Călin Georgescu a fost ironizat pe nedrept atunci când afirma că România poate deveni un „jucător” important pe piaţa internaţională a apei, afirmă media suveranistă.
ȘTIRE: Știrile despre criza apei amintesc de campania electorală a lui Călin Georgescu din 2024. Fostul candidat la alegerile prezidențiale vorbea despre capacitatea României a transforma țara într-un jucător strategic pe piața mondială a apei. Georgescu a fost ironizat când a zis că România ar putea obține venituri importante din vânzarea apei. Țara noastră deține 60-65% din sursele de apă din Europa.
NARAŢIUNE: România are potenţialul de a deveni principalul furnizor de apă al Europei, aşa cum a „profeţit” Călin Georgescu.
OBIECTIVE: Promovarea discursului suveranist, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale, validarea propriilor teorii conspiraţioniste.
România NU deţine 60% din sursele de apă dulce a Europei
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Procentul de 60 (uneori 65) la sută invocat de propaganda suveranistă când pretinde că România ar fi principalul deţinător de surse de apă al Europei este complet fals. Afirmaţia se bazează pe un studiu de comportament al consumatorilor, făcut în 2011 de o companie producătoare de ape minerale îmbuteliate, care aprecia că ţara noastră deţine 60% din rezerva continentală de ape minerale, nu de apă dulce în general. Chiar şi aşa, în realitate, studii mai recente spun că România ar deține doar aproximativ 40% din rezerva de apă minerală naturală a Europei, dar mare parte din aceasta este, într-adevăr, neexploatată. Astfel, din cele peste 2000 de surse de ape minerale recunoscute numai pe teritoriul Uniunii Europene (în ianuarie 2025), doar 78 sunt în România. Uşor în contradicţie cu datele UE, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, instituţia competentă pentru recunoașterea și exploatarea apelor minerale, afirmă că, în mai 2025, în România existau doar 89 de surse de apă minerală. În aceste condiţii este evident că pe teritoriul României se află un număr foarte mic de resurse de apă minerală, raportat la cele de pe teritoriul Uniunii Europene. Cu atât mai mult, lista nu include restul țărilor din afara UE. Astfel, pe plan european, așa cum afirma știrea inițială, procentul de ape minerale ce aparține României este mult mai mic.
În ceea ce privește „apa dulce”, aceasta include ape de suprafață (râuri, lacuri naturale şi artificiale), ape subterane (acvifere freatice, pânze de apă adânci, izvoare), precipitații utile (care contribuie la refacerea resurselor), şi zăpezi și ghețari (irelevanți însă pentru România).
Conform datelor Băncii Mondiale, Europa (fără Rusia) are în total aproximativ 2.500 de miliarde de metri cubi de apă dulce regenerabilă anual. Țările cu cele mai mari resurse sunt: Norvegia, Turcia, Franţa, Italia, Suedia, Islanda, Regatul Unit, Spania şi Finlanda. Potrivit aceloraşi date, România dispune de un volum de aproximativ 42 de miliarde de metri cubi de resurse de apă anual, adică mai puţin de 2 procente din totalul european. Astfel, devine evident că ţara noastră are resurse rezonabile la nivel local, dar pe fond european suntem un stat cu resurse modeste. Există însă, un aspect la care face, probabil, referire Călin Georgescu, acela al consumului de apă, care reprezintă doar circa 15% din totalul disponibil, ceea ce indică un surplus care ar putea fi, teoretic, exportat, prin conducte de interconectare cu alte ţări.
O astfel de idee este însă puțin fezabilă din cauza lipsei de rentabilitate. Într-adevăr, în ultimii ani, state ca Spania, Italia, sau Grecia suferă de stres hidric sever, în special vara, iar importul de apă ar putea rezolva, chiar şi parţial, problema. Doar că un asemenea proiect presupune costuri uriașe de infrastructură, conducta ar trebui să traverseze munți, frontiere, arii naturale protejate etc. Mai mult, pomparea intensivă a apei pe distanţe uriaşe, pentru asigurarea unui debit optim, implică un consum masiv de energie.
Ca reper de cost, amintim construcţia de către China a conductei South – North Water Transfer Project, lungă de peste 2.000 de km, care a costat peste 70 de miliarde de euro, în condiţiile în care aceasta trece printr-un singur stat și printr-un relief favorabil. O conductă România – Grecia, de exemplu, de aproximativ 1.000 de kilometri ar costa, la preţurile actuale, minim 30 de miliarde de euro, fără a include întreținerea şi asigurarea securităţii rețelei. În plus, exportul de apă implică și costuri de tratare, protejare a sursei, posibile taxe ecologice și costuri de pierderi tehnologice (evaporare, infiltraţii etc.).
Un alt impediment major în rentabilizarea unei astfel de investiţii îl constituie alternativa desalinizării apei de mare, o soluţie mult mai ieftină pe termen lung decât aducerea apei prin conducte de la mii de kilometri. De exemplu, ţări precum Olanda, Israel sau Emiratele Arabe Unite exportă tehnologii de desalinizare, nu apă. De asemenea, Franța și Germania nu exportă apă prin conducte, ci fac schimburi locale și punctuale. Mai mult, inclusiv canalele de irigații transfrontaliere sunt rare în UE, din cauza dificultăților de coordonare. Un exemplu în acest sens îl reprezintă chiar România, care exportă apă pentru irigaţii în Ungaria încă de acum aproape patru decenii. Potrivit datelor oficiale, însă, valoarea cumulată a contractelor pe cinci ani depășește cu puţin suma de 900.000 euro.
În plus, statele confruntate cu perioade lungi de deficit de apă au la îndemână şi reciclarea acesteia, precum şi eficientizarea consumului.
Omenirea ştia şi fără Georgescu că există o criză a apei
CONTEXT: Întreaga planetă este conştientă că ne aflăm în faza incipientă a unei crize a apei la nivel mondial, iar afirmaţiile lui Călin Georgescu despre subiect nu au adus nimic nou, în afara propunerii irealizabile ca România să exporte apă în cantităţi uriaşe prin conducte.
Provocările legate de apă, „fie că este prea multă sau prea puțină, fie că este murdară și nesigură”, alimentează deja insecuritatea alimentară şi sanitară în regiuni întregi ale lumii. Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că, la fiecare 80 de secunde, un copil sub cinci ani moare din cauza unei boli cauzate de apa poluată, iar alte sute de milioane cresc cu perspective de viață diminuate considerabil.
Din aceste motive, zeci de organizaţii internaţionale, precum ONU, OMS, UE etc. elaborează, pe baza a sute de studii, strategii de gestionare eficientă a resurselor planetare de apă, conştiente de existenţa problemei cu mult înainte de „dezvăluirile revoluţionare” ale lui Georgescu. De altfel, exportul de apă nu a fost singura idee „năstruşnică” formulată de fostul candidat, de-a lungul timpului, el afirmând că tehnologia 5G este periculoasă deşi utilizează un telefon mobil bazat pe respectiva tehnologie, că sucurile conţin nanocipuri, iar apa are conştiinţă. De asemenea, el a contestat existenţa virusului SarSCoV2 şi în acelaşi registru susţinea că nu are încredere în medici, care nu pot şti mai bine decât un bolnav problemele cu care se confruntă. În acelaşi timp, el s-a operat la o clinică din Germania pentru o afecţiune minoră la genunchi şi a cerut ridicarea controlului judiciar pentru a merge în Israel la „proceduri medicale”.
Nu putem încheia articolul de faţă fără să amintim naraţiunea care a circulat în spaţiul media autohton în toamna anului 2023, care afirma, în totală contradicţie cu realitatea invocată astăzi, că oculta mondială va declanşa o criză artificială a apei, pentru a reuşi instalarea unui guvern mondial, ultimul pas pentru obţinerea controlului total asupra omenirii.
---copie-image.webp)
