Donații
Veridica.md
Regiunile ocupate de ruși în Ucraina au dreptul la auto-determinare și referendumurile organizate de Rusia în acestea sunt la fel de legitime precum independența Kosovo, potrivit unei narațiuni false lansate de o publicație din România. Aceasta reia și teza falsă a propagandei rusești privind superioritatea militară a Rusiei față de Occident.
ȘTIRE: „De ce se face atâta tămbălău în urma referendumurilor din provinciile Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie, teritorii care au o suprafață cumulată de mai puțin de 2.000 de km², din cei 600.000 km² ai Ucrainei? Ce vrea Vladimir Putin cu mobilizarea parțială, dar cu amenințarea nucleară? A cucerit deja peste 100.000 de km². Sunt întrebări care înfierbântă civilizația euro-atlantică, în perioada post “încălzire globală”. Dar Zelenski e deja câștigător. Păi, nu așa anunță presa de cazarmă, influencerii NATO și toată șleahta de adormiți în duhul defunctelor “valori occidentale”? Căuzașii nord-atlantismului vorbesc acum despre încălcări flagrante ale dreptului internațional, despre violări ale frontierelor și desantul trupelor de ocupație. Nu i-am auzit, la fel, pe timpul războaielor “pentru democratizarea” Siriei, Irak-ului, Afganistanului sau fostei Iugoslavii. Tot un referendum a avut loc, în 23 aprilie 1998, în spațiul iugoslav, iar 95% au votat împotriva medierii internaționale a conflictului sârbo-kosovar. ONU a trimis în zadar trupe de menținere a păcii. Până și Rusia a avut câteva mii de soldați, dar Elțîn a coborât nivelul pretențiilor, după o serie de infuzii monetare către bugetele costelive ale Federației Ruse. Peste fix un an, în aprilie 1999, NATO bombarda Belgradul și alte localități sârbești. Motivul? Se spunea că regimul Miloșevici nu a respectat drepturile secesioniste ale muntenegrenilor, croaților și kosovarilor. Nu, zău. Păi și acum? Kosovo, o regiune cât suprafața Ținutului secuiesc, e, astăzi, o republică recunoscută de 91 de state ale lumii și provine tot dintr-o declarație unilaterală de independență. Republicile secesioniste din Crimea vor și ele să fie independente. Occidentul etalează dreptul roman și toate derivatele sale, doar atunci când îi convine. În Kosovo, 90% din populație e musulmană. Partidul extremist conduce cu un fel de banderiști locali, sub directa supraveghere a KFOR […] Liderul autoritar de la Moscova contraatacă, amintind țărilor occidentale că “patria mamă” (Rusia) deține mijloace de distrugere în masă, mai moderne decât cele ale țărilor NATO. “Și dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, cu siguranță vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a proteja Rusia și poporul nostru. Nu este o cacealma”, a spus Putin în declarația sa televizată. În arsenalul rusesc există rachete de rază lungă de acțiune, Iskander, 12.400 de tancuri, 3.391 lansatoare de rachete (SUA are doar 1.366, conform Global Fire), 30.122 mașini blindate (SUA, 45.193), rachete balistice transcontinentale, Sarmat 1 și Sarmat 2, denumite “Satan” de către occidentali, 81 de submarine cu încărcătură nucleară, distribuite în mările și oceanele lumii, Zirkoanele, rachete de croazieră hipersonice anti-navale, o flotilă de avioane de luptă la Kaliningrad și una navală. La acestea se pot adăuga oricând trupele speciale ale FSB. Rusia poate mobiliza până la 23 de milioane de rezerviști. Vorba unui prieten din armată, “ăștia, odată stârniți, nu se opresc doar la Londra”. Vrea Occidentul o nouă conflagrație mondială? Atunci, n-are decât să trimită trupele NATO în Crimeea. Putin îi așteaptă pe micuții yankei.”
NARAȚIUNI: 1. Occidentul a atacat Iugoslavia pentru a sprijini secesionismul, dar neagă dreptul la autodeterminare al populației din patru regiuni ucrainene unde s-au organizat referendumuri. 2. Referendumurile din Donbass, Herson și Zaporojie sunt legale. 3. Occidentul este ipocrit întrucât a recunoscut dreptul Kosovo la autodeterminare, dar nu îl recunoaște și pe cel al regiunilor din Ucraina.
CONTEXT: Rusia a invadat Ucraina în 2014 după ce la Kiev au ajuns la putere pro-europeni și a fost îndepărtat regimul pro-rus al lui Viktor Ianukovici. Pretextele invocate de Rusia – că în Ucraina ar fi preluat conducerea extrema dreaptă printr-o lovitură de stat – s-au dovedit a fi false; de fapt, agresiunea a avut drept cauze teama regimului Vladimir Putin față de instaurarea unei democrații liberale pro-occidentale aproape de granițele sale și determinarea Moscovei de a păstra Ucraina în ceea ce consideră a fi sfera sa de influență. În 2022, Rusia a lansat o nouă invazie, pretextul fiind o inexistentă extindere a NATO către est; noul război are toate caracteristicile unui război imperial de cucerire, lucru demonstrat de scara largă a atacului, care inițial viza inclusiv capitala Kiev.
Armata rusă s-a dovedit a fi incapabilă să învingă forțele ucrainene, în ciuda propagandei de ani de zile privitoare la pregătirea militarilor săi și armamentul avansat pe care l-ar fi avut la dispoziție. Războiul-fulger care ar fi trebuit să distrugă rapid Ucraina s-a dovedit a fi un eșec, forțele ruse care avansau fiind oprite și suferind pierderi grele pe toate fronturile; a urmat pierderea bătăliei Kievului și prima mare retragere a rușilor. Câteva victorii – la Mariupol, în Donbass – au fost obținute extrem de greu, cu pierderi mari și doar după distrugerea cvasi-completă a unor orașe care fuseseră apărate de forțe ucrainene net inferioare numeric și din punct de vedere al echipării.
În luna septembrie însă Ucraina a reușit să lanseze ea o ofensivă-fulger în zona Harkov, în urma căreia capturat mii de kilometri pătrați în doar câteva zile, și o alta, mai lentă, în regiunea Herson, care amenință pozițiile rușilor de acolo. Cu perspectiva unor noi înfrângeri catastrofale, Moscova a organizat în regim de urgență referendumuri de alipire a patru regiuni ucrainene amenințate de contra-ofensiva Kievului – Luhansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie; la doar câteva zile după anunțarea referendumurilor, acestea au fost organizate, fără a fi fost practic pregătite, rezultatele au fost anunțate imediat și după scurt timp s-au făcut și pașii legali pentru anexare. În paralel cu organizarea referendumurilor, Moscova a amenințat că, odată ce regiunile respective fac parte din Rusia, va putea utiliza armamentul nuclear pentru apărarea lor. Practic, în fața unei înfrângeri umilitoare, regimul Putin a căutat o metodă pentru a putea intimida Kievul și a-l forța să nu își mai folosească armata și a imaginat soluția acestor referendumuri.
OBIECTIV: Legitimarea unor acțiuni abuzive ale Rusiei în Ucraina în fața opiniei publice prin invocarea unei așa-zise „voințe populare”. Perpetuarea imaginii false a unei armate ruse puternice și superioare nu doar celei a Ucraina, ci și forțelor NATO.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Comparația dintre referendumurile din Ucraina și cel organizat în Iugoslavia în 1998 este lipsită de temei. Referendumul din Iugoslavia nu a fost despre autonomia și independența Kosovo și, mai mult, a fost boicotat de albanezii din această provincie; ar fi putut fi comparate cele două situații dacă în Ucraina liberă era organizat un referendum în care populația să se pronunțe cu privire la cele patru regiuni ocupate parțial de Rusia.
Pe de altă parte, Rusia încearcă să-și argumenteze anexările teritoriale din Ucraina, respectiv peninsula Crimeea în 2014, prin prisma a ceea ce numește Moscova „precedentul Kosovo”. În primul rând, chiar Rusia este cea care nu recunoaște, oficial, un precedent Kosovo. Ca principal susținător al Serbiei, Moscova a refuzat să recunoască independența acestei regiuni. Aceasta a fost proclamată în 2008, la 9 ani după război, și nici până în prezent nu a fost recunoscută de toate statele lumii (nici măcar de toate țările membre UE), Kosovo nefiind, din acest motiv, membru al ONU sau al altor organizații internaționale.
Lupta Kosovo pentru independență a început în 1989, când guvernul de la Belgrad a revocat, la 23 martie 1989, statutul care acorda autonomie Kosovo. Celelalte două mari evenimente care au deschis calea spre independență mulți ani mai târziu din problema Kosovo au avut loc iulie 1990 și septembrie 1991 prin eliminarea instituțiilor politice din provincia și proclamarea unei „Republici Kosovo”, iar în februarie 1996 au avut loc primele atacuri ale Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK). Intervenția NATO din 1999 a fost lansată în contextul în care în Kosovo era în plină desfășurare o politică de purificare etnică și existau dovezi privind masacre comise împotriva civililor, pentru a căror protecție s-a intervenit.
În cele patru regiuni ucrainene, pe de altă parte, referendumurile au fost făcute în condiții de ocupație rusă, cu o mare parte din populație absentă întrucât se refugiase din calea rușilor sau trăiește în zone aflate sub controlul forțelor ucrainene. Numeroase imagini și relatări de la fața locului arată că votul s-a desfășurat, practic, sub amenințarea armelor, echipele de la urne fiind însoțite de militari ruși înarmați și cu cagule. De asemenea, nu au existat observatori internaționali independenți. Din toate aceste motive, nicio organizație internațională nu a recunoscut pseudo-referendumurile din cele patru regiuni ucrainene.
În ceea ce privește ocupația rusă, aceasta a survenit în urma unui război clasic de cucerire imperială, populația din zonă nefiind ținta vreunei campanii de epurare sau persecuție a regimului de la Kiev care ar fi justificat protejarea sa; din contră, valul mare de refugiați și rezistența civilă depusă în mai multe localități arată că o parte importantă a populației din cele 4 regiuni se identifică drept ucraineană. De asemenea, până în 2014, când Rusia a lansat prima invazie a Ucrainei și așa-numiți „omuleți verzi” – în fapt agenți ruși – au lansat mișcări separatiste în Donețk și Luhansk, nu a existat vreo mișcare pro-independență nici în acele două regiuni, nici în Zaporojie și Herson.
Se distinge în articolul lui Marius Ghilezan din România Liberă și retorica legată de un atact al Rusiei asupra Marii Britanii, la fel cum a făcut-o în luna mai unul dintre principalii propagandiști ai Kremlinului, prezentatorul TV de la postul public rus de televiziune, Dmitri Kiseliov.
„O singură lansare, Boris, și nu mai există Anglia. O dată pentru totdeauna”, a declarat Kiseliov despre temuta rachetă nucleară Sarmat, supranumită Satan 2. „Explozia acestei torpile termonucleare aproape de țărmurile Marii Britanii va ridica un val uriaș, un tsunami, cu o înălțime de până la 500 de metri”, a subliniat același Kiseliov”, spunea propagandistul rus.
Astăzi, Marius Ghilezan vine cu o judecată de valoare similară, supralicitând forța armatei ruse, mult inferioară cele americane conform tocmai site-ului Global Fire Power pe care autorul îl citează trunchiat.
„Vorba unui prieten din armată, “ăștia [rușii], odată stârniți, nu se opresc doar la Londra. Vrea Occidentul o nouă conflagrație mondială? Atunci, n-are decât să trimită trupele NATO în Crimeea. Putin îi așteaptă pe micuții yankei”, a scris în articolul său, ziaristul România Liberă.
În fapt, Rusia este incapabilă să învingă Ucraina și a început să piardă teren odată ce Kievului i-a fost livrat, în cantități relativ reduse, armament NATO performant. SUA și aliații din NATO dețin însă o cantitate mult mai mare de astfel de arme plus o serie de sisteme mult mai avansate, astfel încât, războiul din Ucraina arată în mod clar că, în comparație cu Occidentul, Rusia e o putere militară de mâna a doua, care nu ar fi capabilă să facă față într-o confruntare convențională. De aici și retorica Moscovei cu privire la arsenalul său nuclear, singurul cu care poate amenința Occidentul.
De altfel, Rusia își consumă repetitiv această amenințare a armelor sale de distrugere în masă, inclusiv nucleare, cu scopul disuasiv de a descuraja voința Occidentul de a sta alături de Ucraina în timpul acestei invazii ruse. De notat însă că și într-o astfel de variantă, arsenalul nuclear al SUA și al altor state occidentale, ceva mai modern decât al Rusiei, garantează că și în cazul unei astfel de confruntări o victorie este imposibilă pentru regimul Putin, care poate obține cel mult distrugerea reciprocă, care nu e însă în avantajul nimănui.
Verifică sursele:
---copie-image.webp)
