Fake news promovat de Donald Trump și ritual satanic pentru Papa Francisc

Fake news promovat de Donald Trump și ritual satanic pentru Papa Francisc
© EPA-EFE/ALESSANDRO DI MEO   |   Funeraliile Papei Francisc, Vatican, 26 aprilie 2025

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Cum „legalizează” ruşii furtul caselor nucrainenilor din Mariupol

Administraţia instalată de ruşi în oraşul Mariupol confiscă sistematic mii de locuinţe ale locuitorilor ucraineni, ca parte a planului de rusificare a teritoriilor ucrainene ocupate de armata Moscovei în urmă cu trei ani. O amplă investigaţie  a jurnaliştilor de la BBC a constatat că, începând din iulie anul trecut, autorităţile de ocupaţie au inventariat pentru confiscare cel puţin 5.700 de locuinţe, multe aparţinând fie unora dintre cei 350.000 de locuitori nevoiţi să fugă din oraş fie celor care şi-au pierdut viaţa în bombardamentele din 2022. Asediul de la Mariupol  –  cel mai important port ucrainean, după Odesa – a durat 86 de zile şi a ucis cel puţin 8.000 de civili, după estimările Human Rights Watch. Un studiu al aceleiaşi organizaţii arată că bombardamentele ruşilor au distrus sau avariat 443 de blocuri de locuinţe, ceea ce înseamnă 93% dintre clădirile înalte din Mariupol.

Confiscările abuzive ale locuinţelor din Mariupol nu sunt o noutate, dar o nouă lege impusă de ocupanţi pare să accelereze procesul, îngreunând totodată revendicarea drepturilor de către proprietari. Pentru a-şi putea recupera casele, ucrainenii ar trebui să-şi asume pericolele întoarcerii acasă prin Rusia, controale de securitate epuizante, un proces birocratic anevoios şi, mai ales, presiunii imense de a accepta un paşaport rusesc şi, implicit, schimbarea cetăţeniei. Oficialii ruşi folosesc termenul „fără proprietar” pentru a descrie locuinţele despre care spun că sunt nefolosite sau nu au un proprietar legal, adică unul înregistrat în Rusia, chiar dacă proprietarii de drept ai apartamentelor sunt refugiaţi sau  moştenitori ai celor ucişi în atacurile ruseşti. 

                                                                               

Documentele oficiale postate pe site-ul administraţiei pro-ruse arată procesul complicat care conduce la confiscarea proprietăţilor. Mai întâi, locuinţele sunt raportate ca fiind „fără proprietar” de inspectorii locali sau de rezidenţi, iar în 10 zile statutul acestora este publicat pe site-ul autorităţilor de ocupaţie.  Proprietarii sunt obligaţi să prezinte, pe lângă actele de proprietate, şi paşaportul rusesc, în cel mult 30 de zile. La expirarea termenului, autorităţile înregistrează locuinţa ca fiind „fără proprietar”, decizia confiscării fiind luată formal de o instanţă judecătorească. În practică, odată ce o casă a intrat pe aceste liste, devine aproape imposibil de recuperat. După confiscare, o lege adoptată la sfârşitul anului trecut permite autorităţilor să transfere proprietatea unor persoane fizice. Sunt eligibili doar locuitorii autoproclamatei Republici Populare Doneţk care şi-au pierdut bunurile şi deţin paşapoarte ruseşti. Un decret semnat în martie de preşedintele Vladimir Putin le interzice cetăţenilor din ţările aşa-numite „neprietenoase” – inclusiv Ucraina – să înregistreze proprietăţi în teritoriile ocupate, fără o permisiune specială. De fapt, schema impusă de ocupanţii ruşi îi pune pe ucrainenii în faţa unei alegeri imposibile: siguranţa şi propria lor identitate în schimbul recuperării locuinţelor care le aparţin de drept. Schimburile de mesaje de pe canalele Telegram – unele cu mii de utilizatori – arată confuzia din rândul localnicilor, care nu înţeleg cum proprietăţile lor au ajuns să fie declarate „fără proprietar”.                                                                          

Pe de altă parte, experţii juridici spun că stratagema prin care ruşii încearcă să dea o aparenţă de legalitate furtului de locuinţe din Mariupol reprezintă o încălcare clară a legilor războiului stabilite în cea de a patra Convenţie de la Geneva şi în Convenţia de la Haga, care interzic confiscarea bunurilor civile. În fapt, schema face parte dintr-o campanie mai amplă care vizează „rusificarea” oraşului din sudul Ucrainei. Imaginile din satelit, confirmate de informaţiile din presă, arată că ocupanţii ruşi construiesc o nouă Academie navală şi un impunător Memorial dedicat războiului. Invadatorii au adoptat o nouă stemă a oraşului, înlocuind simbolurile ucrainene cu cele ruseşti.

Un fals rudimentar distribuit de preşedintele SUA  

În 18 aprilie, preşedintele american Donald Trump a postat pe conturile sale din reţelele X şi Truth Social o fotografie despre care pretinde că dovedeşte că Kilmar Abrego Garcia, un imigrant rezident în Maryland deportat luna trecută în El Salvador, ar fi membru al bandei criminale MS-13. Cazul lui Garcia suscită ample controverse în Statele Unite, după ce salvadorianul a fost reţinut în 12 martie de agenţi ai Serviciului american pentru imigranţi, cu toate că nu a avut condamnări penale nici în Statele Unite, nici în ţara de origine. În 2019, un judecător american a emis un ordin ca imigrantul,  deşi intrat ilegal în SUA, să nu fie returnat, pe motiv că ar fi persecutat în ţara de origine. În pofida dispoziţiei legale, administraţia lui Donald Trump l-a trimis pe Abrego Garcia la închisoarea din El Salvador destinată teroriştilor şi membrilor bandelor criminale, fără ca acesta să fie audiat în prealabil.                                              

Presată de valul de critici, administraţia Trump a admis că arestarea şi deportarea salvadorianului a fost „o eroare administrativă”. Chiar dacă şi-au  recunoscut greşeala, oficialii americani au refuzat să şi-o corecteze, susţinând repetat – dar fără să ofere dovezi concludente - că au dispus deportarea şi încarcerarea lui Abrego Garcia întrucât acesta ar fi fost afiliat grupării MS-13, deşi avocaţii şi familia acestuia neagă acest lucru. Donald Trump a decis să distribuie fotografia presupuselor tatuaje incriminatoare ale celui deportat tocmai pentru a prezenta dovada apartenţei criminale a celui deportat şi a pune astfel capăt acuzaţiilor de abuz. În imaginea postată apar literele şi cifrele care compun denumirea „MS13”, tatuate pe ceea ce  se sugerează că ar a fi încheieturile degetelor de la mâna stângă a lui Garcia.

Experţii care au analizat fotografia au căzut de acord că, deşi imaginea postată este autentică la origine, ea a fost modificată digital prin introducerea textului „MS-13” deasupra unor tatuaje reale, adăugând context acestora. O verificare încrucişată cu alte fotografii disponibile ale lui Abrego Garcia, inclusiv cu cea furnizată de oficialii salvadorieni, confirmă prezenţa elementelor tatuate pe metacarpienele mâinii stângi a acestuia, vizibile în fotografia distribuită de Trump, dar nu şi existenţa literelor şi cifrelor care compun numele bandei criminale. Aceasta înseamnă – spun specialiştii - că fotografia postată de preşedintele american a fost editată. Întrebaţi de jurnalişti în legătură cu această posibilitate, reprezentanţii casei Albe nu au răspuns. Dimpotrivă, într-un interviu acordat în 29 aprilie postului de televiziune ABC, Donald Trump a continuat să susţină, în pofida evidenţelor, că tatuajul „MS-13” din fotografie este real.

Pe de altă pate, criticii deportării lui Abrego Garcia susţin că, indiferent dacă acesta este sau nu membru al MS-13, Constituţia Statelor Unite îi acordă dreptul la un proces echitabil, care i-a fost refuzat. În acelaşi timp, deşi în 10 aprilie Curtea Supremă i-a ordonat administraţiei Trump să-i „faciliteze” lui Garcia întoarcerea din El Salvador, executivul de la Washington nu s-a conformat până în prezent.

Funeraliile „sataniste” ale Papei Francisc

Un videoclip care redă  o procesiune religioasă impresionantă într-o biserică,  distribuit online cu puţin timp înaintea funeraliilor Papei Francisc, a fost descris într-o postare din reţeaua X ca  înfăţişând un ritual satanic dedicat defunctului Suveran Pontif. Remarcând glugile şi crucile întoarse purtate de  personajele care apar în filmare, autorul postării evocă „mulţimea de teorii ale conspiraţiei” reunite laolaltă în imagini. Cu toate acestea, clipul nu are nicio legătură cu ceremonia din 26 aprilie a înmormântării Papei. El prezintă de fapt procesiunea desfăşurată în săptămâna Mare la Biserica santa Maria de Gracia din regiunea spaniolă Murcia. Vestimentaţia personajelor din imagini corespunde hainelor purtate de un grup exclusiv feminin de adoratoare numit Tercio del Arrpentimiento de an Pedro, parte a unui grup mai larg de penitenți din Cartagena dedicaţi Sfântului Petru.

                                            

Procesiunea are loc în mod tradiţional în Miercurea Mare, în săptămâna premergătoare Paștelui. Costumele constau dintr-o tunică de lână albă și o pelerină de satin neagră brodată în aur cu o emblemă de cruce inversată în roșu, având în centru reprezentarea unui cocoș. Ţinuta este completată de o glugă înaltă din satin negru, cu un șnur alb de bumbac, o eșarfă de catifea roșie brodată în aur, sandale negre cu barete încrucișate, șosete albe și mănuși albe bordate cu negru. Un purtător de cuvânt al asociației penitenților le-a declarat jurnaliştilor agenţiei Reuters că videoclipul surprinde membre ale grupului  pornind de la biserica din Cartagena, în timpul ceremoniilor din Săptămâna Mare, fără să precizeze însă data filmării.

Crucea Sfântului Petru este în mod tradițional inversată și este un simbol asociat martiriului acestuia, după ce discipolul lui Iisus a fost condamnat la moarte prin crucificare cu capul în jos – la cererea lui – spre a se deosebi de modul în care a fost răstignit Iisus.

Timp citire: 6 min