România e forțată să se înarmeze, dar nu poate conta pe producătorii interni

Invazia la scară largă a Ucrainei, la începutul anului 2022, a produs un șoc în societatea occidentală care, în ciuda avertismentelor serviciilor de informații și a antecedentelor Rusiei lui Putin, nu își închipuia că un război de o așa amploare mai poate avea loc în Europa. Ucraina trebuie ajutată să reziste, era sloganul care răsuna tot mai puternic de pe ambele maluri ale Atlanticului de Nord. Cum se putea realiza asta? În principal prin livrarea de armament și muniție. Decidenții politici americani și europeni s-au pus de acord asupra necesității de a transmite cât mai repede (o parte) dintre cele solicitate de ucraineni. În cazul Statelor Unite, armamentul și muniția au fost extrase, în principal, din rezerva strategică. Acest lucru a produs și o diminuare îngrijorătoare a stocurilor în unele situații. De cealaltă parte, toate țările europene implicate au realizat că nu mai dețin o rezervă strategică necesară în caz de mobilizare sau conflict armat prelungit și de înaltă intensitate. Într-o astfel de situație se afla și România.

Forțată de istorie, cu o Federație Rusă în plină expansiune teritorială, România trebuie să se (re)înarmeze. Urmează să fie atribuite contracte de zeci de miliarde de euro pentru care se vor bate unii dintre cei mai importanți producători de armament la nivel mondial. Care este locul și rolul industriei românești de apărare în această ecuație și cum se compară ca nivel tehnologic produsele sale cu cele ale competitorilor străini? Am găsit o parte din răspunsurile la aceste întrebări la recentul salon expozițional „Black Sea Defence & Aerospace”, unde au fost prezenți producători din toată lumea.     

Industria românească de apărare: între (foste) licențe sovietice și „grenade la kilogram”

Mai mult de un sfert din spațiul expoziției a fost ocupat de producători sau de produse aparținând industriei românești de apărare. Această pondere nu înseamnă însă nici pe departe că România se poate baza pe industria sa de apărare pentru a-și echipa armata la standardele aliaților săi din NATO.

Pe lângă vehiculele de luptă de producție autohtonă aparținând forțelor terestre, ca tancul TR-85M1 și mașina de luptă MLI-84M (ambele având la bază modele sovietice și fiind imposibil de fabricat astăzi – din motive ce țin de detehnologizarea producătorilor), în fața intrării primului pavilion expozițional trona un vehicul „deosebit”. Este vorba despre ultima încercare, până în prezent, a Uzinei Automecanica Moreni, de a produce un transportor amfibiu blindat pentru dotarea forțelor terestre ale României. Vehiculul, denumit SAUR 2, deși este prezentat ca fiind un produs nou și original al celor de la Moreni, este departe de a fi așa. În realitate este o versiune modificată a transportorului sovietic BTR-80 (fabricat sub licență la Automecanica), căreia îi lipsesc toate elementele specifice unui transportor blindat de trupe modern. Iar ca situația să fie și mai dramatică pentru producătorul autohton, din discuțiile cu reprezentanții companiei aflați la târg, se pare că singura componentă a Saurului care poate fi realizată la Moreni este carcasa blindată (compusă din plăci de blindaj omogen sudate între ele).

Transportor amfibiu Saur @Victor Sămărtinean

În interiorul pavilionului, înconjurat de producători străini de tradiție, ca F(abrique) N(ationale) Herstal și Heckler & Koch, se găsea standul principal al Romarm, care reunea la nivel expozițional o parte din filialele acestei companii de stat. Astfel, principalul producător de armament de infanterie, Cugirul (cu cele două componente: Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir), a expus, alături de arme model AKM, mitraliere ușoare și grele, majoritatea dintre acestea proiectate de biroul condus de Mihail Kalașnikov în anii ʾ50, și o noutate sub forma puștii de asalt CN-20. Aceasta din urmă, conform producătorului, se dorește a fi intrarea Fabricii de Arme Cugir în competiția pentru viitoarea armă de bază a infanteriei române, care urmează să înlocuiască AKM-ul. Arma folosește calibrul NATO standard (5.56×45mm) și permite o utilizare ambidextră, preia unele mici componente funcționale și estetice ale platformei americane AR, însă sistemul de funcționare este identific cu cel al AKM-ului. Din nefericire pentru producător, se pare că există probleme în a realiza o țeavă suficient de fiabilă pentru nivelul dorit de la o astfel de armă, motiv pentru care CN-20 este, la momentul acesta, în urma competitorilor occidentali.

CN-22, variantă cu țeavă scurtă a CN-20 @Victor Sămărtinean

Trecând mai departe, am găsit un întreg perete „tapetat” cu proiectile (sau lovituri, în limbajul de specialitate) pentru aruncătoare de grenade, realizate de Carfil Brașov și Uzina Mecanică Mija, tot modele sovietice fabricate sub licență în România comunistă. Pe standul expozițional atrăgea atenția o lovitură cumulativă proiectată pentru a fi lansată prin intermediul unei drone. E prima adaptare a unui concept provenit din războiul contemporan de către o componentă a industriei de apărare românești.

Lovitură cumulativă transportabilă cu drona @Victor Sămărtinean

Tehnologia depășită dar prezentată ca aptă pentru provocările de securitate ale secolului XXI, era însoțită de niște „vânzători” pe măsură. La un grup de vitrine, din apropierea peretelui expozițional al celor de la Cugir, care conținea diferite tipuri de grenade și focoase, se putea asista la o reutilizare dezarmantă a respectivelor corpuri: vitrinele serveau ca „piesă de mobilier” pe care se sprijineau niște domni și doamne în timp ce își savurau sandvișurile și consumau cafea și băuturi răcoritoare, toate acestea însoțite de râsete și discuții care depășeau zgomotul de fond dat de forfota târgului. Observând eforturile mele de a fotografia exponatele fără a îi include în cadru, unul dintre domnii care se rezemau de vitrină mi-a adresat următoarea întrebare: „vrei să cumperi două kile de grenade?”

La ieșirea din pavilionul expozițional, alături de o companie privată din România care dezvoltă o linie întreagă de drone (de la cele grele, kamikaze și până la cele navale), se găsea unul dintre standurile Academiei Tehnice Militare din București. Adusese la târg drona de concepție și construcție proprie „Ultra 60”. Vehiculul fără pilot se poate lăuda cu o serie de caracteristici tehnice deloc de neglijat, având o autonomie de zbor de aproximativ 10 ore și o rază de acțiune în jur de 100 de kilometri. Drona „Ultra 60” poate atinge un plafon maxim de 5000 de metri și poate transporta o încărcătură de 25 de kilograme.

Ultra 60 @Victor Sămărtinean

Producători străini și lupta pentru contractele MApN-ului            

Producătorii străini au venit în număr mare pentru a își expune sistemele de armament și muniții, dar ne vom concentra pe produsele care se înscriu în zona de interes a MapN pentru înzestrarea forțelor armate. Astfel, cel mai reprezentativ sistem, considerat atât de către organizatori cât și de vizitatori „vedeta expoziției” este aparatul de vânătoare F-35, de generația a V-a. Acesta va deveni, după anul 2030, avionul de vânătoare al Forțelor Aeriene Române, într-o primă fază urmând să fie procurate 32 de aparate (versiunea Block 4), cu posibilitatea creșterii acestui număr până la 48.

F-35 @Victor Sămărtinean

Importanța sistemelor aeriene fără pilot cât mai diverse pe câmpul de luptă contemporan s-a reflectat și în oferta existentă la târg. Producători de renume mondial ca Elbit Systems, Aerovironment, Insitu și General Atomics și-au prezentat cele mai de succes drone, majoritatea dintre acestea utilizate cu rezultate bune în condiții de război.

Sponsorul principal al evenimentului, concernul sud-coreean Hyundai Rotem, cel mai probabil, încurajat de rezultatele foarte bune pe care le-a înregistrat în competiția pentru furnizarea viitorului obuzier autopropulsat al armatei României, K9 „Thunder”, și-a adus la București principalele produse. Dintre acestea, cel mai impresionant pentru publicul vizitator a fost tancul K2 „Black Panther” care a făcut o demonstrație de mobilitate și putere de foc în fața decidențiilor din MapN, în perioada 13-15 mai, în poligonul Smârdan din județul Galați. Caracteristicile tehnice și prețul accesibil pentru un astfel de vehicul îl fac să fie unul dintre favoriți în cursa pentru alegerea viitorului tanc principal de luptă al forțelor terestre.

K2 Black Panther @Victor Sămărtinean

Competiția momentului în ceea ce privește înzestrarea Armatei României cu tehnică modernă de luptă este cea pentru cumpărarea unei noi Mașini de Luptă a Infanteriei (pe șenile). Motiv pentru care la târg au fost aduse de către producători trei vehicule înscrise în competiție. Cei de la compania sud-coreeană Hanwha Defence au venit cu AS21 Redback, germanii de la Rheinmetall cu Lynx KF41 iar cei de la General Dynamics European Land Systems cu mașina de luptă a infanteriei Ascod. 

Mașina de Luptă a Infanteriei Lynx KF41 @Victor Sămărtinean

Lamentările industriei române de apărare sunt inutile: dacă România vrea o armată bine echipată, va trebui să importe

După cum foarte bine s-a putut observa la salonul expozițional „Black Sea Defence & Aerospace”, industria de apărare națională reunită sub umbrela Romarm, se află într-o „criză creativă”. Incapabilă să dezvolte și să inoveze, aceasta trăiește și până la un punct prosperă, în momentul de față, din contractele pentru furnizarea de armament și muniție către Ucraina. Diferențele sunt atât de mari între o industrie depășită și uzată moral și competitorii străini încât orice lamentare din partea reprezentanților acesteia în legătură cu faptul că MapN preferă să cumpere produse străine în detrimentul celor oferite de ea nu face altceva decât să-i acuze și mai mult pe cei care au permis ca țara noastră să ajungă într-o asemenea situație.

Mitralieră grea cal. 14,5 mm Uzina Mecanică Cugir @Victor Sămărtinean

Cu un război la graniță provocat de renașterea ambițiilor imperiale ale Rusiei, România nu-și poate permite să renunțe la industria națională de apărare. Specializarea pe anumite categorii de armament și cumpărarea de licențe străine ar putea fi o soluție, până atunci însă o parte din arsenalul cu care Uniunea Sovietică dorea să învingă „occidentul capitalist” în anii ʾ50-ʾ60 ai secolului trecut se găsește în cataloagele Romarm și este disponibil pentru livrare.      

• Tags:
• România
• Război în Ucraina
• Armata Română