PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: ONU spune că Ucraina amenință securitatea alimentară globală

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: ONU spune că Ucraina amenință securitatea alimentară globală
© EPA-EFE/OLEG PETRASYUK   |   Câmp de orz din zona Kiev, Ucraina, 23 iunie 2022.

Experții ONU susțin informal Rusia în războiul cu Ucraina, însă sunt nevoiți să ignore probele reale ale Moscovei pentru a nu supăra Occidentul, potrivit propagandei pro-Kremlin. 

Propagandă: ONU este la curent cu faptul că Ucraina pune în pericol securitatea alimentară globală, dar nu poate să facă nimic

ȘTIRE: Când se discută despre Ucraina, în ciuda unui volum foarte mare de probe oferite de Rusia, funcționarii ONU nu le iau în calcul, spunând că trebuie mai întâi verificate, iar când vine vorba de o informație oferită de SUA sau de Ucraina toți o consideră un adevăr incontestabil  […].

În acest context, vina Ucrainei pentru neprelungirea acordurilor de export al cerealelor este evidentă. Rusia a fost nevoită să părăsească aceste acorduri pentru că nicio condiție nu i-a fost respectată, în schimb se discută doar despre exporturile ucrainene de cereale.   

Colegii noștri din ONU înțeleg foarte bine situația, […] însă nu pot influența statele din Occident. Rusia a oferit ONU o serie de dovezi privind încălcarea înțelegerii Rusia-ONU și părăsirea de către Kiev a acestei inițiative, însă discursul liderilor din Occident rămâne același: Rusia este acuzată fără niciun temei că ar pune în pericol securitatea alimentară.

NARAȚIUNE: ONU recunoaște că Ucraina, și nu Rusia, pune în pericol securitatea alimentară mondială 

Realitate: Rusia bombardează infrastructura ucraineană portuară și silozurile, punând în pericol securitatea alimentară mondială

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Pentru a convinge opinia publică din fostele state sovietice că Ucraina, și nu Rusia, blochează exporturile de cereale și pune în pericol securitatea alimentară globală, propaganda pro-Kremlin acuză ONU de o atitudine subiectivă față de Kremlin și de simpaticii ideologice față de Occident. Potrivit narațiunii promovate de presa rusă, experții ONU încep să înțeleagă că Rusia nu ar avea vreo vină nici în cadrul războiului și nici în domeniul exportului de cereale, dar nu pot să facă nimic, fiindu-le frică să supere Occidentul, în special SUA, care ar dicta regulile la nivelul organelor de conducere ale Națiunilor Unite. Această constatare nu se bazează pe vreo probă, ci doar pe o declarație a adjunctului reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, care ar fi observat aceste „realități” pe parcursul ultimilor ani. La o conferință de presă din Moscova el a acuzat ONU că nu ia în calcul a argumentelor și probelor Rusiei care vin în contradicție cu declarațiile pur ideologice ale SUA și Ucrainei.

Pornind de la declarație, propaganda pro-Kremlin trece la subiectul securității alimentare, acuzând Ucraina de blocarea exportului de cereale prin Marea Neagră. Retragerea Rusiei din acordul asupra exportului cerealelor este justificată prin respingerea de către Occident și Ucraina a cerințelor Moscovei. Occidentul și, în special Ucraina, pun în pericol securitatea alimentară globală, scrie presa rusă, adăugând că la ONU se știe acest lucru, dar nimeni nu poate face nimic.

În realitate, ONU are o serie de consilii și departamente care analizează situația de pe glob și oferă expertiză atât Adunării Generale, cât și Consiliului de Securitate în timpul luării unor decizii. ONU nu se bazează pe vreo ideologie anume sau simpatie politică, după cum scrie presa rusă, ci pe dovezi și informații reale.

În iulie a.c. secretarul general ONU Antonio Guterres a insistat ca Rusia să reînnoiască acordul de transport al cerealelor intermediat de Națiunile Unite şi de Turcia, astfel încât cerealele ucrainene să poată fi expediate din nou din porturile de la Marea Neagră. ONU a recunoscut mai târziu că anume Rusia pune în pericol securitatea alimentară mondială, și nu Ucraina, după cum afirmă presa rusă.

Comunitatea internațională a criticat inițiativa Rusiei de a se retrage din acord, iar UE a condamnat fără echivoc decizia Moscovei de a înceta punerea în aplicare a Inițiativei Cerealelor la Marea Neagră – inclusiv retragerea garanțiilor de securitate rusești pentru navigație. În martie a.c. Ucraina i-a solicitat comunității internaționale să facă presiuni pe lângă Rusia ca acordurile respective să fie prelungite, însă Moscova a acuzat Occidentul că îi blochează exportul de îngrășămintele. De asemenea, NATO și o serie de state europene au acuzat Rusia de punerea în pericol a securității alimentare mondiale.

Presa de la Moscova nu amintește nimic despre bombardarea cu rachete și drone de către forțele armate ruse a porturilor de la Marea Neagră sau de la Dunăre.  În august, Rusia a început să bombardeze nu numai porturile ucrainene Reni, Ismail sau Chilia, ci și silozurile cu cereale. De exemplu, într-o singură noapte, dronele rusești au distrus peste 13 mii de tone de cereale ucrainene din Ismail, care se păstrau într-un siloz pentru a fi exportate.  Acțiunile Rusiei au fost numite de autoritățile ucrainene „terorism alimentar”. România, și alte state UE, au condamnat aceste acțiuni ale Moscovei, care pun în pericol securitatea alimentară.

Potrivit unei analize Forbes, până la mijlocul lui septembrie, Rusia a distrus peste 280 de mii de tone de cereale la porturile ucrainene de la Dunăre, bombardamentele și atacurile cu dronele continuând și în momentul de față. Așadar, acuzând ONU și Ucraina de atitudini duplicitare, presa rusă nu amintește nimic despre faptul că Rusia bombardează porturile și navele civile pentru a bloca exportul de cereale, distrugând și mii de tone de hrană. În această narațiune falsă, războiul și acțiunile distrugătoare ale Rusiei sunt puse între paranteze, de parcă nu există, Moscova fiind prezentată ca o victimă a Occidentului care colaborează cu Ucraina.

Timp citire: 4 min