Britanicii lucrează cu ucrainenii la sabotaje împotriva Rusiei acuză SVR, fără a aduce probe, în presa pro-Kremlin. Tot de acolo aflăm că Putin nu își poate ascunde frustrarea că europenii nu mai cumpără gaze și că rușilor le e frică de rachete Tomahawk, așa că amenință iar cu arma nucleară.
„Pentru decenii înainte”. Putin a vorbit despre viitorul energeticii mondiale
În cadrul forumului „Săptămâna energetică din Rusia”, Putin a vorbit despre viitorul ramurii și problemele cu care se confruntă Occidentul care a renunțat la resursele ieftine. RIA Novosti publică cele mai importante declarații. Omenirea se confruntă cu acțiunile deliberate ale elitelor occidentale de distrugere a arhitecturii energetice existente: „Sub presiune politică, multe ţări europene au încetat să mai cumpere resurse energetice din Rusia. Am arătat deja la ce duce o astfel de renunţare pentru statele occidentale şi pentru potenţialul lor economic şi de producţie. Remarcăm consecinţele acestor acţiuni în Uniunea Europeană, inclusiv scăderea cifrelor de afaceri din industrie, creşterea preţurilor din cauza petrolului şi gazelor mai scumpe de peste ocean, scăderea competitivităţii mărfurilor europene şi a economiei, în ansamblu”. […]
El a mai spus că Rusia își păstrează poziția printre liderii în producția de petrol. În pofida concurenței neloiale, sectorul petrolier funcționează bine. „Prognozăm o producție de 510 milioane de tone de petrol. Va fi cu un procent mai puțin decât anul trecut, dar în conformitate cu înțelegerile în cadrul OPEC+, adică e o reducere benevolă”, a spus Putin. De asemenea, el a menționat creșterea exporturilor de gaze. […]
Cererea de gaze crește în regiunea Asia-Pacific, Orientul Mijlociu și America Latină, ceea ce nu putem spune despre Europa. „Acțiunile Uniunii Europene doar au accelerat schimbarea vectorului livrărilor noastre în favoarea unor beneficiari mai promițători, mai responsabili, state care își știu interesele și acționează rațional, ghidați tocmai de interesul lor național”.
Marea Britanie pregătește atacuri asupra Rusiei, susține șeful FSB, citat de Gazeta.ru
Serviciile speciale britanice împreună cu cele ucrainene pregătesc atacuri asupra infrastructurii critice a Rusiei, inclusiv gazoductul Turkish Stream, a declarat directorul FSB, Aleksandr Bortnikov, la ședința Consiliului conducătorilor serviciilor de securitate ale țărilor membre CSI. De asemenea, Bortnikov a acuzat serviciile britanice de participarea directă la acțiuni militare împotriva Federației Ruse și la atacuri asupra aerodromurilor rusești. […] Directorul FSB a adăugat că Marea Britanie insistă asupra pregătirii urgente a Europei pentru o confruntare armată cu Rusia, creând o coaliţie pentru trimiterea de trupe în Ucraina şi promovând ideea creării unei „zone de interdicţie aeriană” deasupra Ucrainei.
Potrivit lui Bortnikov, FSB deține informaţii potrivit cărora serviciile britanice şi ucrainene pregătesc acțiuni de sabotaj împotriva gazoductului Turkish Stream. „De asemenea, instructorii britanici SAS şi MI-6 au planificat o serie de atacuri cu drone împotriva Consorţiului Conductei Caspice, cu acționari din Rusia, Kazahstan şi Statele Unite”. Conducta TurkStream care traversează Marea Neagră, din 2025, este singura cale de livrare a gazului rusesc în Europa. Capacitatea acesteia este de 31,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an, care ajung din Rusia în Turcia și țările din sud-estul Europei.
Bortnikov a mai declarat că serviciile speciale britanice sunt complice la atacurile asupra aerodromurilor rusești din această vară. „Sub supravegherea directă a serviciilor britanice, chiar în ajunul negocierilor dintre Ucraina și Rusia la Istanbul, a avut loc operațiunea SBU „Pânza de păianjen”. Englezii au oferit sprijinul propagandistic ulterior, diseminând în presă falsuri privind pierderile masive și că ar fi fost o operațiune executată doar de ucraineni”, a spus șeful FSB. […]
Anterior, Serviciul de informații externe a avertizat despre intențiile Marii Britanii de a desfășura acțiuni de sabotaj împotriva vaselor rusești care transportă petrol. În luna august, FSB a anunțat că Marea Britanie va acționa împreună cu Ucraina. „Se intenționează organizarea unui act de sabotaj, astfel încât daunele provocate de acesta să permită declararea oricărui transport de petrol rusesc drept o amenințare pentru toate transporturile maritime internaționale. Aceasta ar permite Occidentului să aleagă metodele de acțiune, să poată reține în apele internaționale orice vas „suspect” care să fie escortat în porturile statelor NATO”. Astfel, Londra intenționează să facă Washingtonul să aplice sancțiuni secundare dure împotriva celor care procură resurse energetice rusești. „Londra intenționează să încredințeze executarea ambelor atacuri teroriste forțelor ucrainene. Acțiunile lor previzibil neprofesioniste și incapacitatea de a ascunde urmele sunt văzute de britanici ca o garanție a propriei impunități. Ancheta internațională va pune responsabilitatea pentru catastrofă fie pe Rusia, fie, în cel mai rău caz, pe Ucraina, la fel ca în cazul aruncării în aer a conductelor Nord-Stream”.
SUA sunt gata să livreze rachete Tomahawk Ucrainei: la ce poate duce aceasta și cum va reacționa Moscova, scrie Komsomoslkaia Pravda
Colonelul Victor Baraneț l-a sfătuit pe Trump să citească înainte de somn doctrina nucleară a Rusiei. […] Zelenski (se pare că la sugestia consilierilor săi occidentali) a decis să schimbe strategia – să obțină arme cu care să lovească adânc în interiorul Rusiei. Scopul este clar, să „stârnească panică în spatele frontului” și să arate lumii că forțele ucrainene mai sunt capabile de ceva. Speranța lui cea mai mare este că Rusia va ceda nervos și va răspunde cu o lovitură asupra Europei sau chiar SUA. Ca să înceapă deja un război deschis al NATO împotriva Rusiei. Iar rachetele Tomahawk vor avea rolul provocator de fitil de amorsare pentru Al Treilea Război Mondial. […]
E cazul să ne facem griji? Da, racheta Tomahawk este o armă serioasă. Ea zboară la o distanță de 2500 de km, iar focosul cântărește 450 de kg. Devierea de la țintă nu e mai mare de 30 de metri. Aceasta înseamnă că o astfel de rachetă lansată din Ucraina ar putea atinge orice punct din partea vestică a Rusiei, până la Ural. Cel mai important avantaj al ei – traiectoria joasă a zborului – de până la 30 de metri de la sol ceea ce o face greu de detectat de radarele noastre. […]
Cea mai mare amenințare a rachetelor Tomahawk este că în timpul zborului nu poate fi determinat dacă aceasta are un focos nuclear sau obișnuit. Dacă Zelenski și serviciile sale speciale vor monta pe Tomahawk un focos nuclear, vom fi nevoiți să acționăm conform circumstanțelor. […] Iar dacă americanii și alții din NATO (care se dau drept ucraineni) vor lovi Rusia de pe teritoriul UE, din Polonia, România sau Germania? În acest caz, la fel, vom avea un răspuns. Rusia va fi nevoită să scoată din teacă sabia sa nucleară, așa cum este expres prevăzut în noua noastră Doctrină nucleară. Ar fi bine ca Trump să o citească atent înainte de somn. Nu i-ar strica nici lui Zelenski și „prietenilor săi” din Berlin, Paris, Varșovia și Londra. Până nu e târziu...
Preşedintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, a caracterizat ţările baltice ca fiind marionete ale regimului fascist din UE, relatează TASS
Decizia Letoniei privind deportarea cetățenilor ruși este de așteptat, deoarece țările baltice sunt marionete ale regimului fascist din Uniunea Europeană, a declarat președintele Dumei în timpul ședinței plenare. Letonia a stabilit 13 octombrie drept termen limită pentru susţinerea examenului de competenţe de comunicare în limba letonă. După această dată, autorităţile din Riga consideră drept legală deportarea cetăţenilor ruşi care nu cunosc suficient limba letonă. Se știe deja despre deportarea a 841 de ruşi pe acest criteriu. Moscova a subliniat că a elaborat deja măsuri pentru a-i integra. „În privința acestei decizii, la altceva nici nu ne așteptăm de la țările baltice care sunt marionete ale regimului, altfel nu poți numi autoritățile care în prezent au creat din UE o temniță a popoarelor, e un regim fascist. Drepturile fundamentale ale cetățenilor astăzi sunt călcate în picioare în Europa”, a spus Volodin. El a adăugat că liderii europeni întrec orice măsură pentru a rămâne la putere. Potrivit președintelui Dumei de stat, Europa trebuie să recunoască că guvernarea din Letonia acționează ca „autentic regim fascist”. „Cei care acum tac, nu condamnă aceste acțiuni, sunt complici, la fel ca în secolul trecut când la putere a venit Hitler, atunci țările europene tot așa au tăcut și l-au susținut prin tăcerea lor”, a adăugat Volodin.
