori de amenințare și acuzații de pornografie infantilă. Dacă asta nu era suficient de clar, cineva a tras cu o armă de foc într-un geam al biroului de campanie, iar colaboratorii săi au fost rând pe rând reținuți de poliție sub suspiciunea că ar avea substanțe stupefiante. Evident că nu s-au găsit nici droguri, nici arme, nici mașină de scris automată la Penețeu de Murmansk. Dar, într-o mișcare similară cu ce făcea pe la noi Securitatea în perioada Ceaușescu, Grudina a fost internată forțat în spital, numai că nu era o secție de psihiatrie, ci una de Covid. Vă dați seama că ea stătea bine și cu mirosul, și cu gustul, nu?

„Timp de 20 de zile am fost internată cu forța într-o secție Covid. M-au izolat prin ordin judecătoresc, astfel încât să nu-mi pot prezenta documentele de înregistrare electorală. M-am simțit ca într-un film cu mafioți. Dar aceasta este realitatea vieții pentru un activist de opoziție din Rusia lui Putin”, a explicat după „externare” Violetta Grudina.

Unii dintre voi ați zice că „bine, bine, dar presa ce-a păzit?” Care presă? Aproape toate publicațiile sunt aservite puterii de la Kremlin și sunt puține cele care au curajul să publice împotriva regimului lui Putin. Poate cea mai notabilă este Novaya Gazeta, care în 3 septembrie a publicat o înregistrare în care șefii secțiilor de votare sunt învățați de Ella Pamfilova, președinta Comisiei Electorale Centrale, cum să se pregătească pentru fraudarea alegerilor în favoarea Rusiei Unite, formațiunea lui Putin. Dar Novaya Gazeta, adică Gazeta Nouă, este și publicația aia care în ultimii 20 de ani are șase jurnaliști asasinați (bătuți, otrăviți sau împușcați, așa cum a fost cazul celebrei Anna Politkovskaia) pentru că au scris despre ce nu trebuie, unde nu trebuie. Însă ei au continuat să facă jurnalism de investigație, iar anul acesta Dmitri Muratov, redactorul-șef, a primit premiul Nobel pentru Pace.

Brațul lung al puterii de la Kremlin a ajuns și pe net prin intermediul Roskomnadzor, autoritatea de reglementare a comunicațiilor. Adică Securitatea, ca să folosesc iarăși un termen pe care l-ați mai auzit la orele de istorie, dar care nu bagă oameni la închisoare, ci închide site-uri. Așa s-a întâmplat cu site-urile lui Alexei Navalnîi, iar cu o lună înainte de alegeri, cu platformele de știri Open Media și MBK Media și cu site-ul Duma.Vote, care oferea informații despre candidați, pentru a ajuta alegătorii să voteze în cunoștință de cauză. Toate acestea din urmă sunt controlate de Mihail Hodorkovski, un fost oligarh rus care, în 2003, era considerat cel mai bogat om din Rusia. Asta până când l-a privit Putin cu alți ochi și a fost arestat și condamnat pentru diferite acuzații de fraudă financiară. Colosul său, Yukos, care asigura exploatarea resurselor de petrol și gaze, a fost anihilat, iar proprietățile au ajuns la alți oligarhi din cercul puterii de la Moscova. Hodorkovski a fost condamnat la închisoare într-un proces-mascaradă, iar după eliberarea sa în 2013, s-a stabilit în Elveția, unde a devenit principalul contestatar din exil al lui Vladimir Putin. Asta când nu face terapie cu văcuțe mov, cine știe. Iar astea n-au fost singurele site-uri pe care Roskomnadzor le-a interzis în perioada premergătoare alegerilor: lista e mult mai lungă, au fost aproape 50 de platforme online care, v-ați prins deja, aveau același lucru în comun: no te chero, Vladimir.

Dacă aproape în fiecare iarnă, liderul de la Kremlin a arătat că, dacă vrea, poate să închidă țeava de gaze și să lase Europa să tremure de frig, la alegerile astea a dovedit și că e capabil să închidă internetul și să lase rușii în bezna informației. Atât de influent este președintele Rusiei, încât aplicația „Smart voting”, dezvoltată de Navalnîi și colaboratorii săi, a fost scoasă din Apple Store și Google Store, iar reclamele pentru ea interzise pe Youtube. Se pare că personalul local al giganților tehnologici ar fi fost vizat de amenințări cu închisoarea pentru a forța eliminarea aplicațiilor menite să mobilizeze votul anti-Kremlin. De ce era atât de periculoasă aplicația asta? Pentru că oferea variante de vot pentru candidați, indiferent din ce partid, care nu se aflau sub controlul formațiunii Rusia Unită și care, dacă obțineau voturile necesare și ajungeau în Duma de Stat, puteau constitui un grup care nu se supunea ordinelor de la Kremlin. Navalnîi și colaboratorii săi au încercat să găsească alternative, așa că s-au mutat pe Telegram. Însă și acolo au fost blocați la presiunile Moscovei. S-au mutat pe Google Docs, dar și fișierele acelea au fost șterse de Google la cererile Roskomnadzor. În plus, denumirea „Smart Voting” a fost reclamată de către o mică firmă din Dagestan drept marcă proprie și astfel a cerut în instanță încetarea folosirii acestui nume de către orice altă entitate. Măi, ce coincidență!

După cum probabil bănuiți, cei care au reușit totuși să scape de aceste interdicții și încă nu au fost amenințați cu urmărirea penală nu au deloc o viață ușoară. Asta pentru că în 2012 în Rusia a fost adoptată așa-numita legislație a „agentului străin”, prin care asociațiile și fundațiile non-guvernamentale care primesc sprijin din afara țării și despre care guvernul rus consideră că ar fi implicate în activități politice, trebuie să se înregistreze ca „agenți străini” și să se supună unor controale amănunțite. Agenturile, agenturile! Și chiar dacă nu se consideră „agenți străini”, publicațiile și jurnaliștii independenți tot se pot trezi de pe o zi pe alta pe acea listă neagră. C-așa-i în sportul alb.

Și ce înseamnă asta, în practică? Uite ce spune Petr Manyakhin de la platforma de investigații Proekt:

„Acum sunt o mulțime de restricții legale asupra mea. La fiecare trei luni trebuie să trimit rapoarte ministerului justiției cu privire la veniturile și cheltuielile mele. Cer să știe pe ce cheltuiesc banii, de fiecare dată când merg la cumpărături sau folosesc transportul public. Și este mult mai greu pentru mine să găsesc de lucru, deoarece eticheta agentului străin îi sperie pe mulți oameni”.

Mai mult de atât, din octombrie anul trecut, Roskomnadzor, aka Big Brother Ivan, a ordonat organizațiilor media catalogate drept „agenți străini” să eticheteze fiecare articol, fiecare postare pe rețelele sociale și fiecare conținut audio-video cu un disclaimer scris mare (sau un intro audio de 15 secunde) conform căruia conținutul media a fost creat de o entitate „care îndeplinește funcțiile unui agent străin”. Să nu creadă cumva cetățeanul rus că asta ar fi părerea proprie și personală a unui rus get-beget.

Și, ca să nu ne mai rotim în jurul cozii, hai să s-o spunem p-aia dreaptă: s-a votat de pe 17 până pe 19 septembrie 2021, iar observatorii (ăia care au fost) și reprezentanții opoziției au reclamat fraude majore la scrutinul convențional. Cum s-a fraudat? Cu metode de la Adam și Eva, care s-ar putea să ne sune oarecum cunoscute, nu știu de ce: persoane care băgau mai multe buletine de vot odată sau autobuze care duceau votanții de la o secție la alta (știți voi, două la prefectură, două la primărie). Dar pentru că vorbim de Rusia, nu mai merge cu o găleată, o sticlă de ulei și un kil de zahăr date așa, pe neveu. Nu, înainte de alegeri, Putin a dat ordin ca pensionarii, militarii, polițiștii și alte câteva categorii să primească așa, din senin, un bonus financiar. Un fel de „luați și voi, să aveți de-o ciocolată”. Evident, fără nicio legătură cu scrutinul electoral, nu, nu, a fost o fericită coincidență.

Mai țineți minte care a fost dictonul alegerilor furate de la noi, din 46? „Nu contează cine votează, contează cine numără”. În România de atunci, cifrele au fost pur și simplu inversate sau, oricum, pe acolo: lumea a votat cu național-țărăniștii și au câștigat comuniștii. Între timp, ne-am mai modernizat și a apărut votul electronic, de care vă spuneam la început că a fost introdus de regimul pentru alegerile din septembrie 2021. Și au mers boții mai ceva ca în Counter Strike. Dacă n-ați jucat decât Chicken Invaders, boții sunt personaje artificiale, cu care te puteai împușca când nu strângeai suficienți jucători reali. Sau voturi. Spre exemplu, într-o circumscripție din Moscova, candidatul comuniștilor, Mihail Lobanov, un tânăr lector universitar, a câștigat la numărătoarea buletinelor fizice cu aproape 11 000 de voturi, dar apoi, când s-au numărat și alea electronice, ghici ce: a pierdut la 20 000 de voturi. V-am avertizat: Rusia e complicată și plină de coincidențe.

Bun, bun, o să spuneți voi: hai, Zaiafet, nu ne mai ține cu inima în gât și spune-ne: cu cât au învins băieții lui Putin? Oarecum, rezultatele oficiale au fost cele așteptate, dar tot s-au înregistrat unele surprize. Câștigătorii detașați au fost cei de la Rusia Unită, cu 49,82%, ceea ce este o scădere de cinci la sută față de alegerile din urmă cu cinci ani. Nu e mult, dar e un semn că regimul lui Putin nu mai are aceiași mușchi ca în 2016. Oricum, tot e departe de ceea ce spuneau puținele sondaje independente, adică vreo 25-30%, și partidul lui Putin tot își păstrează o super majoritate în Duma de Stat, având 324 de mandate. Locul doi a fost ocupat de Comuniștii lui Ghennadi Ziuganov, cu aproape 19%, adică 57 de deputați, iar podiumul – ca să vorbesc și eu ca un comentator sportiv – a fost completat de „Rusia Justă”, care a luat 27 de locuri. În camera inferioară a parlamentului au mai intrat și ultranaționaliștii lui Jirinovski, cu 21 de locuri, câte un reprezentant de la Rodina, Partidul Creșterii (nu e clar în ce) și Platforma Civică, precum și 13 reprezentanți ai partidului de centru-dreapta al lui Alexei Nachaev, o formațiune care susține că reprezintă tinerii cu viziuni liberale, dar care este obedientă față de regim. Probabil sunt cei care râd la memele cu Putin, dar, vorba aia, nu părăsesc incinta.

Și adevărul? Care sunt rezultatele reale? Păi doar Dumnezeu și Putin știu, dar, dacă mă gândesc mai bine, având în vedere că e Rusia, cred că doar Putin știe. În lipsa unor observatori pe teren și a unor sondaje la care operatorii să întrebe și cetățenii să răspundă fără teamă, sunt numai câteva speculații. O dată că prezența la vot n-ar fi fost de 51,72%, cum zice Comisia Electorală Centrală de la Moscova, ci undeva pe la 40-42 la sută. Cât despre procentele partidului Rusia Unită, cam toată opoziția zice la fel: mai taie din ele și avansează un 28, 29, hai 30 la sută. Asta înseamnă câteva procente în plus cam la toate celelalte partide, dar, în special, la comuniști și la Rusia Justă. Oricum ar fi fost, tot Rusia Unită a lui Putin ar fi câștigat, dar nu ar mai fi avut supermajoritate și, nu-i deloc exclus, să nu fi făcut deloc o majoritate. Așa că, dacă ar fi fost alegeri corecte, aproape că ar fi fost ca-n bancurile cu Radio Erevan: în care s-a dat, nu s-a luat; e Lamborghini, nu Lada; și e excursie la Paris, nu deportare în Siberia.

Dar chiar și amenințată, interzisă, umilită, internată cu forța sau arestată, tot există...

Opoziția față de Putin

Iar când spui astăzi opoziție față de Putin, imediat te duci cu gândul la Alexei Navalnîi. Exact e tipul ăla care a supraviețuit unei otrăviri cu Novichok, a stat aproape două săptămâni în comă și încă vreo câteva luni în recuperare, numai ca să se întoarcă în Rusia, unde a fost imediat arestat. Este probabil singurul oponent – în viață – de care îi este frică lui Putin, liderul de la Moscova evitând aproape de fiecare dată să-i rostească numele. Și are și de ce: de mai bine de zece ani, Cel-al-cărui-nume-nu-trebuie-rostit conduce opoziția împotriva regimului condus de fostul ofițer KGB. A avut curajul să candideze în 2013 pentru primăria Moscovei și, obrăznicie maximă, să obțină și mai bine de un sfert din voturile oficiale în fața candidatului agreat de Putin. Așa că au început să curgă acuzele împotriva lui Navalnîi, fiind de două ori condamnat cu suspendare pentru presupuse acte de delapidare, însă, așa cum și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat mai apoi, procesele au fost destul de diferite față de cum ar fi trebuit să se desfășoare. Iar când a mai avut și curajul să candideze la alegerile prezidențiale din 2016, Navalnîi a fost descalificat din cursă pe diferite pretexte de procedură, exact cum avea să se întâmple cu mulți alții cinci ani mai târziu, la alegerile parlamentare din septembrie 2021. Toate aceste piedici și o tentativă de asasinat nu l-au speriat pe Alexei Navalnîi, care a acceptat să se întoarcă în Rusia, știind că autoritățile îl vor aresta pentru că, fiind în comă într-un spital din Berlin, nu s-a prezentat o dată la două săptămâni la secția de poliție din Moscova. Curată nesăbuință! Așa că de la începutul lui 2021, Alexei Navalnîi este în închisoare, unde are de ispășit o condamnare de doi ani și jumătate. Regimul de detenție este unul extrem de dur, Navalnîi susținând că este privat de somn și supus exterminării prin diferite metode. Probabil că numai apelurile internaționale și declarația administrației prezidențiale a Statelor Unite, conform căreia „vor fi consecințe dacă Navalnîi moare”, l-au salvat de la o moarte sigură, oponentul lui Putin ajungând să nu-și mai poată simți membrele și să prezinte subit un risc crescut de atac de cord. Chiar și din închisoare, Alexei Navanîi a continuat să sprijine opoziția față de Putin. Însă, oricât de liber ar fi în sinea sa, el tot încarcerat este și, până în 2028 cel puțin, nici nu are dreptul să candideze.

Dar eu v-am zis că Rusia e complicată și are multe coincidențe. Spre exemplu, în condițiile în care activiștii pro-occidentali sunt urmăriți, Navalnîi este în închisoare, iar colaboratorii săi fie sunt în arest, fie au părăsit țara, principala opoziție anti-Putin începe să se contureze în Partidul Comunist. Iar una dintre figurile cele mai populare este Pavel Grudinin, un prosper om de afaceri care a reprezentat proletariatul rus în alegerile prezidențiale din 2018, când a pierdut onorabil în fața lui Putin. Grudinin a vrut să candideze în 2021 pentru un loc în Duma de Stat, însă Comisia Electorală Centrală i-a respins candidatura pentru că ar avea acțiuni la o firmă off-shore, acuzație pe care politicianul comunist a respins-o ca nefondată. Degeaba a făcut apel la justiție, că timpul a trecut și alegerile au avut loc fără Grudinin printre candidați.

Însă nu Grudinin și cei din jurul său sunt neapărat vârful de lance al acestei opoziții anti-Putin din interiorul Partidului Comunist, ci noua generație a partidului, tineri care erau prea mici să cunoască perioada lui Boris Elțîn, cu sărăcia și instabilitatea de atunci, și care, de fapt, au crescut și s-au format aproape exclusiv în epoca Putin (până la urmă, Putin e la putere de mai bine de douăzeci de ani). Sunt conectați la lumea occidentală, în special la cercurile politice de stânga, dar nu și la cercurile de putere de la Kremlin. Sunt nemulțumiți de autoritatea de neclintit a președintelui Rusiei, de corupția larg răspândită din societatea rusească și de imposibilitatea de a accede în funcții importante și de a acționa în mod independent. Ei nu mai folosesc limbajul ăla de lemn marixst-leninist specific ziarului Pravda (adică Scânteia lor) și al epocii lui Lenin și Stalin, ci au un mod de comunicare mult mai direct și mai accesibil pentru electorat. În plus, între ei și liderii Partidului Comunist pare să fie o ruptură destul de serioasă: președintele partidului, Ghennadi Ziuganov, are aproape 80 de ani și face politică din 1966, adică cu vreo trei înainte ca omul să ajungă pe Lună. Pur și simplu, vine o altă generație din urmă, care are o altă poziționare față de realitatea din Rusia și care, șoc și groază, nu mai vrea să fie opoziția prietenoasă a regimului lui Vladimir Putin. Și care poate fi contemporană cu popularea planetei Marte. Cine știe.

Așa că nu este de mirare că, din închisoare, Alexei Navalnîi le-a recomandat rușilor să voteze cu oricine în afară de Rusia Unită, dar predominant cu Partidul Comunist, formațiune care pare să se erijeze într-o opoziție scăpată de sub controlul Kremlinului. Regimul lui Putin a perceput imediat pericolul și, pe lângă descalificarea pe motive puerile a unor candidați comuniști, a inclus pe listele de vot și un obscur Partid al Comuniștilor din Rusia, ale cărui nume și siglă sunt foarte similare cu cele ale formațiunii din ce în ce mai rebele a lui Ghennadi Ziuganov. Așa că, dacă nu erai atent, votai cu marxist-leniniștii pro-Putin în loc de marxist-leniniștii anti-Putin.

În plus, în săptămânile premergătoare alegerilor, numeroase birouri și sedii de campanie ale Partidului Comunist au fost percheziționate de poliție și procurori sub diferite pretexte. Iar episoadele de fraudare a voturilor, așa cum a fost cazul celui din circumscripția moscovită, la care a candidat și, oficial, a pierdut Mihail Lobanov, au fost picătura care a umplut paharul, ducând la proteste de stradă ale politicienilor comuniști și ale susținătorilor acestora. Unde, poate surprinzător, s-a strigat și „Libertate pentru Navalnîi”, semn că diferitele facțiuni ale opoziției față de Putin încep să se unească.

Lupta este abia la început și, chiar dacă sunt riscuri mari și șanse mici de reușită, mai mulți lideri și filiale locale par să nu mai respecte poziția de „falsă, dar confortabilă opoziție” adoptată de Ghennadi Ziuganov. La mai bine de o săptămână de la alegeri, avocații partidului au depus acțiuni în instanță împotriva scrutinului și, în special, a unor rezultate care, spun ei, sunt falsificate. Asta în ciuda faptului că, în aceeași dimineață, v-am zis că Rusia e complicată și are multe coincidențe, poliția a încercuit sediul Partidului Comunist din Federația Rusă, utilizând tot felul de pretexte. E un drum evident periculos, după cum chiar Mihail Lobanov afirmă:

„Sunt conștient că s-ar putea să fiu arestat și trimis la închisoare. Nu îmi doresc așa ceva, dar știu că este posibil să se întâmple”

Dar de ce atâta lume s-a implicat în aceste alegeri? Ce anume le-a făcut să fie o luptă aproape pe viață și pe moarte? Și de ce este atât de important să subliniem că ele nu au fost corecte, ba chiar, hai s-o mai spunem o dată, s-a furat mai ceva ca-n codrii noștri. Ei bine, dragii moșului, este vorba de...

Un viitor sumbru

Cel puțin în ultimele secole, Rusia nu a fost vreo cetate ateniană, în care Solon, Clistene și Pericle au stat ei așa și s-au gândit cum să fie respectate drepturile tuturor și conducătorii să fie desemnați prin alegeri libere și corecte. Dar, de bine, de rău, după dezbinarea Uniunii Sovietice, lucrurile se mai dezmorțiseră: Rusia se mai deschisese către Occident, nu mai era așa de belicoasă și începuseră să apară voci care puteau vorbi și contesta liber. Dar, sub regimul Putin, Rusia a început să semene din ce în ce mai puțin cu o societate democrată, în sensul secolului XXI, și din ce în ce mai mult cu un regim autoritar. Căci o „democrație controlată” ca cea din Rusia, unde opoziția e amenințată, încarcerată sau ucisă, unde nu există presă liberă și rezultatele alegerilor nu reflectă voința cetățenilor, nu mai este democrație. Pur și simplu, una dintre cele mai mari țări din lume, care încă mai are bombe atomice, Siberia și visuri de superputere, se adâncește tot mai mult pe drumul spre dictatură. Și nici măcar nu vorbim de o dinastie, ca-n Coreea de Nord, ci de the one and only Vladimir Vladimirovich Putin. Căci Duma de Stat aleasă în septembrie 2021 va fi cea care va funcționa și în 2024, atunci când, teoretic, dar doar teoretic, i se va termina mandatul lui Putin, ultimul la care, conform Constituției actuale, ar mai avea dreptul în mod consecutiv. Dar până atunci se mai pot întâmpla multe, iar o Dumă de Stat în mâinile regimului de la Kremlin cu siguranță ar putea facilita rămânerea la putere a lui Putin.

Dar dincolo de detaliile astea juridice, ce au însemnat pentru oameni alegerile fraudate din septembrie 2021? Cel mai nasol este pentru rușii din țară, care vor continua să trăiască într-o societate măcinată de corupție, controlată de oligarhi, săracă și vulnerabilă. Dar, mai ales, lipsită de libertatea de exprimare, după cum bine descria Maria Logan, purtătoarea de cuvânt a lui Mihail Hodorkovski:

„Dacă ești activist, jurnalist independent sau pur și simplu cineva care critică felul în care Kremlinul conduce țara ai de ales între exil, închisoare sau să lucrezi cu stigmatul de agent străin, ceea ce în practică înseamnă că vei fi considerat un spion și un trădător. Tactica folosirii fricii funcționează.”

Iar cuvântul-cheie, după mine, este închisoare, că sunt unele penitenciare sau lagăre din Rusia care l-ar face pe Vișinescu să pară un copil blajin, care n-ar strivi nici corola de minuni a lumii. Spre exemplu, în centrele din Argansk sau Irkuțk au fost raportate cazuri de deținuți torturați sistematic de gardieni sau violați de alți deținuți, sub supervizarea administrațiilor. Iar bătaia este de la sine înțeleasă, căci despre alte drepturi ce să mai zicem. Or asta numai a societate democratică nu sună, ci dimpotrivă: par caracteristicile unui regim cât se poate de dictatorial și represiv.

Dar alegerile din septembrie 2021 nu au afectat numai vieților cetățeniilor Rusiei. Dacă nu ați uitat, în 2014, Rusia a anexat Crimeea și a ocupat o parte din teritoriile din regiunea Donbas din estul Ucrainei. Dacă locuitorii din peninsula de la Marea Neagră au fost deja implicați în mai multe alegeri în ultimii ani, pentru cei din zonele ucrainene invadate de trupele rusești și insurgenții pro-ruși scrutinul recent a însemnat și integrarea lor forțată în Rusia. Circa 600 de mii de pașapoarte au fost eliberate în săptămânile de dinainte alegerilor pentru cetățeni ucraineni. Cine nu voia, era mai întâi ademenit că va avea dreptul să lucreze în Rusia (că unde altundeva să se ducă?), iar apoi avertizat că-și va pierde locul de muncă (alea puține care mai sunt), că nu va mai avea acces la servicii publice, precum asistență sanitară sau pensii. Iar în zilele alegerilor, sute de autocare și numeroase garnituri feroviare i-au dus pe noii cetățeni ruși la secțiile de votare. Nu doar că Rusia și-a extins campania electorală și pe teritoriul altui stat, dar a creat artificial o populație așa-zis rusă (doar au pașapoarte, nu?) pe care, probabil, va susține că trebuie să o apere de posibile invazii ucrainene. Iar asta va fi practic justificarea pentru menținerea trupelor militare în estul Ucrainei și, deloc exclus, pentru noi acțiuni militare împotriva guvernului de la Kiev.

Vizavi de desfășurarea campaniei electorale și a alegerilor parlamentare din Rusia, Parlamentul European a adoptat la 16 septembrie 2021 o rezoluție care recunoștea că pe fondul represiunilor continue ale autorităților ruse asupra candidaților din opoziție, prin abuzul de proceduri de înregistrare și vizarea selectivă a opozanților politici și a organizațiilor societății civile pe străzi și în instanțele judecătorești pentru cauze inventate, este pur și simplu imposibil să se vorbească despre alegeri parlamentare corecte în septembrie 2021, deoarece prin aceste acțiuni regimul din Rusia distruge concurența politică și democrația pluralistă; există îndoieli legitime cu privire la faptul că viitoarele alegeri parlamentare vor fi libere și corecte.

Astfel, conform documentului, trebuie combătută amenințarea rusească la adresa securității, iar UE ar trebui să exercite o presiune din ce în ce mai mare asupra regimului de la Kremlin înaintea alegerilor parlamentare din 2021 și după acestea, pentru a apăra dreptul poporului rus de a avea alegeri libere, în care toate partidele politice să aibă acces egal și șanse egale.

Până atunci însă, Putin zâmbește și merge mai departe, luând Rusia și societatea rusă cu el pe drumul dictaturii. Ceea ce pe noi, românii, nu are cum să ne facă prea fericiți. Dar măcar putem să ne informăm, ca să știm cum să apreciem libertatea, democrația și apartenența la familia europeană.

*Aceasta este transcrierea materialului video realizat de Zaiafet în parteneriat cu Veridica. 

Tags: Rusia, Vladimir Putin, Kremlin, Alexei Navalnîi

Alte articole
Mișcarea de Nealiniere după 60 de ani: mai poate fi folosită de Serbia (și Rusia) pentru a-și promova politicile?

Mișcarea de Nealiniere după 60 de ani: mai poate fi folosită de Serbia (și Rusia) pentru a-și promova politicile?

O relicvă din perioada Războiului Rece, Mișcarea de Nealiniere încă mai este este văzută drept utilă de Serbia, una din membrele ei fondatoare, dar și de Rusia, o țară proaspăt acceptată cu statut de observator. Ambele încearcă să proiecteze soft power în rândul celor peste 130 de țări membre și observatoare ale organizației. Și ambele poate cer prea mult de la o mișcare care nu a reușit niciodată se devină o alternativă viabilă la polii de putere globali.

Belgrad: război al graffitiului în numele unui criminal de război

Belgrad: război al graffitiului în numele unui criminal de război

La zeci de ani după ce armele au tăcut în Bosnia, la Belgrad a început un nou tip de război între cei care insistă ca Serbia să-și asume trecutul pentru a putea privi către viitor și cei care încă mai sunt prinși în narațiunile naționaliste de pe vremea războiului din anii 90

China: în spatele capitalismului de fațadă, Partidul își înăsprește controlul

China: în spatele capitalismului de fațadă, Partidul își înăsprește controlul

Deschiderea Chinei către lume după moartea lui Mao și adoptarea parțială a capitalismului nu au îmblânzit decât aparent regimul comunist de la Beijing. Succesorii lui Mao au arătat, cu regularitate, că n-au de gând să renunțe la controlul strict asupra societății și că, dacă e cazul ca sistemul să fie apărat – sau consolidat – pot fi la fel de brutali ca „părintele fondator”.

Horia Sârghi

31 Oct 2021
Horia Sârghi

Timp de citire: 33 min
  • Partidul lui Vladimir a câștigat alegerile parlamentare din Rusia, dar există suspiciuni că scrutinul a fost fraudat masiv. Mai mult, înaintea alegerilor, opoziția a fost boicotată de autorități inclusiv prin blocarea a numeroase candidaturi. Aceste elemente confirmă tendințele autoritare ale regimului de la Kremlin.
  • Singurele forme de opoziție pot spera să intre în Duma de Stat, adică în camera inferioară a Adunării Federale. Sunt 450 de locuri, care se ocupă prin două metode diferite. Jumătate dintre mandate se ocupă prin alegeri pe liste. Adică e cam ca la noi: se alocă fiecărui partid proporțional cu numărul de voturi obținute. Iar celelalte 225 de locuri reprezintă câte o circumscripție electorală a celor 85 de subiecți federali. Fiecare are cel puțin unul, așa cum sunt unii subiecți mai mici precum Regiunea Autonomă Evreiască, Ținutul Primorie sau Ingusheția. Însă se poate ajunge și la șase în cazul Tatarstanului, opt în privința ținutului Krasnodar sau unsprezece pentru regiunea Moscova. În Rusia, se poate vota de la 18 ani și poți fi ales în Duma de Stat de la vârsta de 21 de ani, mandatul fiind de cinci ani. Camera inferioară a Parlamentului este astfel și singura în care opoziția față de Putin poate să aibă un loc, mai ales că instituția are și unele puteri aparte în jocul politic de la Moscova: aprobă primul-ministru, numește sau demite persoane în poziții-cheie ale statului, precum guvernatorul băncii naționale sau reprezentantul pentru drepturile omului, sau – whishful thinking – îl poate pune sub acuzare pe președintele țării.
  • Îngrijorat nevoie mare de pandemia de Covid-19, Putin a decis ca alegerile să se desfășoare pe trei zile, între 17 și 19 septembrie. Gurile rele spuneau că așa ar fi mai multe ocazii pentru fraude, că e mai greu să fii vigilent 72 de ore decât 24, dar cine ar crede așa ceva, nu? Mai mult de atât, dacă până acum camerele video de supraveghere din secțiile de votare aveau streaming live și public, la alegerile din 2021 înregistrările n-au mai fost disponibile la liber, ca pe torrente, ci au fost puse numai la dispoziția candidaților, partidelor și membrilor Comisiei Electorale Centrale. Cam dificil să cauți acele în carul cu peste 96 de mii de secții de votare, pe unde au trecut aproape 50 de milioane de votanți. În plus, până în 2021, la fiecare scrutin important din Rusia au participat și observatori OSCE. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (cred că cineva râde la Kremlin când aude asta) ceruse acreditarea a 420 de observatori pentru cele trei zile, a încă 80 pentru întreg procesul electoral și a unei echipe de specialiști care să evalueze întregul scrutin. Brusc, autoritățile ruse s-au speriat de pericolul Covid-19 și au refuzat să permită accesul observatorilor independenți.
  • Atât de influent este președintele Rusiei, încât aplicația „Smart voting”, dezvoltată de Navalnîi și colaboratorii săi, a fost scoasă din Apple Store și Google Store, iar reclamele pentru ea interzise pe Youtube. Se pare că personalul local al giganților tehnologici ar fi fost vizat de amenințări cu închisoarea pentru a forța eliminarea aplicațiilor menite să mobilizeze votul anti-Kremlin. De ce era atât de periculoasă aplicația asta? Pentru că oferea variante de vot pentru candidați, indiferent din ce partid, care nu se aflau sub controlul formațiunii Rusia Unită și care, dacă obțineau voturile necesare și ajungeau în Duma de Stat, puteau constitui un grup care nu se supunea ordinelor de la Kremlin. Navalnîi și colaboratorii săi au încercat să găsească alternative, așa că s-au mutat pe Telegram. Însă și acolo au fost blocați la presiunile Moscovei. S-au mutat pe Google Docs, dar și fișierele acelea au fost șterse de Google la cererile Roskomnadzor. În plus, denumirea „Smart Voting” a fost reclamată de către o mică firmă din Dagestan drept marcă proprie și astfel a cerut în instanță încetarea folosirii acestui nume de către orice altă entitate.
  • S-a votat de pe 17 până pe 19 septembrie 2021, iar observatorii (ăia care au fost) și reprezentanții opoziției au reclamat fraude majore la scrutinul convențional.
Democrații vs. autocrații: un nou Război Rece?
Democrații vs. autocrații: un nou Război Rece?

China și Rusia adoptă tot mai des poziții similare în relația cu SUA și Occidentul, ceea ce a dat naștere la speculații privind o posibilă alianță militară. Un scenariu de coșmar ar fi acțiuni simultane, coordonate, în punctele de interes pentru cele două puteri autocrate: Taiwanul și Ucraina.

Ioana Dumitrescu
Ioana Dumitrescu
01 Dec 2021
Șicanele Rusiei arată de ce trebuie Moldova să își diversifice sursele de gaze și electricitate
Șicanele Rusiei arată de ce trebuie Moldova să își diversifice sursele de gaze și electricitate

La mai puțin de o lună de la semnarea unui nou contract pentru livrările de gaze, Moscova a arătat că știe cum să îl exploateze în favoarea sa. E clar că problemele Moldovei în domeniu nu s-au terminat, iar singura soluție de a ieși din acest impas pe termen mediu și lung este să își diversifice furnizorii.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
30 Nov 2021
Criza lirei turcești și politicile islamo-conservatoare ale Ankarei
Criza lirei turcești și politicile islamo-conservatoare ale Ankarei

Prăbușirea lirei turcești este, în mare măsură, rezultatul politicilor Ankarei. Sunt politici tributare ideologiei islamo-conservatoare și tendințelor populist-autoritare ale regimului Erdögan, primul care contestă în mod serios viziunea lui Atatürk asupra statului.

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
26 Nov 2021
Belgrad: război al graffitiului în numele unui criminal de război
Belgrad: război al graffitiului în numele unui criminal de război

La zeci de ani după ce armele au tăcut în Bosnia, la Belgrad a început un nou tip de război între cei care insistă ca Serbia să-și asume trecutul pentru a putea privi către viitor și cei care încă mai sunt prinși în narațiunile naționaliste de pe vremea războiului din anii 90

Vuk Velebit
Vuk Velebit
24 Nov 2021