Odată cu debarcarea președintelui prorus de la Chișinău, Igor Dodon, România are șansa relansării relațiilor cu Chișinăul dintr-o poziție interesantă de pe care se poate construi inteligent. Însă, pragmatismul trebuie să înlocuiască emoția pentru a așeza lucrurile în matca lor firească. Vremea lirismului trebuie să fie înlocuită cu cea a dezvoltării coerente a relațiilor economice stabile și dezvoltarea infrastructurii din Republica Moldova cu ajutorul României și al UE.
Primii pași au fost deja făcuți. România a mizat deschis pe câștigarea cursei prezidențiale de către Maia Sandu, un politician proeuropean veritabil, iar liderul de la Cotroceni a fost primul șef de stat care a felicitat-o pe Maia Sandu. Cei doi au vorbit încă de pe 16 noiembrie despre o vizită oficială a președintelui Klaus Iohannis la Chișinău, după aproape cinci ani de zile, fapt ce ar consemna un dezgheț la acest nivel.
În acest moment, Bucureștiul trebuie să activeze relația la nivelul administrației prezidențiale. Este adevărat că nu va fi ușor. Moldova este totuși o republică parlamentară, iar prerogativele prezidențiale la Chișinău sunt limitate în comparație cu cele de la București. Astfel, în această fază, Maia Sandu va trebui să devină un președinte-jucător și mai puțin mediator, dacă vrea să-și impună agenda reformistă.
Pentru asta va avea apoi nevoie și de o majoritate parlamentară. Pe datele actuale, acest lucru este dificil. În condițiile în care la Chișinău se cristalizează deja o majoritate informală a Partidului Socialiștilor împreună cu fracțiunea „Pentru Moldova”, o construcție pestriță ce are la bază Partidul Șor, transfugi din Partidul „Pro Moldova” condus de fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu (finul oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc) și alte personaje oportuniste din Parlament din zona de centru-stânga.
Cu toate acestea, spectrul alegerilor anticipate plutește în aer la Chișinău. Este doar o chestiune de timp, iar aici va conta într-o oarecare măsură și implicarea SUA, UE și a României. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al Maiei Sandu are nevoie să câștige viitoarele alegeri parlamentare anticipate la modul în care va putea face o majoritate cu forțele pro-europene veritabile. Este important de asemenea pentru România și cine va rămâne la conducerea PAS. Deși toți pețitorii funcției sunt proeuropeni, nu toți privesc cu aceeași măsură spre România.
Dar până atunci, noul președinte de peste Prut trebuie să ducă și un fel de luptă de gherilă până atunci să pună presiune, chiar și cu instrumentariu limitat pe care îl are, asupra majorității actuale dominată de socialiștii lui Dodon.
România și UE trebuie să o susțină ca prin pârghiile pe care le are să poate duce această nouă bătălie de etapă care nu se anunță deloc ușoară. Elementele ancestrale ale sistemului corupt instalate în aproape trei decenii vor duce o luptă aprigă. Și dacă ar fi să stăm strâmb și să judecăm drept, nici României nu i-ar fi ieșit reforma justiției fără presiunile occidentale și mult-blamatul MCV pe justiție.
De aceea, Sandu trebuie să taie toate capetele hidrei corupției de la Chișinău. Iar lupta nu va fi deloc una ușoară. Reprezentanții acestui sistem putred, care include și organele de justiție și cele de forță, nu vor accepta cedarea puterii. Moscova nu va sta nici ea cu mâinile în sân și va încerca să mențină status quo-ul unui stat „in limbo” prin toate pârghiile pe care încă le deține la Chișinău.
În vria alegerilor pierdute și pentru a recăpăta suportul Rusiei, socialiștii și-au sporit retorica legată de statul limbii ruse în Republica Moldova, pe care o vor oficial ca limbă de comunicare interetnică, și abolirea legii ce interzice propaganda mediatică. Bucureștiul trebuie să fie atent și la noile încercări de inflamare și divizare societală făcute de Dodon și PSRM prin reîncălzirea ciorbei limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică. Dar și asupra modificării Codului Audiovizualului în sensul sporirii spațiului de emisiune pentru programele în limba rusă retransmise de la Moscova și ridicarea restricțiilor asupra conținutului în limba rusă și asupra emisiunilor analitic informative și a celor cu conținut militar.
Cu o prezență extrem de scăzută a media românești în Republica Moldova, Rusia va avea din nou un avantaj incomparabil pe partea mediatică.
România trebuie să abandoneze abordarea simplistă și pe alocuri stângace în această zonă în viitorul apropiat. Ajutorul recent de un sfert de milion de euro alocat presei de limbă română de peste Prut, afară de TVR și Radio Chișinău, este cel puțin hilar în condițiile în care Kremlinul a alocat 1,3 miliarde de euro în 2020 pentru a sprijini presa afiliată. Confruntarea este mai degrabă de natură biblică între un Goliath și un David, unde cu siguranță doar o praștie mediatică nu va face minuni.
Bătălia pentru mințile și inimile oamenilor de peste Prut este la fel de importantă. Deși a investit peste 56 de milioane de euro în ultima decadă în Republica Moldova, România a stat jalnic la capitolul promovării acestor investiții. Până când Bucureștiul nu va înțelege că munca fără promovare este ca o casă terminată pe jumătate, ajutorul românesc în Republica Moldova va fi privit și el cu o jumătate de măsură.
În privința structurilor de forță de la Chișinău, Maia Sandu va trebui să-și asume rolul de șef al Armatei stabilit de Constituție, dar și să împiedice tentativele pe care Dodon și PSRM le pregătesc de aducere a unor instituții de forță, precum Serviciul de Informații și Securitate (SIS), din nou sub control parlamentar. De altfel, Maia Sandu l-a avertizat public pe Dodon să nu încerce astfel de manevre în această perioadă de tranziție a puterii la nivel prezidențial.
Tot pe acest palier securitar, Maia Sandu trebuie să se asigure că militarii moldoveni sunt constant pregătiți și să nu mai permită perioade de „repaus forțat”, așa cum Dodon a încercat în trecut cu militarii moldoveni când le-a fost interzisă participarea la misiuni de antrenament internaționale pe motiv de „neutralitate”. Interoperabilitatea militarilor moldoveni cu cei români și din cadrul Alianței Nord-Atlantice trebuie să continue, iar România trebuie să asigure cadrul de cooperare în acest sens.
O armată nepregătită a Republicii Moldova este doar în beneficiul Moscovei, care încearcă să acrediteze de mulți ani marota potrivit căreia Chișinăul nu are nevoie de o armată puternică și forță de disuasiune, ci doar de neutralitate. Una care ar salva statul de la orice primejdie militară. Nimic mai fals, iar România, ca stat de graniță al UE și NATO, trebuie să se asigure că nu vor exista breșe în acest sens la Chișinău.
România împreună cu UE trebuie să ofere pachete economice Republicii Moldova, dar numai pe aceleași coordonate găsite ca soluție în timpul domniei lui Plahotniuc. Mai precis să meargă să investească în plan local și să nu trimită bani în zona guvernamentală pentru a fi folosiți de cei care nu au agendă reformistă în spiritul Acordului de Asociere UE-Republica Moldova semnat în 2014. Principiul „more for more” trebuie să funcționeze în continuare dinspre periferie spre centru și nu invers.
Bucureștiul trebuie să livreze la Chișinău, în viitorul foarte apropiat, și dozele de vaccin promise din cota sa de la Uniunea Europeană. Situația epidemiologică în Republica Moldova este, de facto, mult mai gravă decât o arată cifrele. Guvernarea Chicu și președintele Dodon au ținut starea epidemiologică într-o logică de campanie și au ascuns gunoiul sub preș de o manieră total iresponsabilă.
Nu în ultimul rând, România și UE trebuie să accelereze semnarea unui contract de furnizare de gaze pentru Republica Moldova. Paradoxal, Chișinăul plătește actualmente cel mai mare preț din Europa la mia de metri cubi de gaz vândut de Gazprom.
Interconectarea Moldovei la sistemul energetic european via România trebuie să fie printre priorități pentru decuplarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, a acestui stat de această puternică pârghie pe care Moscova o deține în continuare și de care se folosește.
În ansamblu, România trebuie să devină un jucător activ la Chișinău și să capaciteze această oportunitate a venirii Maiei Sandu la cârma Republicii Moldova. Primul pas a fost făcut, dar mai este nevoie ca Maia Sandu să aibă și o majoritate parlamentară și un Guvern pentru ca puzzle-ul să fie complet.
România trebuie să fie prezentă cu expertiză și suport financiar pentru ca acest deziderat al reformelor europene să fie implementat cu succes.
Mai este mult până departe, dar depinde cum va fi jucată această oportunitate. În niciun caz nu trebuie tratată partinic, ci mai degrabă ca un proiect de țară pe termen mediu. Un fel de „proiect Snagov” pentru Republica Moldova, fără lirism, cu o minte lucidă, viziune clară și bani mulți investiți cu cap. Vorba americanilor: „There Ain't No Such Thing as a Free Lunch!”.
