De obicei, o criză constituțională este o luptă ce implică decizii judecătorești și note de subsol. În Polonia, însă, lupta a ajuns să implice intervenții în forță ale jandarmeriei, o cursă aeriană prezidențială întoarsă din drum și o altercație la ușa tribunalului. În primele ore ale dimineții de 31 octombrie, președintele Karol Nawrocki a sosit la sediul Curții Constituționale din Varșovia, după ce și-a întrerupt brusc o vizită oficială în Senegal. Potrivit relatărilor din presă, Nawrocki a trecut pe lângă Anna Korwin-Piotrowska, judecătoarea care preluase interimatul instituției, și le-a transmis colegilor acesteia că nu au calitatea de judecători. Fiecare tabără a acuzat-o pe cealaltă de încălcarea Constituției, însă niciuna nu a recunoscut autoritatea celeilalte de a o apăra.
Curtea Constituțională a Poloniei se află de 11 ani în centrul unei dispute politice între conservatori și pro-europeni
Tot circul reprezintă ultimul episod dintr-un conflict care a supraviețuit guvernului ce i-a dat naștere. Coaliția de guvernare condusă de Donald Tusk susține că nu face altceva decât să reabiliteze o instituție subminată și golită de putere decizională în timpul guvernării Partidului Lege și Justiție (PiS), formațiunea naționalistă aflată anterior la putere. În tabăra cealaltă, Karol Nawrocki, un apropiat al PiS, consideră acțiunea o acaparare abuzivă și ilegală. Dincolo de spectacolul politic se ascunde însă o adevărată capcană constituțională: cum poate fi restaurată legitimitatea unei instituții atunci când actorii oficiali responsabili de reformarea ei își contestă unii altora legitimitatea funcțiilor pe care le dețin?
Criza a început acum 11 ani, când PiS a reconfigurat instituția și a instalat judecători numiți neconstituțional. Înlocuirea judecătorilor în cauză nu a oferit însă o cale agreată de revenire la normalitate. Dimpotrivă, disputa s-a extins asupra numirilor de judecători, a depunerii jurământului în fața președintelui, a procedurilor disciplinare și a conducerii Curții.
Actualul Parlament a ales opt din cei cinsprezece judecători, în timp ce mandatele altor șapte au început în perioada fostei legislaturi. Nawrocki a acceptat jurământul a doar trei dintre noii judecători. Ceilalți au depus jurământul în cadrul unei ceremonii parlamentare, argumentând că refuzul președintelui nu poate anula dreptul constituțional al Parlamentului de a numi judecători. Administrația Prezidențială respinge această abordare, susținând susține că șeful statului nu a refuzat numirile, ci doar le-a analizat – o distincție juridică ce transformă deliberarea într-un drept de veto pe termen nelimitat.
Luni la rând, judecătorii contestați au fost împiedicați să își exercite atribuțiile. Președintele de atunci al Curții, Bogdan Święczkowski, a refuzat să îi includă în completele de judecată. Susținătorii acestora invocă o măsură provizorie emisă în luna mai de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care autorităților poloneze li se solicita să nu blocheze preluarea funcțiilor de către judecătorii aleși în martie. De asemenea, aceștia invocă un aviz din octombrie al Comisiei de la Veneția, organismul consultativ pe probleme constituționale al Consiliului Europei, care reconfirmă prerogativele Parlamentului de a numi judecătorii și admite o cale alternativă de depunere a jurământului atunci când președintele blochează procedura.
Pe 30 octombrie, confruntarea a trecut de la argumente juridice la preluarea fizică a controlului. Invocând vechimea în magistratură, Anna Korwin-Piotrowska a ordonat suspendarea din funcție pe o perioadă de o lună a lui Bogdan Święczkowski și a adjunctului acestuia, Bartłomiej Sochański, preluând conducerea Curții Constituționale. Sediul a fost securizat de poliție, iar Waldemar Żurek, Ministrul Justiției și Procuror General, a anunțat cinci cereri de ridicare a imunității a celor doi pentru blocarea activității noilor judecători.
Informațiile privind pregătirea acestei acțiuni indică un moment ales în mod deliberat: weekendul prelungit prilejuit de Sărbătoarea Tuturor Sfinților reducea riscul unor mobilizări de stradă masive, iar președintele urma să fie plecat din țară. Nawrocki s-a întors însă din drum. În fața Curții Constituționale s-au adunat susținători ai opoziției și lideri ai dreptei poloneze. În interior, planul inițial prevedea accesul președintelui însoțit doar de doi ofițeri de protecție, însă un judecător a declarat pentru presă că alături de șeful statului au intrat aproximativ 40 de persoane. Delegația prezidențială a părăsit clădirea abia după ora 4:00 dimineața. Controlul fizic asupra Curții se schimbase. Consensul asupra autorității legitime, nu.
Amestecul politicienilor riscă să compromită Curtea
Dilema lui Donald Tusk este că cele mai solide argumente împotriva vechii conduceri nu justifică automat orice mijloc folosit pentru înlăturarea ei. Suspendarea celor doi judecători s-a bazat pe o prevedere din legea privind organizarea instanțelor judecătorești ordinare, care permite suspendarea imediată a unui judecător în cazuri excepționale, până la finalizarea cercetării disciplinare. Utilizarea acestui mecanism în cazul Curții Constituționale este însă intens contestată. Marek Safjan, fost președinte al Tribunalului și fost judecător la Curtea de Justiție a UE, susține o interpretare funcțională a legii, menită să protejeze valorile constituționale superioare. Cu toate acestea, până și el admite că instrumentul folosit de Tusk ridică semne de întrebare și consideră că măsura ar trebui evaluată de un complet disciplinar.
Aceasta este o bază fragilă pentru o campanie ce își propune restaurarea statului de drept. Măsurile excepționale pot debloca o situație de criză, dar pot crea, în egală măsură, precedente pe care un viitor guvern le-ar putea folosi fără ezitare. Refuzul lui Tusk de a face concesii îi poate liniști pe susținătorii săi exasperați de ritmul lent al schimbărilor, însă nu poate tranșa, în sine, problema legitimității juridice.
Următorul test va fi Adunarea Generală convocată pentru data de 3 noiembrie, care ar urma să discute bugetul Curții Constituționale și să inițieze procedurile privind conducerea acestuia. Însă până și cvorumul este incert. La o Curte cu toți cei 15 judecători, cvorumul de două treimi înseamnă 10 judecători. Marek Safjan susține însă că, prin excluderea celor doi judecători suspendați și a unui membru numit nelegal, cvorumul se poate întruni cu opt judecător. Astfel, o ședință menită să restabilească ordinea instituțională riscă să înceapă cu o dispută privind însăși legalitatea constituirii ei.
Chiar și în cazul unei Adunări Generale reușite, președintele țării nu poate fi scos din ecuație. Șeful statului este cel care numește președintele Curții Constituționale dintre candidații propuși de judecători. Dacă acesta refuză să valideze procedura, conducerea interimară s-ar putea prelungi nedefinit. Ceea ce ar fo trebuit să fie o tranziție spre ordinea constituțională se poate transforma într-un alt provizorat permanent.
Mizele politice favorizează confruntarea deschisă. Donald Tusk își poate demonstra fermitatea, iar PiS își poate mobiliza electoratul, atrăgând și alte formațiuni de dreapta într-un protest comun. Unda de șoc a crizei a ajuns și în corpul diplomatic: Paweł Soloch, ambasadorul Poloniei în România, a demisionat în semn de protest față de aceste evenimente, exemplu urmat și de ambasadorul Poloniei la Beijing. În plan extern, Comisia Europeană a reconfirmat competența Parlamentului de a alege judecătorii și a reamintit obligațiile europene ale Poloniei, fără a aviza însă explicit suspendarea conducerii Curții.
În tot acest timp, propaganda rusă a speculat rapid conflictul, prezentându-l pe Tusk drept un instrument al Bruxellesului și descriind confruntarea drept o lovitură de stat constituțională. Această amplificare nu dovedește o coordonare cu opoziția de la Varșovia, însă arată clar cine are de câștigat atunci când instituțiile democratice devin captive unor realități paralele care se exclud reciproc.
Din aceste motive, o parte a comunității juridice din Polonia s-a pronunțat în favoarea unei resetări constituționale: încheierea mandatelor actuale, împărțirea atribuțiilor de numire a judecătorilor între Parlament și președinte și consolidarea garanțiilor împotriva subordonării politice. O astfel de soluție necesită însă un compromis care lipsește cu desăvârșire. Până atunci, Donald Tusk poate reuși să preia controlul fizic asupra clădirii Curții Constituționale, fără a reuși însă să redea încrederea în deciziile pe care aceasta le pronunță. A câștiga controlul asupra sediului este mult mai ușor decât a reabilita o instanță de judecată.
