Deși 60% dintre ucraineni continuă să aibă încredere în președintele Volodimir Zelenski în contextul războiului, tot mai mulți nu și-l mai imaginează în fruntea statului pe timp de pace. Sondajele arată o societate unită în jurul apărării naționale, dar care pare tot mai pregătită pentru o schimbare de generație în politică. În timp ce încrederea în liderul actual rămâne semnificativă, așteptările despre viitor se mută tot mai mult spre ideea unei reînnoiri – o Ucraină condusă de o nouă elită, formată în tranșee, în administrațiile locale și în rețelele civice, care se conturează deja ca o forță morală a perioadei postbelice.
Zelenski simbolizează rezistența, nu și viitorul politic
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev (KIIS) la începutul lunii octombrie 2025, 60% dintre cetățeni declară că au încredere în președintele Volodimir Zelenski, iar 35% afirmă contrariul. Doar 11% cred că alegerile ar trebui organizate înainte de încheierea războiului – un semnal clar al legitimității conducerii actuale. Aceste cifre contrazic narațiunile false difuzate de Moscova, potrivit cărora sprijinul pentru Zelenski s-ar fi prăbușit, iar societatea ar vrea alegeri. Ucrainenii acceptă că, dată fiind starea de război, este imposibil să fie organizate alegeri chiar dacă a fost depășită durata obișnuită a unui mandat.
Cifrele se schimbă însă atunci când se vorbește despre perioada post-conflict. 41% dintre respondenți consideră că Zelenski ar trebui să rămână în politică după război, dar 36% cred că ar trebui să se retragă complet. 14% solicită chiar urmărirea sa penală.
Nici fostul președinte Petro Poroșenko nu mai este perceput ca o alternativă. 46% dintre ucraineni consideră că ar trebui să se retragă din viața publică, iar aproape jumătate dintre respondenți spun că nu-i mai văd în politică nici pe Zelenski, nici pe Poroșenko – cei doi președinți pe care ucrainenii i-au ales după Maidan și înainte de invazia la scară largă a Rusiei.
Sociologul Anton Hrușețki subliniază că există o așteptare clară de reînnoire. „Majoritatea cetățenilor nu cer sânge politic, ci doar o retragere demnă. Este o abordare civilizată, proprie unei societăți democratice care învață să gestioneze schimbarea fără revanșe”, explică el. Ucrainenii nu vor nici prăbușirea puterii actuale, nici revenirea opoziției vechi, ci apariția unei elite noi.
Rusia – dușmanul absolut. Ucraina nu acceptă cedări teritoriale
Dacă scena politică internă este din ce în ce mai dinamică, atitudinea negativă față de Rusia rămâne categorică. 91% dintre ucraineni declară că au o părere negativă despre Rusia. Ostilitatea este generalizată – de la 92% în vest până la 80% în est – semn al unei coeziuni naționale rare după mai bine de trei ani de război. Cercetările arată că această percepție s-a consolidat ca reacție la agresiunea rusă, nu ca o cauză a ei, contrazicând teza Kremlinului, potrivit căreia invazia ar fi fost un răspuns la „rusofobia” ucraineană.
Peste jumătate dintre ucraineni resping categoric orice cedare de teritoriu, iar două treimi nu acceptă recunoașterea formală a regiunilor ocupate. Chiar și în eventualitatea unei scăderi a sprijinului extern, majoritatea ar prefera continuarea rezistenței. Mai bine de 70% dintre respondenți consideră că războiul trebuie dus mai departe chiar și fără ajutorul Statelor Unite, bazându-se pe sprijinul european și pe propriile resurse. Unitatea în jurul refuzului oricăror concesii teritoriale explică absența presiunilor interne pentru o pace impusă de Moscova, ceea ce Kremlinul refuză să înțeleagă.
O societate cu două viteze: „Trăim normal în mijlocul anormalului”
Vitalii Kim, guvernatorul Administrației Militare Regionale Mikolaiv, descrie o schimbare profundă în starea de spirit a societății: după mai bine de trei ani de război la scară largă, ucrainenii au trecut de la faza „adrenalinei” la cea a „acceptării”. Oamenii se întreabă tot mai rar „când se termină războiul” și se concentrează pe prezent, încercând să trăiască normal în mijlocul anormalului. „Trăim războiul distrându-ne – cu karaoke, concerte, restaurante”, povestește Kim pentru Glavkom, sugerând că energia inițială a rezistenței a fost înlocuită de o rutină de supraviețuire și de o nevoie de stabilitate economică, nu de promisiuni emoționale.
El observă o diferență crescândă între regiunile de front, unde viața se reduce la supraviețuire, și orașele mai ferite, unde accentul cade pe reluarea activităților cotidiene – servicii, divertisment, consum, sprijinul armatei. Această scindare internă reflectă oboseala psihologică a unei societăți care trăiește în două viteze. În același timp, Kim avertizează asupra riscului „politizării armatei” și îi îndeamnă pe militari să nu intre în competiția politică înainte de încheierea războiului – un apel la menținerea echilibrului dintre autoritatea civilă și cea militară.
Pentru Kim, adaptarea nu înseamnă indiferență, ci raționalizare. Intensitatea și ritmul acestei confruntări, dublate de sprijinul partenerilor occidentali, au permis evitarea colapsului economic. Ucrainenii nu mai cer „calmante”, ci informație clară despre ce pot face azi, spune guvernatorul. În Mikolaiv, de exemplu, scăderea numărului victimelor civile după 2023, în pofida intensificării bombardamentelor, arată o adaptare colectivă la pericol. Totodată, societatea pare tot mai obosită, trăind între acceptarea războiului și epuizare.
„Războiul se poate încheia doar la Moscova”
Pentru expertul media Oleksii Kovjun, războiul din Ucraina nu se poate termina printr-un compromis politic. „Dacă această confruntare nu se încheie la Moscova, înseamnă că nu s-a încheiat deloc”, afirmă el, avertizând că o „înghețare” a războiului ar fi doar o pauză periculoasă, menită să ofere Rusiei timp pentru regrupare. Kovjun respinge ideea unei păci fragile și subliniază caracterul imperial al agresiunii ruse, care transformă ocuparea teritoriilor într-un mecanism de alimentare a războiului.
În plan intern, Kovjun observă o societate maturizată sub presiunea conflictului. Dacă înainte ucrainenii priveau spre Occident ca spre un model al „lumii normale”, astăzi se văd pe ei înșiși ca „adulții din încăpere” – cei care dau tonul moral și politic al unei lumi în criză. Această transformare este, spune Kovjun, cea mai importantă consecință a războiului: Ucraina nu mai este doar un actor geopolitic, ci „un laborator al rezistenței democratice”. În locul așteptării unui lider providențial, societatea cere instituții funcționale, responsabilitate și conducători capabili să gestioneze reconstrucția și securitatea. Pentru Kovjun, adevărata victorie a Ucrainei va fi nu una militară, ci civilizațională – momentul în care țara va demonstra că poate „învinge imperiul din propria conștiință”.
Cum va arăta perioada „post-Zelenski”?
Pe fondul oboselii și al dorinței de reînnoire, presa ucraineană vorbește despre apariția unei noi generații de lideri (primari, militari, voluntari, activiști) care s-au afirmat în timpul invaziei. Anton Hrușețki subliniază pentru KIIS că „în focul războiului se călește o nouă elită ucraineană, formată din oameni care au demonstrat eficiență și curaj. Cetățenii sunt conștienți de această transformare și sunt pregătiți să le ofere șansa de a se afirma politic după război”.
Publicații precum Ukrainska Pravda și NV scriu deja despre potențialii lideri ai viitorului: comandanți locali, foști guvernatori sau voluntari care au câștigat încrederea publică prin fapte pe timp de criză, nu prin discursuri. În vest, sud și centru, mulți primari s-au afirmat ca lideri pragmatici, capabili să gestioneze crize, să atragă fonduri și să mențină coeziunea comunităților în timpul atacurilor rusești. Acești oameni ar putea deveni nucleul unei Ucraine „post-Zelenski”.
Ucraina la răscruce
Ucraina se află într-un moment de tranziție istorică: încă în război, dar deja în proces de redefinire a propriei identități. În același timp, țara parcurge un amplu proces de integrare europeană. Frontul rămâne deschis, iar în spatele lui societatea caută un nou echilibru, în timp ce mediul politic bate la ușa Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, „victoria” nu mai înseamnă pentru ucraineni eliberarea unor teritorii, ci supraviețuirea modelului statal. Încrederea în vechile elite se erodează, chiar și în condițiile unui război de uzură.
Răspunsurile din sondaje indică o doză ridicată de realism. Aproximativ trei sferturi dintre respondenți susțin un plan de pace european care ar îngheța actuala linie a frontului fără recunoașterea juridică a teritoriilor pierdute, dar cu garanții ferme de securitate și cu o perspectivă europeană. Circa 30% ar considera o astfel de soluție o „victorie”, iar 18% o „înfrângere”, ceea ce sugerează o formă de acceptare dureroasă, dar pragmatică.
În spatele acestor cifre se conturează o societate obosită, dar mai sceptică față de retorica eroică și mai conștientă de costurile războiului. Ucraina nu mai este animată de exaltarea începutului, ci de o rezistență calculată, în care speranța coexistă cu pragmatismul. Viitorul Ucrainei depinde de capacitatea societății de a transforma rezistența în maturitate politică – adevărata garanție a securității sale.
