Pe măsură ce numărul imigranților în România crește și tot mai mulți români încep să ia contact direct cu lucrătorii din Nepal, Sri Lanka, Bangladesh sau India, în chip de curieri, chelneri sau taximetriști, se înregistrează și o creștere a numărului de manifestări anti-migranți. Acestea pot merge de la atacuri fizice sau verbale – în mediul online sau direct, în spațiul public – până la reacții ale unor politicieni din zona suveranistă, cum e cazul deputatului AUR Dan Tănasă, care le-a cerut propriilor fani să refuze comenzile dacă nu sunt livrate de curieri români.
Ostilitatea în creștere este, cumva, paradoxală, în condițiile în care extremiștii nici măcar nu pot invoca existența unui „pericol” din partea migranților – o explozie a infracționalității sau amenințări/activități teroriste în rândul lor, așa cum s-a întâmplat, în trecut, în alte state membre ale Uniunii Europene (Franța, Belgia, Spania etc.).
În Uniunea Europeană, în ansamblu, situația s-a îmbunătățit mult, iar migrația generează în ultima vreme mai puține incidente spectaculoase sau tensiuni acute, cu atât mai puțin acte teroriste. Cu toate acestea, migrația – mai bine zis, amenințarea migrației ilegale – rămâne o temă predilectă a partidelor populiste/extremiste/suveraniste, iar creșterea popularității acestora determină și politicienii moderați să ia în serios migrația și chiar să ia măsuri menite să o reducă. Nu e deloc lipsit de importanță faptul că a începutul actualului mandat al instituțiilor europene, în 2024, migrația era unul din cele două mari noi subiecte politice, alături de capacitatea de apărare a Europei.
Situația Uniunii Europene și locul României
Publicat pe 11 noiembrie, Raportul European asupra Azilului și Migrației, semnat de Comisia Europeană, a făcut prea puține valuri în media, fiindcă e mai degrabă pozitiv. Cifrele lui evidențiază o îmbunătățire generală a situației din UE în perioada iulie 2024 – iunie 2025, marcând de pildă o scădere de 35% a trecerilor frauduloase ale frontierei externe și o reducere de 21% a cererilor de protecție internațională. În Europa există mai multe rute, sau fluxuri, de migrațiune ilegală: așa-numitele Mediterana (centrală și de est), Africa de vest/Atlantic, Balcanii de Vest și Frontiera estică.
România se situează pe Frontiera estică, dar are numai date ușor crescute privind migrația ilegală pe acest flux, mai ales referitoare la ucraineni, în timp ce statele recunoscute de raportul anual al Comisiei ca având presiune migraționistă sunt Italia, Spania, Grecia și Cipru. Italia și Spania, de exemplu, au gestionat peste 80% din cele 97.000 de persoane debarcate în UE în urma operațiunilor de căutare și salvare. Italia a avut 85.000 de cereri de azil, iar Spania, 88.000, în prima jumătate a lui 2024. Prin comparație, România a avut doar 10.200 de cereri de protecție internațională, majoritatea din Bangladesh, Siria și Pakistan, iar datele raportului spun că anterior numai 16% dintre acestea fuseseră recunoscute. Raportul Comisiei înregistrează o creștere a trecerilor de graniță ilegale (13.977 față de 10.779) în nord-estul țării, iar date ale Poliției de Frontieră române arată că e vorba mai ales de cetățeni ucraineni, în contextul conflictului din țara vecină.
Migrația e însă de mai multe feluri, legală, parțial legală și ilegală, economică sau dictată de catastrofe politice sau umanitare. La capitolul migranți „legali”, un studiu al Consiliului Economic și Social publicat la finalul lui noiembrie înregistrează la noi 136.000 de permise de ședere în scopul angajării. Migranții nu sunt neapărat acolo unde îi vedem (pe biciclete, la stop), ci în construcții (aproape 42.000) sau industria prelucrătoare (40.000). În HoReCa, ei constituie, totuși, aproape 13% din sectorul angajaților (27.000).
Cifrele României încep să devină semnificative, dar Germania, de exemplu, țara căutată de cei mai mulți migranți, are o populație străină de 14,1 milioane de locuitori. Adică de peste o sută de ori mai mulți imigranți decât România, la o populație de numai 4,4 ori mai mare.
România are nevoie de migranți pentru a-și acoperi deficitul de forță de muncă
Dacă românii s-ar conforma în bloc ideilor patriotice ale lui Dan Tănasă, e foarte ușor de imaginat ce s-ar întâmpla: curierii s-ar împuțina, firmele de curierat ar intra în dificultăți, iar ei ar rămâne fără burgeri, atât de la sri-lankezi, cât și de la alți români. De altfel, ideea lui Dan Tănasă a fost catalogată ca fiind una de inspirație putinistă, aplicată deja la Sankt Petersburg, unde lucrurile nu s-au terminat tocmai bine pentru rușii mai mult sau mai puțin puși pe patriotism.
Impresia că migranții cu permis de muncă ar lua joburile românilor este iluzorie, chiar mai populistă decât în alte țări europene, fiindcă, conform unui studiu din 2024 al unei companii de resurse umane, România are un necesar de forță de muncă străină de nu mai puțin de 300.000 de lucrători. Studiul înregistrează peste 38.000 de locuri vacante numai în serviciile de curierat, iar autoritățile au stabilit doar o cotă de 100.000 de permise de muncă pentru străini în 2025, deși diferiți factori economici au cerut creșterea la 140.000. Situația e confirmată implicit de alte cifre, ca ale eJobs, care includ 220.000 de noi anunțuri de locuri de muncă numai până la jumătatea lui noiembrie 2025, în decursul acestui an.
Motivele pentru cele de mai sus sunt cunoscute. România „îmbătrânește”, la fel ca toate țările europene, iar forța de muncă se diminuează în favoarea pensionarilor. Spre deosebire de alte țări europene, însă, din România au emigrat, de la căderea comunismului, peste 4.000.000 de cetățeni, ceea ce a dus la o scădere semnificativă de forță economică. Necesarul din domeniile ocupate de sri-lankezi sau nepalezi poate fi foarte greu asigurat intern, cât timp astfel de joburi sunt mai bine plătite în alte țări UE, iar românii s-au dus deja spre ele de ani de zile, peste graniță, cu succes. În consecință, România are o nevoie acută de curieri, chelneri, betoniști și textiliști din afara UE, iar cifrele de salarizare pe întreaga Uniune Europeană confirmă că țara noastră nu e o destinație foarte atractivă. Totuși, aportul de resurse umane din afara UE e o condiție esențială pentru revitalizarea și creșterea economiei autohtone.
Toate aceste cifre și realități se referă la migrația economică, legală. Ea nu poate fi decât un fenomen economic pozitiv, în principiu, dacă migranții legali nu devin ilegali din cauze ca birocrația sau înșelăciunile.
„Balșoi turist, balșoi tankist!”: România riscă să devină, în viitor, ținta unui atac hibrid cu migranți
Datele autorităților românești referitoare la incidente legate de migranți sunt mai degrabă anecdotice, iar situațiile negative, izolate și incomparabile cu atentatele cărora le-au fost victime mai multe state occidentale sau lucruri ca împușcăturile care sunt la ordinea zilei în cartierul bruxellez Anderlecht. În România există totuși un risc real, sugerat de raportul deja citat al Comisiei Europene. Pe vremea Războiului Rece, exista, cu privire la KGB, un aforism: „balșoi turist, balșoi tankist” („mare turist, mare tanchist”). El are legătură cu ceea ce se poate petrece în zona de nord-est a graniței românești, totodată frontiera estică a Uniunii Europene. E vorba de așa-numitele acțiuni hibride de „instrumentalizare” a migrației cărora le-au fost deja victime Polonia, Finlanda și Țările Baltice, bazate mai ales pe intrarea ilegală – sau nu – a unor migranți din Belarus. Aceste tactici rămân „o amenințare serioasă de migrație și securitate, care se adaugă incidentelor violente ocazionale și tentativelor de trecere a frontierei”, afirmă raportul.
România nu are granițe cu Belarusul sau Rusia și nici, în momentul de față, un aflux vizibil de migranți din aceste țări, dar e de dorit ca serviciile secrete și autoritățile de frontieră să conspecteze cu grijă raportul Comisiei Europene, cât timp condițiile politice se pot schimba, dar nu și situarea geografică.
Soluțiile Europei și problema României
Raportul asupra Azilului și Migrației conține o serie întreagă de măsuri în curs de implementare sau care vor fi implementate în curând în privința granițelor externe ale UE. E vorba de proceduri obligatorii de screening la intrare, scăderea vârstei de colectare a datelor personale de la 14 la 6 ani, creșterea vitezei în procedurile de azil și returnare și modernizarea Eurodac, baza de date „dactilometrică” a migrației. Lor li se adaugă o așa-numită „Rezervă [Pool] de Solidaritate Europeană”, mecanism care urmărește o repartizare mai justă a efortului statelor-membre legat de migrație, în favoarea unor țări expuse fenomenului, fie prin contribuții financiare, fie prin relocare în alte state UE, fie prin sprijin logistic. Digitalizarea frontierelor va continua și ea (explicație parțială pentru noile cărți de identitate românești, printre altele), la fel ca alte măsuri. Astfel de prevederi fac parte din noul Pact Privind Migrația și Azilul, adoptat în 2024, care va începe să-și facă efectele din plin în 2026.
Abstracte, așa cum sunt, astfel de măsuri sunt însoțite de finanțări substanțiale și cooperare continentală și vizează rezolvarea mai multor probleme în același timp. Una dintre cele care privesc mai tare România se referă la piedicile birocratice din calea migranților legali, o problemă care afectează în general continentul, dar e mai nouă în România. Relatările din presă, referitoare la faptul că migranții pot ajunge în UE deja datori cu mii de euro față de cei care-i aduc, pot fi apoi înșelați de angajatorii autohtoni, se pot poticni în permise de muncă și așa mai departe sunt convingătoare. Desigur, în astfel de situații, tentația infracțiunilor e mai mare și migrația capătă conotațiile pe care le acuză populiștii.
Din cele de mai sus reiese destul de clar că Uniunea Europeană și-a asumat instituțional problematica migrației, așa cum anunțase, politic, în 2024. Cât de bine vor rezolva toate măsurile menționate problemele migrației, fie că e vorba de cea economică, fie că e vorba de cereri de azil, rămâne de văzut în anii următori.
În orice caz, România trece printr-o schimbare accelerată în materie de migrație. Cifrele referitoare la plecări scad în ultimii ani și, din fostă țară de exod, România devine o poartă de intrare în UE, atrăgătoare deocamdată pentru migranții fără calificări înalte. În general, am ajuns să exportăm emigranți și să importăm imigranți, uneori ca simplă stație intermediară în traseul celor veniți din afara UE. Provocările birocratice și de mentalități sunt substanțiale, iar asta, pe un continent care trece și el printr-o transformare importantă, fiindcă trebuie să se securizeze din ce în ce mai mult contra acțiunilor hibride și a terorismului, dar, în același timp, trebuie să netezească drumul nou-veniților dornici de integrare prin politici mai atente și mai eficiente decât până acum. Dacă cele două tendințe nu se vor concretiza, România riscă să fi ajuns în Spațiul Schengen la spartul târgului.
