Donează
Încă de la apariția internetului și dezvoltarea World Wide Web, în anii 1990, s-a crezut că acestea vor contribui decisiv la democratizarea globală a informațiilor. Și asta au și făcut inițial, demosurile din întreaga lume obținând acces fără precedent la o imensă varietate de informații în toate domeniile gândirii și acțiunii umane. Guvernele și organizațiile interguvernamentale au intrat însă și ele în această arenă digitală, iar instinctul lor a fost acela de a căuta să o controleze.
Sosirea soldaților digitali în minunata lume nouă
Republica Populară Chineză a fost pionierul unui model de regim represiv care utilizează instrumentele internetului în pripiul interes și împotriva cetățenilor. Armate de milioane de așa-numiți „soldați digitali” servesc în zilele noastre agenda regimului comunist.
O echipă de cercetători a demonstrat în 2017 că acești soldați monitorizează si raportează orice formă de disidență. La acea vreme, erau capabili, de asemenea, să inunde rețelele de socializare și internetul în general cu aproximativ jumătate de miliard de știri false pe an, majoritatea fiind concepute pentru a contracara narațiunile alternative ale cetățenilor despre diverse politici guvernamentale. Iar arhetipul chinez a fost reprodus de alte regimuri nedemocratice.
Deși accesul nord-coreenilor la internet și la rețelele sociale este aproape inexistent, autoritățile din Phenian folosesc sute de „soldați digitali” pentru a promova o imagine paradisiacă a acelui regim totalitar și a discredita Coreea de Sud și alți dușmani „capitaliști”.
Și Rusia are câteva mii de astfel de agenți, ocupați să discrediteze opoziția internă, NATO și Uniunea Europeană, promovând în același timp o imagine pozitivă a lui Putin și a regimului său în știrile digitale și pe rețelele sociale. Deși relativ mai puțin avansate din punct de vedere tehnologic, cele două regimuri nedemocratice indicate mai sus urmează logica chineză a controlului potențialei disidențe populare. Prin urmare, ele au un impact negativ asupra libertăților individuale, în special asupra libertății de gândire și de exprimare
Turcia intră și ea în această categorie, dar „soldații digitali” pot fi găsiți și în țări democratice, cum sunt Regatul Unit, Israel sau Ucraina, printre multe altele, unde servesc agendelor guvernamentale respective.
Internetul nu este doar un spațiu folosit de regimurile autocratice pentru propaganda proprie; este, de asemenea, și un instrument folosit de cei care le contestă. Iar regimurile respective știu asta prea bine. În regiunea mediteraneeană, rețelele sociale digitale au fost folosite decisiv de mase întregi din Africa de Nord și Orientul Mijlociu în timpul mișcării cunoscute drept Primăvara Arabă. Totul a început în decembrie 2010, când oamenii s-au organizat online pentru a se aduna la Tunis și a protesta împotriva guvernului, ca urmare a sinuciderii publice prin auto-incendiere a unui vânzător de legume sărăcit, Mohamed Bouazizi. Mitinguri anti-guvernamentale masive s-au răspândit în toată regiunea în următoarele luni, până în 2012, lăsând în urmă războaie civile în desfășurare în Libia, Irak, Siria și Yemen, plus o criză și o lovitură de stat în Egipt. Regimurile autoritare din regiune au răspuns cu strategii de control și manipulare a știrilor digitale și a rețelelor sociale.
Turcia: statul autoritar revendică arena digitală
Unul dintre cele mai avansate în această direcție este regimul AKP-Erdoğan, aflat la putere în Turcia din noiembrie 2002. După șocul protestelor față de desființarea Parcului Gezi din 2013, când s-au organizat mitinguri în masă în toată țara pe rețelele sociale, guvernul a devenit din ce în ce mai autoritar. Nu după mult timp, a fost înființat un birou cu aproximativ 6000 de „reprezentanți pentru rețelele sociale” cu misiunea de a promova perspectiva AKP și de a lupta împotriva criticilor.
Șapte ani mai târziu, în iunie 2020, Observatorul pentru Internet de la Universitatea Stanford a publicat o analiză a unei operațiuni Twitter în care au fost închise 7.340 de conturi turcești. S-a constatat că aceste conturi, majoritatea false, erau responsabile pentru aproape 37 de milioane de tweet-uri critice cu privire la toate partidele de opoziție și susțineau narațiunile guvernului despre operațiunile din nordul Siriei și propunerea AKP-Erdoğan pentru un sistem prezidențial la referendumul din 2017. Astfel de campanii sunt însoțite de operațiuni de linșaj mediatic îndreptate împotriva criticilor instituțiilor, oficialilor și politicilor guvernamentale.
Astfel, mii de jurnaliști, profesori universitari și studenți, precum și mulți artiști au fost supuși unor campanii masive de hărțuire socială, mulți dintre ei fiind nevoiți să renunțe la cariere. La toate acestea se adaugă miile de epurări și arestări care au urmat loviturii de stat eșuate din iulie 2016 și cele aproape 130.000 de persoane, inclusiv peste 900 de copii, urmărite penal pentru „insultarea președintelui Republicii” (articolul 299 din Codul penal al Turciei).
În ultimii ani, guvernul a dezvoltat, de asemenea, noi capacități și a folosit instituțiile statului pentru a spori controlul asupra arenei digitale interne, cu o legislație restrictivă adoptată și implementată în acest scop. Până în octombrie 2020, conform ultimului raport de monitorizare Engelliweb (ro. „web dizabilitat”), guvernul a blocat în Turcia peste 450.000 de domenii, 140.000 de URL-uri și 42.000 de tweet-uri..
Iar represiunea va crește odată cu aplicarea treptată a noii legi a rețelelor sociale, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2020. Denumirea acelui act juridic este „Legea privind reglementarea publicațiilor de pe internet și suprimarea infracțiunilor comise prin intermediul acestor publicații ”(Legea nr. 5651/2020). După cum sugerează și numele, nu se referă doar la rețelele sociale, ci la orice formă de comunicare bazată pe internet, supunând-o legilor și practicilor judiciare antiteroriste draconice ale țării. Istoricul implementării arată că procurorii tind să folosească definițiile vagi ale terorismului în acele legi pentru a incrimina de fapt majoritatea formelor de disidență.
Conform Legii nr. 5651/2020, toate platformele de social media cu peste 1 milion de utilizatori zilnic trebuie să aibă un reprezentant legal în Turcia. Cu reprezentanți fizici pe teritoriul turcesc, platformele respective vor trebui să execute deciziile instanțelor. Într-o țară în care justiția a fost subordonată puterii executive sub sistemul prezidențial începând cu 2018, aceasta înseamnă că platformele sociale vor trebui să pună în aplicare politica guvernului turc cu privire la tot ceea ce consideră acesta a reprezenta terorism și terorist. La momentul scrierii, YouTube, Instagram, TikTok și Facebook au inițiat procesul de numire a reprezentanților în Turcia. Cei care nu au făcut-o încă (Twitter, Periscope, Pinterest și altele) se confruntă cu reduceri ale lățimii de bandă de 50, apoi 90% și interzicerea publicității comerciale pe platformele respective. În fapt, trebuie fie să se supună, fie să dispară pur și simplu de pe o piață importantă.
Forțele cibernetice turcești în luptă cu narațiunile alternative
Având în vedere că guvernul controlează deja peste 90% din mass-media din Turcia, narațiunile alternative la versiunile guvernamentale ale fiecărui eveniment vor fi din ce în ce mai greu de produs și de accesat. Acest lucru, la rândul său, poate agrava drastic criza de legitimitate pe care a trăit-o statul încă de la înființarea Republicii Turcia în anii 1920.
Imaginată de elitele vremii ca o construcție politică omogenă care trebuia impusă demosurilor extrem de diverse, Republica a rămas de atunci o formă de autoritate extrem de contestată. Milioane de musulmani conservatori, kurzi, alevi și alte minorități pur și simplu nu s-au încadrat în definiția națiunii dată de noul stat etnocratic. Rezultatul este un conflict interminabil între stat și proprii cetățeni, pe mai multe niveluri. Impunerea hegemoniei guvernamentale în arena digitală, sub regimul AKP-Erdoğan, nu poate decât să agraveze acest conflict, deoarece pur și simplu nu lasă loc disidenței demotice și concepțiilor alternative despre orice contează în societate.
Să luăm, de exemplu, protestele de la Universitatea Bosfor din Istanbul împotriva numirii de către președintele Erdoğan a unui nou Rector, în virtutea puterilor sale atotcuprinzătoare conferite de sistemul prezidențial. Fiind acuzat cu dovezi clare de multiple acte de plagiat, Rectorul numit Melih Bulu este o persoană cu o experiență academică mult sub standardele obișnuite, ca să nu mai vorbim de cele de care ar fi fost nevoie pentru a deveni Rectorul celei mai prestigioase universități din țară.
Din prima zi a protestelor, 4 ianuarie, presa turcă a inițiat o campanie masivă, propagând ideea că puterile străine, în special Regatul Unit, au sprijinit protestatarii. Folosind faptul că BBC și The Economist au evidențiat răspunsul brutal al poliției la proteste, postul AHaber, un ferm susținător al guvernului, a pretins că Regatul Unit însuși a sprijinit protestele și „planul haosului” (kaos planı).
Această narațiune a fost reprodusă în multe alte medii pro-guvernamentale, iar trolii regimului au propagat aceeași narațiune pe rețelele sociale, discreditând în același timp academicienii și studenții implicați în proteste. În cele din urmă, majoritatea turcilor au fost, prin urmare, expuși la versiunea guvernamentală a lucrurilor și este posibil să nu fi înțeles legitimitatea protestelor profesorilor și studenților care încercau să apere valorile și prestigiul universității lor.
Aceeași logică se aplică într-un alt caz interesant. La data de 13 ianuarie, grupul de hackeri Anka Neferler Tim și-a asumat responsabilitatea pentru blocarea site-urilor web ale lui Kati Piri și ale Partidului Muncitoresc olandez pe care ea îl reprezintă în Parlamentul European. Piri este un fost raportor al Parlamentului European pentru aderarea Turciei la UE, care a solicitat în repetate rânduri Ankarei să elibereze deținuții politici și să respecte drepturile și libertățile omului.
Grupul de hackeri, descris chiar în logo-ul său ca fiind Forțele Cibernetice Turcești (Türk Siber Kuvvetleri), a susținut că a atacat site-urile respective deoarece Kati Piri a sprijinit „provocatorii de la [Universitatea] Bosfor” și pe „teroristul Selo”. „Provocatorii” sunt profesorii și studenții care protestau împotriva numirii noului rector. Teroristul „Selo” este fostul co-lider al Partidului Democrației Populare (HDP) pro-kurd, Selahattin Demirtaș. El se află în detenție preventivă din noiembrie 2016 sub acuzații încă nedovedite de cooperare cu organizația teroristă PKK și nu a fost pronunțată nicio condamnare în cazul său până acum. Cu toate acestea, media pro-guvernamentală și „soldații digitali” își continuă campania de demonizare a lui Demirtaș, a familiei sale și a HDP.
Acapararea internetului în numele „interesului superior al statului”
Deși este extrem de dificil de găsit dovezi clare cu privire la implicarea instituțională a guvernului turc, nu există îndoială că „soldații digitali” au promovat de fapt narațiunea Ankarei în aceste două cazuri și în multe altele similare. Prin urmare, ele ilustrează modul în care un regim folosește arena digitală pentru a-și impune propriile opinii cu privire la probleme specifice în ceea ce privește (1) discreditarea oricărei narațiuni alternative și (2) discreditarea celor care se opun pozițiilor publice guvernamentale.
Și, deși sper contrariul, nu cred că se va ajunge vreodată la diminuarea controlului guvernamental asupra arenei digitale în Turcia. Nici regimul actual, nici cele ulterioare nu vor renunța la un astfel de control, deoarece servește autorității de stat (superioare), care se află la baza acestui sistem politic. Dimpotrivă, ca în multe alte cazuri, controlul instituțional poate crește de fapt. Din păcate, cetățenii ar putea să nu mai găsească până la urmă niciun motiv pentru a-și exprima părerile despre politică și politici. O astfel de evoluție ar agrava cu siguranță criza de legitimitate care a marcat întreaga istorie a statului turc, cu consecințe imposibil de calculat.
