Netanyahu, între ciocan și nicovală

Nu îmi aduc aminte ca în istoria ultimilor 20 de ani, Israelul să fi trecut printr-o perioadă atât de tumultoasă ca acum. Multă vreme, majoritatea tăcută din Țara Sfântă le-a permis administrațiilor Netanyahu, aproape neîntrerupte din ultimii 18 ani, să erodeze sistemul democratic și să pună în pericol șansele de pace cu palestinienii. Dar apatia pare că s-a terminat odată cu începutul anului, când pentru prima oară în istoria țării, sute de mii de oameni, din toate categoriile sociale, inclusiv rezerviști ai Tzahal, armata israeliană, au ieșit în stradă ca să oprească reforma justiției pe care guvernul Netanyahu o consideră necesară, în timp ce opoziția și majoritatea israelienilor o consideră un pericol pentru instituțiile democratice ale țării.

Este ceva nou și greu de digerat chiar și pentru un politician ca Bibi, maestru în manipulare, de data asta înconjurat însă de figuri extremiste care, sub pulpana popularității lui Netanyahu și a șantajului stabilității la guvernare, avansează proiecte care seamănă discordie într-o zonă care „by default” nu are liniște. Așa că, în fața protestelor din ce în ce mai violente, a tensionării relației cu palestinienii până la cote incandescente, Netanyahu face o jumătate de pas înapoi și amână adoptarea legilor justiției până după Pesah.

Reforma justiției sau subordonarea sistemului?

E bine de știut că Israelul, ca și Marea Britanie sau Canada, are o CONSTITUȚIE CUTUMIARĂ.  Adică, vorbim de practici, uzanțe, precedente și obiceiuri cu privire la constituirea, competența și funcționarea organelor puterii care au forța dreptului. Partea cutumiară este completată de legile speciale care reglementează funcționarea respectivelor organe ale puterii, cum este cazul legii guvernului, adoptată de Knesset deși afară, zeci de mii de oameni cereau opusul. Noua lege a guvernului reduce, de exemplu, numărul de situații în care un guvern și/sau premier ar trebui să demisioneze. O altă lege se referă la funcționarea Curții Supreme din Israel, alta la Comitetul de selecție judiciară. Conform legislației actuale, Comitetul include trei judecători ai Curții Supreme, doi reprezentanți ai Baroului, doi miniștri ai guvernului și doi membri ai Parlamentului, dintre care unul este adesea din opoziție. Pentru a selecta judecătorii de la Curtea Supremă cu majoritatea necesară de șapte, în general, trebuie să se ajungă la un consens între cei cinci profesioniști în drept și patru politicieni.

Guvernul vrea să schimbe această componență a Comitetului oferind reprezentanților și numiților guvernului o majoritate automată în comisie, permițând efectiv guvernului să aleagă judecătorii.

În vizor este și Curtea Supremă, ale cărei prerogative ar urma să fie limitate de guvernul cel mai de dreapta și cel mai conservator din punct de vedere religios din istoria Israelului. Cu alte cuvinte, proiectul vizează restrângerea drastică a capacității Curții de a anula legile adoptate de parlament ( Knesset) pe care le consideră neconstituționale. O asemenea decizie ar lăsa Curtea Supremă fără nicio putere, care altminteri va fi translatată în mâna guvernului. Și iată explicația sloganurilor referitoare la lovitura de stat și a devierii către dictatură a statului evreu.

Asta înseamnă și că majoritatea simplă de 61 de parlamentari din cei 120 din Knessset ar putea amâna decizii judecătorești și ar elimina posibilitatea Curții Supreme de a anula deciziile sau numirile guvernamentale. Dacă legea ar fi trecut și Curtea nu ar mai fi avut această prerogativă atunci, Arieh Deri, unul dintre cei mai controversați miniștri din cabinetul Netanyahu 6 ar fi rămas în funcția de ministru de interne. Netanyahu nu a avut de ales și a trebuit să-l demită pe numărul doi al executivului său în ianuarie după ce Curtea Supremă a invalidat numirea lui Arieh Deri, găsit vinovat de justiție de fraudă fiscală. De fapt, criticii acestei reforme spun că Netanyahu, el însuși cercetat într-un dosar de corupție, se va folosi de toate aceste modificări ca să scape basma curate. Este greu de crezut însă că Netanyahu ar putea sfârși în spatele gratiilor chiar și pentru o singură zi. În fond, bătălia lui Bibi cu justiția care îl acuză de mită, fraudă și abuz de încredere durează de ceva ani. Netanyahu neagă acuzațiile, dar numai instanța va avea ultimul cuvânt.

Alegerile anticipate, o soluție care l-ar ajuta pe Netanyahu să iasă din impas și să-i împace pe rezerviști

E clar că momentul de față l-a aruncat pe Netanyahu într-un blocaj. În joc este cariera lui politică. Este la mijloc între manifestanții care cer în continuu oprirea reformei pentru care îl fac răspunzător și partenerii de coaliție, din ce în ce mai vocali care vor să facă, fiecare, ce au promis că vor face în campanie și chiar mai mult, dacă s-o putea. Se adaugă și ciocnirile din ce în ce mai violente cu palestinienii, atentatele care nu mai fac ca Israelul lui Bibi să fie atât de sigur și, desigur, valurile pe care le face Iranul prin tentaculele pe care le are în regiune (în Siria, unde a ajutat regimul să supraviețuiască cu milițiile șiite pe care le-a mobilizat și direct prin forța sa Quds și în Liban, prin intermediul Hezbollahului). Toate astea se sparg în capul lui Beniamin Netanyahu, care, probabil pentru prima oară de când se află la vârful politicii israeliene, nu își controlează propriul cabinet sută la sută. Se mai adaugă și faptul că presa a vehiculat recent ipoteza că Mossadul i-ar fi ajutat pe manifestanții din Israel. Sursa acestei ipoteze sunt serviciile  americane de informații. Un raport al Pentagonului cu aceste concluzii a ajuns la presa. Ziariștii din Israel susțin însă că este o confuzie pentru că sub conducerea șefului Mossadului, David Barnea, angajații serviciilor secrete cât și cei ai armatei au avut permisiunea de a participa la demonstrații în calitatea lor de cetățeni israelieni. Shin Beth nu a permis acest lucru. Să zicem că documentul scurs la mass media este autentic, totuși cui ar servi apariția acestui document taman acum?

Jerusalem Post susține că are câteva piste care ar demonstra că concluziile americanilor sunt greșite și folosesc fie ca dezinformare, fie pentru a crea confuzie.

Presa israeliană a scris lunile acestea despre criticile virulente ale foștilor șefi ai Mossadului avându-l ca țintă pe Netanyahu. Tamir Pardo i-a cerut demisia în repetate rânduri. Așa că nu e nici un secret pentru nimeni că Netanyahu, prin alianța care îl susține la guvernare, și-a ostilizat o parte a serviciilor. Revenind însă la informațiile care au dat naștere unor dezbateri aprinse ar fi bine să ne gândim cine ar avea interesul ca asemenea ipoteză să fie vehiculată, deși nu s-ar afla în aria de interes a Mossadului?

E tot ce îi mai lipsea acum lui Netanyahu. Cum ar putea ieși din toată această afacere cât de cât neșifonat? Așa cum a făcut-o de atâtea ori, numai că acum e chiar imperios necesar: prin alegeri anticipate. Va lăsa la vale acest guvern încă vreo lună, două, după care coaliția se va rupe. Nu aș fi avansat această ipoteză dacă pe contul de facebook al lui Netanyahu nu ar fi apărut un sondaj care mi-a atras atenția.

La capitolul încredere Bibi are 47 la sută, urmat de Benny Gantz, cu 31 la sută, și pe locul trei Yair Lapid cu 15 procente. Cum arată clasamentul general al partidelor? Formațiunile celor trei lideri în top 3 urmate de partidele religioase și eternul Avigdor Lieberman. Mărunții care au trecut pragul de 3.25  la sută la ultimele alegeri, acum sunt în marja de eroare.  

Până atunci, însă, amânarea reformei în justiție nu face altceva decât să mai dea un respiro guvernului și lui Netanyahu în particular care trebuie să găsească o modalitate de a se reconcilia cu veteranii armatei care amenință că dacă legile vor fi votate în continuare vor refuza să se mai prezinte la unități atunci când li se cere. Și după cum arată stelele Orientului Mijlociu, convocările vor veni.

• Tags:
• Israel