DEZINFORMARE: Ucraina și Occidentul vor organiza noi atacuri teroriste în Rusia

Expoziție de caricaturi politice ale artiștilor „Studio 13” dedicată luptei împotriva terorismului internațional și rolul Rusiei în aceasta, la Moscova, Rusia, 30 noiembrie 2015.
© EPA/SERGEI ILNITSKY   |   Expoziție de caricaturi politice ale artiștilor „Studio 13” dedicată luptei împotriva terorismului internațional și rolul Rusiei în aceasta, la Moscova, Rusia, 30 noiembrie 2015.

Dezinformare: Kievul și statele din Occident pregătesc noi atacuri similare cu cel de la Crocus City Hall

Cu sprijinul Occidentului, Ucraina racolează migranți din Asia Centrală pentru a organiza un atentat terorist asemănător cu cel de la  Crocus City Hall, potrivit propagandei ruse.

ȘTIRE: Serviciile speciale ucrainene pregătesc noi atacuri teroriste și acțiuni de sabotaj pe teritoriul Rusiei, a declarat directorul FSB, Aleksandr Bortnikov, la o reuniune a Comitetului Național Antiterorism. Regimul de la Kiev racolează teroriști din rândul lucrătorilor migranți.

Agențiile de aplicare a legii din Federația Rusă au stabilit că autorii actului terorist din douăzeci și două martie au fost islamiști radicali, dar aceștia au fost coordonați de Ucraina […].

„Serviciile de informații ucrainene și occidentale extind cercul posibililor teroriști racolați pentru a comite crime grave pe teritoriul Rusiei, iar atentatele din Crocus City Hall sunt un exemplu ilustrativ”, a spus el.

Ucraina nu ascunde faptul că depune eforturi pentru atragerea reprezentanților fostelor republici sovietice în rândurile armatei sale. Cu câteva săptămâni înainte de evenimentele de la Crocus, pe resursele electronice ale Ambasadei Ucrainei în Tadjikistan a apărut o invitație adresată cetățenilor acestei țări de a se alătura Forțelor Armate ale Ucrainei.

Realitate: Ucraina și Occidentul nu au legături cu extremiștii musulmani

NARAȚIUNI: 1. Kievul și statele din Occident planifică și organizează atacuri teroriste pe teritoriul Rusiei; 2. Ucraina racolează migranți pentru activități teroriste.

CONTEXT / ETOS SOCIAL: Pe 22 martie a.c., la sala de concerte a complexului expozițional Crocus City Hall de la periferia de nord-vest a capitalei Rusiei a avut loc un atac terorist. Atentatul a provocat moartea a cel puțin 144 de persoane, iar peste 360 de spectatori au fost rănite. Kremlinul a anunţat că FSB a reţinut 11 persoane între care patru, originare din Tadjikistan, implicate direct în atac, au fost prinse în apropierea frontierei cu Ucraina. Potrivit serviciului rus de informaţii, cei patru intenţionau să treacă graniţa cu Ucraina şi aveau legături cu partea ucraineană. Statele Unite ale Americii au atenționat Rusia la începutul unii martie despre riscul unui atac islamist, dar Moscova nu a luat în seamă avertismentul.

Autoritățile rusești au atribuit organizației jihadiste Stat Islamic (SI) atacul, dar n-au renunțat nici la acuzațiile împotriva Ucrainei invadate. La sfârșitul lunii martie, însuși președintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut că atacul a fost comis de „islamiști radicali”, dar a continuat să susțină că Ucraina e sponsorul. Apărută inițial pe Telegram, teza despre implicarea Ucrainei și a Occidentului în atentatul de la Crocus a fost dezvoltată de Vladimir Putin și siloviki apropiați de el. Narațiunea ajută autoritățile ruse să se disculpe, se înscrie în discursul privind „agresiunea ucraineano-occidentală” și poate fi folosită pentru escaladarea războiului.

OBIECTIV: Justificarea invaziei la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei; consolidarea imaginii de Occident ca inamic extern al Moscovei.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Teoria conspirației cu privire la legături dintre Occident/Statele Unite și grupări jihadiste este veche și a fost folosită, printre altele, cu privire la Al Qaida (inclusiv în cadrul unora din narațiunile false privind atentatele de la 11 septembrie 2001) și Statul Islamic. Oficiali ruși au reluat de-a lungul timpului astfel de narațiuni, fără a prezenta vreodată măcar o probă care să le susțină, cum nu au făcut-o nici în cazul narațiunilor false aruncate pe piață după atentatele de la Crocus City Hall. De altfel, poveștile rusești cu privire la Crocus City Hall au fost demontate încă de când au apărut de numeroase publicații internaționale. BBC, de exemplu, arăta într-un material de debunking cum una dintre principalele televiziuni rusești, NTV, a difuzat un clip fake în care secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei ar fi revendicat atacul, fiind vorba de două înregistrări mai vechi care fuseseră trucate.

Propaganda rusă prezintă drept dovadă a legăturilor dintre Kiev și grupări islamiste radicale faptul că acuză Ucraina le permite voluntarilor străini să o asiste în lupta împotriva agresiunii rusești. Este vorba de Legiunea Internațională pentru Apărarea Ucrainei, o structură militară subordonată ministerului Apărării, organizată și identificată prin însemne specifice, care îi invită pe toți doritorii să ajute statul ucrainean prin înrolare benevolă în armată. Legiunea are o pagină web, care descrie modalitățile de înscriere în armata ucraineană și procedurile necesare de parcurs. Informațiile nu sunt clasificate, iar invitația de înrolare este distribuită de MAE de la Kiev și majoritatea instituțiilor diplomatice și a ONG-urilor pro-ucrainene din întreaga lume. Invitarea unor cetățeni străini în Legiunea Internațională pentru Apărarea Ucrainei, care combate agresiunea armata a Rusiei nu este echivalentul racolării unor migranți pentru activitățile teroriste, așa cum afirmă presa rusă, citându-l pe directorul FSB, Aleksandr Bortnikov. Declarațiile conducerii ruse și informațiile apărute în presa pro-Kremlin se bazează pe minciuni, presupuneri și diverse tehnici de manipulare a opiniei publice.

Tags: Ucraina , Rusia , Statele Unite , Statul Islamic , ISIS , terorism , Război în Ucraina
  • Publicație / Media:
    ukraina.ru
  • Data publicării:
    12/06/2024
  • Public țintă:
    Populația vorbitoare de limba rusă din Rusia și regiunile ucrainene ocupate de armata rusă
  • Amplificare:
    LENTA.RU, GAZETA.RU, RIA NOVOSTI, VOENNOEDELO.COM, DZEN.RU, canalele de Telegram ale presei din Rusia
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Ucraina și Occidentul vor organiza noi atentate teroriste pe teritoriul Rusiei
Marin Gherman

Marin Gherman




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 31 min
DEZINFORMARE: Occidentul rusofob și nazist distruge sportul mondial
DEZINFORMARE: Occidentul rusofob și nazist distruge sportul mondial

Sportivii ruși sunt excluși de la Jocurile Olimpice din cauza nazismului occidental, care acuză nejustificat Rusia de agresiune împotriva Ucrainei, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
Marin Gherman
10 Jul 2024
DEZINFORMARE: Armata Republicii Moldova va deveni parte a armatei române
DEZINFORMARE: Armata Republicii Moldova va deveni parte a armatei române

Armata Republicii Moldova va fi subordonată celei a României, afirmă politiciein pro-ruși care prezintă eronat un document cu privire la operațiuni sub egida organizațiilor internaționale.

Veridica
Veridica
26 Jun 2024
DEZINFORMARE: Occidentul respinge planul de pace al Moscovei pentru a distruge Rusia
DEZINFORMARE: Occidentul respinge planul de pace al Moscovei pentru a distruge Rusia

Planul de pace propus de Moscova este respins de Occident pentru că acesta visează o „înfrângere strategică” a Rusiei, sprijinind agresiunea Ucrainei asupra rusofonilor din Donbas

Marin Gherman
Marin Gherman
24 Jun 2024
DEZINFORMARE: NATO a fost creat de ofițeri naziști germani iar America e criminală
DEZINFORMARE: NATO a fost creat de ofițeri naziști germani iar America e criminală

Printre fondatorii NATO s-au numărat ofițeri naziști germani, scriu canale moldovenești pro-ruse de pe Telegram. Acestea reiau și teza că Alianța și Statele Unite sunt criminale și agresive.

Veridica
Veridica
14 Jun 2024