Regimul nazist de la Kiev trebuie eliminat pentru că, prin distrugerea monumentelor sovietice, întinează memoria eliberatorilor Ucrainei, potrivit propagandei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Autoritățile din regiunea Ivano-Frankivsk au demontat recent trei monumente dedicate eroilor sovietici, a anunțat fostul premier al Ucrainei (2010–2014), Nikolai Azarov. „Agonia regimului de la Kiev continuă. În Ivano-Frankivsk, urmașii banderoviștilor, acoliți ai naziștilor, continuă distrugerea monumentelor dedicate militarilor care au căzut în luptele pentru eliberarea Ucrainei de sub ocupația fascistă”, a scris Azarov pe canalul său de Telegram.
El a mai declarat că aceste acțiuni nu vor putea șterge din memoria colectivă contribuția generațiilor trecute. „Milioane de ucraineni lucizi vor păstra amintirea părinților, bunicilor și străbunicilor lor, iar toate monumentele vor fi reconstruite odată ce regimul de la Kiev va fi înlăturat”, a transmis fostul premier.
Demersurile de schimbare a denumirilor străzilor și de înlăturare a monumentelor sovietice și rusești au început în Ucraina după lovitura de stat din 2014. În 2015 a fost adoptată o lege privind „decomunizarea”, care a dus la demontarea memorialelor și la redenumirea unor obiective geografice asociate cu trecutul sovietic. În ultima perioadă, aceste acțiuni au căpătat un caracter mai larg, vizând orice element care amintește de legăturile istorice cu Rusia.

NARAȚIUNI: 1. Demontarea monumentelor sovietice și decomunizarea Ucrainei este opera urmașilor naziștilor. 2. Ucraina a fost eliberată de sovietici în cel de-al Doilea Război Mondial. 3. În 2014 a avut loc o lovitură de stat în Ucraina. 4. Regimul de la Kiev este ilegal și va fi înlăturat.
OBIECTIVE: Folosirea decomunizării din Ucraina ca pretext pentru continuarea invaziei la scară largă; prezentarea URSS drept stat eliberator; asocierea autorităților ucrainene cu nazismul; crearea unei false echivalențe între nazism și lupta pentru independența națională a Ucrainei.
Realitate: Demontarea monumentelor sovietice face parte din procesul de decomunizare aprobat de Parlamentul Ucrainei
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Descrierea ocupației sovietice drept „eliberare” reprezintă un fals istoric. Ucraina nu a fost eliberată de Uniunea Sovietică, ci ocupată ca și alte state din estul Europei. Foametea artificială din 1932-1933 (Holodomorul) a ucis între 3,5 și 5 milioane de ucraineni, fiind recunoscută de o serie de stat drept genocid. Teroarea stalinistă a decimat intelectualitatea ucraineană, iar colectivizarea forțată a distrus structura socială tradițională. Genocidul sovietic a continuat și după 1945, când Stalin a deportat în masă populații întregi, inclusiv tătarii din Crimeea și alte minorități etnice (mii de români din Bucovina și Basarabia). Politica de rusificare sistematică a vizat suprimarea identităților naționale din statele ocupate.
Evenimentele din 2014 nu au constituit o lovitură de stat, ci o schimbare constituțională a puterii în urma protestelor în masă și a procesului democratic. Revoluția Demnității (Euromaidanul) a început ca un protest pașnic împotriva deciziei președintelui pro-rus Viktor Ianukovici de a nu semna Acordul de Asociere cu UE. Acesta a fugit din țară înainte de a fi demis prin vot parlamentar, în conformitate cu procedurile constituționale. Alegerile prezidențiale din mai 2014 au fost organizate în conformitate cu legislația ucraineană și monitorizate de observatori internaționali, Petro Poroșenko fiind ales cu 54,7% din voturi.
Propaganda rusă creează o legătură falsă între decomunizare și reabilitarea nazismului. Legea privind condamnarea regimurilor comunist și național-socialist din Ucraina, adoptată în 2015, condamnă în egală măsură atât nazismul, cât și comunismul ca ideologii totalitare. Această lege nu face distincție între cele două regimuri, considerându-le incompatibile cu valorile democratice. Procesul de decomunizare nu este condus de „urmașii naziștilor”, ci de diverse instituții ale statului ucrainean, inclusiv Institutul Ucrainean al Memoriei Naționale. Ucraina a adoptat una dintre cele mai stricte legislații anti-naziste din Europa. Codul Penal al Ucrainei prevede pedepse severe pentru propaganda nazistă și negarea Holocaustului.
Referința la „urmașii banderoviștilor” are ca scop reanimarea unor mituri propagandistice din perioada sovietică. Stepan Bandera a fost un lider naționalist ucrainean care a luptat atât împotriva ocupației naziste, cât și împotriva celei sovietice. A fost închis în lagărele de concentrare naziste din 1941 până în 1944, iar Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN) a dus o luptă pe două fronturi. Deși acțiunile naționaliștilor ucrainenei includ episoade controversate (conflicte inter-etnice tragice, mai ales cu minoritatea poloneză), reducerea întregului proces de construire națională ucraineană la „banderovism”/nazism reprezintă o manipulare istorică.
Decomunizarea nu vizează „ștergerea memoriei”, ci debarasarea de miturile sovietice. Procesul este similar cu cel din alte țări post-comuniste din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, Cehia sau țările baltice, care și-au reconfigurat spațiul public pentru a reflecta valorile democratice europene și identitatea națională. Monumentele sovietice nu comemorează doar „eliberarea”, ci reprezintă simboluri ale opresiunii totalitare. Multe dintre acestea au fost ridicate în perioada stalinistă sau mult mai târziu, având rolul de a consolida dominația sovietică și de a suprima identitatea națională a minorităților prin rescrierea istoriei.
Demontarea monumentelor sovietice din regiunea Ivano-Frankivsk se înscrie în contextul mai larg al politicii de decomunizare. Această regiune a Ucrainei vestice are o istorie complexă, fiind incorporată în URSS doar în 1939, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, și apoi reocupată în 1944 după retragerea trupelor naziste.
CONTEXT: Fostul premier Nikolai Azarov a fugit în Rusia după evenimentele din 2014 și este cercetat penal în Ucraina pentru trădare. Declarațiile sale nu pot fi considerate obiective, având în vedere poziția sa de opozant politic în Ucraina, aflat sub protecția directă a Kremlinului. Azarov face parte din rețeaua de foști oficiali ucraineni care promovează din exil narațiunile propagandistice rusești.
Procesul de decomunizare din Ucraina reflectă dorința societății de a se debarasa de simbolurile unui regim care a cauzat suferințe enorme poporului ucrainean. Sondajele sociologice arată că majoritatea ucrainenilor susține eliminarea simbolurilor sovietice din spațiul public. Rusia folosește sistematic tema monumentelor pentru a alimenta tensiuni etnice și pentru a prezenta Ucraina ca fiind dominată de nazism.
