
UE se militarizează continuu, pregătindu-se de un război direct cu Rusia prin escaladarea conflictului armat din Ucraina, potrivit propagandei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Adjunctul ministrului de externe al Rusiei, Aleksandr Grușko, a afirmat că Europa se pregătește pentru o confruntare militară cu Rusia. „Este o linie evidentă de confruntare militară cu Rusia și, în general, o pregătire pentru o ciocnire militară cu Rusia, dacă ne uităm la natura activității militare și a planificării militare care se desfășoară acolo”, a subliniat diplomatul.
Grușko a mai declarat că exercițiile NATO de la granițele Rusiei devin din ce în ce mai agresive. Potrivit lui, Europa urmează calea escaladării, livrând Ucrainei arme cu rază de acțiune tot mai mare. Diplomatul a subliniat că riscurile escaladării conflictului ruso-ucrainean sunt foarte mari.
NARAȚIUNI: 1. UE se pregătește de război împotriva Rusiei. 2. Europa a abandonat calea dialogului diplomatic și a intrat pe o spirală militaristă. 3. NATO și UE urmăresc escaladarea conflictului din Ucraina și implicarea directă în război.
OBIECTIVE: Justificarea politicii expansioniste a Federației Ruse, alimentarea diviziunilor din societățile occidentale între „partizanii păcii” și „susținătorii războiului”; transferarea responsabilității pentru agresiunea împotriva Ucrainei de la Rusia către Occident.
Realitate: UE se teme de o posibilă agresiune rusă și își întărește capacitățile de apărare, în condițiile în care nu dispune de o armată proprie
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Afirmațiile diplomatului rus reiau un mecanism de dezinformare prin care Kremlinul încearcă să inverseze rolurile: agresorul devine victimă, iar sprijinul acordat unei țări invadate este prezentat drept o amenințare. În realitate, UE nu planifică o confruntare militară cu Federația Rusă pentru că nu are o armată proprie. Apărarea Europei este responsabilitatea NATO și a armatelor naționale, iar orice acțiune defensivă colectivă trebuie aprobată de guvernele naționale.
Declarațiile recente ale liderilor europeni și NATO arată constant angajamentul pentru pace și stabilitate. Sprijinul militar acordat Ucrainei – armament, instruire, finanțare – nu este pregătirea unui război, ci susținerea apărării, în conformitate cu articolul 51 al Cartei ONU, care garantează dreptul statelor de a se apăra împotriva agresiunii armate. Războiul din Ucraina nu a fost provocat de Occident, ci declanșat de Rusia printr-o invazie neprovocată care a fost condamnată de Adunarea Generală a ONU. Aceasta a confirmat statutul Rusiei de agresor și a cerut retragerea imediată a trupelor. A prezenta reacția de sprijin pentru Ucraina drept o „pregătire de confruntare militară” este un act de manipulare.
UE a pledat constant pentru soluții pașnice și pentru o rezolvare diplomatică a conflictului începând cu medierea franco-germană a războiului din Donbas din anii 2014-2015. Datorită acelei medieri, faza fierbinte a războiului a fost înghețată. Prin impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei și sprijinul oferit Ucrainei, UE a urmărit să slăbească mașinăria de război a Moscovei. UE a impus o serie de sancțiuni împotriva unor persoane fizice și organizații, a restricționat accesul la tehnologii și piețe esențiale.
De la invazia Ucrainei de către Rusia, UE i-a oferit Kievului ajutoare economice, umanitare și militare în valoare de peste 88 de miliarde de euro. UE contribuie substanțial la consolidarea rezilienței Ucrainei și a instituit un nou Mecanism pentru Ucraina, destinat să ofere țării un sprijin financiar stabil de până la 50 de miliarde de euro în perioada anilor 2024-2027. Acest angajament demonstrează intenția UE de a promova stabilitatea și pacea în regiune, nu perpetuarea conflictului. În preajma invaziei, numeroși lideri europeni, între care și președintele francez Emmanuel Macron, au insistat până în ultimul moment asupra necesității dialogului și i-au cerut lui Vladimir Putin să evite declanșarea unui conflict la scară largă. Cu toate acestea, Kremlinul a respins apelurile diplomatice și a ales, deliberat, calea expansiunii teritoriale și a agresiunii militare împotriva Ucrainei.
În același timp, retorica despre o presupusa „militarizare” a Europei și despre „spirala escaladării” ignoră contextul politic. Exercițiile militare NATO invocate de Aleksandr Grușko, au un caracter strict defensiv. Ele sunt anunțate public, raportate OSCE și notificate chiar Federației Ruse, conform Documentului de la Viena care obligă statele participante să anunțe în prealabil anumite activități militare. Spre deosebire de exercițiile NATO, manevrele rusești, cum ar fi Zapad, au inclus scenarii ofensive asupra Europei Centrale, cu participarea trupelor belaruse. În plus, UE se ocupă de înarmare și consolidarea apărării statelor naționale de frica unui atac al Rusiei. Exercițiile militare și întărirea flancului estic NATO au rolul de a descuraja o posibilă agresiune împotriva teritoriilor statelor membre, nu de a pregăti un atac asupra Rusiei.
Merită menționat faptul că Moscova a respins toate inițiativele de mediere venite din partea ONU, Turciei, Vaticanului sau Chinei, condiționând orice negociere de recunoașterea anexărilor ilegale ale teritoriilor ucrainene și capitularea, de facto, a Kievului. UE, dimpotrivă, a susținut inițiativele de pace. La summitul de la Lucerna, din iunie 2024, statele membre ale UE au reafirmat angajamentul față de o pace bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
În declarația adoptată la summitul NATO din iunie 2025, aliații au exprimat în mod clar că sprijinul oferit Ucrainei face parte integrantă din consolidarea securității colective. În documentele Consiliului European, adoptate în aceeași perioadă, se face referire la faptul că Europa trebuie să fie mai responsabilă pentru propria apărare și că sprijinul militar oferit partenerilor este un element al respectării ordinii internaționale bazate pe reguli.
CONTEXT: Declarațiile lui Aleksandr Grușko vin pe fondul intensificării sprijinului european pentru Ucraina, al adoptării unui nou pachet de sancțiuni economice și al presiunilor exercitate asupra președintelui Donald Trump pentru a nu abandona Kievul. În ultimele săptămâni, canalele de propagandă ruse – inclusiv RIA Novosti și Lenta – au promovat mesaje similare, precum: „UE vrea război”, „Occidentul împinge Ucraina la sinucidere” sau „NATO va ataca Rusia”. În contrast, liderii europeni au reiterat constant că pacea nu poate fi obținută decât prin oprirea agresiunii ruse și restabilirea suveranității Ucrainei. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat la ONU că NATO și UE au declanșat un „război real” Rusiei prin intermediul Ucrainei.
Verifică sursele: