Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Fox News „decontează” minciuna falsificării votului din 2020
wsj.com / 18 apr. 2023; abcnews.go.com / 25 apr. 2023; edition.cnn.com / 26 apr. 2023; mediate.com /25 apr. 2023
Pentru Fox News, cel mai urmărit canal de televiziune american, nota de plată pentru minciunile difuzate în timpul alegerilor prezidenţiale din 2020 depăşeşte 787 de milioane de dolari. Este o sumă istorică pe care trebuie să o achite producătorului de echipamente de votare Dominion, prezentat în programele sale ca făcând parte dintr-o conspiraţie menită să falsifice rezultatul votului în defavoarea lui Donald Trump. Chiar dacă despăgubirea convenită de cele două părţi în ultima clipă înaintea procesului propriu-zis reprezintă mai puţin de jumătate din pretenţiile iniţiale ale companiei Dominion, este o înfrângere usturătoare pentru postul de ştiri ultraconservator deţinut de mogulul media Rupert Murdoch. Avocaţii Dominion au prezentat în faţa judecătorului 20 de probe considerate defăimătoare, extrase din programele Fox News consacrate alegerilor în perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2021 şi din postări relevante ale jurnaliştilor pe platforma Twitter. Conţinutul acestora încerca să acrediteze ideea că, prin aparatele sale de vot, firma Dominion a intenţionat fraudarea alegerilor, a utilizat algoritmi concepuţi pentru inversarea opţiunilor şi a mituit politicienii pentru a-i fi folosite echipamentele.
„Este o acţiune masivă şi coordonată pentru a fura aceste alegeri.”
„Frauda electorală va fi comisă prin votul electronic.”
„Au folosit maşinile de votare pentru a anula multe voturi.”
Astfel de afirmaţii n-au făcut decât să susţină şi să alimenteze teoria conspiraţiei lansată de perdantul încă neconsolat al scrutinului din 3 noiembrie 2020.
Donald Trump – noiembrie 2020:
„Dacă acţionezi o tastă sau schimbi un cip, poţi să apeşi butonul pentru Trump că votul merge la Biden. Ce fel de sistem e ăsta ?
Judecătorul însărcinat cu supervizarea procesului a respins categoric toate alegaţiile promovate de Fox News, spunând că este cât se poate de limpede că niciuna dintre referirile la compania Dominion asociate alegerilor nu este adevărată. Nu este exclus ca un rol important să-l fi avut şi dezvăluirea unor emailuri schimbate de jurnaliştii postului în care unii îşi arătau scepticismul faţă de teoria fraudării alegerilor, dar mai ales mesajele prin care directorul executiv al Fox News îi instruia pe ziarişti să nu mai pună la îndoială acuzaţiile nefondate ale lui Trump pentru că afecteză audienţa şi „dăunează afacerii”. În faţa unor astfel de documente care probează promovarea cu bună ştiinţă a unor falsuri, exista riscul ca juraţii să decidă o despăgubire şi mai mare decât cea asupra căreia s-au înţeles părţile. Oricum, sunt şanse mari ca multimiliardarul Murdoch să-şi deschidă din nou portofelul cât de curând. Într-un alt proces, început în 2021, compania specializată în tehnologii de votare Smartmatic, a cerut televiziunii Fox News daune de 2 miliarde şapte sute de mii de dolari.
Tucker Carlson – concediat de Fox News, ofertat de Russia Today
currenttime.tv / 7 mar. 2023; bbc.com / 15 apr. 2023
O primă şi spectaculoasă măsură internă luată de Fox News după costisitorul eşec din justiţie în faţa companiei Dominion a fost anunţul despărţirii de Tucker Carlson, jurnalist de extremă dreapta, promotor al conspiraţiilor şi vedetă a postului. Cunoscut ca unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai corectitudinii alegerilor din 2020, Carlson s-a dovedit, asemenea altor colegi de de firmă, un caracter duplicitar. În vreme ce lăuda politica lui Donald Trump şi găsea justificări pentru asaltul Capitoliului din ianuarie 2021, starul tv al republicanilor mărturisea în mesaje private că îl detestă cu toată fiinţa pe fostul preşedinte, pe care îl descria drept “o forţă demonică” şi “distrugătoare”. În ultimul an, Carlson şi-a adaptat agenda, devenind un critic vocal al deciziei preşedintelui Biden de a susţine Ucraina în faţa invadatorilor ruşi, alături de preluarea altor teze ale propagandei Moscovei. Poziţiile sale l-au făcut un privilegiat în programele televiziunilor controlate de Kremlin, care au deplâns plecarea acestuia de la Fox News. Mai mult, ştirea i-a atras atenţia şi şeful diplomaţiei ruse, aflat la New York.
Serghei Lavrov, ministru rus de Externe:
„Poate ar fi cazul să vedem cum stau lucrurile cu libertatea de expresie în SUA. Am auzit că Tucker Carlson a părăsit Fox New. Este o ştire ciudată. Care o fi cauza? Nu putem decât să ghicim. E clar că pluralismul opiniilor în societatea americană are de suferit.”
Remarcile lui Lavrov au venit la doar o zi după ce principalul Russia Today, principala reţea de presă rus controlată de stat, i-a transmis pe Twitter un mesaj lui Tucker Carlson, oferindu-i un loc de muncă. În 24 aprilie, Vladimir Soloviov, unul dintre propagandiştii proeminenţi ai Kremlinului, l-a victimizat pe jurnalistul american, invitându-l apoi în direct pe acesta să se alăture realizatorilor emisiunii de seară de pe canalul Rusia 1.
Vladimir Soloviov, jurnalist „Rusia 1”:
- Hei, Tucker, vino să lucrezi cu noi. „Soloviov Live” te aşteaptă, Tucker! (…) Libertate pentru Tucker Carlson !
-Stai, că încă nu l-au băgat în puşcărie !
- Libertatea cuvântului pentru Tucker Carlson !
Ulterior, invitaţia lui Soloviov a fost formalizată într-un e-mail, în care Tucker Carlson este descris ca fiind „ultima voce raţională din presa mainstream americană”.
Donbas devuşca – portavocea feminină a Kremlinului în S.U.A.
france24.com / 24 apr. 2023
„Hello and welcome back on Donbass Devushka podcast!”
Acesta este genericul podcastului intitulat „Donbas Devuşca” / „Fata din Donbas”, încărcat în inima Statele Unite pe canalul Youtube cu acelaşi nume. Şi tot acelaşi nume cu sonoritate jucăuşă poartă şi un extrem de activ cont de pe reţelele sociale, implicat în recentele scurgeri de informaţii clasificate despre războiul din Ucraina. Deşi pretinde că-şi postează comentariile din oraşul ucrainean Luhansk, „Fata din Donbas” este o americancă get-beget născută în New Jersey, se numeşte Sarah Bils şi a fost până anul trecut subofiţer de marină încartiruit în Washington DC. Veterana de 37 de ani le împărtăşeşte sutelor de mii de urmăritori, într-o engleză cu accent rusesc contrafăcut, admiraţia sinceră pentru Vladimir Putin. Şi-a creat un mic “imperiu al dezinformării” pe Twitter şi Telegram începând din 2021 cu un grup de prieteni. Odată cu ivadarea Ucrainei, a înfiinţat mai multe conturi pe care a promovat constant retorica Moscovei. Donbas Devuşca a contribuit substanţial la răspândirea documentelor secrete ale Pentagonului puse în circulaţie de tehnicianul de aviaţie Jack Teixeira, arestat de curând. În 5 aprilie, cei 65.000 de urmăritori ai canalului Telegram au avut acces la patru fotografii modificate cu presupusele pierderi înregistrate de armatele rusă şi ucraineană. Fosta angajată a Marinei americane este în prezent anchetată de FBI şi Departamentul american al Justiţiei în legătură cu scurgerea de documente clasificate.
(Horia Grușcă)