Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

DEZINFORMARE: Kievul torturează prizonierii de război și refuză să respecte Convenția de la Geneva

Dezinformare

Kievul a renunțat oficial să respecte Convenția de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de război și militarii ruși sunt „torturați” de către „neonaziștii” ucraineni. Narațiunea falsă a fost lansată de Ministerul rus al Apărării și distribuită de presa din Rusia.

ȘTIRE:  „La 1 aprilie regimul de la Kiev a informat Ministerul de Externe al Marii Britanii că nu intenționează că respecte Convenția de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de război, informează Ministerul Apărării al Federației Ruse. De asemenea, potrivit datelor departamentului de apărare al Rusiei, autoritățile ucrainene și statele occidentale vor să convingă Comitetul Internațional al Crucii Roșii să nu mai caute vreun contact cu prizonierii ruși.

„Aceste manipulări în jurul militarilor ruși sunt o dovadă a faptului că autoritățile mai multor state din Occident devin complice ale crimelor neumane ale neonaziștilor ucraineni”, a declarat șeful Centrului Național al Administrării Apărării ale Federației Ruse, general colonelul Mihail Mizințev.

[…] Anterior ONU a cerut să fie anchetate cazurile de torturi aplicate față de militarii ruși pe teritoriul Ucrainei”.

Realitate

NARAȚIUNI: 1. Ucraina a refuzat să respecte Convenția de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de război. 2. ONU a cerut Ucrainei să nu mai tortureze militarii ruși.

CONTEXT/ETOS LOCAL: După declanșarea războiului împotriva Ucrainei la 24 februarie a.c. Rusia a întâmpinat o rezistență enormă în toate regiunile pe care dorea să le ocupe. În același timp, Kremlinul s-a confruntat cu problema motivației militarilor ruși. După ce a devenit clar că războiul din Ucraina nu poate fi încheiat victorios pentru Rusia în câteva zile, presa rusă și purtătorii de cuvânt ai Ministerului Apărării de la Moscova au reluat narațiunile false despre crimele și comportamentul rău al militarilor ucraineni, de data această Kievul fiind acuzat că nu respectă prevederile Convențiilor de la Geneva în ceea ce privește tratamentul prizonierilor ruși, problema fiind analizată și la nivelul ONU.

Convențiile de la Geneva reprezintă o serie de tratate formulate la Geneva, Elveția, care stabilesc standardele dreptului internațional în ceea ce privește problemele umanitare. Aceste tratate se referă în principal la tratamentul necombatanților și prizonierilor de război. Convențiile presupun un tratament uman al tuturor necombatanților și prizonierilor de război. Există numeroase dovezi că armata rusă este cea care a încălcat în repetate rânduri Convențiile de la Geneva, prin bombardarea a numeroase obiective civile din Ucraina, inclusiv centre medicale, școli și grădinițe, prin executarea sumară a sute de ucraineni, inclusiv civili, violuri, torturi și jafuri.

OBIECTIV: Scopul acestei narațiuni este de a semănă ură și furie în mediul societății ruse față de militarii ucraineni, numiți „neoanziști”, cu scopul de a obține un sprijin popular mai mare al războiului declanșat de Kremlin în Ucraina. De asemenea, se dorește minimalizarea susținerii occidentale a Ucrainei, dar și abaterea atenției de la crimele de război comise de armata rusă.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: În realitate, Ucraina nu a anunțat Marea Britanie sau orice alt stat despre refuzul de a respecta Convenția de la Geneva privitoarea la tratarea prizonierilor de război. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe ai Ucrainei au numit declarațiile purtătorului de cuvânt al Armate Ruse ca fiind narațiuni false.  

De fapt, dacă analizăm Convenția de la Geneva semnată și de Ucraina, observăm că nu există nicio posibilitate juridică de a renunța la respectarea prevederilor ei în cazul în care statul se află în conflict.

Potrivit articolului 142 al Convenției cu privire la prizonieri, dacă un stat dorește să o denunțe actul intră în vigoare doar la un an după o notificare în acest sens și este interzis ca denunțarea să intre în vigoare în vreme de război sau înainte ca toți prizonierii să fie repatriați.  Așadar, Kievul nu poate să notifice pe cineva că refuză la Convenția de la Geneva și nici nu poate influența cumva activitățile Comitetului Internațional al Crucii Roșii. De notat și că dacă un stat a denunțat Convenția Geneva și este în război cu un stat semnatar, acesta din urmă e obligat să o respecte.

Nu e adevărat nici că ONU a cerut Ucrainei să nu aplice torturi față de cetățenii ruși. În realitate, ONU a cerut Rusiei și Ucrainei să verifice dacă sunt adevărate unele plângeri și clipuri video care indică tratamente rele față de militari în ambele state.

Drept reacție, Parlamentul Ucrainei, care este organul competent să monitorizeze respectarea Convenției, a însărcinat-o pe Împuternicita Radei Supreme pentru drepturile omului, Liudmila Denisova, să viziteze locurile unde sunt ținuți prizonierii de război ruși. După o serie de vizite și discuții cu militarii ruși, ea a declarat pentru presa ucraineană că a constat un tratament corect față de ei. Ea a infirmat informațiile din presa rusă, că cineva îi torturează pe prizonieri. „Sunt niște filme realizate de ruși, care apoi devin fake news”, a spus Denisova.

REACȚII OFICIALE: Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a scris pe pagina sa de Facebook că declarațiile oficialilor ruși nu sunt adevărate, având ca scop să discrediteze relațiile dintre Ucraina și structurile umanitare internaționale, care salvează victimele agresiunii ruse și încearcă să aducă acasă pe cei deportați sau pe prizonierii de război. „În pofida sutelor de fake news, statul nostru rămâne fidel obligațiilor sale internaționale în cadrul dreptului internațional”, a scris Nikolenko.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Ucraina a publicat de nenumărate ori pe paginile oficiale clipuri video și fotografii cu prizonieri de război din Rusia, în care a subliniat faptul că le sunt respectate toate drepturile potrivit Convenției de la Geneva. Publicarea înregistrărilor a fost catalogată însă drept o încălcare a Convențiilor de la Geneva de Human Rights Watch, organizație care a documentat și denunțat și numeroase crime de război comise de armata rusă, inclusiv la Bucea. BBC, pe de altă parte, a confirmat ca fiind reală o înregistrare care arată uciderea unui militar rus capturat.

  • Publicație / Media:
    VESTI.RU, RIA NOVOSTI
  • Data publicării:
    06/04/2022
  • Public țintă:
    Populația vorbitoare de limba rusă din Rusia, Ucraina, Belarus și alte fostele republici sovietice
  • Amplificare:
    Izvestia, Regnum, News.ru, Gazeta.ru, Russia 1, Ren TV
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Kievul torturează prizonierii de război și refuză să respecte Convenția de la Geneva
Marin Gherman

09 Apr 2022

Actualizat la: 24 Jun 2022 17:11:13
Marin Gherman

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 45 min
  • Kievul a renunțat oficial să respecte Convenția de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de război și militarii ruși sunt „torturați” de către „neonaziștii” ucraineni. Narațiunea falsă a fost lansată de Ministerul rus al Apărării și distribuită de presa din Rusia.
  • NARAȚIUNI: 1. Ucraina a refuzat să respecte Convenția de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de război. 2. ONU a cerut Ucrainei să nu mai tortureze militarii ruși.
  • OBIECTIV: Scopul acestei narațiuni este de a semănă ură și furie în mediul societății ruse față de militarii ucraineni, numiți „neoanziști”, cu scopul de a obține un sprijin popular mai mare al războiului declanșat de Kremlin în Ucraina. De asemenea, se dorește minimalizarea susținerii occidentale a Ucrainei, dar și abaterea atenției de la crimele de război comise de armata rusă.
DEZINFORMARE: OMS va folosi datele recensământului din România într-un mod abuziv
DEZINFORMARE: OMS va folosi datele recensământului din România într-un mod abuziv

Datele românilor despre sănătate, natalitate și mortalitate ar putea ajunge la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) care le va folosi în scopuri obscure, potrivit unei narațiuni false promovate în România de controversata Josefina Pascal. Narațiunea preia elemente din teoria conspirației privind „Marea resetare”.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
22 Jun 2022
DEZINFORMARE: Moldova e împinsă spre război cu Rusia și unirea cu România
DEZINFORMARE: Moldova e împinsă spre război cu Rusia și unirea cu România

Moldova se află într-o criză economică, dar guvernarea și Occidentul o înarmează pentru război cu Ucraina și, în același timp, pregătesc unirea cu România. Narațiunile au fost lansate de fostul președinte Igor Dodon și amplificate de presa socialistă și rusă.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
12 Jun 2022
DEZINFORMARE: Statele Unite au provocat războiul din Ucraina pentru a profita economic
DEZINFORMARE: Statele Unite au provocat războiul din Ucraina pentru a profita economic

Statele Unite sunt responsabile de declanșarea războiului din Ucraina și îl întrețin pentru a profita economic, dar și pentru a transforma Europa și unele țări din Asia în anexele lor economice, potrivit unei narațiuni false publicate la București. Aceasta reia tezele propagandei Moscovei care încearcă să își justifice agresiunea împotriva Ucrainei acuzând Occidentul că ar fi vinovat de conflict.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
09 Jun 2022
DEZINFORMARE: 40% din teritoriul Republicii Moldova va fi sub controlul polițiștilor străini
DEZINFORMARE: 40% din teritoriul Republicii Moldova va fi sub controlul polițiștilor străini

Republica Moldova va fi controlată de polițiști străini înarmați, scrie presa afiliată socialiștilor. În realitate, e vorba de câteva zeci de experți care îi vor susține pe polițiștii de frontieră moldoveni să controleze trecerea frontierei și să gestioneze fluxul de refugiați.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
05 Jun 2022