Planul Trump de pace întâmpină deja primele dificultăți în Gaza. Deocamdată, armistițiul rezistă, dar și dacă se va reuși stabilizarea enclavei, atingerea păcii în Orient rămâne eluzivă întrucât planul nu garantează formarea unui viitor stat palestinian.
Primele probleme ale armistițiului: întârzieri în predarea trupurilor ostaticilor, încălcări ale încetării focului, preluarea controlului Gazei de către Hamas
S-au scurs zece zile de la armistițiul încheiat de Israel și Hamas, prima fază a planului în 20 de puncte al lui Donald Trump. Momentul a fost sărbătorit cu surle și trâmbițe la Sharm El Sheik, în Egipt, în cadrul unei conferințe pentru pacea în Orientul Mijlociu de la care nu au lipsit lideri europeni și cei din țările arabe care, am aflat de la Donald Trump, au pus umărul la convingerea Hamas să accepte termenii armistițiului.
În prima fază au fost eliberați ostaticii încă în viață, dar atunci când s-a trecut la trupurile neînsuflețite, 28, au apărut și problemele, cu întârzieri pentru care Hamas a invocat diferite motive, inclusiv că nu are ustensilele necesare dezgropării lor. La ora a care scriu, doar 12 au ajuns în statul evreu și au fost identificate.
Este primul pilon care se clatină în arhitectura acestui plan gândit de Donald Trump. Se adaugă acuzele, din ce în ce mai dese, și de o parte și de alta, privind încălcarea armistițiului. Duminică dimineață Israelul a lansat atacuri aeriene asupra Gaza, acesta fiind primul test major al armistițiului cu Hamas. Israelul a declarat că Hamas a comis „o încălcare flagrantă a acordului de încetare a focului” prin atacuri asupra forțelor sale în zona Rafah. Hamas și-a reafirmat angajamentul față de armistițiu și a declarat că nu are cunoștință de nicio ciocnire. Un oficial de rang înalt a acuzat Israelul că lucrează la „fabricarea de pretexte subțiri” pentru propriile acțiuni. Forțele de Apărare ale Israelului au declarat într-un comunicat că au început atacuri în jurul orașului Rafah „pentru a elimina amenințarea” reprezentată de militanți și „a demonta puțurile de tunel și structurile militare folosite pentru activități teroriste”. Israelul a declarat că acționează „în conformitate cu acordul de încetare a focului”, acuzând militanții că au tras o rachetă antitanc și focuri de armă asupra trupelor IDF din zonă.
La asta se adaugă și execuțiile publice ale Hamas care îi elimină pe „colaboratori” și faptul că declară că rămâne singura autoritate vizibilă în Gaza, ceea ce are implicații uriașe pentru planul de pace al lui Trump, în condițiile în care Israelul a spus fără echivoc că vrea ca Hamas să fie dezarmată și să renunțe la orice rol în viitorul enclavei.
De ce planul Trump nu poate fi văzut ca un plan de pace în Orientul Mijlociu
Discursurile triumfaliste rostite de Donald Trump atât în Knesset, parlamentul israelian, cât și la Sharm El Sheik, descriu pacea în regiune ca un fapt împlinit. Dar pacea e departe, pentru că de pacea în Orientul Mijlociu depinde de reglarea problemei palestiniene. Aceasta a stat la baza războaielor arabo-israeliene, tot ea a fost invocată de Iran atunci când ayatollahii au decis să adopte o politică virulent anti-israeliană, ea blochează oficializarea relațiilor dintre Arabia Saudită, cel mai important dintre liderii informali ai lumii arabe, și Israel.
Nu contestă nimeni rolul jucat de președintele american în eliberarea ostaticilor și ajungerea la acest armistițiu, însă din planul de pace al lui Donald Trump lipsește tocmai soluția-cheie a unei posibile păci în regiune: crearea unui stat palestinian. Acesta este, într-adevăr, menționat în punctul 19 din cele 20 ale planului Trump, dar formularea este prea ambiguă ca să poată fi văzută drept o garantare/asumare a idee de stat palestinian: „În timp ce reamenajarea Gazei avansează și atunci când programul de reformă al Autorității Palestiniene este pus în aplicare cu fidelitate, este posibil să fie în sfârșit create condițiile pentru o cale credibilă către autodeterminarea și statul palestinian, pe care le recunoaștem ca fiind aspirația poporului palestinian.”
Planul Trump nu este o foaie de parcurs către pacea în Orientul Mijlociu, este doar un plan, punctual, pentru Gaza. Și din acest motiv nu poate fi extins și la Cisiordania. Problemele acesteia au trecut, cumva, în plan secund din cauza brutalității războiului din Gaza, dar și acolo situația s-a agravat semnificativ în ultimii ani. Violențele se intensificaseră sensibil cu luni de zile înainte de atacul Hamas asupra Israelului, și au continuat și de-a lungul ultimilor doi ani. Agresivitatea coloniștilor evrei a atins noi niveluri, la nivel politic nu doar extrema dreaptă, ci și dreapta israeliană a cerut anexarea regiunii, iar construcția și planificarea de noi colonii continuă – or problema coloniilor este una dintre cele care au blocat și procesul Oslo, împreună cu dreptul de întoarcere și cu statutul Ierusalimului.
Când se discută cu adevărat despre pacea din Orientul Mijlociu, situația revine, iar și iar în același punct mort pentru că niciuna din părți nu e dispusă la un compromis în privința chestiunilor fundamentale. Israelienii pentru siguranță și securitate, palestinienii pentru libertate și autodeterminare. Iar acestea sunt pozițiile celor care ar putea fi dispuși să negocieze, nu a extremiștilor. Cei evrei nu ascund că își doresc un Israel Mare, biblic, care să includă cel puțin teritoriile palestiniene, Cisiordania și Gaza. În ceea ce-i privește pe extremiștii palestinieni, întreaga lor rațiune de a fi este aceea de a se lupta cu Israelul, iar obiectivul final este distrugerea Israelului. Hamas a recunoscut-o explicit până acum câțiva ani, când a spus că ar accepta și granițele din 1967. Același Hamas refuză chiar și acum să vorbească de pace definitivă, preferând armistiții de câțiva ani – strategie care se potrivește perfect ideologiei jihadului, care spune că nu se poate face pace cu necredincioșii, dar pot avea loc armistiții în așteptarea unor momente mai prielnice sau pentru refacerea forțelor.
Pacea în Orientul Mijlociu nu poate fi impusă din exterior, iar din interior va fi întotdeauna blocată de o guvernare tip Netanyahu
Pacea în Orientul Mijlociu nu poate fi impusă din afară. Ea va veni când cel puțin 51 a sută din israelieni vor fi convinși să fie pentru soluția două state. Și drumul acesta, spuneam, nu poate trece nici pe la Washington, Londra sau Paris, ci prin Tel Aviv, Ierusalim, Ramallah altfel spus, prin fiecare oraș israelian și palestinian.
Indiferent de vorbele frumos meșteșugite rostite de Donald Trump la adresa lui Benjamin Netanyahu, oricât de dornici ar fi amândoi să pună în practică planul cu 20 de puncte. Totul este sortit eșecului de la bun început pentru că tocmai soluția a fost ștearsă: două state. Și nu e nici un dubiu atunci când Israelul a autorizat construirea unui cartier în Cisiordania, controversatul proiect E 1. Litera E din E1 înseamnă „est”. Zona este formată din câteva dealuri sterpe situate direct la est de extinderea urbană a Ierusalimului, marcând începutul Deșertului Iudeii, ultima fâșie de teren disponibilă care poate fi dezvoltată, adiacentă capitalei Israelului. Planul nu e nou. A fost aprobat acum 3 decenii, când prim ministru era Ytzak Rabin, dar administrațiile democrate și republicane care s-au succedat la Washington s-au opus vehement. Acum, Donald Trump a rupt această opoziție și extrema dreaptă din cabinetul Netanyahu 6 a sărbătorit momentul aproape neobservat pe fondul războiului din Gaza. Când miniștrii ca Bezazel Smotrich sau Itamar Ben Gvir cer ocupație permanentă și anexarea Cisiordaniei ei impun o imagine de neapărat întregii națiuni chiar dacă aproape 10 la sută din ea o și aprobă. Dar tot ce spun și fac extremiștii, cooptați de Netanyahu în coaliție pentru a putea guverna, ține prima pagina a ziarelor din întreaga lume și asta nu va face decât să izoleze și mai mult statul evreu. Iată de ce, acesta ar fi un prim motiv pentru care premierul israelian ar trebui să facă un pas în spate.
Donald Trump a vorbit în parlamentul israelian de un pol economic înfloritor, ca un tranzacționist asumat, își dorește o structură comercială puternică prin care să curgă mierea și laptele din toate sensurile. Dar o pace adevărată înseamnă o strategie. O pace adevărată înseamnă încredere reciprocă între israelieni și palestinieni. O pace adevărată înseamnă ca palestinienii să înțeleagă că singurul stat care poate face ca suveranitatea palestiniană să fie reală e Israelul. O pace adevărată înseamnă israelienii înțeleg că un stat palestinian ar putea fi garantul pentru securitatea și viitorul lor.
