De ce a atacat Statul Islamic Rusia

De ce a atacat Statul Islamic Rusia
© EPA-EFE/MAXIM SHIPENKOV   |   Oamenii plâng la sala de concerte a Primăriei Crocus în urma unui atac terorist la Krasnogorsk, în afara Moscovei, Rusia, 25 martie 2024.

Politica Rusiei, în special în Siria și Afghanistan, i-a făcut pe jihadiști să atace la 22 martie, scrie presa rusă independentă. Veridica a selectat și articole despre stagnarea economică a Rusiei și arestarea unui alt dizident.

THE INSIDER explică din ce cauză luptă ISIS cu Rusia și dacă sunt posibile noi atacuri teroriste.

Actul terorist de la Crocus City Hall, în care au murit peste 140 de persoane, a fost asumat de gruparea jihadistă ISIS-Provincia Khorasan, aripa afgană a organizației Statul Islamic. Acest fapt a fost confirmat nu doar de teroriști, dar și de serviciile de informații din afară, inclusiv americane, care au atenționat asupra unor posibile atacuri teroriste în Rusia. Chiar și autoritățile ruse, deși au arătat spre Ucraina și oculta mondială, au recunoscut că atacul are legătură cu ISIS. The Insider a discutat cu experți în probleme militare și terorism despre scopurile pe care le urmărește Statul Islamic prin asemenea atacuri, de ce acesta consideră Moscova un inamic și dacă este posibilă repetarea unor astfel de atacuri.

Atacul terorist era așteptat, spune cercetătorul de la Centrul Middle East Forum, istoricul Aymenn Al-Tamimi. „Cred că Statul Islamic era de mult timp interesat de Rusia deoarece o vede ca pe un stat de „cruciați”, de exemplu din cauza susținerii pe care a acordat-o guvernului sirian; de asemenea din cauza atitudinii [prietenoase] față de mișcarea Talibană. Regimurile actuale din Siria și Afganistan sunt văzute ca „răzvrătite” și infidele, iar susținerea acestora în viziunea Statului Islamic este echivalentă cu purtarea unui război împotriva islamului”. […]

Cercetătorul independent Pawel Wojcik, specialist în resurse informaționale și de propagandă ale Statului Islamic explică: „În primul rând, în ianuarie, Statul Islamic a anunțat o nouă campanie împotriva creștinilor și evreilor din întreaga lume, iar Rusia este considerată o țară creștină. În al doilea rând, Rusia s-a implicat în conflictul din Siria acum 10 ani, după care a luptat împotriva filialei Statului Islamic din Caucaz, care în 2016-2019 a comis mai multe atacuri în diferite regiuni ale Rusiei. În al treilea rând, în ultima perioadă, ceea ce este foarte important, Rusia încearcă să revină în partea centrală a Siriei, luptă pentru influență în Sahel unde are de-a face cu ramura Statului Islamic în Sahara. Nu există nicio îndoială că atacul de la Moscova a fost comis de Statul Islamic. Au existat cazuri când serviciile speciale rusești puteau fi bănuite de organizarea unor atacuri teroriste, dar de data aceasta, la Crocus, au fost evident nepregătite. De asemenea, vreau să menționez că atacul a fost însoțit de o campanie informațională standard pentru Statul Islamic, materiale propagandistice similare s-au difuzat după atacurile în Iran, Afganistan sau Indonezia. O probă în plus este și fotografia atacatorilor publicată de Statul Islamic”. […]

Expertul în securitate Serghei Migdal, fost ofițer de poliției în Israel, comentează că „atacul de la Crocus este o consecință a politicii externe a Rusiei. Statul Islamic consideră Rusia ca principal susținător al talibanilor în Afganistan. Nu este vorba de un obiectiv ideologic – de a-i omorî pe necredincioși – ruși sau slavi. Ci de faptul că Statul Islamic luptă cu talibanii pentru putere. Liderii Khorasan vor să readucă Afganistanul la situația din anii 1990 și să transforme țara într-o nou centru al Statului Islamic. Un alt inamic al Statului Islamic în regiune este Iranul șiit, cu care Rusia este în relații bune și căruia îi livrează, de exemplu, avioane de vânătoare Su-35. Rusia are o asemenea politică externă pentru că este gata să susțină orice nemernici, islamiști și dictatori, doar pentru că aceștia sunt împotriva SUA, împotriva Occidentului, care susține Ucraina”.

[…] „Atacul din Rusia comis de Statul Islamic nu ar fi trebuit să mire pe nimeni. Toți s-au obișnuit cu gândul că Rusia este implicată în războiul împotriva Ucrainei și că nu are conflicte cu grupările islamiste. În realitate, însă, Statul Islamic este un inamic vechi al Rusiei, care nu a dispărut. Recent, în martie, FSB a difuzat un comunicat privind prevenirea unui atac terorist în care membrii Khorasan ar fi intenționat să atace o sinagogă din Moscova. Deci, Rusia știe de acest inamic al său”.

Experții cu care a discutat The Insider cred că există posibilitatea unor noi atacuri teroriste în Rusia, deoarece islamiștii radicali au pentru acestea și motive, și resurse, și susținători. […]

După atacul terorist de la Crocus, în 68 de regiuni ale Rusiei, au fost desfășurate raiduri împotriva migranților, relatează AGENTS.

Structurile de forță au organizat raiduri împotriva migranților în aproape 80% din regiunile Rusiei. Au fost deschise cel puțin 161 de dosare penale și s-a decis expulzarea din țară a peste o mie șapte sute de străini, iar peste 300 au fost chemați la birourile militare. Aceasta a dus la plecarea migranților, iar drept urmare, în două regiuni rusești deja au apărut probleme cu colectarea gunoiului. Experții se așteaptă la o agravare a situației privind deficitul de personal în domeniul locativ și construcții. AGENTS a făcut o analiză a datelor publicate de organele de drept. Astfel, în urma raidurilor efectuate începând cu 22 martie, au fost deschise peste 160 de dosare penale, dar și patru mii patru sute administrative, în special legate de legislația imigraționistă. Au fost deja pronunțate cel puțin 1759 de decizii privind expulzarea străinilor din Rusia. Alți 346 de migranți au primit avize de recrutare în armată, o parte din ei au fost duși direct la birourile militare. […] Au fost efectuate raiduri în piețe, pe șantiere, la cămine, hoteluri și cafenele, la care au participat inclusiv serviciile speciale. În Sîktîvkar, într-un cămin de migranți au descins împreună cu poliția și angajați ai FSB, Rosgvardia, Poliția rutieră și chinologi cu câini-polițiști, însă nu au găsit încălcări. […] În Daghestan și Osetia de Nord nu mai are cine strânge gunoiul, după ce au fost reținuți străinii care lucrau la companiile locale de salubritate. În Mahacikala, au fost nevoiți să strângă gunoiul angajații primăriei. În Vladikavkaz, a fost întreruptă colectarea gunoiului până la finalizarea controlului migranților. De asemenea, autoritățile ruse au început să înăsprească legislația privind migrația. […] După astfel de epurări, migranții au început să plece din Rusia, informația fiind confirmată de Ministerul muncii din Tadjikistan. După cum a comunicat șefa Direcției Managementului Urban din cadrul Institutului pentru economie, Irina Gentzler, plecarea migranților devine o problemă pentru domeniul locativ-comunal și cel al construcțiilor, întrucât acestea mizează pe forța de muncă ieftină. Chiar și Moscova va avea de suferit în urma acțiunilor organelor de forță și a înăspririi legislației în privința migaranților, consideră directoarea Congresului locativ național, Tatiana Veprețkaia, în contextul în care mulți migranți lucrează în special la Întreprinderea de stat de administrare a fondului locativ.

Culcată pe-o rână: RE:RUSIA constată că producția industrială rusească stagnează, iar cele mai importante ramuri nu dau semne de recuperare.

Experții contrazic anunțul Rosstat de 1,7% creștere industrială în luna februarie și susțin că, luând în considerare factorul calendaristic, aceasta a fost de 0,5-0,8%. Tot mai multe ramuri ale industriei dau semne de stagnare sau sunt în declin, constată analiști din cadrul Centrului de analiză macroeconomică și prognoză. Principalele semne de declin se observă în domeniul extracției și prelucrării petrolului, în timp ce, tradițional, în creștere sunt sectoarele legate de producția de război (produse metalice finite și electronice). Ca și anul trecut, dinamica industrială este susținută de finanțările de la buget. În același timp, principalii indicatori ai producției industriale au un trend lateral, adică nu prezintă nicio creștere, deja pentru a noua lună consecutiv. Dinamica producției industriale pe timp de război a scos în evidență trei grupuri de ramuri industriale. Primul – industrii a căror creștere nu a atins nivelul de până la război și nici nu prezintă semne de refacere. Este vorba de minerit, construcția de mașini și echipamente, și industria auto. Al doilea grup este compus din industrii care au depășit nivelul de producție de până la război, dar stagnează în ultima perioadă: de prelucrare a petrolului, cea chimică, metalurgică și a transportului feroviar. Al treilea grup îl reprezintă ramurile care sunt în creștere: computere, electronică și optică, produse metalice finite, tehnică electrică, produse alimentare. Astfel, creșterea economică susținută de comenzile de război, cu care se laudă autoritățile ruse, se datorează unui grup restrâns de ramuri industriale și are un impact nesemnificativ asupra domeniilor conexe, care stagnează fie la nivelul de până la război, fie semnificativ sub acesta. […]

La Petersburg, a fost reținut și este judecat disidentul sovietic Alexandr Skobov.

El este învinuit de „justificarea terorismului”, pentru că ar fi criticat războiul în Ucraina, sau că a comentat aruncarea în aer a podului Kerci. „Puteți să mă scoateți din sala de judecată chiar acum. Nu văd niciun sens să particip la această farsă. Singurul motiv al prezenței mele a fost să scuip în față această instanță”, a declarat Skobov în sala de judecată. Apoi a scandat câteva lozinci în susținerea Ucrainei și împotriva lui Putin și a refuzat să mai vorbească și să răspundă la orice întrebare a judecătorului. În timpul URSS, Alexandr Skobov a fost acuzat în ultimul dosar privind „agitația antisovietică”. El fusese arestat de câteva ori și internat forțat în spitalul de psihiatrie. După căderea URSS, Skobov a fost profesor de istorie. În timpul războiului cecen a militat împotriva acestuia. L-a criticat acerb pe Putin, iar de la începutul războiului împotriva Ucrainei făcut apeluri la susținerea Forțelor ucrainene. Alexandr Skobov luptă din nou cu un regim „putred”, doar că nu al lui Brejnev, ci al lui Putin.

Alte știri
Elitele rusești, gata să prezinte semi-eșecul din Ucraina drept o victorie

Elitele rusești, gata să prezinte semi-eșecul din Ucraina drept o victorie

Epuizată de război, Rusia ar putea ceda presiunilor lui Trump de a face pace, pe care elitele ar vinde-o ca o victorie, scrie presa independentă. Aceasta analizează, totodată, stilul de a negocia al lui Trump și pierderile uriașe înregistrate de ruși în Ucraina.

Rusia a finanțat atacuri teroriste contra Statelor Unite

Rusia a finanțat atacuri teroriste contra Statelor Unite

GRU le-a dat talibanilor bani ca să-i atace pe americani, scrie presa rusă independentă. Veridica a selectat și articole despre modelul economic toxic exportat de Rusia și intensificarea activității online a propagandei pro-Kremlin.

Moartea unui general propagandist și basme rusești cu război nuclear

Moartea unui general propagandist și basme rusești cu război nuclear

Bloggerii pro-Kremlin vor o răzbunare sângeroasă pentru moartea generalului care spunea că Rusia e atacată cu țânțari, scrie presa independentă. Aceasta notează și că Rusia amenință cu super-arme doar ca să intimideze Occidentul.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Războaiele Rusiei: în Ucraina, acasă, în Caucaz și Orientul Mijlociu
Războaiele Rusiei: în Ucraina, acasă, în Caucaz și Orientul Mijlociu

Războaiele Rusiei sunt în atenția presei independente care scrie despre răpirea copiilor ucraineni, îndoctrinarea celor ruși, retragerea din Siria și „maidanul” din Georgia.

Rușii, îndemnați să se pregătească pentru războiul nuclear
Rușii, îndemnați să se pregătească pentru războiul nuclear

Amenințările cu un răspuns nuclear s-au intensificat după ce Ucraina a primit permisiunea să lovească Rusia cu rachete americane, observă presa independentă, care apreciază însă că Moscova nu va merge așa departe.

Migranți pe front, Biserica și pedeapsa capitală, civili ruși uciși de armata rusă
Migranți pe front, Biserica și pedeapsa capitală, civili ruși uciși de armata rusă

Migranți africani sunt înrolați forțat și trimiși pe front în Ucraina, scrie presa independentă rusă. Aceasta îl citează și pe patriarhul Kiril, care ar fi de acord cu pedeapsa cu moartea, și arată cum militarii ruși ucid chiar și civili ruși.

Rusia revine în spațiul ex-sovietic. Moldova și Georgia, în pericol
Rusia revine în spațiul ex-sovietic. Moldova și Georgia, în pericol

Răcirea relațiilor Georgia – UE și alegerile din Moldova arată că Moscova își recâștigă influență, scrie presa rusă independentă, care relatează și cum o asistentă a fost condamnată la 8 ani de închisoare în Rusia pentru 2 postări despre război.

Cine va conduce Rusia după Putin?
Cine va conduce Rusia după Putin?

Grupuri de interese, unele având instituții ale statului pe mână, își vor disputa puterea după Putin, potrivit presei independente. Aceasta scrie și că bugetul Rusiei e conceput pentru război de durată, dar și despre bombardarea depozitelor de muniție din Rusia.

Kremlinul poartă un război informațional global pentru a „controla mințile oamenilor”
Kremlinul poartă un război informațional global pentru a „controla mințile oamenilor”

Fabrica de troli a lui Prigojin a fost cu o companie care poartă un război informațional mai sofisticat, afirmă presa rusă independentă. Aceasta scrie și despre sutele de crime comise de infractori ruși care revin de pe front.