Susținut de 21 din cele 27 de state ale Uniunii Europene, acordul comercial UE-Mercosur e o veste bună pentru Europa, chiar dacă mai puțin bună pentru unii dintre fermierii europeni. Deși e vorba de o înțelegere cu caracter comercial, conotațiile geopolitice sunt certe și pozitive pentru noi.
Ce conține acordul
Mercosur este abrevierea pentru Piața Comună a Sudului, bloc comercial fondat prin Tratatul de la Asunción din 1991. E vorba de o piață care grupează Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay și Uruguay, la care se adaugă Venezuela, suspendată din acord din motive politice, și un număr de țări asociate din zonă. Ea poate fi estimată la aproximativ 260 de milioane de locuitori, comparativ cu Uniunea Europeană, care are 450 de milioane. Economiile UE și Mercosur sunt complementare, astfel încât între cele două blocuri au loc schimburi comerciale intense și în prezența tarifelor de import-export: în 2018, Mercosur exporta în UE produse în valoare de 42,6 miliarde de euro, iar UE exporta produse în valoare de 45 de miliarde. Acordul prevede o reducere a tarifelor de import la peste 90 la sută din bunurile care fac obiectul schimburilor, într-o perioadă de 15 ani, condiții preferențiale pentru rest și creșterea unor cote de import.
În linii mari, țările Mercosur exportă în Uniunea Europeană produse agricole, de la carne de vită la pui, zahăr și alcool etilic, iar UE trimite în America de Sud produse industriale (mai ales mașini) și agricole (brânză și vin).
Acordul trebuie votat de Parlamentul European, lucru care se va întâmpla probabil în aprilie sau mai fără mari probleme, deși mai multe voci politice din Franța, principala opozantă a lui, au promis „să lupte până la capăt”, fiindcă această țară a fost „umilită”.
Miza politică în UE
Protestele masive ale fermierilor europeni față de acord au devenit un subiect de știri prea copios pentru ca să mai insistăm asupra lor. Ele au determinat poziționarea împotriva lui a unor țări ca Franța și Polonia, cărora li se adaugă Ungaria, Irlanda și Austria și o abținere din partea Belgiei. Dincolo de interesele legate de agricultură, o primă constatare interesantă e că lista țărilor anti-acord este oarecum una în care formațiunile politice eurosceptice sunt la guvernare sau au o influență ridicată. Țara care a înclinat decisiv balanța în favoarea acordului este Italia, unde Giorgia Meloni s-a declarat satisfăcută de facilitățile oferite de Comisia Europeană agriculturii în următorul buget UE – de remarcat aici faptul că Europa Conservatorilor și Reformiștilor (ECR), grupul de „dreapta radicală-moderată” al politicii europene, care include Fratelli d’Italia ai lui Meloni, se dovedește din nou un partener esențial al centrului popular-socialist-liberal care constituie majoritatea în Uniunea Europeană.
Interesant e și faptul că acordul UE-Mercosur este unul pentru care în UE se manifestă o divergență clară de interese (fermieri concurați de produse mai ieftine din America de Sud versus „restul lumii”, simplist vorbind), dar Uniunea Europeană a reușit să depășească animozitățile interne și să adopte o poziție comună cu consecințe concrete, lucru care uneori nu se întâmplă.
Miza geopolitică a acordului
Mercosur a fost negociat timp de mai bine de 25 de ani, cu perioade în care convorbirile au fost mai intense și altele în care ele au lipsit, în funcție de conjunctura politică. Prezentul geopolitic multipolar creează un climat global mai competitiv, care face astfel de înțelegeri comerciale tot mai dezirabile. Dacă criticii acordului pun accentul pe diminuarea producției interne a Uniunii Europene (în agricultură) și pe faptul că o creștere a producției agricole afectează jungla amazoniană, susținătorii lui se concentrează pe eliminarea dependenței de China (cel mai mare furnizor de bunuri de import, cu 20,1% din total în 2024) și facilitarea accesului la o piață de peste 50% din cea a UE. Asta după ce Uniunea Europeană a fost sensibil afectată de tarifele de import anunțate de Donald Trump, iar SUA e cea mai mare destinație pentru exporturile europene (20,6% din exporturile din 2024, adică peste 500 de miliarde de euro). Pentru comparație, Comisia Europeană estimează că acordul va adăuga economiei europene 77,6 miliarde de euro în 2040, când acordul își va face efectele pe deplin.
Suspendarea Venezuelei din Mecosur din motivul regimurilor abuzive Chávez și Maduro e un simptom clar că Piața Comună a Sudului are și o semnificație politică. Desigur, acordul nu constituie o uniune politică cu 710 miliarde de locuitori, dar întărește cooperarea cu o zonă geografică cu aspirații democratice, cooperare foarte dezirabilă în climatul global ultracompetitiv în care am intrat după invazia Rusiei în Ucraina. Simptomatic e faptul că atât America de Sud, cât și UE, consideră înțelegerea un prim pas către o viitoare coaliție de interese mai extinsă. Dacă președintele brazilian Luiz Ignacio Lula da Silva vede în el „o zi istorică pentru multilateralism”, cancelarul german Friedrich Merz îl consideră „o piatră de hotar” și susține că „următoarele acorduri de liber schimb trebuie încheiate mai repede”.
Dacă tentativele de cooperare economică cu Rusia au eșuat în sensul unei relații mutuale pașnice, asta nu înseamnă că interesele economice comune și schimburile comerciale intense nu sunt o premisă pozitivă, mai ales că cele cu America de Sud există dinainte de reducerea tarifelor. De multe ori criticată pentru lentoare și lipsa unei atitudini globale relevante, Uniunea Europeană a reușit să-și folosească, în acordul cu Mercosur, principalul atu: forța economică.
