Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Editoriale

„Noul normal”: Pandemia și războiul

Localnicii trec pe lângă o clădire care a fost avariată în timpul bombardamentelor de la periferia orașului Harkov, Ucraina, 25 mai 2022.
©EPA-EFE/SERGEY KOZLOV  |   Localnicii trec pe lângă o clădire care a fost avariată în timpul bombardamentelor de la periferia orașului Harkov, Ucraina, 25 mai 2022.

Războiul din Ucraina este doar cel mai recent conflict al unui început de secol care s-a dovedit a fi turbulent din Orientul Mijlociu și Africa până în Caucaz, Asia Centrală și Extremul Orient. A izbucnit când omenirea credea că a ieșit dintr-o pandemie – cea de coronavirus – și se poartă în timp ce unii se tem că următoarea pandemie a sosit deja. Să fie oare războaiele și pandemiile „noul normal” al omenirii?

Războiul din Ucraina, de la blitzkrieg ratat la conflict de durată

La acest moment, ai nevoie de minimum patru culori ca să ilustrezi elocvent pe hartă situația Ucrainei. O culoare este pentru Rusia, una pentru Ucraina, alta pentru zonele din Ucraina ocupate de Rusia înainte de 24 februarie 2022 – aici intră Crimeea, de exemplu – iar a patra culoare este pentru ceea ce Rusia a invadat din februarie încoace. Sigur, alte două - trei nuanțe pot fi folosite suplimentar dacă dorești să fii mai exact: una pentru câștigurile contraofensivei ucrainene (destul de modeste în comparație cu zarva pe care au făcut-o în mass media), altele pentru fâșiile pe care cele două părți pretind că le controlează, dar a căror apartenență e de fapt greu de confirmat din surse independente.

Rezultatul este ca un fel de radiografie care arată un țesut afectat pe margini. De la cele două zone din Donbas și Crimeea, boala s-a lățit în nord, sud și est. Zonele sunt acum unite și extinse, metastaza formând un arc de cerc gros de o sută - o sută cincizeci de kilometri, între Harkov și Mikolaev, orașul de pe Bug de care românii au auzit ultima oară la știri acum optzeci de ani, pe când armata română și cea germană atacaseră Uniunea Sovietică. Lungimea arcului descris acum de agresiunea rusă are peste 1.000 de kilometri, astfel că în total, din 2014 încoace, Rusia a ocupat peste 100.000 de kilometri pătrați din Ucraina – aproape jumătate din suprafața României. 

Culorile sunt elocvente pentru hartă, dar sunt esențiale și la conturarea tipurilor de deznodământ al războiului din Ucraina. Pentru că eventualii negociatori au mai multe opțiuni, în funcție de granița care-ar putea fi acceptată: fie pe aliniamentul de dinainte de anexările ruse din 2014, fie pe cel de dinainte de februarie 2022, fie pe cel din prezent, în care arcul descris mai sus rămâne teritoriu rus.

Toate aceste negocieri posibile reprezintă un tip de deznodământ, pe care cunoscutul analist bulgar Ivan Krastev îl numește „al tratatului de pace”. Se plasează în favoarea acestuia Germania, care a cerut deja armistițiul; Italia, care propune un plan de rezolvare politică a conflictului; și Franța, care vorbește de o înțelegere care să excludă „umilirea Rusiei”. De cealaltă parte, sunt adepții deznodământului „justițiar”, care cer în primul rând ca Rusia să fie aspru pedepsită pentru agresiunea declanșată împotriva Ucrainei. În această tabără sunt Polonia, Lituania, Letonia, Estonia și Marea Britanie, țări cu o experiență amară a relațiilor cu Rusia, fie ea comunistă sau postcomunistă. Polonia a fost desființată ca stat și de către Rusia țaristă, și de către URSS-ul lui Stalin, de conivență cu Germania nazistă, în vreme ce țările baltice au fost încorporate tot atunci la Uniunea Sovietică. La rândul ei, Marea Britanie are o reacție de opoziție instinctivă la emergența unui „imperiu rus”, în condițiile în care statutul ei internațional s-a deteriorat în secolul 20. Iar imixtiunile sovietice sau rusești chiar pe teritoriul său – cazul Markov din 1978 și cazul Skripal, petrecut patruzeci de ani mai târziu, menționând doar extremele temporale – nu au făcut decât să o irite și mai mult.

Din distribuția de până acum a celor două tabere, cea a „tratatului de pace” și cea a „justițiarilor”, lipsesc două țări cheie: Statele Unite și Ucraina. The Economist remarcă declarațiile ambivalente ale lui Lloyd Austin, ministrul american al apărării. După o vizită la Kiev, el s-a situat în „partida justiției”, declarând că strategia Occidentului este ca Ucraina „să câștige războiul”, iar Rusia să fie „slăbită și vulnerabilizată” după acest conflict. Trei săptămâni mai târziu însă, după o convorbire cu omologul său rus Serghei Șoigu, același oficial american părea să fi trecut pe cealaltă bancă, a „tratatului de pace”, cerând „o încetare imediată a focului”. În ce privește Ucraina, președintele Volodimir Zelenski spune pe de o parte că „Ucraina va lupta până ce-și va recâștiga toate teritoriile”, dar pe de altă parte vorbește de posibilitatea negocierilor „imediat ce Rusia se va retrage pe granița din 24 februarie 2022”.

Există în această ecuație și o relație evidentă de reciprocitate. Țările occidentale, indiferent de tabăra în care s-ar afla, sunt de acord că până la urmă „Ucraina este cea care decide până unde vrea să meargă”. Poziție justă în principiu, dar Ucraina la rândul ei depinde în mod hotărâtor de cât de ajutată e de către Occident. Așadar, până la urmă, sfârșitul războiului e în relație și cu disponibilitatea americană și europeană. Depinde de cât de repede țările occidentale „obosesc” – termenul îi aparține lui Mihailo Podolyak, negociatorul-șef al lui Volodimir Zelenski – să mai îndemne Ucraina să reziste. Și mai depinde, bineînțeles, și de cât de departe merge președintele Putin, care până acum n-a comunicat explicit care e de fapt, în termeni teritoriali mai ales, dar și politici, scopul final al războiului pe care l-a declanșat.

Însă indiferent de forma pe care o va lua, deznodământul nu pare apropiat. Rusia își continuă ofensiva, iar Ucraina rezistă, cu sprijin masiv din partea Occidentului. Numai Statele Unite i-au alocat până acum paisprezece miliarde de dolari, Congresul aprobând alte patruzeci de miliarde. Suma amintește de cea de cincizeci de miliarde de dolari - bine, de altă valoare absolută – cu care SUA a asistat Uniunea Sovietică, în armament și echipament, în confruntarea acesteia cu Germania nazistă. Războiul pare să se permanentizeze, cel puțin la nivelul percepției. Opinia publică occidentală nu a obosit – cel puțin deocamdată – ci l-a asimilat mai degrabă ca pe o realitate inevitabilă. Concomitent, efectele războiului s-au resimțit pe piețele energetice și le amenință și pe cele alimentare. Încă necuantificate sunt efectele psihologice asupra populației, în special europene, care de la cel De-al Doilea Război Mondial încoace e mai înclinată ca niciodată să creadă că istoria a intrat într-o perioadă de nesfârșite turbulențe. Care nu au întârziat să pară că se multiplică.

Variola maimuței și teama de o nouă pandemie

Recenta epidemie de „variola maimuței” a stârnit panică pe mai multe continente pentru un presupus potențial al său de a deveni pandemie. Din 7 până în 25 mai, în afara Africii au fost înregistrate câteva sute de cazuri de variola maimuței, distribuite în aproape 20 de țări - cele mai multe, 119, în Spania. Asemănătoare în simptome cu vărsatul de vânt european, boala e una endemică în Africa Centrală, având două variante: una mai virulentă, în Congo, iar cealaltă întâlnită mai ales în țările din vestul continentului, Guineea Ecuatorială, Nigeria sau Camerun. Cea care a trecut granița este tulpina mai blândă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, chiar și în cazul variantei mai severe, maladia nu omoară decât foarte rar adulții sănătoși, iar până acum nu s-a înregistrat niciun caz de deces din cauza ei în afara continentului african.

Mai mult, pentru „variola maimuței” există deja un vaccin din care multe țări au stocuri considerabile. Vaccinul pare a fi eficient chiar și după ce oamenii sunt infectați. Unii specialiști sunt de părere că tocmai renunțarea la vaccinarea împotriva vărsatului de vânt – boală eradicată în Europa – a dus la recrudescența acestui tip de variolă. Una peste alta, este puțin probabil ca „variola maimuței” să impună carantine asemănătoare celor din timpul pandemiei de coronavirus.

Cu toate acestea, destule buletine de știri au prezentat „variola maimuței” ca pe „următoarea pandemie posibilă”, ca să nu mai menționez teoriile conspiraționiste de pe internet care au început să circule în paralel. Nu a contat că virusul care o provoacă nu e la fel de contagios ca și SARS-COV-2. Și nici că, aparent, nu înregistrează mutații așa de dese precum coronavirusul. Oamenii sunt sensibilizați de experiența recentă a Covidului și tind să vadă pericole chiar și acolo unde ele de fapt nu există.

Tocmai succesiunea evenimentelor din ultimii ani îi predispune la o asemenea reacție. Nici nu am ieșit din pandemia de coronavirus și Europa este din nou afectată de o criză fără precedent în ultimele decenii, un război primitiv care a dat peste cap viața a milioane de oameni. Mai mult, stilul politic rudimentar al liderului de la Kremlin a făcut să se vorbească și de lovituri nucleare, trezind astfel temeri vechi, de pe vremea Războiului Rece și a accidentului din 1986 de la Cernobîl. Efectele economice ale pandemiei, augmentate de război, sunt negative și masive: inflație și majorări nemaiîntâlnite ale facturilor la curent și gaze. Nu e de mirare că, pentru mulți oameni, lecția adusă de pandemie și război este că astăzi noul normal este imprevizibilul.

Modelul Noe: „Salvarea colectivă e puțin probabilă, nu ne rămâne decât să ne căutăm o Arcă”

Și oricât de apăsătoare pot fi cele două „aritmii” ale lumii de azi, cel puțin din zona europeană - pandemia și războiul - mai e ceva ce s-a instalat în psihicul nostru. Mai există o presiune care s-a manifestat încă de dinainte de pandemie și război, dar pe care pandemia și războiul au sporit-o. E vorba de o angoasă a apocalipsei climatice, deja identificată de sociologi și psihologi. Sunt afectați de ea mai ales tinerii, și dintre aceștia, mai ales cei educați. Impactul este palpabil. Am citit despre cazul tinerei cercetătoare care a decis argumentat că soluția cea mai corectă este să nu aibă urmași. Nu neapărat pentru că soarta urmașilor este incertă și oricum din ce în ce mai dificilă, ci pur și simplu pentru că o asemenea decizie contribuie - infinitezimal, dar de sens pozitiv totuși - la încetinirea ritmului încălzirii globale. Auto-împuținarea a ajuns soluția disperată a celor ce se consideră lucizi în fața realei amenințări a secolului sau, dacă va mai fi cazul, mileniului nostru.

Un cerc vicios apare și aici. Pe măsură ce omul își face simțită prezența până ce și în adâncul oceanelor sau al puținelor păduri virgine rămase, efectele pot fi dintre cele mai puțin previzibile. Există o teorie a provenienței coronavirusului potrivit căreia acesta dormita printre liliecii din caverne nederanjate vreodată de om. Dar când au intervenit schimbările climatice sau acțiunea directă a omului, cutia Pandorei s-a deschis. După unele mutații, virusurile s-au răspândit de la lilieci și alte animale la oameni. Au apărut și vor apărea astfel boli noi, unele cu potențial pandemic. După cum și unele războaie moderne - au explicat experții - pot fi considerate efecte ale schimbărilor climatice induse de om. Un astfel de caz este războiul din Siria, care s-ar fi declanșat în urma revoltei mocnite a oamenilor ajunși victime ale confruntărilor zonale pentru acces la resursele de apă.

Schimbările climatice pot fi așadar cauzele a ceea ce vom ajunge să experimentăm de acum încolo – dacă nu cumva, fără s-o putem argumenta momentan foarte riguros, deja războiul din Ucraina și pandemia de coronavirus sunt efectele acestora. Dar realitatea evenimentelor este însoțită și de una a mentalității. Se instalează treptat un sentiment al dereglării și al alertei. Dacă în secolul 19 și într-o bună parte a secolului 20, credința în progres încă prevala, astăzi se răspândește din ce în ce mai mult modelul Noe. Lumea se schimbă decisiv, lupta pentru supraviețuire a început. Salvarea colectivă e puțin probabilă, nu ne rămâne decât să ne căutăm o Arcă.

Tags: război , Pandemie , schimbări climatice , Război în Ucraina
Turneul Stradivarius 2022
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
Alte articole
Haosul de la granițele Poloniei

Haosul de la granițele Poloniei

De o lună deja, are loc tragedia celor 32 de cetățeni afgani care au rămas blocați în zona neutră la granița polono-belarusă din cauza șicanelor politice dintre Aleksandr Lukașenko și Jaroslaw Kaczynski. La granița letono-lituaniană situația e similară. Dintre toate țările, guvernul Poloniei pare să nu facă deloc față situației. De ce?

Cehia: cu ochii pe președinție

Cehia: cu ochii pe președinție

Având în vedere problemele de sănătate persistente ale președintelui Miloš Zeman, aflat la ultimul an de mandat, cehii au început deja să studieze posibili candidați la funcția de președinte. Alegerile prezidențiale de anul viitor ar putea să finalizeze schimbarea demarată odată cu scrutinul parlamentar din 2021 și să aducă Cehia înapoi în tabăra pro-occidentală.

Le este rușilor frică de Volodimir Zelenski?

Le este rușilor frică de Volodimir Zelenski?

În lunile care au trecut de la declanșarea masivului atac rus asupra Ucrainei, Volodimir Zelenski s-a dovedit a fi un lider remarcabil. Nu a fugit, nu a trădat oamenii care l-au ales, nu a acceptat înțelegeri pe sub masă și nu a tranzacționat suveranitatea țării. Rușii au încercat să ajungă la el din primele ore ale invaziei. Să se teamă Moscova de președintele Zelenski, sau de ideile pe care și le-a asumat încă dinainte ca războiul să izbucnească?

Ionuț Iamandi

31 May 2022

Actualizat la: 24 Jun 2022 17:11:13
Ionuț Iamandi

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 10 min
Restructurarea intelligence-ul moldovenesc: o provocare dificilă în vreme de război
Restructurarea intelligence-ul moldovenesc: o provocare dificilă în vreme de război

Numirea pe 2 iunie a unui nou șef al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) – Alexandru Musteață – este un adevărat test pentru guvernarea de la Chișinău, care poate arăta dacă își dorește cu adevărat să facă reformă și pe zona domeniului de apărare și securitate națională.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
08 Jun 2022
Le este rușilor frică de Volodimir Zelenski?
Le este rușilor frică de Volodimir Zelenski?

În lunile care au trecut de la declanșarea masivului atac rus asupra Ucrainei, Volodimir Zelenski s-a dovedit a fi un lider remarcabil. Nu a fugit, nu a trădat oamenii care l-au ales, nu a acceptat înțelegeri pe sub masă și nu a tranzacționat suveranitatea țării. Rușii au încercat să ajungă la el din primele ore ale invaziei. Să se teamă Moscova de președintele Zelenski, sau de ideile pe care și le-a asumat încă dinainte ca războiul să izbucnească?

Angela Grămadă
Angela Grămadă
03 Jun 2022
Radiografia personajului Igor Dodon: între corupție și trădare
Radiografia personajului Igor Dodon: între corupție și trădare

Igor Dodon este indubitabil produsul clasei politice ariviste din Republica Moldova. Crescut de fostul președinte comunist Vladimir Voronin și oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, Dodon a fost catalogat drept prototipul dualității politicianului moldovean pus pe căpătuială și capabil de orice tip de trădare politică internă sau externă. Reținut pentru corupție și trădare de țară, Dodon se plânge acum că este persecutat politic.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
02 Jun 2022
Strategia de apărare a Poloniei: fratele mai mare ne va proteja
Strategia de apărare a Poloniei: fratele mai mare ne va proteja

Polonia este unul din statele NATO cu cele mai reci relații cu Rusia. Varșovia și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la agresivitatea Moscovei în regiune, a cerut consolidarea prezenței NATO în flancul estic și a lansat un program ambițios de echipare a forțelor sale armate. Este, însă, Polonia capabilă să reziste, în cazul unui atac, suficient de mult până vin ajutoare?

Michal Kukawski
Michal Kukawski
30 May 2022