
Regimul Putin a introdus o cenzură aproape totală în Rusia, iar o nouă lege privind „fake-urile despre acțiunile militare” îi amenință cu închisoarea pe cei care scriu sau rostesc cuvântul „război”, în condițiile în care varianta oficială e că invazia Ucrainei e doar o „operațiune specială”. Aproape toată presa independentă a fost declarată „agent străin” și au fost blocate publicații on-line, închise posturi de radio și TV. Noile reglementări au dus și la un adevărat exod al presei străine din Rusia. Cu toate acestea, jurnaliștii ruși independenți încearcă să ajungă în continuare la public. Le-a rămas doar internetul, care este și el restricționat în mare măsură. Jurnaliștii ruși independenți scriu despre valul masiv de emigrări, comparabil cu cel din 1917, continuă să informeze despre „operațiunea specială” și încearcă să combată propaganda masivă promovată agresiv pe canalele federale.
CÂT MAI DEPARTE DE RUSIA: ISTORIES scrie despre rușii care au emigrat din cauza războiului
Istanbul, Tbilisi, Erevan și Tallinn, Belgrad și Amsterdam – oriunde poți întâlni acum noi emigranți din Rusia. Ei au povestit pentru ISTORIES cum Vladimir Putin le-a distrus viața în câteva zile.
Alexandr, 30 de ani, specialist aplicații mobile. Istanbul: „Am decis să plecăm pe 24 februarie, dimineața când am primit un mesaj de la un prieten din Novosibirsk: „Felicitări, a început războiul”. În acea zi urma să mă programez la o operație complicată, dar când am văzut mesajul am intrat pe site-ul Turkish Airlines și am cumpărat două bilete în aceeași zi. Nu am discutat acest lucru cu familia. I-am spus prietenei mele că a început războiul și plecăm, ea a înțeles din prima și a făcut bagajul. Muncesc într-o companie mare. Șefa mi-a permis să lucrez de la distanță. I-am spus că nu vreau să fiu mobilizat. […]
Am foarte mulți cunoscuți care au plecat acum. Oamenii fug din Rusia, unii evacuează companii întregi. Sunt chat-uri pentru aceasta în care se ajută unii pe alții. Și eu le răspund tuturor și întrețin un tabel cu băncile în care poți deschide conturi și în care nu poți”. […]
„Tot ce am câștigat se preface în praf”. Maria 43 de ani, pictor, pedagog. Tbilisi: „[…]Fiul nostru mai mare are 17 ani și jumătate. Are psoriazis, adică e apt limitat pentru a fi mobilizat. Pe timp de pace poți demonstra aceasta, dar acum nimeni nu va pune întrebări, va fi luat pur și simplu pe post de carne de tun. Desigur că ne-am panicat. Bunica soțului meu locuiește într-o suburbie a Kievului. Ea a spus că va rămâne în casa sa până la sfârșit. Verișoara lui s-a refugiat în vest cu familia. Eu am rude în regiunea Cernigov, se ascund la subsol și aud bombardamentele din preajmă. Nu pot pleca nicăieri, le-a fost distrus podul. Nu pot face nimic. Noi am văzut războiul din interior. Sunt îngrozită pentru ei”. […]
„Râdeam de propagandă, dar ea funcționa”. Anton, 32 de ani, managerul unui start-up. Tbilisi. „[…]Mi-a fost frică când am trecut frontiera, de aceea am cumpărat din timp și un bilet retur, am șters totul din telefon, am eliminat video-urile de pe site-urile ucrainene, alte materiale pentru care aș putea fi sancționat. […] Dacă în continuare va fi la fel nu mai revin în Rusia. Cred că problema constă în aceea că nu am putut înțelege ce gândește un rus de rând, [o categorie] cu care noi nu comunicam. Noi ne uitam la televizor și râdeam de propagandă, dar ea lucra. Până a veni în domeniul IT, am fost jurnalist, dar eu și colegii mei nu ne-am gândit să combatem propaganda, să ne opunem. Eram siguri că doar proștii pot crede așa ceva. Dar s-a dovedit că proști sunt mulți”. […]
„SUNTEM ÎN METROU, NU E PRIMA ZI ÎN CARE NE BOMBARDEAZĂ”. Ce spun evreii din Ucraina despre „denazificare”, unul din pretextele invocate de Vladimir Putin pentru a justifica invazia.
Justificând invazia în Ucraina, Vladimir Putin, secundat de toată propaganda de stat, operează cu termenii „denazificare” și „demilitarizare”, asociate de obicei cu Germania postbelică. La Kiev, potrivit lui Putin, s-a instalat „o bandă de drogați și neonaziști”, care a „luat ostatic tot poporul ucrainean”. MEDIAZONA a discutat aceste narațiuni cu evreii din Ucraina.
Iosif Zisels, președintele Asociație organizațiilor și comunităților evreiești din Ucraina: „În Ucraina, în ultimii 8 ani nu îmi amintesc niciun caz de atitudine negativă față de evrei. Eu monitorizez la modul profesional antisemitismul [...] am organizat, încă din timpul sovietic, o rețea de analiză și monitorizare a antisemitismului. La acest capitol nu mă pot minți nici autoritățile ruse, nici altcineva, pentru că eu cunosc foarte bine acest subiect. Vă spun: niciun fel de nazism, niciun fel de antisemitism specific nu există în Ucraina. […] 73% din alegători și-au dat votul pentru un evreu, într-o țară pe care Putin vrea să o denazifice, ceva mai absurd e greu e imaginat. Dar propaganda putinistă nu se sinchisește de faptul că a ajuns absurdă. Cred că totul e foarte simplu. Putin apelează speculativ la subconștientul oamenilor care mai țin minte ce înseamnă fascism, nazism. Vrea să-i influențeze la nivelul subconștientului, nu prin gândire și reflecție. În luptă s-au implicat și psihologii, nu doar militarii. Anumite cuvinte provoacă asociații negative, precum nazism, fascism, antisemitism, iar ei le folosesc”.
„Ceea ce spune marele Putin este fascism”. Surorile Tatiana și Rita Iușkevici, Harkov: „Ne aflăm în metrou. Ne bombardează de mai multe zile. Orașul nostru este multinațional, aici s-au născut copiii și nepoții noștri. Niciodată de-a lungul vieții nu am simțit niciun fel de nazism. Aici nu există nici fascism – noi mergem la fondul Hesed, suntem evreice. Ceea ce spune marele Putin este pur și simplu fascism. Se distruge cultura orașului nostru. Lovesc cartierele rezidențiale: spitale, școli, teatrul nostru cu o orgă unică. Acestea nu sunt obiective militare. Acum am coborât în metrou. Ziua au tras cu rachete „Grad”, cuvântul „denazificare” l-am auzit pentru prima dată de la Putin. Bombele cad și peste noi, evreii, și peste ucraineni, și peste ruși”. […]
„Această construcție dementă privind „denazificarea” este un calc al retoricii hitleriste”. Alexandra Somish art-manager al festivalului de cultură evreiască LvivKlezFest: „O mulțime de oameni vorbitori de limbă rusă din estul Ucrainei fug în vestul „nazist” al țării noastre pentru a se salva de „eliberatorii-denazificatori”. Babi Yar a fost atacat de „luptătorii împotriva nazismului” la un loc cu oamenii care erau acolo pentru a comemora victimele Holocaustului, iar acum în adăposturile antiaeriene stau evreii care au supraviețuit atunci”.
„NE-AU LUAT ÎN SCLAVIE ÎN SECOLUL XXI ȘI FAC CE VOR CU NOI”. Un martor ocular povestește pentru NOVAYA GAZETA despre mobilizarea forțată în DNR
O tânără din Donețk a povestit pentru Novaya Gazeta că au fost luați toți băieții pe care îi cunoștea, colegii ei de la universitate, rude, cunoscuți. Niciunul dintre ei nu a făcut armata. Unii au anunțat că deja sunt în Ucraina.
„Încă înainte de [„operațiunea specială”], înainte de evacuare, au început să mobilizeze bugetarii. Cei care lucrau la Banca Centrală, învățătorii, profesorii, angajații din organele fiscale și alte structuri. Mai mult de 50% dintre bărbați. Din alte instituții – 100%. La bancă, de exemplu, au lăsat doar bărbații încasatori, iar ceilalți, inclusiv șefii, au fost luați cu toții.
Ulterior, în timpul evacuării, au început să ia studenții. Îi chemau la decanat să confirme că se află în Donețk. Unul din colegii mei de grupă a fost trimis astfel la comisariatul militar, să confirme că e student, dar au fost mobilizați cu o săptămână și ceva în urmă și nu s-au mai întors. Studenții care au încercat să plece în Rusia împreună cu evacuații nu au fost lăsați să iasă din DNR. Avem doar trei puncte de control cu Rusia. Toate automobilele sunt verificate. Bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani sunt duși la centrul de mobilizare.
Îi prind în stradă ca pe câini. Dacă vreun bărbat merge pur și simplu la magazin, poate fi oprit, i se cer actele. Dacă nu are acte, este dus la Direcția raională a Ministerului de Interne pentru identificare. Dacă are acte, dar fără mențiunea comisariatului militar privind scutirea de serviciul militar sau executarea acestuia, este dus direct la centrul de mobilizare . În oraș nu mai sunt bărbați. Cei care nu au fost luați, foarte puțini, stau acasă și nu ies deloc. Nu există nicio informație despre cei care au fost mobilizați. Telefoanele le-au fost luate. Cine mai reușește să sune spune: „Suntem vii” și atât.
[…]
„CRED ÎN TELEVIZORUL RUSESC MAI MULT DECÂT ÎN FIICĂ SAU SORĂ”. MEDUZA relatează cum încearcă ucrainenii să le povestească adevărul despre război rudelor lor din Rusia, dar nu sunt crezuți
Milioane de ruși au rude în Ucraina. Războiul i-a împărțit. Mulți ruși preferă să nu creadă nici măcar ce le spun cei apropiați, care povestesc despre uciderea civililor și atacurile asupra blocurilor de locuit și spitalelor. Meduza a discutat cu ucrainenii care încearcă să-și convingă rudele din Rusia că în Ucraina este un război adevărat.
„După 14 ani, familia s-a destrămat”. Maria Ciumak, manager Harkov: „Sunt originară din Donețk, în 2014 am plecat de acolo, dar pe teritoriul controlat de Rusia mi-au rămas părinții și sora mai mare. Acolo le-au fost deconectate toate posturile TV ucrainene și au rămas doar cu sursele de informare rusești. Acum ei cred că Rusia nu poate face nici o acțiune ilegală, Rusia spune doar adevărul. […] Au început să bombardeze Harkovul la ora 4:45. Am reușit doar să-i scriu surorii mele că ne bombardează și fugim. Ea mi-a răspuns: „Bine”. A doua zi, pe 25 februarie, am ajuns în Polonia și le-am scris părinților. Sora mi-a răspuns că cel mai important e să-i distrugă pe „naziști” , iar populația civilă va fi apărată de Federația Rusă. Aceasta m-a înfricoșat. Reiese că noi suntem naziști? Sau suntem bombardați pentru o cauză nobilă?
Am întrebat-o: „Chiar nu crezi că Rusia ne-a atacat”? Ea îmi spune că acestea sunt fake-uri. I-am trimis fotografii, imagini video de la colegi și prieteni care au rămas în Harkov: postări ale oamenilor din subsoluri, unde se ascund de bombardamente, filmări cu explozii de pe camerele de supraveghere, fotografii cu proiectilul care a nimerit într-un teren de joacă. Un singur răspuns: „Așa ceva nu e posibil, sunt fake-uri”.
[…]
„Trebuie să devenim alternativa televizorului ”. Mihail Kațurin, restaurator din Kiev, inițiatorul proiectului „Tată, crede-mă”: […] I-am povestit că suntem în viață și căutăm un loc sigur, că nu vrem să ne ascundem în subsoluri cu un copil de opt luni și să ne fie frică să ducem fetița la grădiniță unde poate cădea o bombă. Iar tata mi-a spus foarte calm că aceasta nu e adevărat, că nu suntem bombardați, că în spatele nostru se ascund naziștii, iar Rusia ne salvează de naziști ca ei să nu marginalizeze populația rusofonă. Când i-am amintit că eu însumi vorbesc limba rusă și că niciodată în Berdeansk nimeni nu m-a strâmtorat, mi-a zis din nou că inventez. I-am zis că mama se ascunde în baie de explozii, în Berdeansk, nici asta nu l-a convins. Am fost copleșit de faptul că nu ne cred: eu sunt la Kiev, mama și bunica la Berdeansk – noi vedem cu ochii proprii ceea ce se întâmplă, dar se pare că nu sunt suficiente cuvintele noastre, frica noastră nu e suficientă pentru a-l convinge pe tata că soldații ruși nu împart mâncare și haine ucrainenilor, ci bombardează cartierele rezidențiale, că Rusia nu este eliberatoare, ci agresoare.
Am scris despre aceasta pe Instagram și am observat că e o problemă foarte răspândită. Mi-au scris mulți ucraineni – 135 de mii au distribuit această postare. Am vrut să rezolv cumva această problemă. Împreună cu alți băieți de la proiectul „Tată, crede-mă”, am aflat că în Rusia locuiesc 11 milioane de oameni care au rude în Ucraina. Dintre aceștia jumătate pot fi pe Facebook și Instagram. Noi trebuie să devenim alternativa televizorului. Dacă am putea convinge aceste 11 milioane și fiecare va povesti rudelor și prietenilor lor, cel puțin la câte 3 persoane – vor fi 33 de milioane de oameni care vor ști adevărul. Poate fi suficient să oprim războiul. L-am sunat din nou pe tata, am vorbit o oră și a început să se spargă gheața”. […]