FAKE NEWS: Deja cucerită de Occident, România se lasă călcată în picioare și de Ucraina

FAKE NEWS: Deja cucerită de Occident, România se lasă călcată în picioare și de Ucraina
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Fostul premier al României, Viorica Dăncilă, răspunde la întrebările jurnaliștilor în cadrul unei dezbateri, înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, desfășurate la Palatul Parlamentului din București, România, 19 noiembrie 2019.

Cu suveranitatea la cheremul marilor puteri occidentale, România se face acum preș și în fața Kievului și și-a demis ministrul Apărării, Vasile Dâncu, doar pentru că a vorbit de pace, potrivit fostului premier, Viorica Dăncilă. Narațiunea amintește de cele ale Rusiei, potrivit cărora Ucraina – țară aflată sub atac – e cea care nu dorește pacea. Viorica Dăncilă a promovat și narațiunea falsă că Ucraina subminează agricultura și, implicit, economia României.

ȘTIRE: „Tind să-l cred pe dl. Dîncu. El a ieșit cu o afirmație care cred că a deranjat, a spus că trebuie negociată pacea. După ce a ieșit cu această afirmație, că trebuie să se așeze la masă marile puteri și să negocieze pacea, am văzut că împotriva dînsului a ieșit atît dl.președinte, care i-a spus să citească presa, președintele PSD nu a ieșit cu vreo reacție de susținere a dlui.Dîncu…Mai este un aspect – să nu uităm că a venit și o reacție din partea ucraineană – senzația mea în acest moment e că atunci când strănută domnul Zelenski, ai noștri de la București răcesc. Ne comportăm ca slugi. Produsele din Ucraina pline de pesticide au pătruns pe piața românească, iar fermierii noștri au mari probleme. [...] Atitudinea din ultima vreme a domnului Zelenski a condus la o lipsă de credibilitate, pentru că a arătat că nu are încredere în cei care au analizat ceea ce s-a întâmplat în Polonia, nici în partea poloneză, nici în cea americană, a insistat să fie parte a analizei, ca și cum el ar fi cel care controlează, iar acest lucru nu se face. Eu cred că în perioada care urmează vor fi din ce în ce mai multe voci care vor milita pentru pace, din ce în ce mai multe țări vor susține pacea.”

NARAȚIUNi: 1. Vasile Dâncu a fost demis pentru că vrea pace în Ucraina. 2. România a devenit sluga Ucrainei. 3. Ucraina este vinovată pentru problemele economice ale României.

CONTEXT/ETOS LOCAL: Remarcată în viața politică a României mai mult prin gafele și nerealizările din timpul mandatului său de prim-ministru, Viorica Dăncilă încearcă o revenire în prim-plan, prin apariții în media prietenoasă, la emisiuni ale unor jurnaliști la fel de penibili ca prestația sa în fruntea guvernului. Marșând pe discursul suveranist, singurul tip de discurs care mai poate produce ceva schimbări în opțiunile electoratului autohton, fostul premier a „aderat” la narațiunile ce cântă prohodul independenței României, plusând cu considerații despre războiul din Ucraina care par a fi „împrumutate” din propaganda rusă; aceasta din urmă le-a lansat cu scopul de a obține reducerea sprijinului comunității internaționale pentru Ucraina.

Ideea unor negocieri de pace în Ucraina este promovată, în ultima perioadă, tot mai intens de Rusia, în condițiile în care forțele acesteia se află sub presiune și au suferit o serie de înfrângeri pe teren. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, chiar a declarat, cu cinism, că Ucraina este vinovată de faptul că Rusia îi bombardează infrastructura civilă, pentru că nu acceptă convorbiri de pace. Cu alte cuvinte, Peskov a recunoscut că, în lipsă de soluții militare, Rusia încearcă să forțeze Ucraina să discute terorizându-i populația și aruncând-o, în prag de iarnă, în frig și întuneric. Ucraina, pe de altă parte, ca stat agresat, nu poate să negocieze până când Rusia nu își retrage forțele de pe teritoriul său – posibilitate exclusă însă de Kremlin odată cu anexarea ilegală, la sfârșitul lunii septembrie, a patru regiuni ucrainene. Practic, prin pretențiile sale teritoriale asupra Ucrainei, Rusia este cea care blochează posibilitatea oricăror negocieri de pace. Cum însă are nevoie de aceste negocieri, cel puțin pentru a obține un răgaz ca să își regrupeze forțele, Kremlinul încearcă să exercite asupra Kievului presiuni directe, prin bombardamente, dar și indirecte, prin intermediul aliaților Ucrainei. Se are în vedere subminarea sprijinului pe care statele occidentale îl oferă Ucrainei prin crearea imaginii că aceasta din urmă vrea să poarte războiul cu orice preț și orice sacrificiu; criza energetică din Occident este deja menită să exercite un alt tip de presiune, ideea care se urmărește fiind crearea unei mentalități de tipul „noi suferim pentru Ucraina iar aceasta nu vrea să facă niciun compromis”.

OBIECTIV: Promovarea discursului de tip suveranist în scop electoral.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Într-un discurs care abundă în greșeli de gramatică extrem de grosolane (ca și meserie, ca și ministru, ca și țară, servici, tu însuți (cu referire la propria persoană), pentru că ca să aderi, nu ne-a pus nimeni ca să, îi vedem acolo decât stând, aspecte care nu întrunea, nu mi-am propus ca să atac, lucrurile bune care le făceam), Viorica Dăncilă încearcă parafrazarea celebrei expresii a nu mai puțin celebrului diplomat prusac von Metternich, Când Franța strănută, întreaga Europă răcește, ratând însă explicația utilizării acesteia. Probabil, doamna Dăncilă a vrut să spună că Vasile Dîncu a fost demis din funcția de ministru al Apărării la cererea lui Volodimir Zelenski, teorie care, sperăm că sunteți de acord cu noi, e suficient de absurdă ca să nu merite un debunking profesionist. Vom menționa doar că poziția aliaților României din UE și NATO, poziție împărtășită și de București, este că Ucraina e singura în măsură să decidă când, ce și dacă va negocia cu Rusia. NATO, UE și implicit România au transmis în repetate rânduri că respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, pe care statul agresor, Rusia, a încălcat-o și continuă să o încalce. Prin afirmația sa că „singura șansă a păcii poate fi negocierea cu Ucraina”, fostul ministru al Apărării nu a făcut decât să se distanțeze de pozițiile oficiale ale României și aliaților săi și să promoveze, indirect, interesele Moscovei și propaganda rusească. De altfel, Vasile Dâncu nu a fost demis ci și-a dat demisia, după ce șeful guvernului din care făcea parte, premierul Nicolae Ciucă, președintele Klaus Iohannis – care este și comandant suprem al armatei – dar și șeful președintele PSD, partidul care l-a propus pentru funcția de ministru al apărării, l-au criticat pentru derapajul său.

În ceea ce privește problemele fermierilor români cauzate de importurile de produse „pline de pesticide” din Ucraina, este evident că avem de-a face cu o altă dezinformare. Adăugați seceta cumplită și scumpirea combustibililor din acest an la problemele deja existente ale agriculturii românești, iar învinovățirea importurilor ucrainene pentru criza agricolă prin care trecem devine cel mult o glumă proastă. Produsele agricole din Ucraina, țară ce într-adevăr încă permite utilizarea unor pesticide care în Uniunea Europeană au fost interzise, sunt rar spre deloc destinate pieței românești. Ele sunt doar în tranzit pe teritoriul României și au ca destinație finală Africa sau America de Sud. În plus, când vine vorba despre pesticide folosite în exces, România se confruntă cu această situație de ceva vreme, independent de importurile din Ucraina. O altă problemă cauzată de produsele agricole importate din Ucraina ar putea fi reprezentată de scăderea prețurilor, o situație care poate fi considerată o problemă, dar acest fapt reprezintă normalitatea într-o piață liberă în care prețul se stabilește liber, în funcție de cerere și ofertă.

Reproșul adus președintelui ucrainean că a solicitat ca o echipă de la Kiev să facă parte din comisia de anchetă a incidentului din 15 noiembrie este absurd la rândul său, cererea lui Volodimir Zelenski fiind una cât se poate de legitimă în contextul dat. În situație similară, participarea Rusiei în ancheta sabotajului asupra conductelor Nord Stream, nu doar că a fost permisă de comunitatea internațională, dar a și avut deja loc. Predicțiile fostului premier Dăncilă că „din ce în ce mai multe țări vor susține pacea” sunt simple speculații, sondajele de opinie la nivel european indicând în continuare o largă susținere populară de care se bucură Ucraina în războiul de apărare contra agresiunii ruse.

Nu putem să nu remarcăm pe final, cu un zâmbet în colțul gurii, ironia involuntară a moderatorului care o roagă pe Viorica Dăncilă să analizeze prestația actualului prim-ministru, Nicolae Ciucă, în limba engleză, și răspunsul acesteia la întrebarea:

- Cum apreciați activitatea guvernului Ciucă?

- Foarte greu.

Timp citire: 7 min