Putin şi Trump lipsesc de la discuţiile de pace ruso-ucrainene

Putin şi Trump lipsesc de la discuţiile de pace ruso-ucrainene
© EPA-EFE/ERDEM SAHIN   |   O vedere a podului de peste Bosfor cu marea moschee Camlica în fundal, Istanbul, Turcia, 23 mai 2020.

Președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin au indicat că nu vor lua parte la ceea ce ar putea fi primele discuții directe de pace între Moscova și Kiev, după eşecul negocierilor din urmă cu trei ani. Delegaţiile rusă şi ucraineană ar urma să se întâlnească azi la Istanbul, în jurul orei locale 10,00, potrivit presei ruse, după ce Putin a propus duminică negocieri fără precondiţii, la presiunea Statelor Unite şi a puterilor europene. Kremlinul a amânat până în ultimul moment dezvăluirea listei de negociatori care conţine numele unor tehnocraţi, fără ca Putin să fie menţionat. Preşedintele ucrainean îl invitase pe omologul rus să se întâlnească la Istanbul, pentru a arăta că doreşte într-adevăr pacea. Potrivit unui oficial ucrainean, Zelenski se îndrepta aseară spre Turcia, dar liderul de la Kiev a spus că va lua parte la discuții doar dacă Putin va participa. În discursul său video de noapte, Zelenski a spus că Ucraina va decide pașii negocierilor, odată ce va fi clarificată participarea preşedintelui rus. Şi preşedintele american Donald Trump s-a arătat dispus să meragă la Istanbul, dacă apare şi Putin, dar Statele Unite au anunţat oficial că şeful Casei Albe, aflat în turneu în Orientul Mijlociu nu-şi va schimba programul. Trump dorește ca părțile să ajungă la un acord de încetare a focului, iar un parlamentar rus a declarat că ar putea exista și discuții despre un schimb uriaș de prizonieri de război. Absența celor trei lideri scade însă așteptările pentru un progres major în oprirea războiului început de Rusia în februarie 2022.

Timp citire: 1 min