Republica Moldova: filorușii vor candida separat la alegerile locale

Republica Moldova: filorușii vor candida separat la alegerile locale
© EPA/DUMITRU DORU   |   Vladimir Voronin, șeful Partidului Comunist din Republica Moldova, gesticulează la o conferință de presă în sediul partidului din Chișinău, Republica Moldova, 25 noiembrie 2015.

Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, pro-ruse, aflate în opoziție, vor participa separat la alegerile locale din toamnă, dar își vor susține reciproc candidații cu cele mai mari șanse – au anunțat șefii celor două formațiuni, citați de Radio Chișinău. La alegerile legislative anticipate de pe 11 iulie 2021, câștigate categoric de partidul prezidențial pro-occidental Acțiune și Solidaritate (PAS), PSRM și PCRM au creat Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, iar după scrutin  au format o fracțiune parlamentară comună. Alegerile locale din acest an au fost stabilite pentru data de 5 noiembrie.

Slabe șanse pentru stânga

Un sondaj efectuat la sfârșitul lunii trecute releva că, cazul unor alegeri parlamentare anticipate, PAS ar obține 44,3% din voturi, Blocul Socialiștilor și Comuniștilor pro-moscoviți 21,5, iar recent desființatul partid populist al lui oligarhului fugar Ilan Șor - 13,6. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, aproape 38% dintre respondenți ar vota pentru actuala șefă a statului, pro-europeana Maia Sandu. Fostul șef filorus al statului, socialistul Igor Dodon, ar fi votat de doar 14,2% din electorat, iar actualul primar al capitalei, Chișinău, ex-socialistul Ion Ceban, ar lua 6,2 % din voturi. Circa 43,5% dintre respondenți au declarat că nu au încredere în nicio personalitate politică.

 

Alte știri
Ministrul israelian al Apărării cere armatei să fie pregătită pentru plecarea palestinienilor din Gaza

Ministrul israelian al Apărării cere armatei să fie pregătită pentru plecarea palestinienilor din Gaza

Oficialul israelian a cerut șefilor armatei să permită oricui vrea să plece de acolo să o facă și le-a transmis statelor care au criticat războiul dintre Israel și Hamas, că sunt „obligate” să-i ia la ei.

Patru politicieni pro-ruși din R. Moldova, blocați de Poliția de Frontieră la intrarea în România

Patru politicieni pro-ruși din R. Moldova, blocați de Poliția de Frontieră la intrarea în România

Ei primiseră interdicție din partea SRI și a Ministerului de Interne deoarece reprezintă „pericol pentru securitatea națională” și „finanțează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism”.

Australia: închisoare pentru oricine face salutul nazist în public

Australia: închisoare pentru oricine face salutul nazist în public

Parlamentul a adoptat un amendament la legea anti-discriminare prin care impune pedepse obligatorii cu închisoarea pentru acte de antisemitism.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Președintele Columbiei ar vrea să legalizeze consumul de cocaină
Președintele Columbiei ar vrea să legalizeze consumul de cocaină

Problema traficului ilegal de droguri s-ar rezolva dacă „cocaina ar fi comercializată la fel ca vinul”, afirmă liderul statului sud-american.

Veridica News
06 feb. 2025
Rusia face noi manevre cu rachete nucleare
Rusia face noi manevre cu rachete nucleare

Moscova foloseşte astfel de exerciţii ca averetisment la adresa Occidentului

Veridica News
06 feb. 2025
Demonstrații împotriva lui Donald Trump în toată America
Demonstrații împotriva lui Donald Trump în toată America

De la Washington până în Texas mii de americani au ieșit în stradă ca să conteste valul de ordine executive semnate de președintele Trump.

Veridica News
06 feb. 2025
Zelenski a impus sancţiuni unor personalităţi din Rusia pentru distrugerea identităţii culturale a Ucrainei
Zelenski a impus sancţiuni unor personalităţi din Rusia pentru distrugerea identităţii culturale a Ucrainei

Preşedintele ucrainean a sancţionat şi căpitani ai flotei din umbră a Rusiei care transportă ilegal petrol.

Veridica News
06 feb. 2025
România va achiziționa 150 de vehicule blindate Piranha 5 în 2025
România va achiziționa 150 de vehicule blindate Piranha 5 în 2025

Valoarea totală a contractului este de aproximativ 8 miliarde de euro.

Veridica News
06 feb. 2025
Reuniune România - Moldova în domeniul transporturilor, la Chișinău
Reuniune România - Moldova în domeniul transporturilor, la Chișinău

Grupul anunță construirea a patru poduri noi peste râul Prut.

Veridica News
06 feb. 2025