La 22 aprilie, ambasadorii celor 27 de state membre ale UE au convenit să înființeze un grup de lucru ad-hoc însărcinat cu redactarea tratatului de aderare a Muntenegrului la UE, marcând prima dată după mai bine de un deceniu când Uniunea Europeană dă un semnal clar pentru o nouă extindere. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a descris decizia ca fiind o etapă istorică, subliniind faptul că blocul comunitar intră, în sfârșit, în faza demersurilor juridice concrete către următorul val de integrare. Comisarul UE pentru Extindere, Marta Kos, l-a felicitat pe Prim-Ministrul Milojko Spajic, declarând că viitorul Muntenegrului în interiorul UE capătă o formă tot mai tangibilă.
Progresele Muntenegrului justifică acest optimism, deși este nevoie de prudență. Doar în anul 2025 au fost închise provizoriu șase capitole de negociere, cinci dintre ele la conferința de aderare din decembrie, ceea ce a determinat-o pe Marta Kos să remarce că Muntenegru nu a fost niciodată mai aproape de UE. Până în prezent, au fost închise cu titlu provizoriu 14 capitole din totalul de 33. Raportul de Extindere din 2025 menționează Muntenegru, alături de Albania, Moldova și Ucraina, în rândul statelor care au atins un grad avansat al reformelor, iar Comisia a apreciat că Muntenegru este pe drumul cel bun pentru a finaliza negocierile de aderare până la sfârșitul anului 2026, 2028 fiind data țintă pentru aderarea la UE cu drepturi depline.
Din toate țările din Balcanii de Vest, Muntenegru e de ani de zile în poziția de favorită în cursa pentru aderare. În 2027 sunt programate alegeri parlamentare, iar clasa politică de la Podgorica pare să sprijine procesul de aderare; totuși, în realitate, drumul către UE este mult mai sinuos.
Actualul guvern reprezintă el însuși o contradicție în forma sa structurală. Cabinetul își declară ambiția de a finaliza negocierile de aderare până în 2026, ceea ce presupune reforme susținute în sistemul de justiție, în legislația anti-corupție și în zona libertății presei. În același timp, din majoritatea parlamentară care susține guvernul face parte și „Pentru viitorul Muntenegrului”, o coaliție care reunește partide (în special Noua Democrație Sârbă și Partidul Popular Democrat) a căror loialitate ideologică este ferm ancorată la Belgrad, și nu la Bruxelles. Prezența acestora în interiorul executivului și controlul lor asupra unor pârghii instituționale cheie constituie o potențială frână structurală asupra procesului de aderare pe care guvernul îl susține public.
Strategia cetățeniei
Una dintre dovezile cele mai evidente ale acestor direcții opuse a fost campania intensă pentru introducerea cetățeniei duble fără restricții împreună cu Serbia. Această inițiativă s-a intensificat brusc după alegerile parlamentare din 2023, suprapunându-se cu intrarea la guvernare a unor structuri controlate de Belgrad prin „proxy”. Președintele Parlamentului, Andrija Mandic, și liderul Partidului Popular Democrat, Milan Knezevic (care sunt văzuți adesea la principalele mitinguri ale lui Vučić) au fost cei mai vehemenți susținători ai măsurii, promovând-o sub pretextul reunificării familiilor și al reparării nedreptăților istorice față de sârbi.
Aritmetica strategică din spatele acestei narațiuni este însă mai puțin sentimentală. Experții independenți estimează că eliminarea interdicției actuale ar putea extinde registrul electoral al Muntenegrului cu peste 150.000 de noi alegători. Având în vedere că majoritatea cetățenilor sârbi se opun aderării la NATO și sunt divizați în privința sprijinului pentru UE, un influx de o asemenea amploare într-o țară cu populație redusă precum Muntenegru ar schimba direcția strategică a statului fără ca frontierele să se modifice. Este un model pe care Rusia însăși a vrut să îl testeze în Statele Baltice după 1991, însă Moscova nu a avut niciun succes la vremea respectivă din cauza opoziției categorice a guvernelor acelor țări. Comisia Europeană și-a exprimat oficial poziția în septembrie 2024, afirmând clar că Muntenegru trebuie să se abțină de la orice măsură care ar putea submina calea sa strategică spre UE sau securitatea Uniunii.
Capcana „agenților străini”
Solicitarea partidului Noua Democrație Sârbă privind introducerea de urgență a unei Legi a Agenților Străini reprezintă un al doilea front de acțiune. Legea este modelată după legislația rusă care, începând cu 2012, a fost utilizată pentru a reduce la tăcere societatea civilă independentă. Cazul Georgiei este unul elocvent în acest sens: o lege identică a determinat Uniunea Europeană să suspende negocierile de aderare cu Tbilisi. În Ungaria, o lege similară privind protecția suveranității a fost deja contestată la Curtea Internațională de Justiție.
Trimiterea pe care actorii pro-sârbi o fac invariabil la legea americană FARA este doar o manevră de dezinformare și deviere bine cunoscută. Adoptată în 1938 pentru a contracara propaganda nazistă, FARA nu obligă organizațiile societății civile să se înregistreze doar pe baza finanțării externe și nu oferă statului pârghii pentru a sancționa sau dizolva organizații doar pentru simplul fapt că nu sunt de acord cu politicile de stat. Propunerea legislativă a Muntenegrului urmărește exact același lucru. Adoptarea ei ar duce la eliminarea observatorilor instituționali care documentează ingerințele străine, pregătind terenul pentru ca aceste imixtiuni să rămână neîngrădite.
Vectorul cultural-religios
Pe lângă aceste manevre legislative, se poate observa o a doua direcție de influență prin intermediul instituțiilor culturale și al structurilor religioase. ONG-urile orientate către Serbia, finanțate direct de către Direcția Serbiei pentru Cooperarea cu Diaspora și Sârbii din Regiune, au beneficiat de alocări bugetare tot mai mari de la an la an: de la 3.830.000 de dinari în 2022, la 9.630.000 în 2023, ajungând la 9.420.000 în 2024. Toate aceste fonduri au fost direcționate către proiecte ce vizează contestarea identității naționale proprii și a statalității Muntenegrului. Practic, guvernul sârb finanțează o campanie continuă de revizionism istoric în interiorul unui stat care este membru NATO și candidat la aderarea la UE.
Biserica Ortodoxă Sârbă (SPC) reprezintă cea mai vizibilă ramură instituțională a acestui proces. Înaintea alegerilor locale din septembrie 2024 din Kotor și Podgorica, SPC și-a mobilizat întreaga rețea clericală, preoții folosind liturghiile și ceremoniile religioase pentru a influența preferințele electorale. Mitropolitul Metodije Ostojic al eparhiei Budimlje-Niksic, ridicat în rang de către Sfântul Sinod în mai 2025, a coordonat în lunile ce au urmat reabilitarea iconografiei cetnice a „Serbiei Mari”. Procesul a presupus și ridicarea unui monument în onoarea comandantului cetnic Pavle Djurisic lângă Berane, în august 2025, acțiune ce a primit un răspuns instituțional minim din partea sectorului de securitate din Muntenegru. Ulterior, în octombrie 2025, Ostojic a participat la ceremonia de înființare a filialei sârbe a Societății Istorice Ruse, o instituție creată de directorul SVR, Serghei Narîșkin, și condusă de fostul șef al serviciilor de informații sârbe, Aleksandar Vulin.
Exemplul Republicii Moldova
Tacticile folosite pentru destabilizarea Moldovei înaintea alegerilor parlamentare din septembrie 2025 sunt identice cu cele descrise în rechizitoriul Procurorului Special de Stat al Muntenegrului în cazul tentativei de lovitură de stat din 2016: o tabără de antrenament lângă Loznica, în Serbia, prezentată drept destinație de pelerinaj religios, instructori GRU care se roteau la fiecare treizeci de zile, finanțarea rețelelor criminale și un bilanț de 74 de arestări în urma a 250 de percheziții efectuate în peste 100 de locații. Centrul de Criminalistică Digitală a documentat această conexiune chiar la nivel de agenți operativi: Eduard Șișmakov, inculpat în dosarul Muntenegru, a fost vizat de sancțiuni ucrainene în 2024 sub același număr de pașaport pe care l-a utilizat la intrarea în Serbia înaintea alegerilor din 2016 din Muntenegru. Serbia a fost centrul de comandă pentru ambele operațiuni.
În consecință, Rusia și-a oficializat amprenta diplomatică în regiune. Numărul diplomaților ruși din Serbia a crescut de la 54, înainte de invadarea Ucrainei, la 68 până la jumătatea anului 2025, mulți dintre aceștia fiind anterior expulzați din state membre UE în urma agresiunii ruse din 2022. Între 2022 și 2025, aproximativ 200 de ruși au obținut cetățenia sârbă, printre aceștia numărându-se câțiva apropiați ai lui Vladimir Putin. Totodată, numirea de către Moscova a lui Aleksandar Lukasik în funcția de ambasador în Muntenegru (un diplomat care a ocupat funcția de însărcinat cu afaceri la Ambasada Rusiei din Kiev între 2016 și 2022) reprezintă un semnal politic care nu necesită vreo interpretare.
Testul din 2027
Configurația politică ce se prefigurează înaintea alegerilor din 2027 poate fi deja anticipată cu ușurință, iar modul de operare este bine cunoscut: un ecosistem de propagandă prin mass-media pro-sârbă și canale coordonate de social media, mobilizarea religioasă prin intermediul SPC, instrumentalizarea diviziunilor etnice și identitare, propuneri legislative menite să șubrezească influența societății civile și să inunde electoratul cu alegători a căror loialitate aparține altor state, precum și canale de recrutare prin intermediul centrelor patriotice rusești. Operațiunea „Lugansk” a poliției muntenegrene, care a dus la arestarea mai multor persoane suspectate de participare în formațiuni armate străine, a scos la iveală membri ai unor grupări de extremă dreaptă pro-ruse și pro-sârbe active pe teritoriul Muntenegrului.
Incidentul din cartierul Zabjelo din noiembrie 2025, petrecut la Podgorica, unde o simplă încăierare într-o tavernă locală a degenerat rapid în proteste anti-migranți și în formarea așa-ziselor patrule cetățenești, a ilustrat cât de eficient pot fi mobilizate segmentele cele mai radicale ale societății muntenegrene. Întreaga infrastructură clericală și de dezinformare a fost desfășurată într-un interval de timp extrem de scurt. Incidentul de la Podgorica demonstrează că toate mecanismele menite să susțină o operațiune de destabilizare de amploare sunt deja la locul lor și au fost deja testate pe teren.
Cel mai recent raport de progres al Comisiei Europene a subliniat că este necesar ca Muntenegrul să își îmbunătățească reziliența instituțională și să își consolideze capacitatea de a detecta și contracara amenințările hibride. Întrebarea este însă dacă aceia care fac astfel de rapoarte și recomandări înțeleg că eforturile de a îmbunătăți reziliența instituțională sunt blocate tocmai de oameni din interiorul guvernului. Grupul de lucru ad-hoc, însărcinat acum cu redactarea tratatului de aderare, reprezintă cel mai concret semnal instituțional pe care Bruxelles-ul l-a trimis în ultimii ani. Însă cursa contra cronometru către 2028, termenul preconizat pentru aderare, riscă să se lovească frontal de un zid ridicat chiar din interior de către actori conștienți de miza acțiunilor lor și care primesc ordine din alte capitale, nu de la Podgorica.
