De la începutul războiului la scară largă din Ucraina în 2022, Rusia a devenit din ce în ce mai opacă – statistic, economic și social. Datele oficiale sunt din ce în ce mai inaccesibile sau incerte, în timp ce indicatorii economici tradiționali, precum PIB-ul, inflația sau balanța comercială, de cele mai multe ori nu reușesc să surprindă transformările nuanțate prin care trece societatea rusă. În acest context, indicatorii indirecți sau comportamentali (în special cei legați de cheltuielile de consum) devin instrumente critice pentru înțelegerea realității din interiorul țării. Doi astfel de indicatori ies în evidență: cheltuielile asociate cu serviciile alimentare și consumul de alcool. La prima vedere, cele două categorii pot părea banale. Cu toate acestea, ele contribuie la o mai bună înțelegere a mentalității unei societăți vizate atât de sancțiuni externe, cât și de represiuni politice interne.
Pe hârtie, în plin război cu Ucraina și în ciuda unui val de sancțiuni occidentale fără precedent, PIB-ul Rusiei este în creștere, la fel și salariile medii, iar indicatorii macroeconomici, cel puțin cei care încă mai sunt publicați, sugerează un sistem nu neapărat prosper, dar rezistent. Aceste aparențe sunt însă înșelătoare. Pentru a înțelege situația reală a economiei Rusiei în vreme de război, trebuie să privim dincolo de statisticile naționale și să ne concentrăm pe ceea ce cifrele federale ascund: fracturi regionale și sectoriale profunde în întreaga țară.
În ciuda celor trei ani de lupte aprige în Ucraina și a sancțiunilor occidentale fără precedent, economia Rusiei continuă să funcționeze și pare stabilă, deoarece statul a investit bani în sectoare cheie pentru a sprijini efortul de război. Cu toate acestea, ar fi o exagerare să vorbim despre o „economie de război”. Ceea ce Rusia a creat până acum nu este echivalentul economiei de comandă de tip sovietic, (unde aproape toate sectoarele erau subordonate nevoilor militare), ci mai degrabă un model hibrid care vizează conservarea dinamicii pieței, a proprietății private și a averii elitelor, menținând în același timp războiul la o intensitate gestionabilă. Odată înțeles acest aspect, vom avea o viziune mai clară și mai pragmatică privind acțiunile viitoare ale Kremlinului în mod realist, fără iluzii și presupuneri dramatice.
Una dintre principalele justificări oferite de Donald Trump atunci când a lansat războiul tarifelor a fost protejarea producătorilor americani de automobile. În repetate rânduri, automobilele și producția de automobile au devenit subiecte de dispută în relațiile comerciale globale. Cu toate acestea, după cum ne-a demonstrat istoria în mod repetat, măsurile comerciale protecționiste produc rareori rezultatele scontate. În loc să sprijine producția locală, acestea au adesea ca rezultat forțarea consumatorilor să cumpere produse naționale inferioare și mai scumpe – cel puțin până când se ajunge la un compromis acceptabil pentru ambele părți. Rareori acest lucru a fost atât de evident ca în cazul Rusiei.
Ideea că pacea este în mod inerent mai bună decât războiul este larg acceptată, mai ales din punct de vedere umanitar. Cu toate acestea, logica geopoliticii răstoarnă adesea bunul simț. În cazul Rusiei, continuarea operațiunilor militare în Ucraina poate părea a fi alegerea rațională – cel puțin din perspectiva ordinii politice și economice actuale. În mod paradoxal, încheierea războiului, sau chiar întreruperea acestuia, prezintă provocări sistemice pentru o țară care a devenit profund ancorată într-o economie de război.
Lumea se schimbă rapid, iar cei pentru care puterea unei țări se măsoară în mod tradițional prin creșterea economică, inovație și bunăstarea cetățenilor sunt pe cale să se confrunte cu o nouă realitate. Ponderea cheltuielilor militare în PIB-ul statelor membre UE urmează să crească, readucând Europa într-o eră în care securitatea este garantată nu de investiții în educație sau economie verde, ci de numărul de tancuri, avioane și soldați.
„Economia Potemkin”: cum își maschează Moscova, cu statistici, problemele economice
În sfârșit, s-a întâmplat! Donald Trump l-a sunat pe Vladimir Putin, declanșând un lanț de reacții atât în Rusia, cât și în întreaga lume. Bursa rusă a explodat, în vreme liderii Europeni au reacționat cu un amestec de frustrare și acceptare - această nouă stare de lucruri a fost descrisă de prim-ministrul Lituaniei chiar drept „un meritat șut în dos”, de care Europa avea nevoie ca să se trezească. În ciuda ostilității sale față de SUA, Kremlinul tânjește după atenția Washingtonului, la fel cum au făcut-o sovieticii și țarii la vremea lor. Iar Putin descoperă acum și un numitor comun între regimul său și Trumpism. Dar ce au de fapt acești doi lideri în comun și cum afectează acest lucru percepția complexă și ambiguă de care se bucură America în Rusia?
Retorica anti-migrație a cuprins discursul public de o parte și de alta a Atlanticului. În SUA, a fost un atu folosit de Donald Trump pentru a ajunge din nou la Casa Albă, în timp ce în UE aceeași problemă a dominat campaniile electorale la toate nivelurile, alimentând ascensiunea partidelor de extremă dreapta. În Rusia, discuțiile sunt la fel de aprinse, migrația fiind unul dintre cele mai sensibile subiecte de dezbatere publică. Cu toate acestea, natura retoricii anti-migrație a Rusiei și rolul real al imigranților în această țară nu se aliniază întotdeauna cu tendințele care modelează politicile de migrație ale UE și S.U.A.
Inegalitatea a devenit una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă economia modernă. Tendința persistentă a celor bogați de a deveni mai bogați, chiar și în perioade de criză, în timp ce săracii se luptă pentru a scăpa de sărăcie, nu mai este o provocare unică a anumitor națiuni, ci este un fenomen economic global. În Rusia, o țară în care bogăția a fost întotdeauna concentrată în mod disproporționat în rândul celor extrem de bogați, războiul a complicat și mai mult peisajul economic deja distorsionat. În ciuda vremurilor tulburi, bogăția elitei Rusiei continuă să crească, lăsând majoritatea populației nu într-o sărăcie totală, dar în lipsa oricăror perspective de creștere a veniturilor.
Industria aviației din Rusia se confruntă cu o criză fără precedent. În urma agresiunii la scară largă împotriva Ucrainei din 2022, împotriva Rusiei au fost introduse numeroase sancțiuni, cu impact în aproape fiecare sector al economiei. Cu toate acestea, efectele sancțiunilor au fost inegale. În timp ce dezbaterile continuă în rândul economiștilor cu privire la motivul pentru care economia Rusiei continuă să funcționeze și chiar să crească, unele sectoare au fost afectate în mod semnificativ, sancțiunile dovedindu-se eficiente și greu de ocolit. Aviația iese în evidență ca un bun exemplu. De ce au fost atât de eficiente sancțiunile în acest sector? Ce lecții se pot învăța din acest caz atunci când se evaluează impactul general al restricțiilor asupra economiei ruse?
Traiectoria actuală a regimului aflat la conducere în Rusia dezvăluie o evoluție paradoxală. Proclamând o renaștere a grandorii imperiale (un amalgam bizar între Imperiul Țarist și Uniunea Sovietică), liderii ruși se trezesc prinși în aceleași capcane economice și sociale care au afectat ambele formațiuni istorice. În încercarea de a evita frământările revoluționare în mijlocul tensiunilor sociale tot mai mari acumulate de-a lungul a trei decenii, Kremlinul a optat pentru o strategie de dezvoltare pe care o consideră evoluționistă. Totuși, această evoluție se inspiră nu dintr-o viziune a unui viitor mai bun, ci dintr-un „trecut de aur” mitic.
Volumul mare și ingeniozitatea traficanților ridică semne de întrebare, însă metodele folosite pentru a introduce produsele de contrabandă în Uniunea Europeană (UE) aduc în atenție probleme mai profunde legate de securitatea frontierelor și viitorul stabilității UE.
Decizia de a folosi sancțiunile ca instrument principal de contracarare a Rusiei a avut la bază precedente istorice. Sancțiunile s-au dovedit o măsură eficientă împotriva unor națiuni precum Iran, Irak, Venezuela sau Coreea de Nord.
Proiectul de lege pentru bugetul de stat al Rusiei pentru 2025-2027 confirmă predicțiile multor analiști – vorbim, în esență, de un buget conceput pentru un război prelungit.
Iluzia suveranității economice a Belarusului pare să se erodeze rapid.
Ineficiența relativă a sancțiunilor poate fi atribuită în mare măsură abordărilor diferite adoptate de UE și Rusia. Factorii politici europeni, conduși de raționalitate economică și pragmatism, s-au concentrat asupra daunelor imediate și pe termen lung aduse economiei Rusiei, așteptându-se ca această presiune să ducă la soluționarea conflictului. În schimb, conducerea Rusiei operează într-un cadru diferit, în care păstrarea puterii elitei conducătoare are prioritate față de consecințele economice pentru populație în general.
Războiul din Ucraina este deja în al treilea an și devine clar că aparatul militar al Rusiei se confruntă cu aceeași problemă pe care o are și economia sa civilă: lipsa resurselor umane. În timp ce sectorul civil se mândrește cu o rată record de mică a șomajului, de 2,4%, factori demografici și socio-politici similari creează o cerere acută de noi recruți în armată.
Conflictul în curs dintre Rusia și Ucraina, care a început pentru prima dată în 2014 și a escaladat într-un război pe scară largă în 2022, a schimbat însă drastic dinamica. Multe companii occidentale s-au retras de pe piața rusă, dar unele au rămas. Deci, cum își desfășoară aceste companii operațiunile în Rusia?
Funcționarea acestei flote fantomă este o dovadă vie a modului în care economia globală se adaptează atunci când se depun eforturi pentru a izola o parte semnificativă a acesteia. De asemenea, subliniază importanța durabilă a petrolului ca resursă cheie în comerțul internațional.
Cum trăiește Rusia sub sancțiuni, cum le ocolește și ce învățăminte poate trage o economie de piață din această experiență?
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează
