Amenințarea unei noi ofensive turcești în nordul Siriei - o perspectivă de la Mardin

Amenințarea unei noi ofensive turcești în nordul Siriei - o perspectivă de la Mardin
© EPA-EFE/STR   |   Președintele turc Recep Tayyip Erdogan își salută susținătorii înainte de a se adresa membrilor Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), la guvernare, la reuniunea grupului formațiunii din parlamentul din Ankara, Turcia, 16 octombrie 2019.

Turcia amenință cu o nouă ofensivă în Siria invocând pericolul terorismului kurd. Acest pericol pare a fi unul redus în apropierea graniței kurdo-siriene, la Mardin, ceea ce confirmă analizele experților potrivit cărora regimul Erdoğan încearcă, de fapt, să abată atenția de la criza economică cu care se confruntă.

Recep Tayyip Erdoğan amenință cu intervenția în Siria pentru a abate atenția de la problemele economice ale Turciei

Printre subiectele dominante pe agenda politică internațională de astăzi se află și amenințarea Președintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, cu un nou atac în nord-vestul Siriei. Motivul oficial este amenințarea la adresa Turciei reprezentată de către ceea ce Ankara vede drept „teroriștii kurzi” din regiune, mai precis milițiile kurde denumite Unitățile de Protecție Populară (Yekîneyên Parastina Gel, YPG). Legătura acestor miliții cu PKK este cvasi-cunoscută dar YPG a reprezentat și principala forță de rezistență în câmpul de luptă din nordul Siriei împotriva Statului Islamic, benificiind de susținerea Washington-ului.

Operațiunea cu care amenință Erdoğan ar fi a patra de acest gen în ultimii șase ani, după cele din 2016, 2018 și 2019. Acelea au fost folosite de către regimul de la Ankara în contextele electorale din anii respectivi dar și pentru a instala zeci de baze militare în nordul statului vecin, pe o porțiune importantă din frontiera turco-siriană. Conform chiar declarațiilor președintelui turc, țintele principale sunt acum Manbij și Tell Rifaat care, dacă operațiunea va avea loc, ar trebui să fie puse sub controlul milițiilor jihadiste pro-turcești deși populația din zonă este majoritar kurdă. Iar operațiunea ar însemna confruntarea la Manbij cu YPG și aliații lor iar la Tell Rifaat cu forțele Damascului și Rusiei. O vulnerabilitate importantă a acestui plan este și că o amenințare directă din partea kurzilor sirieni la adresa Turciei este dificil de dovedit. YPG a folosit foarte rar pozițiile sale pentru a lansa atacuri spre această țară și a făcut-o în general ca răspuns la bombardamente de artilerie venite de pe teritoriul turcesc.

Analiști cu experiență în acest subiect conchid, prin urmare, că amenințarea Ankarei trebuie înțeleasă ca parte a strategiei regimului de a reactiva teme militarist-naționaliste, pentru a minimaliza incapacitatea sa de a rezolva problemele reale ale țării: criza economică și financiară fără precedent, marcată de o creștere accelerată a inflației și a deficitelor. În aceste condiții, regimul lui Erdoğan alege să acționeze în nordul Siriei chiar și împotriva intereselor altor actori importanți, precum SUA, Rusia, ori Iran. Mai alege și să inflameze la un nivel fără precedent relația cu Grecia sau să se opună includerii Suediei și Finlandei în NATO, dorind astfel să consolideze baza de susținere naționalistă și anti-occidentală din electoratul turc. În aceeași logică, Ankara subminează poziția aliaților săi occidentali prin refuzul insistent de a se alinia la sancțiunile internaționale împotriva Rusiei, unele surse indicând că ar fi pregătită mai degrabă să acomodeze pe teritoriul său firme rusești importante, inclusiv Gazprom, când acestea vor părăsi Europa.

O a patra operațiune militară turcească în nord-vestul Siriei pare a fi deci gândită pentru a consolida de fapt controlul Ankarei în Siria și sprijinul importantului segment naționalist și anti-occidental al electoratului turc pentru regimul actual. Perspectiva aceasta, împărtășită de mulți alți analiști cu experiență, mi-a fost confirmată de ceea ce am trăit în cele cinci zile petrecute la mijlocul lunii iunie în zona Mardin, la doar douăzeci de kilometri de frontiera turco-siriană.

Mardin, Tur Abdin - liniște înainte de furtună în câmpia mesopotamiană

Mardin și regiunea în care este situat, Tur Abdin, erau cândva extrem de cosmopolite. Populația includea creștini armeni și siriaci (süryani, populație care se consideră descendentă din asirienii antici), evrei, musulmani sunni hanefi și sufi (kurzi, arabi, turci), yazidi, alevi și multe alte identități etno-religioase. Se vorbeau multe limbi, printre care armeana, neo-aramaica süryanice și ebraica, un dialect arab specific regiunii, kurda kurmangi și alte dialecte kurde, turca etc. Platoul Tur Abdin este și lăcașul istoric, de peste 14 secole, al creștinilor siriaci, unde încă pot fi vizitate legendarele lor mănăstiri, Mor Gabriel și Mor Hananyo (Deyrul Zafaran).

Masacrele din regiune în ultimii ani ai Imperiului Otoman au dus la dispariția populațiilor armene și evreiești dar au rămas kurzii majoritari, arabii și siriacii süryani care păstrează tradiția diversității culturale alături de turci. Am întâlnit mulți localnici, din toate generațiile, care sunt fluenți în cel puțin 3-4 limbi locale, plus limba turcă oficială. O fată care lucrează la hotelul unde am fost cazat mi-a mărturisit în limba turcă, cu un accent arab pronunțat, că îi plac foarte mult „graiurile”, ea vorbind deja șase dialecte locale și plănuind să învețe și altele. Am fost și în satul Savur (Dereiçi/Kıllıt), de unde războiul terorist al PKK împotriva statului turc, început în 1984 și intensificat în anii 1990, a alungat mare parte din populație, mai ales creștini süryani. Casele părăsite și biserica Mor Yuhanun sunt mărturii dureroase. Un localnic pe nume Sami ne-a deschis biserica de care se îngrijește deși nu mai sunt enoriași. El și mama lui vorbesc nativ neo-aramaica dar limba aceasta este pe cale de dispariție pentru că majoritatea celorlalți vorbitori nativi au fugit de război, mai ales spre Europa occidentală. Cei doi recurg la turcă, araba mardineză și la unele cuvinte în dialectul kurd kurmangi pentru a conviețui cu ceilalți locuitori din zonă.

Atmosfera era însă pașnică și aceeași impresie am avut-o și la Mardin. Oamenii conversează uzual în limbile și dialectele pomenite aici și sunt foarte binevoitori cu turiștii, nu foarte numeroși din cauza problemelor economice cu care se confruntă întreaga țară. Războiul civil din Siria și dezastrul produs de Statul Islamic la doar câțiva zeci de kilometri spre sud au lăsat urme, dar localnicii își văd de viața lor. Pe plan politic, însă, regimul de la Ankara a dat o lovitură dură democrației locale atunci când l-a demis pe primarul ales al Mardinului, experimentatul politician kurd Akmet Türk, sub acuzația de „sprijin acordat organizației teroriste” pentru că a participat la funeraliile unui luptător YPG. Türk a fost achitat în acest caz în februarie 2020 dar nu i s-a mai permis să reocupe funcția de primar care a rămas în mâinile guvernatorului (vali, prefect) de Mardin, numit de Președintele Erdoğan. A fost o a doua astfel de experiență pentru Akmet Türk, al cărui prim mandat de primar, câștigat la alegerile locale din 2014, a fost și el întrerupt ca urmare a arestării sale, în noiembrie 2016, sub „acuzații de terorism”. Deși a fost eliberat în februarie 2017, ca și în 2020, Türk nu a fost reinstalat în funcția de primar, rămasă sub controlul guvernatorului districtului, numit de președintele Erdoğan.

Politica Turciei față de kurzi, dictată de interesele regimului Erdoğan

Cât am fost la Mardin, am purtat conversații cu localnici din toate straturile sociale și din aproape toate comunitățile identitare. Nu evită subiecte sensibile din punct de vedere politic dar solicită ca numele să nu le fie publicate în materiale pentru media. Acest lucru trebuie înțeles și respectat. După primele alegeri generale din iunie 2015, când regimul actual pierduse majoritatea în Parlament, conflictul dintre statul turc și PKK a fost reaprins. Amendamentele constituționale ulterioare și trecerea, din ianuarie 2018, la regimul prezidențial de guvernământ au adus forțele armate, poliția și justiția sub controlul direct al cancelariei Prezidențiale. Orice este interpretat la acele niveluri drept act terorist sau de sprijinire a terorismului duce inevitabil la închisoare. Zilnic avem știri despre oameni arestați sub acuzații de colaborare cu „organizația teroristă”, inclusiv jurnaliști și politicieni, mai ales kurzi. Chiar și un dans tradițional kurd, halay, a fost tratat de către conducerea unei universități de la Izmir drept un „act provocator”. Asta pentru că studenții care dansau protestau de fapt astfel împotriva atacului de acum ceva vreme al unui grup ultra-naționalist asupra unor alți studenți care dansaseră halay la o universitate din Antalya.

Trebuie adăugat detaliul că aproape 50 de primari kurzi din sud-estul Anatoliei au fost suspendați și, la fel ca în cazul Ahmet Türk, atribuțiile lor au fost preluate de administratori provizorii (kayyum) numiți de atot-puternica Președenție de la Ankara. Acei primari, aleși de populația locală în 2019, sunt fie închiși deja sau sub investigație judiciară, alături de alte zeci de politicieni și jurnaliști kurzi, toți acuzați de colaborare, în diferite feluri, cu „organizația teroristă” sau cu orgizații afiliate acesteia. Eufemismul este necasar pentru că autoritățile de la Ankara se feresc în general să numească PKK-ul și nici nu recunosc oficial, în documente legale, existența minorității kurde.

Problema centrală aici, mai ales din perspectiva statelor unde justiția și independența ei sunt non-negociabile, este că Turcia folosește dintotdeauna definiții vagi pentru terorism. Această strategie, deși condamnată de Uniunea Europeană, Consiliul Europei și alte ogranizații și state, permite de decenii regimurilor de la Ankara, oricare ar fi ele, să extindă indefinit efectele legislației și politicilor anti-terorism. Aceste sunt aplicate la orice act sau organizație percepută drept ostile de către regimurile respective.

În cazul actualului regim, politica față de kurzi a fost inițial una prietenoasă fără precedent, concretizându-se prin procesul de pace din perioada 2009-2015 și anumite drepturi câștigate de minoritate. Evoluția pozitivă s-a dovedit a fi însă radical reversibilă. În martie 2015, când liderul partidului pro-kurd HDP, Selahattin Demirtaș, a declarat răspicat că el și partidul său nu susțin planurile lui Erdoğan privind sistemul de guvernământ prezidențial, implementat trei ani mai târziu, se marca de fapt începutul ostilității regimului față de kurzi și kurdism. Procesul de pace a fost întrerupt, reformele practic anulate, iar conflictul cu PKK s-a reluat. Doar un an mai târziu, în 2016, avea loc prima operațiune militară turcească împotriva milițiilor kurde din nordul Siriei, YPG, tratate ca ramură siriană a PKK.

Înverșunarea regimului a depășit acum limitele regionale ale acestei confruntări, extinzându-se și în sfera NATO unde opoziția Ankarei față de accederea în organizație a Finlandei și Suediei este motivată oficial și de ceea ce regimul turc percepe drept sprijin acordat de către aceste țări milițiilor YPG. Practic, Ankara dorește ca cele două state scandinave să renunțe la principiile lor democratice, cu o mare tradiție, și să adopte evazivele interpretări și practici turcești privind terorismul. Presa pro-guvernamentală de la Ankara, dominantă în peisajul media național, insistă asupra activităților intense ale milițiilor YPG care, de exemplu, operează o vastă rețea de tuneluri în jurul localității Tell Rifaat. Aceleași materiale de presă omit însă să spună că acele tuneluri servesc în confruntarea cu milițiile jihadiste rebele din zonă, mai mult sau mai puțin coordonate de Ankara împotriva kurzilor și regimului de la Damasc. Toate acestea în vreme ce în regiunea Mardin și Tur Abdin, la frontiera turco-siriană, nu se înregistrează și nu am fost martor la niciun atac terorist pe sau către teritorul suveran al Turciei.

Vor ataca sau nu turcii? De ce ne-ar interesa?

Dacă va avea loc, un al patrulea atac turcesc în nordul Siriei este perceput a servi interesele regimului de la Ankara care, incapabil să rezolve problemele social-economice grave, apelează la cartea militarismului naționalist pentru a păstra șanse la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale din iunie 2023. Sondajele actuale nu încurajează un astfel de optimism dar miza este mare. În 2023 se va celebra și centenarul Republicii iar regimul actual are doar două alternative. Va celebra centenarul la putere sau, dacă pierde toate cele trei alegeri, va trebui să dea socoteală pentru ceea ce opoziția consideră drept grave încălcări ale legilor și ale intereselor naționale în ultimele două decade.

Un nou atac ar reprezenta astfel un alt episod în răfuiala regimului de la Ankara cu kurzii și kurdismul care au susținut procesul de pace cu statul turc dar s-au împotrivit de-a lungul ultimilor ani autoritarismului. Atacul ar trebui însă să fie facilitat de către Moscova și Washington care controlează spațiul aerian în regiune. Rușii și americanii pot tolera o acțiune limitată Ankarei, de sprijinul căreia au nevoie în contextul războiului din Ucraina. Iar stabilirea controlului turcesc în Tell Rifaat și Manbij nu ar afecta spațiul de interes rusesc în nord-vestul Siriei și cel american în nord-est. Dar extinderea controlului teritorial turcesc incomodează vizibil Iranul care devine din ce în ce mai fățiș iritat, mai ales pentru că localități cu populație predominant șiia din vecinătatea Tell Rifaat ar deveni extrem de vulnerabile. În plus, este în joc suveranitatea teritorială a Damascului pe termen lung.

Dar victima principală a unui al patrulea atac turcesc ar fi stabilitatea în regiune, chestiune asupra căreia atrag atenția și comunicatele oficiale venite dinspre Washington, Moscova, Damasc sau Teheran. După cum am putut constata la fața locului, este un colț de lume relativ sărac dar pașnic. Oamenii de la Mardin și din regiune, la frontiera turco-siriană, nu vorbesc despre atacuri dinspre Siria, ci despre cât sunt de afectați de politicile Ankarei care au dus la o criză economică fără precedent și la eșecul procesului de pace turco-kurd. Aceleași politici, ostile mai ales față de kurzi, s-au extins după 2016 și în teritoriile siriene controlate de Ankara. Probabil că Turcia va aplica în zona vizată de cel de-al patrulea atac aceeași strategie ca în alte părți pe care le controlează deja în nordul Siriei: încredințarea securității locale unor miliții sunite și construcția de facilități pentru acomodarea refugiaților, în mod special sirieni arabi suni, deși kurzii sunt dominanți în regiune. Vor continua astfel conflictele locale precum și presiunile din partea guvernului de la Damasc, dornic să recâștige drepturile suverane pe întregul teritoriu sirian. Asta va duce, foarte probabil, la tensiuni între Turcia, Siria și sprijinitorii principali ai regimului Assad, adică Rusia și Iran. Rămâne de văzut cât de mult vor alege să se implice Statele Unite.

În ansamblu, scenariul acesta nu poate aduce decât noi inginerii identitare în zonă și la prelungirea stării conflictuale. Adică, menținerea amenințării unor noi valuri de refugiați care, ca întotdeauna, vor alege să părăsească „paradisul” islamic în speranța unei vieți normale în Europa sau în America. Dacă un al patrulea atac turcesc va fi evitat, oameni vor continua să trăiască o viață precară la Mardin, în Tur Abdin, la Tell Rifaat, Manbij și în alte părți din nordul Siriei unde predominanți rămân kurzii.  Dar măcar vor putea spera că va fi pace.

Alte opinii
Op-ed: La un pas de libertate

Op-ed: La un pas de libertate

De săptămâni întregi, Serbia e zguduită de proteste studențești, declanșate de tragedia de la Novi Sad. Pornite ca reacție la corupția endemică, protestele s-au transformat într-o mișcare națională care militează pentru reforme sistemice profunde.

Criza Groenlandei, un cadou pentru China și Rusia

Criza Groenlandei, un cadou pentru China și Rusia

Criza Groenlandei amenință solidaritatea în cadrul NATO și poate duce, indirect, la validarea agendelor expansioniste ale autocrațiilor. Este motivul pentru care e imperativ un compromis convenabil tuturor.

Preluarea Fâșiei Gaza de către SUA, o propunere sortită eșecului

Preluarea Fâșiei Gaza de către SUA, o propunere sortită eșecului

Donald Trump a spus că SUA ar putea prelua Gaza după ce pleacă palestinienii de acolo. Nimeni din Orientul Mijlociu nu poate accepta o astfel de propunere întrucât ar amplifica instabilitatea în regiune.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Războiul îmbogățește elitele pro-Putin și accentuează inegalitatea din societatea rusă
Războiul îmbogățește elitele pro-Putin și accentuează inegalitatea din societatea rusă

Războiul din Ucraina sporește decalajul dintre elitele bogate ale Rusiei și majoritatea populației. În același timp, a fost lansat un proces de redistribuire a resurselor și direcționare a acestora către cei loiali regimului Putin.

De ce au încetat să protesteze bulgarii pro-occidentali
De ce au încetat să protesteze bulgarii pro-occidentali

În timp ce în diferite capitale europene asistăm la proteste de amploare, în Bulgaria, unde există o tradiție a protestelor, reformiștii par apatici, după ani de blocaj politic și revenirea partidelor-sistem la putere.

Alegerile din Belarus: spectacolul regizat de regimul Lukașenko n-a păcălit pe nimeni
Alegerile din Belarus: spectacolul regizat de regimul Lukașenko n-a păcălit pe nimeni

Aleksandr Lukașenko a câștigat al șaptelea mandat de președinte cu 86,82% din voturi și o rată de participare de 85,9%, rezultate tipice regimurilor dictatoriale. Cifrele au fost fluturate drept dovadă a stabilității din Belarus, a sprijinului popular pentru Lukașenko și a toleranței față de opoziție. Alegerile nu au fost însă nici libere, nici corecte, ci doar un spectacol care n-a păcălit pe nimeni.

Ce fac suveraniștii la Bruxelles, când nu-i vede nimeni. Și cui folosesc, dacă folosesc
Ce fac suveraniștii la Bruxelles, când nu-i vede nimeni. Și cui folosesc, dacă folosesc

Un nou cuvânt se impune în media și dezbaterea politică: „suveraniștii”. Ce impact au și cuvântul, și știrile de mai sus asupra democrației liberale? Cum schimbă ele jocul politic din Europa?

Cine ne-a furat istoria, s-o aducă înapoi!
Cine ne-a furat istoria, s-o aducă înapoi!

Să fii supărat pentru dispariţia unor vestigii de o imensă valoare istorică e normal, să crezi că acest fapt va duce la dispariţia poporului e, în termeni blânzi, amuzant. Mai mult, să ai impresia că gestul a țintit românitatea și nu doar valoarea materială a obiectelor respective este de domeniul fantasticului.

Cezar Manu
29 ian. 2025
Președinția poloneză a Consiliului UE: securitatea pe primul loc!
Președinția poloneză a Consiliului UE: securitatea pe primul loc!

Într-o perioadă în care Uniunea Europeană se confruntă cu tensiuni geopolitice, incertitudini economice și amenințări externe, Polonia își propune să o direcționeze către un viitor care acordă prioritate securității, rezilienței și consolidării solidarității dintre statele membre.

Michal Kukawski
28 ian. 2025